Noţiuni termodinamice

de bazǎ

Nicu Mario Felician

C.N.C.S.I.
 Fenomenele termice constau în schimbul de căldură
dintre corpuri și mediul ambiant; ele se pot studia cu
ajutorul:
 teoriei cinetico-moleculare care consideră că orice corp
macroscopic este format dintr-un număr finit de
molecule a căror mișcare se supune legilor mecanicii
clasice;
 termodinamicii care studiază fenomenele termice din
punctual de vedere al schimburilor energetice fără a
ţine seama de structura moleculară a corpurilor și
folosind mărimi care pot fi măsurate direct (presiunea,
volumul, temperatura) sau care pot fi calculate cu
ajutorul altor mărimi determinate experimental.
 Cuprins:
 Structura substanţei. Agitaţia termică
 Mărimi caracteristice structurii discontinue a subst
anţei
 Sisteme termodinamice. Clasificări. Starea sistemu
lui termodinamic. Parametrii de stare. Echilibrul te
rmodinamic
 Procese termodinamice. Clasificări
 Temperatura
 Măsurarea temperaturii. Scara Celsius. Scara Kelv
in
 Structura substanţei
Materia este substanţa din care este confecţionat Universul.
Materia este formată din particule foarte mici, numite atomi, mult prea mici pentru
a fi vazute cu ochiul liber sau chiar cu microscopul.
Felul atomilor și modul în care sunt aranjaţi determină caracteristicile diverselor
forme ale materiei.
Cuvântul “atom” provine din
greaca veche și are semnificaţia de
“fragment de materie prea mic
pentru a mai putea fi împărţit”.
Astăzi știm că, la rândul lor,
atomii sunt formaţi din particule
și mai mici, numite particule
subatomice.

Atomul este cea mai micǎ particulǎ a unui element care

pǎstreazǎ proprietǎţile elementului respectiv.
 Structura substanţei

În natură se găsesc extreme de rar atomi izolaţi. De

obicei, ei sunt grupaţi în niște structuri mai mari, numite
“molecule”.

Moleculele sunt cele mai mici particule

care mai pǎstreazǎ proprietǎţile chimice
ale substanţei.

Atomii dintr-o moleculă sunt ţinuţi

laolaltă prin leguri chimice.
Ei pot aparţine aceluiași element
sau unor elemente diferite.
 Structura substanţei molecules.swf

Multe substanţe se pot găsi în trei stări de agregare diferite: solidă,

lichidă și gazoasă. În toate cele trei stări, substanţa are aceeași compoziţie
chimică, elementele care alcătuiesc moleculele sunt aceleași, însă
moleculele au energie diferită. Oamenii de știinţă consideră că materia
este în permanentă mișcare. Atomii și moleculele care intră în alcătuirea
ei sunt caracterizate de o formă de energie numită “energie cinetică”.
Materia

Fluid Solid

Lichid Gaz

http://www.harcourtschool.com/activity/states_of_matter/
 Difuzia

Difuzia este fenomenul de pătrundere în toate

direcţiile a moleculelor unui corp printre moleculele
altui corp, fără vreo intervenţie din exterior.

Difuzia în cazul gazelor. Se iau

doi cilindri identici din sticlă
așezaţi suprapus și separaţi iniţial
printr-o placă. În cilindrul
superior se introduce aer, iar în
cel inferior un gaz colorat. După
scoaterea plăcii de separaţie se
constată omogenizarea culorilor
gazelor aflate iniţial la aceeași
presiune și temperatură.
diffusion 2.exe
 Difuzia

