17.

Tratamente termice aplicate aliajului de TiNi50,6

17.1. Temperatura de tratament termic
este variabilă independentă
17.1.1. Materiale şi metoda de lucru
Sârmă din TiNi (50,6 % at. Ni) cu diametrul de 0,8 mm, produsă prin tragere la rece, la un
grad final de deformare de 15 % a fost folosită pentru experimentele ce urmează.
S-a folosit un număr de 7 probe, fiecare probă având lungimea de 100 mm. Acestea au fost
supuse unui tratament termomecanic specific cu scopul de a obţine EMF în dublu sens.
Tratamentul termic a fost realizat în doi paşi:
1. Probele au fost supuse unui tratament termic de austenitizare prin încălzirea la 800 ˚C,
timp de 20 de minute, fiind apoi călite în apă cu gheaţă la o temperatură de aproximativ 2 ˚C.
2. După tratamentul termic de călire de punere în soluţie probele au fost supuse unui
tratament termic de îmbătrânire artificială la diferite temperaturi, timp de 90 de minute.
Tratamentul termic de îmbătrânire a fost urmat de răcire în apă cu gheaţă, la temperatura de
aproximativ 2 ˚C (tabelul 17.1).
Tabelul 17.1. Programul tratamentului termic.
Proba 1 2 3 4 5 6 7
Temperatura, [˚C] 800
Călire de punere Timp, [minute] 20
în soluţie Răcire apă+gheaţă, ≈ 2˚C
Temperatura, [˚C] 280 300 320 340 360 380 400
Îmbătrânire Timp, [minute] 90
artificială Răcire apă+gheaţă, ≈ 2˚C
În timpul tratamentului termic probele au fost fixate pe un dispozitiv cilindric, luând forma
unui cerc (fig. 17.1).

Fig. 17.1. Metodă de măsurare a coeficientului de revenire bazată pe

măsurarea deschiderii unghiului în starea martensitică ( m), în starea
austenitică (a) şi în starea iniţială, înainte de antrenament ().
Pentru antrenament, probele au fost mai întâi întinse la temperaturi joase (2 ˚C) şi apoi
introduse în apă caldă la aproape 60 ˚C, pentru recăpătarea formei din starea de temperatură
înaltă. Procedura a fost repetată de 30 de ori. Coeficientul de revenire a formei a fost calculat cu
formula (17.1):
a  m
r  100, [%] (17.1)

unde, potrivit fig. 17.1:  este unghiul din starea iniţială, înaintea antrenamentului, a este
unghiul din starea de temperatură înaltă după antrenament, iar m este unghiul din starea
martensitică, după antrenament.

1
 Temperaturile Ms, Mf, As şi Af au fost determinate prin analiză calorimetrică diferenţială, cu
instrumentul Perkin-Elmer DSC-4. Intervalul de temperaturi pentru măsurarea temperaturilor de
transformare a fost stabilit de la -10 la 50 ˚C (fig. 17.2).
23

22

22
A
s
A
f
21
A Af
21 s

Fluxul de caldura,
Fluxul de caldura,

20
s 20
19
19
M
f
M
18 M Ms
18 f

-10 0 10 20 30 40 -10 0 10 20 30 40
Temperatura, [ oC] Temperatura, [ oC]
a. b.
23

24
22

22
21
Fluxul de caldura,

Fluxul de caldura,
A
s A
f
A
s A
f

20 20

19
f
18 M M
s
M
f
M
s

18

16
-10 0 10 20 30 40 50 -10 0 10 20 30 40 50
Temperatura, [ oC] Temperatura, [ oC]
c. d.
24

21

23

20

s A
22 f
A
f A
Fluxul de caldura,

A
Fluxul de caldura,

s
19
21

18
20

f
M
f
s
M s
M 17 M
19

18 16
-10 0 10 20 30 40 50 -10 0 10 20 30 40 50
Temperatura, [ C] o Temperatura, [ oC]
e. f.
22

21

A
s A
f
Fluxul de caldura,

20 Fig. 17.2. Variaţia fluxului de căldură cu

temperatura de încălzire/ răcire (transformarea
19
endotermică este orientată în sus).
18 M
f
M
s

17
-10 0 10 20 30 40 50
Temperatura, [ oC]
g.

