Sunteți pe pagina 1din 46

Facultatea de Mecanică

Specializare: Inginerie Medicală


An IV
2019-2020

Metode de măsurare a temperaturii corporale.

Prelucrarea statistică a datelor experimentale.

Prof. îndrumător Totorean Alin.


Studenți: Răducan Răzvan.
Sîrbu Robert.
1. Noţiuni generale.

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem care exprimă dacă sistemul respectiv


este mai cald sau mai rece.

Ea indică viteza cu care atomii ce alcătuiesc o substanță se mișcă, în cazul încălzirii viteza lor
crescând.

Oamenii de știință afirmă că la o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut,


atomii sau moleculele și-ar înceta mișcarea complet.

Temperatura este un parametru fundamental de stare care caracterizează starea termică a


unui corp, mai exact, starea de echilibru termodinamic.

Unități de măsură:

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Alte unități de măsură:

 Celsius - °C
 Fahrenheit - °F
 Kelvin – K

1.1 Scări de temperatură.

Primele termometre au purtat numele de termoscoape, iar versiuni diferite de termoscoape au


fost construite cam în aceeași perioadă.

Primul termometru a fost construit în anul 1953 de către Galileo Galilei, un


termometru rudimentar cu apă, primul care a permis măsurarea variațiilor temperaturii.

Gabriel Fahrenheit punea la punct abia în anul 1714, primul termometru cu mercur și
tub capilar închis.

Clasificarea scărilor de temperatură:

Gradul de temperatură Celsius: 1/100 din intervalul de temperatură cuprins între


temperatura de topire a gheții și cea de fierbere a apei la presiunea normală(760mmHg).
Gradul de temperatură Fahrenheit: 1/180 din intervalul de temperatură cuprins între
temperatura de topire a gheții și cea de fierbere a apei la presiunea normală.

Termodinamică absolută: originea este stabilită în zero absolută-unde temperatura ca


parametru de stare este fizic zero(Kelvin, Rankine);

Figura 1. Corespondența dintre scările de temperatură.

Figura 2.Scara de temperatură.


Temperatura corporală se definește drept echilibrul între procesele de termogeneză
(producerea de căldură de către organism) și termoliza (cedarea excesului de căldura de către
organism înspre mediul înconjurător). 
Temperatura normală a corpului variază de la persoana la persoana, de la o oră la alta
sau de la o metodă de măsurare la alta.

Temperatura normală medie este de 37°C (98,6°F).

Temperatura normala a corpului variază de la 36°C la 37,8°C (96,8°F-100°F).

Temperatura centrala este temperatura măsurată intrarectal 37,2 + /-0,5 grade Celsius. 

Temperatura periferica axilara de 36,1 – 37,2 grade Celsius. 

Febra se definește drept creșterea temperaturii centrale peste 38 de grade Celsius. 

1.2 Mijloacele de măsurare a temperaturii.

Temperatura se măsoară cu ajutorul termometrelor.

Funcționarea lor se bazează pe variația, conform unor legi bine determinate, a unor
propietăți fizice ale corpurilor la modificarea temperaturii:

 Variaţia dimensiunilor prin dilatare (termometre bimetalice);

Figura 3.Termometru Bimetalic.


 Variaţia volumului prin dilatare (termometre de sticlă cu lichid);

Figura 4. Termometru cu lichid.


 Variaţia presiunii lichidelor şi gazelor închise în incinte cu volum constant
(termometre manometrice);

Figura 4. Termometru Manometric.


 Variaţia rezistenţei electrice (termorezistenţe);

Figura 5. Termorezistență.
 Variația tensiunii generate prin efect termoelectric (termocupluri);

Figura 6. Termocuple.

 Variaţia intensităţii radiaţiilor corpurilor încălzite (termometre de radiație).


Figura 7. Pirometru.
În general, pentru a putea determina temperatura unui corp, elementul sensibil al
termometrului trebuie să se afle în contact direct cu acesta (termometre de temperatură cu
contact).

Excepţie fac parte termometrele de radiaţie, al căror element sensibil primeşte doar
energia radiantă de la corpul a cărui temperatură se măsoară (termometre de temperatură fără
contact).

1.3 Traductoare de temperatură cu rezervor (termometrice).


Funcționarea acestor termometre se bazează pe dilatarea volumică a unui lichid
termometric într-un spaţiu închis.
Traductoare de temperatură cu rezervor (termometrice) au rolul de a sesiza atingerea
unor valori de temperatură prestabilite, având forme și construcţii similare termometrelor cu
lichid.

Termometrul se pune în contact cu mediul a cărui temperatură se măsoară; dilatarea


lichidului termometric aflat în rezervor, determină deplasarea coloanei de lichid prin tubul
capilar, care este etalonat pentru indicarea directă a temperaturii.

Un termometru de sticlă cu mercur și contacte electrice fixe (figura 3.1.) este alcătuit
din tub capilar 1, prin care sunt dispuse, la repere prestabilite, prin încorporarea unor fire de
platină, unul sau mai multe contacte electrice 3, la baza capilarului fiind realizat prin acelaşi
procedeu, contactul de referinţă 3' [1]. La creşterea temperaturii aplicate rezervorului 2,
mercurul urcă în capilarul 1 închizând succesiv contactele prefixate.