Difuzia în cazul lichidelor. Se folosesc două lichide: apa și un lichid colorat

puse în douǎ vase identice separate de un perete având un orificiu iniţial
închis. Cele dou lichide au aceleaşi condiţii de presiune, temperaturǎ şi
volum. Dupǎ deschiderea orificiului de comunicare dintre compartimente se
constatǎ o uniformizare a culorii lichidelor.
Activitate experimentalǎ
Pasul 1. Turnaţi câte un strop de
cerneală în apa din două borcane - apă
rece într−unul şi fierbinte în celălalt.
Pasul 2. Comparaţi ritmurile în care
are loc răspândirea (difuzia) cernelii în
apa din cele două borcane.
În paharul cu apă fierbinte, difuzia se
produce considerabil mai rapid
Aceasta înseamnă că moleculele apei
calde se mişcă mai rapid şi au deci o În ce pahar temperatura este mai mare ?
energie cinetică (de agitaţie) mai mare
decât cele ale apei reci!
 Difuzia

Difuzia în cazul solidelor. Se consideră două corpuri solide metalice

puds în contact prin suprafeţe bine șlefuite, corpurile fiind presate
puternic. După un timp se constată că cele două corpuri s-au sudat pe
suprafaţa de contact, ceea ce dovedește că moleculele corpurilor au
difuzat unul în celălalt.
Modelul prezentat în simulare descrie cum se petrece difuzia între două
suprafeţe adiacente a două solide (cupru – nichel spre exemplu).
Una din cauzele difuziei în solide o reprezintă atomii lipsă în structura
cristalului, defecte de reţea ce se numesc vacanţe. Difuzia depinde de
temperatură și de numărul de vacanţe din structura cristalină. Sunt
necesare și alte condiţii pentru ca difuzia în solide să aibă loc. Spre
exemplu, să aibă atomi de dimensiuni similare, structură și
electronegativitate asemănătoare.
 Mişcarea brownianǎ

În anul 1827, botanistul englez Robert Brown (1773 – 1858) a

observat la microscop mișcarea dezordonată a unor particule fine
(polen) aflate în suspensie într-un lichid (apă). Această mișcare
dezordonată, numită mișcare browniană, se explică prin ciocnirea
moleculelor de lichid cu particulele de polen și ea este cu atât mai
intensă cu cât particulele în suspensie sunt mai mici, lichidul este
mai vâscos și temperatura mai ridicată.

http://chaos.nus.edu.sg/simulations/
 Agitaţia termicǎ
Concluziile care se desprind din mișcarea browniană și
fenomenul de difuzie sunt următoarele:
 Moleculele oricărui corp, indiferent de starea de agregare, se află
într-o mișcare continuă și dezordonată, numită mișcare (agitaţie)
termică.
 Mișcarea termică nu este impusă de vreo cauză exterioară, nu
încetează niciodată, iar intensitatea ei crește cu temperatura.
 Caracterul mișcării termice diferă de la o stare de agregare la alta.

Mişcarea permanentǎ, dezordonatǎ a moleculelor unei

substanţei şi care se intensificǎ la creşterea
temparaturii se numeşte agitaţie termicǎ.
 Mǎrimi caracteristice structurii
discontinue a substanţei
1.Unitatea atomică de masă. Întrucât moleculele sunt extrem de
mici, masele lor nu se pot determina prin cântărire, iar unitatea de
masă (kg) este foarte mare pentru a putea fi folosită. Din acest
motiv, în 1961 s-a introdus o nouă unitate de măsură numită
12
unitate atomică de masă 6 C(u) definită drept “a 12-a parte din masa

izotopului de carbon ” și având valoarea

1 u = 1,66x10-27 kg
Pe această bază s-au formulat noţiunile de masă atomică și
masă moleculară cu următoarele definiţii:
 masa atomică a unui element este masa atomului său exprimată
în unităţi atomice de masă (u);
 masa moleculară a unui element este masa moleculei sale
exprimată în unităţi atomice de masă (u).
 2. Mol, kilomol. În fizica moleculară se folosesc unităţile numite
mol și kilomol, definite ca masa de substanţă exprimată în grame
sau kilograme, numeric egală cu masa moleculară.
Masa unui mol sau kilomol se numește masă molară și se notează
μ[g/mol]; μ[kg/kmol].
Masa molară se calculează prin produsul dintre masa atomică
(kg) dată de tabelul periodic al elementelor (Mendeleev) și
numărul de atomi care formează molecula.
Se reamintește
A
că în tabelul periodic al elementelor un element
oarecareZ Xse notează ,unde Z reprezintă numărul atomic (nr.
electronilor și al protonilor) și A numărul de masă ( nr.protonilor
și al neutronilor din nucleu)
3. Numǎrul de kmoli sau moli
m ν dintr-o cantitate m de substanţǎ:



