Napoleon Bonaparte

Eleva: Morariu Andreea Ramona

Clasa a X-a G
 Inceputuri
 Napoleon Bonaparte cunoscut mai târziu ca Napoleon I şi
iniţial caNapoleone di Buonaparte, a fost un lider politic şi
militar al Frantei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic
politica europeană de la începutul secolul al XIX-lea.
 Născut în Corsica şi specializat pe profilul de ofiţer de
artilerie în Franţa continentală, Bonaparte a devenit
cunoscut în timpul Primei Republici Franceze şi a condus
campanii reuşite împotriva Primei şi cele-I de-a
Doua Coaliţii, care luptau împotriva Franţei. În 1799 a
organizat o lovitura de stat şi s-a proclamat Prim Consul;
cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor.
În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus
armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore
europene şi a dominat Europa continentală printr-o serie de
victorii militare. A menţinut sfera de influenta a Franţei prin
constituirea unor alianţe extensive şi prin numirea
prietenilor şi membrilor familiei în calitate de conducători ai
altor ţări europene sub forma unor state clientelare
franceze.
 Inceputuri
 Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în
destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi
covârşitoare în timpul campaniei şi nu s-a recuperat niciodată pe
deplin. În 1813, a Şasea Coaliţie l-a înfrânt la Leipzig în anul următor
Coaliţia a invadat Franţa, l-a forţat pe Napoleon să abdice şi l-a
exilat pe insula Elba. În mai puţin de un an, a scăpat de pe Elba şi s-
a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din
iunie 1815. Napoleon şi-a petrecut ultimii şase ani ai vieţii sub
supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a
concluzionat că a murit de cancer la stomac, deşi Sten
Forshufvud şi alţi oameni de ştiinţă au continuat să susţină că a fost
otrăvit cu arsenic.
 Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război
total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la
academii miltare din întreaga lume. Deşi considerat un tiran de către
oponenţii săi, el a rămas în istorie şi datorită creării codului
napoleonian, care a pus fundaţiile legislaţiei administrative şi
judiciare în majoritatea ţărilor Europei de Vest.
 Inceputurile Carierei
 Devenit absolvent în septembrie 1785,
Bonaparte este numit ofiţer cu gradul
de sublocotenent în regimentul de
artilerie La Fère. A servit în garnizoanele de
la Valence şi Auxonne până după
izbucnirea Revoluţiei Franceze în 1789, deşi
în această perioadă a fost în permisie timp
de aproape două luni în Corsica şi Paris. Un
naţionalist corsican fervent, Bonaparte i-a
scris liderului corsican Pasquale Paoli în
mai 1789: „Pe când naţiunea pierea, m-am
născut eu. Treizeci de mii de francezi au
fost vomitaţi pe malurile noastre, înecând
tronul libertăţii în valuri de sânge. Astfel
arăta priveliştea odioasă care a fost prima
ce m-a impresionat.”
A petrecut primii ani ai Revoluţiei în Corsica, luptând
într-o bătălie complexă între regalişti, revoluţionari şi
naţionaliştii corsicani. El a sprijinit facţiunea
revoluţionară iacobină, a câştigat gradul de locotenent-
colonel şi comanda unui batalion de voluntari. După ce
depăşise termenul permisiei şi a condus o revoltă
împotriva unei armate franceze din Corsica, a reuşit
totuşi să convingă autorităţile militare din Paris să-l
promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792. S-a întors în
Corsica din nou şi a intrat în conflict cu Paoli, care
hotărâse să se despartă de Franţa şi să saboteze un asalt
francez asupra insulei sardiniene La Maddalena, unul
dintre liderii expediţiei fiind chiar Bonaparte. Acesta şi
familia sa au trebuit să fugă în Franţa continentală în
iunie 1793 din cauza înrăutăţirii relaţiilor cu Paoli.
 Napoleon I - Împăratul francezilor (1804-1815)