Astfel de termometre se utilizează în instalaţiile de climatizare (încăperi termostatate,


incubatoare).

Figura 8 . Termometru de sticlă cu mercur.

În funcţie de limitele temperaturii măsurate, ca lichid de lucru în termometrele cu


lichid se folosesc: pentan (de la -200°C până la 20°C), alcool etilic (de la -110°C până la
75°C), toluen (de la 80°C până la 100°C), mercur (de la -35°C până la 800°C).

1.4. Traductoare termoelectrice (termocuplele).

Un termocuplu este alcătuit, în principiu, din element sensibil de tip termocuplu, care
face conversia din temperatură în tensiune termoelectromotoare, cablurile de prelungire, prin
intermediul cărora joncţiunea de măsurare este adusă de la locul măsurării într-o zonă unde
este posibilă menţinerea constantă a temperaturii, și adaptorul prin intermediul căruia se
obţine semnalul unificat de ieşire Ie.
Figura 9. Schema de principiu a unui traductor de temperatură cu termocuplu.

Figura 10.Elementele constructive ale unui termocuplu.

Abstract.

Organismul uman posedă calitatea menținerii temperaturii constante indiferent de


temperatură mediului ambiant și de activitatea fizică depusă.

In repaus total și in condiții de confort, metabolismul de bază al omului, altfel zis


cantitatea minimă de căldură furnizată de corpul uman pentru întreținerea vieții este de
aproximativ 80W sau 45W/m2 această valoare ajungând pana la 60W/m2 este așezat în
picioare.
După legile fundamentale ale termodinamicii trebuie să existe o anumită stare de
echilibru între căldură produsă în corp și căldură cedată sau înmagazinată.
La această stare de echilibru, temperatura corpului este menținută constanta la 37 °C
prin sânge care parcurge toate părțile corpului.

In cursul circulației sângele se răcește cu atât mai mult cu cât circulația este mai
periferică (degete, piele) și se reîncălzește în organele interne și țesuturi (inima, ficat, rinichi,
mușchi, intestine, etc.) prin arderea lentă a proteinelor, grăsimilor si hidraților de carbon
(glucidele) cu ajutorul oxigenului conținut în aerul inspirat.

Figura 11. Temperatura corpului în funcție de temperatura ambiantă.

Are temperatura corpului aceiași valoare la orice vârstă?


Abilitatea organismului de a-și regla temperatura se schimbă o dată cu vârsta. 
Bebeluși și copii. La bebeluși și copii, temperatura medie a corpului variază între 36,6 grade
Celsius și 37,2 grade Celsius.
Adulți. Printre adulți, temperatura medie a corpului variază între 36,1 grade Celsius și 37,2
grade Celsius.
 Adulți trecuți de 65 de ani. La adulții în vârstă, temperatura medie a corpului este mai
scăzută de 36,2 grade Celsius.
Curiozități despre temperatura corpului.
Specialiștii spun ca temperatura corpului poate fi influențată de diverse circumstanțe.
Temperatura ta se modifică o dată cu vârsta, când faci exerciții fizice, în timp ce dormi și
după ce ai mâncat anumite alimente.
Unele studii au arătat că obezitatea poate fi asociată cu o reducere a temperaturii corpului în
timpul zilei (în anumite ore).

In timp ce dormi, temperatura naturală a corpului în profunzime scade, însă către finalul
ciclului de somn, ea începe sa crească. 

Temperatura corpului tău este, de regula, mai scăzută dimineața și are cele mai mari
valori seara. 

Diferențe temperatură între femei și bărbați.


Percepțiile diferite în ceea ce privește temperatura la bărbați, respectiv femei, au
legătură, în primul rând, cu faptul că temperatura corpului la femei este mai ridicată.
Un studiu realizat de Universitatea Școlii de Medicină din Maryland a analizat
temperaturile de bază a corpurilor bărbaților și femeilor.
Rezultatele studiului au concluzionat că atât bărbații, cât și femeile, au o temperatură a
corpului care variază pe parcursul zilei, însă temperatura corpului femeilor este mai ridicată.
O temperatură mai ridicată a corpului nu înseamnă neapărat și un corp mai cald.
Conform unor cercetări realizate de Universitatea din Utah, temperatura corpului
femeilor este mai ridicată, în medie, însă mâinile acestora sunt în mod constant mai reci. Mai
exact, femeile au mâinile mai reci cu 3 grade decât bărbații.
Bărbații au în mod natural o rată a metabolismului mai crescută decât femeile. Acest
lucru se transpune în cifre astfel: metabolismul bărbaților rulează la un procent cu 23% mai
mare decât cel al femeilor, ceea ce duce la o senzație de frig mai intensă resimțită de către
femei.
Raport mușchi și grăsime.
Modul în care organismul uman este compus are legătură cu căldura, respectiv frigul
resimțit.
Masa musculară generează căldură mai bine, acest lucru oferind un avantaj bărbaților
când vine vorba de menținerea temperaturii corpului în situații friguroase.
Grăsimea nu conservă căldura, aceasta o prinde sub piele, ceea ce înseamnă că tot
simți frigul atunci când se răcește pielea, chiar dacă în interior există o temperatură crescută.
Valoarea depinde de locul unde măsori temperatura corpului.
Poți să iți măsori temperatura folosind mai multe zone: gura (pe cale orala), anusul (pe
cale rectala), subrațul (axila) sau urechea (temperatura timpanică).