( exemple)
4. Numărul lui Avogadro. Într-un kilomol dintr-o substanţă oarecare este cuprins
același număr de molecule:

NA = 6,023x1026 molecule/kmol = 6,o23x1023 molecule/mol

5.Volumul molar Vµ. Un kilomol dintr-o substanţă oarecare, aflată în aceleași

condiţii de presiune și temperatură, ocupă același volum Vμ .
Volumul molar al oricărui gaz ideal aflat în condiţii normale de
temperatură şi presiune (p0=101,325kPa; T0=273,15K) este:

Vµ0= 22,42 m3/kmol = 22,42x10-3m3/mol = 22,42 l/mol

6. Concentraţia gazului ( numǎr de molecule în unitate de volum )

N
n
V
unde N – numǎr total de molecule, V – volumul.
Formule decalcul la nivel molecular

Se consideră un v olumV de gaz, având masa m?i densit atea

υţ ine
ρ, ce con
kmoli ?i N molecule, fiecaremoleculă având v olumul v0 ?i masa m0 = m/ N.
Un kmol va av ea NA molecul e, un volumV μ0 ?iμ.o masă molară

Se pot scrie următ oarele rel aţ ii:

V  V 0
1. volumul gazului
V  Nv0

d 3 4r 3
2. volumul unei mol ecul e v0  
6 3
3. masa gaz ului m 
4. numărul de molecul e N  N A

5. masa unui ki lomol   m 0 N A  mNA / N  m0 /   V

(formule de calcul la nivel

0

m  
6. densit at ea    
V  V V 0 0

  V  m N
7. numărul de kmol i V 0  N A
 V
8. volumul unei molecule v V    0

N N A NA

6 6v 
d 3 3 0 3
8. diamet rul unei molecule N A  N A

molecular)
 Sisteme termodinamice
 Prin sistem termodinamic se înţelege un corp sau un ansamblu de
corpuri macroscopice bine delimitat care permite efectuarea unor
măsurări macroscopice obișnuite.
 Delimitarea sistemului termodinamic de corpurile înconjuratoare
se face mintal, deci convenţional.
 Corpurile înconjuratoare, care nu fac parte din sistemul
termodinamic considerat, formează mediul exterior.
 Clasificarea sistemelor termodinamice

În funcţie de interacţiunea și schimbul de

substanţă cu mediul exterior, sistemele
termodinamice pot fi:
 Sistem izolat – nu interacţionează și nu
schimbă substanţă cu mediul
exterior;aceasta este o idealizare fizică ce
poate fi reală numai în măsura în care
interacţiunile cu corpurile exterioare sunt
neglijabile;
 Sistem neizolat – interacţionează cu mediul
exterior;
 Sistem închis – între sistemul
termodinamic și mediul exterior există
schimb de energie dar nu există schimb de
masă;
 Sistem deschis – între sistemul
termodinamic și mediul exterior există atât
 Starea sistemului termodinamic
 Starea unui sistem termodinamic
reprezintă totalitatea
proprietăţilor la un moment dat și p
este determinată de parametrii de
stare: presiune p, volum V și
temperatură T.
 Dacă acești parametrii de stare au
valori constante în timp, sistemul 1 (p1,V1,T1)
termodinamic este în echilibru p1
termodinamic.
 Termodinamica studiază, în T=const
principal, sistemele izotermǎ
termodinamice aflate în stare de V
echilibru termodinamic și V1
transformările între astfel de
stări.
 În coordonate Clapeyron (pV)
Postulatul fundamental al termodinamicii

Un sistem terodinamic izolat de mediul exterior şi aflat într-o stare

de neechilibru va evolua spre o stare de echilibru termodinamic, în
care va ajunge după un interval de timp şi pe care nu o va părăsi de
la sine.