 Având puterea
consolidată de realizările
guvernării sale, Napoleon
a fost proclamat împărat
de către Senatul francez
în 1804, printr-un senatus-
consultus.
 Încoronat în prezenţa papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele:
„Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung
şir de războaie cu Anglia şi cu monarhiile absolutiste
(Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre
burghezia franceză şi cea engleză pentru supremaţie economică;
dorinţa monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon;
ambiţia lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu o armată
mare, Napoleon a reuşit să obţină multe victorii asupra Austriei
în1805, prin Bătălia de la Austerlitz şi asupra Prusiei în 1806.
Singura putere continentală care îi stătea în cale era Rusia. Cu
aceasta a încheiat un acord în 1807 prin care Europa era împărţită
între împaratul Franţei şi ţarul Rusiei, Alexandru I. În anul 1812,
Napoleon face o încercare dezastruasă de a invada Rusia, în care
este învins. Astfel a început căderea lui Napoleon. ÎnBătălia de la
Leipzig din 1813, Napoleon este înfrânt de către cele cinci naţiuni.
Napoleon este obligat să abdice şi este exilat în insula Elba, în
anul 1814.
 Exilul in Insula Elba
 Lui Napoleon i se permisese să ia cu el în
exil câţiva prieteni şi servitori, printre care
Henri-Gratien Bertrand, fostul mareşal al
palatului, şi contele Charles-Tristan de
Montholon, un membru al aristocraţiei
prerevoluţionare. Bertrand era în slujba lui
Napoleon din 1798, dar Montholon era un
aderent de ultima oră – după prima abdicare
a lui Napoleon se grăbise să-şi ofere
serviciile monarhiei restaurate, dar a trecut
de partea împăratului când acesta s-a întors
de pe Insula Elba. El o adusese cu sine şi pe
tânăra şi atrăgătoarea lui soţie, ale cărei
atenţii faţă de Napoleon şi vizitele nocturne
pe care le făcea în dormitorul acestuia
deveniseră curând subiect de bârfa pe
insulă.
Moartea lui Napoleon
 Controversele asupra morţii
împăratului Napoleon nu se mai
termină... Specialişti in domeniul
medicinei legale, istorici ai vietii şi
morţii lui Napoleon s-au dedicat
încă din anul 1961 cercetărilor
cauzei morţii acestui om de stat
francez. Unii spun că moartea s-ar
datora unei erori medicale,
cancerului de stomac şi, în cele din
urma, otrăvirii acestuia cu arsenic.
Primele doua supoziţii - eroare
medicala sau cancer de stomac,
sunt definitiv respinse de Dr.
Pascal Kintz.
 Ultimele experienţe conduse de l'Institut de Medicine
Legale de Strasbourg şi l'Université de Luxembourg,
demonstrează în mod definitiv ca Napoleon a fost
otrăvit, fiind victima unei intoxicaţii cronice cu arsenic.
In fiecare an, experţi în toxicologia medico-legala se
întrunesc in congrese sub auspiciile The International
Association of Forensic Toxicologists (TIAFT) pentru a
stabili cauza exacta. Toţi oamenii de ştiinţă care
aparţin acestei asociaţii activează în laboratoare ale
poliţiei, spitale, tribunale, institute de medicină legală,
laboratoare specializate in diverse domenii înrudite.
Dupa congresele de la Helsinki (2000), Praga (2001),
Paris (2002), a urmat congresul de la Melbourne care a
găzduit cel de-al 41-lea Simpozion international al
asociaţiei, intre 17-22 noiembrie 2003.
 În prezentarea susţinută la acest simpozion Dr. Pascal
Kintz a făcut cunoscute ultimele rezultate obţinute
asupra chestiunii prezenţei arsenicului in şuviţele de
păr ale împăratului. Se menţionează în diverse
publicaţii oficiale că "şuviţe de păr aparţinand lui
Napoleon", au fost păstrate cu mare grijă şi găsite la
diverse persoane din anturajul acestuia. Toxicologul
francez susţine că Napoleon a fost otrăvit cu arsenic in
mod lent. El a ajuns la această concluzie aprofundând
analizele nu numai asupra interiorului firelor de păr, ci
şi a învelişului capilar. Dr. Kintz crede că otrava a atins
măduva spinării, pornind de la păr. Otrava provenea
din alimentele ingerate si a fost împinsă de fluxul
sanguin.
 Părul lui Napoleon prezenta o concentraţie de
substanţă toxică de 7-38 de ori superioară dozei
"admise". Detractorii acestei ipoteze resping afirmaţia,
susţinând că arsenicul detectat era de origine exogenă
si nu a fost absorbit de împărat. Ei cred ca această
compoziţie toxică era in mod normal utilizată în secolul
XIX pentru conservarea părului. Alţi cercetători explică
prezenţa arsenicului în părul lui Napoleon prin
folosirea produsului de către viticultorii epocii. Aceştia
spălau butoaiele cu arsenic, după care puneau
strugurii la fermentat. Şi această supoziţie a fost
respinsă, considerându-se că obiceiul viticultorilor
epocii de a curăţa butoaiele cu arsenic, nu era
periculos pentru sănătatea omului, cu toate că
Napoleon era un cunoscut adept al vinului.
 In anul 2000, scriitorul Ben Weider, mare admirator şi
colecţionar al unor piese originale care au aparţinut lui
Napoléon a afirmat cu tărie în conferinţele şi
interviurile acordate la televiziunea canadiană că
"Napoleon I Bonaparte a decedat datorită otrăvirii lente
cu arsenic şi că datorită noilor teste ADN această
enigmă ar putea fi elucidată". Ben Weider deţine suviţe
din părul lui Napoleon şi este dispus să suporte toate
cheltuielile exhumării. "Rămâne doar ca guvernul si
istoricii francezi să-şi dea acordul". Specialiştii
Institutului medico-legal din Strasbourg confirmă teza
avansată de Ben Weider. Purtătorul de cuvânt al lui
Weider a declarat ca dacă îndoielile asupra morţii lui
Napoleon persistă, nu rămâne decât să se treacă la
exhumarea împăratului.
Citate ale lui Napoleon
Bonaparte