2
 17.1.2. Rezultate şi discuţii
Gradul mare de deformare la tragere la rece (15 %) a fost necesar pentru a induce o
densitate mare de dislocaţii (fig. 17.3.a-e). Ca rezultat al tragerii la rece, sârmele au prezentat o
elasticitate bună. Pe lângă îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice (durificare) prin ecruisare,
dislocaţiile sunt importante şi pentru că, prin câmpurile de tensiuni introduse, crează o stare de
dezechilibru în reţea şi devin centri de nucleere pentru precipitatele care vor rezulta în urma
tratamentului termic. Micrografiile de microscopie electronică relevă faza martensitică (B19') la
temperatura camerei indusă prin deformare (faza dintre cristalele de martensită, fiind
considerată austenită reziduală; în acest caz deformarea plastică nu induce o transformare de
fază completă) (fig. 17.4.a-f). Prezenţa maclelor în faza martensitică este importantă pentru
obţinerea efectului de memorie a formei, după cum a fost discutat în 15.4.

a. Mărire 30.000 x. Distribuţie neuniformă a dislocaţiilor.

În partea centrală se observă un şir de dislocaţii.

b. Mărire 30.000 x. Se observă atât şiruri de dislocaţii (în partea de jos a figurii),
cât şi o distribuţie neuniformă a dislocaţiilor (în partea de sus a figurii).

Fig. 17.3.a, b. Dislocaţii de mare densitate în TiNi (50,6 % at. Ni) după deformare la rece.

3
 c. Mărire 40.000 x. Densitate mare de dislocaţii.

d. Mărire 50.000 x. Şiruri de dislocaţii.

e. Mărire 60.000 x. Grupări de şiruri de dislocaţii.

Fig. 17.3.c-e. Dislocaţii de mare densitate în TiNi (50,6 % at. Ni) după deformare la rece, (continuare).

4
 a. Mărire 7.000 x. Cristale aciculare de martensită.

b. Mărire 12.000 x. Substructura martensitică. Macle interne.

c. Mărire 30.000 x. Macle interne într-o bandă de martensită.

Fig. 17.4.a-c. Martensită formată prin autoacomodare sau maclare în TiNi (50,6 % at. Ni).

5
 d. Mărire 40.000 x. Macle interne din două benzi vecine de martensită.

e. Mărire 40.000 x. Macle interne în benzi de martensită.

f. Mărire 50.000 x. Macle interne fine într-o bandă de martensită.

Fig. 17.4. d-f. Martensită formată prin autoacomodare sau maclare în TiNi (50,6 % at. Ni), (continuare).

6
 Proprietăţile măsurate pentru probele de TiNi (50,6 at. % Ni) tratate termic sunt
temperaturile Ms, Mf, As şi Af, respectiv coeficientul de revenire a formei după tratamentul
termomecanic.
În tabelul 17.2 sunt prezentate valorile măsurate, iar în figura 17.5 este trasată variaţia
temperaturii de transformare Af funcţie de temperatura de tratament termic. Această variaţie
poate fi exprimată prin ecuaţia
y  a  b1  x (17.2)
2
x  b2
unde y reprezintă temperatura Af, x reprezintă temperatura tratamentului termic de îmbătrânire,
iar a, b1, b2 sunt constante ( a  -306,92143, b1  1,93476 , b2  -0,00265 ). Ecuaţia (17.2) a
fost determinată prin metoda celor mai mici pătrate.
Tabelul 17.2. Temperaturile de transformare austenită ↔ martensită şi coeficientul de revenire.
Temperatura tratamentului
Proba Ms, [ºC] Mf, [ºC] As, [ºC] Af, [ºC] r, [%]
termic de îmbătrânire, [ºC]
1 280 22,8 14,5 23,6 25,8 20,00
2 300 34,6 27,0 32,1 36,7 24,67
3 320 36,6 34,7 40,9 42,3 24,60
4 340 41,2 35,8 40,9 43,8 24,40
5 360 43,3 34,9 40,8 45,3 22,00
6 380 49,9 34,2 40,1 45,3 20,60
7 400 41,9 32,6 37,9 44,0 25,30
În fig. 17.2 pot fi observate transformări într-o singură treaptă (17.2. b, d, e, f şi g), în două
trepte (17.2.c) şi în 3 trepte (17.2.a). Transformările în două sau în trei trepte apar datorită
apariţiei fazei R. Temperatura Af creşte cu creşterea temperaturii tratamentului termic de
îmbătrânire până la o valoare a acesteia din urmă de 360-380 ˚C şi apoi descreşte uşor cu
creşterea temperaturii de îmbătrânire. Apariţia maximului este explicată aici ca rezultat al
variaţiei cantităţii de precipitate şi implicit a cantităţii de Ni din faza matrice. Cantitatea de
precipitate creşte cu creşterea temperaturii de îmbătrânire, aceasta ducând însă la scăderea
compoziţiei nichelului din faza matrice, de unde autorul sugerează şi schimbarea temperaturii de
transformare Af, care este ştiut deja, depinde foarte puternic de compoziţia chimică.
Coeficientul de revenire a formei are o variaţie neregulată cu temperatura tratamentului de
îmbătrânire (tabelul 17.2, fig. 17.5), intervalul de variaţie fiind de aproximativ 5 %.