Valorile temperaturii variază în funcție de locul unde o măsori. In general, există mici variații
ale temperaturii, în funcție de zona în care a fost făcută măsurătoarea:

 temperatura orală normală este, în medie, de 37 de grade Celsius.

 temperatura rectală este cu 0,3 grade Celsius cu pana la 0,6 grade Celsius mai
mare decât temperatura orală.

 temperatura măsurata in ureche este cu 0,3-0,6 grade Celsius mai mare decât
temperatura orala.

 temperatura măsurată la subraț (zona axilei) este, de regulă, cu 0,3-0,6 grade


Celsius mai mică decât temperatura măsurată în gură.

 temperatura simțită pe frunte, prin atingere, este de regulă cu 0,5-0,5 grade


Celsius mai scăzută decât temperatura orala.

1.4 Prelucrarea statistică a datelor.


Scopul acestor măsurători experimentale este de a determina valoarea temperaturii
corpului utilizând diferite tipuri de termometre, în diferite zone ale corpului, și compararea
acestor valori pentru a determina care termometru este mai precisă.

Acest studiu include un număr de 15 subiecți , dintre care 9 fete și 6 băieți.

Instrumente folosite pentru măsurarea temperaturii:

Termometrul cu mercur.

a fost inventat de fizicianul și inginerul german Daniel Gabriel Fahrenheit.

Figura 12.Termometru cu lichid.


Figura 13 .Termometru medical.

Principiul de funcționare constă în dilatarea vizibilă a mercurului într-un tub de sticlă.

Gradațiile de pe tubul de sticlă permit citirea temperaturii, proporțională cu lungimea coloanei


de mercur din interiorul tubului, lungime ce variază cu temperatura.

Pentru a crește sensibilitatea, majoritatea cantității de mercur se află într-un rezervor la


capătul termometrului; dilatarea sau contractarea acestui volum de mercur este amplificată în
porțiunea mult mai subțire a tubului. 

Protocol de măsurare a temperaturii(subaxilar).

Termometrul cu mercur se scutură bine până când coloana de mercur coboară sub 35.6°C
(96°F). Se plasează termometrul în scobitura de sub braț și se tine brațul ferm.

Termometrul cu mercur se menține în poziție timp de 4-5 minute. Valoarea se citește pe scara
gradată.
Figura 14.Protocol măsurare pentru termometrul cu mercur.

Figura 15. Protocol măsurare pentru termometrul cu mercur.

Termometru digital.

 Termometrele digitale au fost proiectate sa aibă o acuratețe mai mare decât cele cu
mercur.
 Acest termometru este mai rapid în măsurarea temperaturii aproximativ 1-2 min.
 Acum este comună măsurarea temperaturii cu ajutorul electronicelor.
 Cel mai frecvent senzor utilizat pentru măsurarea temperaturii este un termistor.
 Termometru digital își schimbă rezistența odată cu schimbarea de temperatură.
 Aceasta rezistență este măsurată, transformată și afișata pe ecranul termometrului,
indicând temperatura.
Figura 16. Termometru digital.

Figura 17. Termometru digital.

Protocol de măsurare.

Figura 18. Protocol de măsurare pentru termometru digital(subaxilar).


Termometrul cu infraroșu.

Tot ce are masă emite o anumită cantitate de energie, iar acea energie este emisă sub formă de
căldură.

Figura 19. Principiu de funcționare termometru cu infraroșu.

Figura 20. Protocol de măsurare pentru termometrul cu infraroșu(frunte).

Durata de măsurare este foarte mică.

Prezintă o acuratețe destul de mare, depinde dacă este folosit în mod corect.
Figura 21. Protocol de măsurare termometru cu infraroșu.

Nu prezintă riscuri de contaminare, deoarece nu intră în contact cu pielea.

1.5 Rezultatele măsurătorilor efectuate cu cele 3 tipuri de termometre și locul unde a


avut loc măsurătoarea.

În aceste tabele se observă valorile temperaturilor măsurate.

Termometru cu mercur(subaxilar).

Valori doar pentru fete.

Mai jos sunt prezentate valori fetelor , respectiv grafice pentru acestea.
Deviația
Numele și prenumele Nr.crt Termometru cu mercur(subaxilar) Media
standard

FILIP I. ALEXANDRA-MARIA 5 35 35 35.2 35.5 35.8 35.3 0.346410162


DIDEA D. S. CLAUDIA
PATRICIA 4 35.3 36.1 36.1 36.1 36.4 36 0.412310563
SAIZU I. CLAUDIA-ANDREEA 9 35.9 35.9 36 36.2 36.2 36.04 0.151657509
MUREŞAN V. ANA-MARIA 6 36 36.4 36 36.3 36.3 36.2 0.187082869
BOBÎLCĂ G. C. IRINA-
DORIANA 2 36.6 36.1 36.3 36.3 36 36.26 0.230217289
ANGHEL I. IASMINA-
MĂDĂLINA 1 36.4 36.6 36.3 36.3 36.2 36.36 0.151657509
PRIBAC V. RAMONA 8 36.8 36.7 36.6 36.7 36.8 36.72 0.083666003
CIMPOIEŞ G. L. CARLA
CRISTINA 3 36.5 36.3 36.6 37.7 36.7 36.76 0.545893763
ORDACE G. EMANUELA-
MARIA 7 36.9 36.8 36.8 36.8 36.6 36.78 0.109544512
Figura 22. Tabel cu valori pentru termometru mercur(subaxilar)