Contactul dintre ă sisteme neizolate poate fi:

Contact mecanic, atunci când schimbul de energie dintre sisteme se
face prin lucrul mecanic realizat de forţele efectuate de unul dintre
sisteme asupra celuilalt;
Contact termic, atunci când schimbul de energie dintre sisteme se
face exclusiv prin căldură;
Contact prin shimb de substanţă între cele două sisteme.
 Parametrii de stare
 Se numesc parametrii de stare mărimile fizice măsurabile care
caracterizează proprietăţile sistemului termodinamic la un moment dat.
 Parametrii de stare își modifică valoarea atunci când condiţiile exterioare
se schimbă.
 Parametrii ce caracterizează sistemul în starea sa de echilibru
termodinamic se numesc parametrii termodinamici, care la rândul lor pot
fi:
extensivi, ca de exemplu, volumul, energia, entropia etc. care sunt
proporţionali cu numărul de particule din sistem;
intensivi, ca presiunea, temperatura etc., care nu depind de numărul
particulelor din sistem.
 Procese termodinamice.
Clasificări

Trecerea sistemului termodinamic dintr-o stare în

alta se numește proces termodinamic sau
transformare de stare.

Clasificarea proceselor termodinamice se face după următoarele

criterii:
I. După parametrul de stare care rămâne constant în timpul
procesului considerat:
 transformare izobară (p = ct.);
 transformare izocoră (V = ct.);
 transformare izotermă (T = ct.);
 transformare generală
 transformare adiabatică, care se desfășoară fără
schimb de căldură cu exteriorul.
 II. După natura stărilor intermediare dintre starea iniţială și
starea finală:
 procese termodinamice cvasistatice (sau de echilibru), când
parametrii de stare variază atât de lent încât în orice moment
sistemul termodinamic poate fi în echilibru termodinamic;
 procese cvasistatice reversibile când în urma schimbării
sensului de variaţie a parametrilor sistemul trecere prin
aceleași stări de echilibru termodinamic ca în transformarea
primară;
 procese necvasistatice (de neechilibru), când stările
intermediare ale procesului termodinamic nu sunt stări de
echilibru termodinamic.
III. După raportul dintre starea iniţială și starea finală:
 procese deschise (neciclice), când starea iniţială nu coincide
cu starea finală;
 procese închise (ciclice), când starea finală a sistemului
 Temperatura
Temperatura este mărimea fizică ce caracterizează starea de încălzire a unui
sistem fizic.
Două sisteme termodinamice sunt în contact termic dacă sunt îndeplinite
simultan următoarele condiţii:
 ansamblul celor două sisteme este izolat de exterior;
 între ele este posibil schimbul de căldură;
 între ele nu este posibil schimbul de lucru mecanic.
Două sisteme termodinamice se află în echilibra termic dacă, atunci când sunt
puse în contact termic, între ele nu are loc schimb de căldură.

Principiul tranzitivităţii (principiul zero al termodinamicii)

Dacă sistemele termodinamice A și B sunt în echilibru termic, iar B este în

echilibru termic cu un al treilea sistem termodinamic C, atunci sistemele
termodinamice A și C sunt în echilibru termic.
http://energy.sdsu.edu/testcenter/testhome/