Fig. 17.5. Variaţia temperaturii de transformare Af cu

temperatura tratamentului termic de îmbătrânire.
7
 Fig. 17.6. Variaţia coeficientului de revenire a formei funcţie de
temperatura tratamentului termic de îmbătrânire.
Tratamentul termic de îmbătrânire artificială se bazează pe precipitarea de noi faze. În fig.
17.7 este prezentat un fragment din sistemul binar Ti-Ni, descris în detaliu în 15.6. Compusul cu
compoziţie variabilă TiNi are un domeniu de solubilitate relativ larg la temperaturi de peste 600
o
C, fiind mărginit de două curbe solidus şi de două curbe solvus. Curba solvus din stânga
compusului TiNi este aproape verticală, deci precipitarea fazei Ti2Ni este nesemnificativă, iar
tratamentul termic de călire şi îmbătrânire artificială nu are un efect semnificativ. Contrar, curba
solvus de la dreapta compusului prezintă o importantă variaţie cu temperatura, faza stabilă TiNi3
putând precipita în urma tratamentului de îmbătrânire.
Potrivit teoriei, demonstrat şi de practică, tratamentul termic are o influenţă importantă
asupra caracteristicilor aliajelor TiNi cu mai mult de 50,5 % at. Ni. Din această cauză
proprietăţile aliajelor pot fi reglate foarte fin la valorile urmărite.
Când aliajele cu Ni>50,5 % at. sunt supuse tratamentelor termice de îmbătrânire pot apărea
trei tipuri de precipitate, după schema:
TiNi  TiNi  Ti3 Ni4  TiNi  Ti2 Ni3  TiNi  TiNi3
TiNi3 este o fază stabilă, iar Ti3Ni4 , Ti2Ni3 sunt faze metastabile. Faza Ti3Ni4 este considerată
responsabilă pentru îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice, din cauza precipitării foarte fine.

Fig. 17.7. Fragment din diagrama de echilibru fazic Ti-Ni.

8
 De remarcat că temperatura Af rezultată în cazul a două din tratamentele aplicate sunt fie
sub temperatura corpului uman, fie foarte aproape de aceasta, autorul recomandând parametrii
acestor tratamente pentru aplicaţii în ingineria medicală, acolo unde EMF este important să fie
generat de temperatura corpului uman.

17.1.3. Concluzii
1. Tratamentele termice aplicate aliajelor TiNi (Ni>50,5 % at.) reprezintă o metodă fină şi
economică pentru reglarea proprietăţilor, având în vedere că proiectarea proprietăţilor pe baza
compoziţiei chimice este costisitoare şi dificil de realizat.

2. Parametrii tratamentului termic ai testului 1 sunt recomandaţi pentru obţinerea

temperaturii Af sub temperatura corpului uman. Temperatura de sfârşit de transformare
martensită → austenită (Af) poate fi uşor determinată din ecuaţia (17.2), funcţie de temperatura
tratamentului termic de îmbătrânire.

3. Coeficientul de revenire a formei pentru o sârmă din TiNi (50,6 % at. Ni), cu diametrul
0,8 mm, calculat cu ecuaţia (17.1) este bun, dar trebuie considerată variaţia neregulată funcţie de
temperatura tratamentului termic de îmbătrânire.

4. Experimentul se bazează pe variaţia unui singur parametru de tratament termic. Pentru

investigaţii ulterioare se recomandă programarea matematică a experimentului, luându-se în
considerare cel puţin 2 factori, cum ar fi temperatura şi timpul de tratament termic de
îmbătrânire.

5. Sunt necesare cercetări suplimentare, însoţite de studiul microstructurii şi al

transformărilor de fază pentru a oferi o explicaţie rezonabilă apariţiei maximului din curba de
variaţie a temperaturii Af funcţie de temperatura de tratament termic de îmbătrânire.