Deviația
Numele și prenumele Nr.crt Termometru electronic/digital(subaxilar) Media
Standard

FILIP I. ALEXANDRA-MARIA 5 35.2 35.63 35.77 36.2 36.24 35.808 0.431010441


MUREŞAN V. ANA-MARIA 6 35.34 36.01 35.93 36.01 36.44 35.946 0.393611484
DIDEA D. S. CLAUDIA PATRICIA 4 36.07 36.06 36.27 36.4 36.44 36.248 0.178521707
BOBÎLCĂ G. C. IRINA-DORIANA 2 35.84 36.48 36.52 36.5 36.48 36.364 0.293393933
PRIBAC V. RAMONA 8 36.49 36.57 36.7 36.66 36.56 36.596 0.083845095
SAIZU I. CLAUDIA-ANDREEA 9 36.96 36.63 36.48 36.46 36.72 36.65 0.203960781
CIMPOIEŞ G. L. CARLA
CRISTINA 3 36.76 36.63 36.74 36.86 36.36 36.67 0.191572441
ANGHEL I. IASMINA-MĂDĂLINA 1 36.4 36.81 36.86 36.87 36.86 36.76 0.202607996
ORDACE G. EMANUELA-MARIA 7 36.85 36.87 36.92 36.85 36.96 36.89 0.048476799

Figura 23. Tabel cu valori pentru termometru digital.


Deviația
Numele și prenumele Nr.crt Termometru infraroșu(frunte) Media
standard

ANGHEL I. IASMINA-MĂDĂLINA 1 30.9 34.5 34.8 30.1 29.7 32 2.459674775


BOBÎLCĂ G. C. IRINA-DORIANA 2 35.8 35.9 35.8 35.9 35.9 35.86 0.054772256
CIMPOIEŞ G. L. CARLA
CRISTINA 3 31.5 35 34.9 35 34.9 34.26 1.543696861
DIDEA D. S. CLAUDIA PATRICIA 4 34.2 34.8 35.5 34.2 34.9 34.72 0.544977064
FILIP I. ALEXANDRA-MARIA 5 29 34 33.5 34.9 34.3 33.14 2.369177072
MUREŞAN V. ANA-MARIA 6 35.9 35.9 35.8 35.9 35.8 35.86 0.054772256
ORDACE G. EMANUELA-MARIA 7 36 36.1 35.7 35.9 35.9 35.92 0.14832397
PRIBAC V. RAMONA 8 35.7 35.7 35.7 35.7 35.7 35.7 0
SAIZU I. CLAUDIA-ANDREEA 9 35.7 35.7 35.8 35.2 34.5 35.38 0.544977064

Figura 24. Tabel cu valori pentru termometru infraroșu(frunte).

Deviația
Numele și prenumele Nr.crt Termometru infraroșu(cot) Media
Standard

ANGHEL I. IASMINA-MĂDĂLINA 1 34.5 36.2 35.1 35.1 35 35.18 0.622093241


BOBÎLCĂ G. C. IRINA-DORIANA 2 33.3 33.3 33.4 33.2 33.7 33.38 0.192353841
CIMPOIEŞ G. L. CARLA
CRISTINA 3 33.6 33.1 32.6 32.5 32.5 32.86 0.482700735
DIDEA D. S. CLAUDIA PATRICIA 4 35.5 35.5 35.6 35.3 35.4 35.46 0.114017543
FILIP I. ALEXANDRA-MARIA 5 33.7 34.7 34.7 34.7 34.7 34.5 0.447213595
MUREŞAN V. ANA-MARIA 6 35.2 35.8 35.4 35.7 35.7 35.56 0.250998008
ORDACE G. EMANUELA-MARIA 7 34.73 35.36 35.94 36.08 35.88 35.598 0.556524932
PRIBAC V. RAMONA 8 34.82 35.39 35.57 35.78 35.82 35.476 0.405376368
SAIZU I. CLAUDIA-ANDREEA 9 34.71 35.2 35.28 35.19 35.37 35.15 0.256417628

Figura 25. Tabel cu valori pentru termometru infraroșu(cot).