Animations Chapter-1 Properties Temperature and zeroth law of

thermodynamics
 Pentru a caracteriza stările de echilibru termic ale sistemelor
termodinamice se introduce o mărime fizică nouă, temperatura
empirică.
 Temperatura empirică este un parametru de stare care
împreună cu ceilalţi parametrii de poziţie (presiunea și volumul)
determină complet starea unui sistem.
Convenţii
 Toate sistemele termodinamice aflate în echilibru termic au
aceeași temperatură.
 Temperatura sistemului termodinamic care cedează căldură este
mai mare decât temperatura sistemului care primește
temperatură.
http://jersey.uoregon.edu/vlab/Thermodynamics/index.html
 Măsurarea temperaturii.
Scara Celsius. Scara Kelvin
Pentru măsurarea temperaturii unui corp se folosește un dispozitiv numit termometru.
Un termometru presupune:
 substanţa (corp) termometrică caracterizată de proprietatea X (mărime
termometrică): lungimea unei coloane de lichid (mercur, alcool), volumul unui gaz la
presiune constantă, etc;
 dependenţa dintre temperatură și proprietatea X
T = aX + b , T = aX;
 puncte de calibrare: punctul de fierbere, punctul triplu, etc.

Se numește scară de temperatură corespondenţa între valoarea

măsurată a mărimii fizice care caracterizează un termometru și
valoarea temperaturii indicate de termometru.

Pentru a stabili o scară de temperatură se parcurg două etape:

 se aleg două stări termice distincte și perfect reproductibile ale unui sistem
termodinamic și li se asociază în mod convenţional două valori distincte ale
temperaturii numite temperaturi de reper; se obţine astfel un interval de
temperatură;
 se împarte intervalul de temperatură la un număr întreg, ales arbitrar, obţinând
astfel unitatea de temperatură numită grad.
 Scara de temperatură
Celsius
Subsatanţa termometrică X - lungimea unei coloane de
mercur sau alcool, volumul sau presiunea unui gaz;
t = aX +b;
puncte de calibrare :0°C – pentru temparatura
corespunzând amestecului de apă cu gheată și 100°C –
temperatura de fierbere a apei la presiune normală.

Gradul Celsius notat °C este a suta parte din

intervalul de temperatură cuprins între temperatura de
topire a gheţii și temperatura de fierbera a apei la
presiune atmosferică normală.
 Scara de temperatură Kelvin (SI)
Gazul este conţinut într-un balon legat ,
printr-un
 Substanţa tub subţire,
termometrică: volumul la sau
un presiunea
manometru. unui
gaz; Balonul este introdus în mediul a cărui
 T = aX;temperatură vrem să o măsurăm. Când
gazul
 punct de se încălzește
calibrare – punctulel triplu
se dilată și împinge
al apei în
T tr = 273,16
K jos mercurul din braţul A al manometrului.
Tubul în formă de U al manometrului este
T = 273,16 *X/X
legat, printr-un tubtr de cauciuc, la un
Se numește grad Kelvin,
rezervor și se
cu mercur. noteazăsau
Ridicând K coborând
, 1/273.16
din temperatura
rezervorul, nivelulstării triple aînapei.
mercurului braţul A
poate fi T(K)
adus =înapoi
t(°C)la+ nivelul
T0 de referinţă
(zero). Gazul este menţinut astfel la volum
unde T0 = 273 K
constant. Mărimea termometrică este, în
A
acest caz, presiunea gazului măsurată cu
manometrul respectiv.
T (p) = 273,16p/ptr

Termometru cu gaz
la volum constant
Punctul triplu al apei
 Scara de temperatura Fahrenheit

 Substanţă termometrică: lungimea unei coloane de mercur,

volumul sau presiunea unui gaz;
 t = aX + b;
 puncte de calibrare: °0 F grade pentru amestec de apă sărată cu
gheată și 212° F pentru punctul de fierbere al apei.
tF(°F) = 32 + 9t(°C)/5
 Temperatura de zero absolut