Deviația
Numele și prenumele Nr.crt Termometru electronic/digital(cot) Media
Standard

ANGHEL I. IASMINA-MĂDĂLINA 1 33.54 34.21 34.04 34.28 34.16 34.046 0.296108088


BOBÎLCĂ G. C. IRINA-DORIANA 2 35.72 35.81 35.98 35.89 35.97 35.874 0.110136279
CIMPOIEŞ G. L. CARLA
CRISTINA 3 35.7 35.82 35.9 36.01 36.11 35.908 0.159906223
DIDEA D. S. CLAUDIA PATRICIA 4 35.44 36.3 35.92 35.97 36.25 35.976 0.342972302
FILIP I. ALEXANDRA-MARIA 5 35.22 35.28 34.44 35.55 35.79 35.256 0.509735225
MUREŞAN V. ANA-MARIA 6 35.4 35.25 35.7 35.88 36.03 35.652 0.324915374
ORDACE G. EMANUELA-MARIA 7 34.73 35.36 35.94 36.08 35.88 35.598 0.556524932
PRIBAC V. RAMONA 8 34.82 35.39 35.57 35.78 35.82 35.476 0.405376368
SAIZU I. CLAUDIA-ANDREEA 9 34.71 35.2 35.28 35.9 35.37 35.292 0.425170554

Figura 26. Tabel cu valori pentru termometru digital(cot).

Pe baza acestor valori s-au determinat următoarele grafice.

Media aritmetica Termometru cu mercur(subaxilar)


37
36.76 36.78 36.72

36.5 36.36
36.26 36.2
Temperatură [C°]

36 36.04
36

35.5 35.3

35

34.5
1 2 3 4 5 6 7 8 9

Nr.crt

Figura 27. Media măsurătorilor cu termometru cu mercur(subaxilar).


Media aritmetica Termometru electronic/digital(subaxilar)
9 36.65
8 36.6
7 36.89
6 35.95
Nr.crt

5 35.81
4 36.25
3 36.67
2 36.36
1 36.76

35.2 35.4 35.6 35.8 36 36.2 36.4 36.6 36.8 37

Temperatură[°C]
Figura 28. Media măsurătorilor cu termometru electronic(subaxilar)

37 Media aritmetica Termometru infraroșu(frunte)


35.86 35.86 35.92
36 35.7
35.38
Temperatură[°C]

35 34.72
34.26
34
33.14
33

32
32

31

30
1 2 3 4 5 6 7 8 9

Nr.crt
Figura 29. Media măsurătorilor cu termometru infraroșu(frunte).
Media aritmetica Termometru infraroșu(cot)
37

35.86 35.86 35.92


36 35.7
35.38
Temperatură[°C]

35 34.72
34.26
34
33.14
33

32
32

31

30
1 2 3 4 5 6 7 8 9

media aritmetica Termometru infraroșu(cot) Nr.crt


Figura 30. Media măsurătorilor cu termometru cu infraroșu(cot).

36.50
Media aritmetica Termometru electronic/digital(cot)

35.91 35.98
36.00 35.87
35.65 35.60
35.48
Temperatură[°C]

35.50 35.29
35.26

35.00

34.50
34.05
34.00

33.50

33.00
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.crt
Figura 31. Media măsurătorilor cu termometru digital(cot).

Graficele următoare prezintă valoarea mediilor pentru același loc de măsurare a temperaturii
dar cu diferite termometre.
Valorile mediilor pentru termometru(subaxilar)
37.5

37 36.89
36.76 36.76 36.78 36.72
36.67 36.6 36.65
36.5 36.36 36.36
Temperatura[°C]

36.26 36.25 36.2


36 36.04
36 35.95
35.81

35.5 35.3

35

34.5
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Mercur
Nr.crt
Digital
Figura 32. Comparare între mediile obținute pentru termometru digital și mercur pentru
aceiași zonă.

Figura 24.Compararea valorilor medii cu diferite termometre.

Valorile mediilor pentru termometru(cot)


37

35.87 35.91 35.98


36 35.65 35.635.6
Temperatura[°C]

35.46 35.56 35.48


35.48
35.18 35.26 35.29
35.15
35
34.5
34.05
34
33.38
33 32.86

32

31
1 2 3 4 5 6 7 8 9

Nr.crt Infrarosu Digital


Figura 33. Comparare între mediile obținute pentru termometru cu infraroșu și digital pentru aceiași
zonă.
9 36.04
Valorea
36.65
mediilor
35.38
cumulate
35.38 35.29
8 36.72 36.6 35.7 35.7 35.48
7 36.78 36.89 35.92 35.92 35.60
6 36.2 35.95 35.86 35.86 35.65
5 35.3 35.81 33.14 33.14 35.26
Nr.crt

4 36 36.25 34.72 34.72 35.98


3 36.76 36.67 34.26 34.26 35.91
2 36.26 36.36 35.86 35.86 35.87
1 36.36 36.76 32 32 34.05

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200

media aritmetica Termometru cu mercur(subaxilar)


media aritmetica Termometru electronic/digital(subaxilar)
Figura 34. Totalul mediilor obținute cu cele 3 tipuri de termometre pentru fiecare zonă.

Valori temperaturi fete și intervale.

Figura 35. Repartiția pe intervale de temperatură.


Figura 36. Repartiția pe intervale de temperatură.

Figura 37. Repartiția pe intervale de temperatură.


Figura 38. Repartiția pe intervale de temperatură.

Figura 38. Repartiția pe intervale de temperatură.


Valori doar pentru baieți.

Nr.cr Deviația
Numele și prenumele Termometru cu mercur(subaxilar) Media
t Standard

CURCĂ G. ALIN-GABRIEL 1 35.7 36.1 36.1 35.7 35.9 35.9 0.2


OLTEAN A. C. TUDOR
DARIUS 2 36.1 36.4 36 36.1 36.1 36.14 0.151657509
RĂDUCAN ANDREI
RĂZVAN 3 36.4 36.4 36.5 36.4 36.5 36.44 0.054772256
ROMÎNU D. MIHAI-
VLĂDUŢ 4 36.2 36.7 36.7 36.7 36.7 36.6 0.223606798
SÎRBU V. ROBERT-CĂTĂLIN 5 36.5 36.7 36.8 37 36.9 36.78 0.192353841
ŞUFANĂ D. PAUL-
DUMITRU 6 36.2 36 36 36.5 36 36.14 0.219089023
Figura 39. Tabel cu valori măsurate pentru termometru cu mercur(subaxilar).

Nr.cr Deviația
Numele și prenumele Termometru electronic/digital(subaxilar) Media
t Standard

CURCĂ G. ALIN-GABRIEL 1 35.04 35.73 35.47 35.72 35.95 35.582 0.347375877


OLTEAN A. C. TUDOR
DARIUS 2 36.25 36.52 36.49 36.72 36.62 36.52 0.175926121
RĂDUCAN ANDREI
RĂZVAN 3 36.51 36.65 36.74 36.74 36.56 36.64 0.104163333
ROMÎNU D. MIHAI-
VLĂDUŢ 4 36.61 36.9 36.93 36.96 37.03 36.886 0.161647765
SÎRBU V. ROBERT-CĂTĂLIN 5 36.84 36.24 36.95 36.96 36.86 36.77 0.300998339
ŞUFANĂ D. PAUL-
DUMITRU 6 36.5 36.46 36.74 36.56 36.64 36.58 0.112249722

Figura 40. Tabel cu valori măsurate pentru termometru digital(subaxilar).


Nr.cr Deviația
Numele și prenumele Termometru infraroșu(frunte) Media
t Standard

CURCĂ G. ALIN-GABRIEL 1 33.7 34.1 34 34 33.5 33.86 0.250998008


OLTEAN A. C. TUDOR
DARIUS 2 35.3 35.7 35.8 35.7 35.7 35.64 0.194935887
RĂDUCAN ANDREI
RĂZVAN 3 35.8 34.5 35.8 35.8 35.9 35.56 0.594138031
ROMÎNU D. MIHAI-
VLĂDUŢ 4 35 34.9 35 35.1 35.1 35.02 0.083666003
SÎRBU V. ROBERT-CĂTĂLIN 5 35.9 35.9 35.9 35.9 35.9 35.9 0
ŞUFANĂ D. PAUL-
DUMITRU 6 34.6 34.6 34.6 34.6 33.8 34.44 0.357770876

Figura 41. Tabel cu valori măsurate pentru termometru infraroșu(frunte)

Nr.cr Deviația
Numele și prenumele Termometru infraroșu(cot) Medie
t Standard

CURCĂ G. ALIN-GABRIEL 1 33.5 34.1 34.2 34.3 34.2 34.06 0.320936131


OLTEAN A. C. TUDOR
DARIUS 2 35.9 35.9 35.9 35.8 35.8 35.86 0.054772256
RĂDUCAN ANDREI
RĂZVAN 3 35.4 35.5 35.4 34.8 35.2 35.26 0.279284801
ROMÎNU D. MIHAI-
VLĂDUŢ 4 35.8 33.8 33.7 33.4 33.5 34.04 0.996493853
SÎRBU V. ROBERT-CĂTĂLIN 5 34.5 34.5 34.8 34.7 34.7 34.64 0.134164079
ŞUFANĂ D. PAUL-
DUMITRU 6 33.7 34.6 33.4 33.3 33.8 33.76 0.512835256

Figura 42. Tabel cu valori măsurate pentru termometru infraroșu(cot).


Nr.cr Deviația
Numele și prenumele Termometru electronic/digital(cot) Medie
t Standard

CURCĂ G. ALIN-GABRIEL 1 34.75 34.84 35.24 34.84 35.04 34.942 0.197534807


OLTEAN A. C. TUDOR
DARIUS 2 34.23 34.66 35.43 35.25 35.2 34.954 0.496316431
RĂDUCAN ANDREI
RĂZVAN 3 35.2 35.4 35.79 35.74 36.6 35.746 0.535985074
ROMÎNU D. MIHAI-
VLĂDUŢ 4 35.29 35.69 35.76 35.81 36.08 35.726 0.285008772
SÎRBU V. ROBERT-CĂTĂLIN 5 35.46 35.29 35.48 35.76 36 35.598 0.280927037
ŞUFANĂ D. PAUL-
DUMITRU 6 34.59 35.11 35.23 35.4 35.42 35.15 0.338008876

Figura 43. Tabel cu valori măsurate pentru termometru digital(cot).

Pe baza acestor valori s-au determinat următoarele grafice:

37 Media aritmetica Termometru cu mercur(subaxilar)


36.78
36.8
36.6
36.6
Tempertura[°C]

36.44
36.4

36.2 36.14 36.14

36 35.9

35.8

35.6

35.4
1 2 3 4 5 6

medie aritmetica Termometru


Nr.crt mercur(subaxilar)

Figura 44 Media valorilor pentru termometru cu mercur.