 Zero absolut (temperatura de 0 K) este punctul de pe

scara termodinamică la care energia termică a unui
sistem îşi atinge minimul, în sensul că nu se mai poate
extrage căldură din sistem.
 Prin acord internaţional temperatura de 0 K
corespunde temperaturii pe scala Celsius de
−273,15 °C, iar pe scala Fahrenheit la −459,67 °F.
 Cercetătorii au reuşit să coboare temperatura până
foarte aproape de zero absolut, la fracţiuni de grad,
unde au loc diferite efecte cuantice. Astfel, în 1994,
cercetătorii de la NIST (National Institute of Standards
and Technology) au atins temperatura de 700 nK, iar în
2003, la MIT (Massachusetts Institute of Technology)
recordul a fost coborât cu mai mult de trei ordine de
mărime, atingându-se temperatura de 450 pK.
 Tipuri de termometre

Termometrul din sticlă cu lichid (mercur, alcool) este un

termometru al cărui principiu de funcţionare constă in dilatarea
aparentă a lichidului într-un tub de sticlă. Gradaţiile de pe tubul de
sticlă permit citirea temperaturii, proporţională cu lungimea coloanei
de lichid în interiorul tubului, lungime ce variază cu temperatura.
Pentru a creşte sensibilitatea, de obicei, la capătul termometrului se află
un rezervor ce conţine majoritatea lichidului , dilatarea sau
contractarea acestui volum de lichid este amplificată în porţiunea mult
mai subţire a tubului. Spaţiul neocupat de lichid poate fi umplut cu azot
sau poate fi vid
 Un tip special de termometre cu mercur, denumite termometre
maximale, prezintă o constricţie a tubului capilar deasupra rezervorului.
Odată cu creşterea temperaturii, mercurul este impins prin aceasta
constricţie de către forta de expansiune. Când temperatura scade, coloana
de mercur se intrerupe in zona constricţiei, nemaiputându-se retrage in
rezervor si rămânâd staţionară in tubul capilar. Observatorul poate citi
astfel temperatura maximă atinsă într-o anumită perioada de timp.
Pentru a a aduce termometrul in starea iniţiala, acesta trebuie scuturat.
Acesta este similar din punct de vedere constructiv cu termometrul
medical.
 Construieşte un termometru cu lichid, din lucruri la
îndemână, asemenea celui din figură. Lucrează în echipă.

Pasul 1. Recuperaţi o sticluţă cu capac filetat (din cele în care se

îmbuteliază esenţe alimentare) şi o rezervă de pix transparentă,
epuizată.
Pasul 2. Perforaţi capacul cu vârful unui compas şi lărgiţi orificiul
atât cât să pătrundă rezerva de pix. Etanşaţi cu adeziv îmbinarea
dintre rezerva de pix şi capac.
Pasul 3. Umpleţi sticluţa cu apă colorată cu puţină cerneală sau
colorant alimentar. Asiguraţi-vă că nu mai există aer în sticluţă
(lichidul este până la margini). Înşurubaţi capacul.
Pasul 4. Confecţionaţi o scală gradată lipind o fâşie de hârtie
milimetrică pe o fâşie de carton. Numerotaţi diviziunile de 1 cm de pe
fâşia de hârtie milimetrică, începând cu 0 la un capăt al fâşiei. Fixaţi
scala pe tubul rezervei de pix cu bandă adezivă transparentă.
Termometrul este gata!
Pasul 5. Comparaţi indicaţiile termometrului realizat de voi cu cele
ale unui termometru de cameră, punând cele două termometre în
condiţii identice. Câte grade Celsius corespund fiecărui mm de pe
scala termometrului realizat de voi?
Lichidul din termometru se dilată când devine mai cald şi avansează
în lungul tubului transparent. Tubul fiind subţire, chiar şi o mică
 Termometrul cu lamă bimetalică

Termometrul metalic utilizează o lamă bimetalică

formată formată din două lame având aceeaşi formă
geometrică, solidare între ele şi confecţionate din două
metale diferite şi care se dilată diferit la încălzire.
Acesta produce curbarea lamei în funcţie de
temperatura la care se află dispozitivul, tradusă in
mişcarea unui ac indicator în faţa unei scale gradate.