37.5 Media aritmetica Termometru
electronic/digital(subaxilar)
37 36.89
36.77
36.64 36.58
36.52
Tempertura[°C]

36.5

36
35.58
35.5

35

34.5
1 2 3 4 5 6

Nr.crt
media aritmetica Termometru electronic/digital(subaxilar)

Figura 45. Media măsuratorilor pentru termometru cu digital(subaxilar).

Media aritmetica Termometru infraroșu(frunte)


36.5
36 35.9
35.64
Tempertura[°C]

35.56
35.5
35.02
35
34.44
34.5
34 33.86

33.5
33
32.5
1 2 3 4 media5 aritmetica
6
Termometru
Nr.crt infraroșu(frunte)

Figura 46. Media măsurătorilor pentru termometru cu infraroșu(frunte).


36.5
Media aritmetica Termometru infraroșu(cot)
36 35.9
35.64 35.56
Tempertura[°C]

35.5
35.02
35
34.44
34.5

34 33.86

33.5

33

32.5
1 2 3 4 5 6
media aritmetica Termometru
Nr.crt infraroșu(cot)

Figura 47. Media măsurătorilor pentru termometru infraroșu(cot).

Media aritmetica Termometru electronic/digital(cot)


36.00

35.80 35.75 35.73


35.60
35.60
Tempertura[°C]

35.40

35.20 35.15

35.00 34.94 34.95

34.80

34.60

34.40
1 2 3 4 5 6
media aritmetica Termometru
Nr.crt
electronic/digital(cot)
Figura 48. Media măsuratorilor pentru termometru digital(cot).
Valorile mediilor pentru termometru(subaxilar)
37.5

37 36.89
36.7836.77
Temperatura[°C]

36.64 36.6 36.58


36.52 36.44
36.5
36.14 36.14
36 35.9
35.58
35.5

35

34.5
1 2 3 4 5 6
Mercur Digital
Nr.crt
Figura 49. Compararea mediilor obținute pentru termometru digital și mercur în aceiași zonă

Valoarea mediilor pentru termometru(subaxilar)


36.5

36 35.86
T em p eratu ra[°C ]

35.75 35.73
35.6
35.5 35.26
35.15
34.94 34.95
35
34.64
34.5
34.06 34.04
34 33.76

33.5

33

32.5
1 2 3 4 5 6

Nr.Crt Infrarosu Digital

Figura 50. Compararea mediilor de temperatură între două termometre diferite, infraroșu și digital
pentru aceiași zonă.

Valori băieți, intervale de temperatură.


FIgura 51. Repartiția pe intervale de temperatura.

Figura 52. Repartiția pe intervale de temperatura.


Figura 53. Repartiția pe intervale de temperatura.

Figura 54. Repartiția pe intervale de temperatura.


Figura 55. Repartiția pe intervale de temperatura.

VALORI MEDII CUMULATE


6 36.14 36.58 34.44 33.76 35.15

5 36.78 36.77 35.9 34.64 35.6

4 36.6 36.89 35.02 34.04 35.73

3 36.44 36.64 35.56 35.26 35.75

2 36.14 36.52 35.64 35.86 34.95

1 35.9 35.58 33.86 34.06 34.94

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200

Termometru cu mercur(subaxilar) Termometru electronic/digital(subaxilar)


Termometru infraroșu(frunte) Termometru infraroșu(cot)
Termometru electronic/digital(cot)
Figura 56. Mediile cu cele 3 tipuri de termometre cumulate.
Valorii medie aritmetică , fete și băieți.

Media aritmetica Termometru cu mercur(subaxilar)


37
T em p era tu ră [°C ]

36.76 36.78 36.72 36.78


36.6
36.5 36.44
36.36
36.26 36.2 36.14 36.14
36 36.04
36 35.9

35.5
35.3

35

34.5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
media aritmetica Termometru
Nr.crt cu mercur(subaxilar)

Figura 57. Media valorilor pentru termometrul cu mercur(subaxilar) pentru fete și băieți.

Media aritmetica Termometru electronic/digital(subaxilar)


37.5

37 36.76 36.89 36.89


36.77
Temperatură[°C]

36.67 36.6 36.64 36.65 36.58


36.52
36.5 36.36
36.25

36 35.95
35.81
35.58
35.5

35

34.5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Nr.crt
Figura 58 . Media valorilor pentru termometrul digital(subaxilar) pentru fete și băieți.
Media aritmetica Termometru electronic/digital(cot)
36.50

35.87 35.91 35.98


36.00 35.75 35.73
35.65 35.60 35.60
35.48
Temperatură[°C]

35.50 35.26 35.29


35.15
34.94 34.95
35.00

34.50
34.05
34.00

33.50

33.00
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Nr.crt media aritmetica Termometru


electronic/digital(cot)

Figura 59. Media valorilor pentru termometrul digital(cot) pentru fete și băieți.

Media aritmetica Termometru infraroșu(frunte)


37
35.86 35.86 35.64 35.92 35.7 35.9
Temperatură[°C]

36 35.56 35.38
35.02
35 34.72
34.26 34.44
34 33.86
33.14
33
32
32

31

30
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
media aritmetica
Nr.crt Termometru
infraroșu(frunte)

Figura 60. Media valorilor pentru termometrul cu infraroșu(frunte) pentru fete și băieți.
Media aritmetica Termometru infraroșu(cot)
37
Tem peratură[°C]
35.86 35.86 35.92 35.9
36 35.64 35.7 35.56
35.38
35.02
35 34.72
34.26 34.44
34 33.86
33.14
33
32
32

31

30
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
media aritmetica
Nr.crt Termometru infraroșu(cot)

Figura 61. Media valorilor pentru termometrul cu infraroșu(cot) pentru fete și baieți.

15
14
36.14
36.78
Valorea
36.58
36.77
mediilor
34.44
35.9
cumulate
34.44
35.9
35.15
35.60
13 36.04 36.65 35.38 35.38 35.29
12 36.6 36.89 35.02 35.02 35.73
11 36.44 36.64 35.56 35.56 35.75
10 36.72 36.6 35.7 35.7 35.48
9 36.78 36.89 35.92 35.92 35.60
8 36.14 36.52 35.64 35.64 34.95
7 36.2 35.95 35.86 35.86 35.65
6 35.3 35.81 33.14 33.14 35.26
5 36 36.25 34.72 34.72 35.98
4 35.9 35.58 33.86 33.86 34.94
3 36.76 36.67 34.26 34.26 35.91
2 36.26 36.36 35.86 35.86 35.87
1 36.36 36.76 32 32 34.05
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
media aritmetica Termometru cu mercur(subaxilar)
media aritmetica Termometru electronic/digital(subaxilar)
media aritmetica Termometru infraroșu(frunte)
Figura 62.Totalul mediilor fete și băieți pentru cele 3 tipuri de termometre.
Greutatea ca și factor în influențarea temperaturii corpului

Numele și prenumele Nr.crt Greutate[Kg] Media Deviația Standard

ANGHEL I. IASMINA-MĂDĂLINA 1 66.2 66.2 66.2 66.2 0


84.7666
BOBÎLCĂ G. C. IRINA-DORIANA 2 84.7 84.9 84.7 7 0.115470054
58.5666
CIMPOIEŞ G. L. CARLA CRISTINA 3 58.6 58.5 58.6 7 0.057735027
87.8333
CURCĂ G. ALIN-GABRIEL 4 87.8 87.8 87.9 3 0.057735027
DIDEA D. S. CLAUDIA PATRICIA 5 63.1 63.2 63.3 63.2 0.1
66.7666
FILIP I. ALEXANDRA-MARIA 6 66.8 66.8 66.7 7 0.057735027
49.5666
MUREŞAN V. ANA-MARIA 7 49.6 49.5 49.6 7 0.057735027
69.4666
OLTEAN A. C. TUDOR DARIUS 8 69.5 69.7 69.2 7 0.251661148
61.5333
ORDACE G. EMANUELA-MARIA 9 61.6 61.5 61.5 3 0.057735027
52.4666
PRIBAC V. RAMONA 10 52.5 52.4 52.5 7 0.057735027
65.2666
RĂDUCAN ANDREI RĂZVAN 11 65.3 65.4 65.1 7 0.152752523
95.2666
ROMÎNU D. MIHAI-VLĂDUŢ 12 95.2 95.2 95.4 7 0.115470054
SAIZU I. CLAUDIA-ANDREEA 13 52.7 52.7 52.7 52.7 8.70234E-15
86.4333
SÎRBU V. ROBERT-CĂTĂLIN 14 86.4 86.5 86.4 3 0.057735027
89.6666
ŞUFANĂ D. PAUL-DUMITRU 15 89.4 89.8 89.8 7 0.230940108

Figura 63. Tabel valori greutate pentru fete și băieți.


Medie Greutate[Kg]
105

95.27
G reu tate[Kg]
95
89.67
87.83 86.43
84.77
85

75
69.47
66.2 66.77 65.27
65 63.2 61.53
58.57
55 52.47 52.7
49.57

45
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Nr.crt

Figura 64 .Medie greutate pentru fete și băieți.

Corelație greutate temperature:

Figura 65. Corelația mediilor temperatura, greutate, pentru termometrul cu mercur(subaxilar)


pentru fete.
Figura 66 . Corelația mediilor temperatura, greutate, pentru termometrul cu mercur(subaxilar)
pentru băieți.

Repartiții pe intervale de temperature fete și băieți

Repartiția temperaturii Mercur(subaxilar)


4.5
4
4
3.5
3 3
3
N r .C r t .

2.5
2 Fete
2 Băieți
1.5
1 1 1
1
0.5
0
0
35-35.5 35.5-36 36-36.5 36.5-37
Temperatura

Figura 67. Repartiția pe intervale de temperatură pentru termometrul cu mercur(subaxilar),


respectiv valori fete vs valori băieți pentru același tip de termometru și aceiași zona.
Repartiția temperaturii digital(subaxilar)
6

5 5
5

4
N r .C r t .

3 Fete
Băieți
2 2
2

1
1

0
0
35.5-36 36-36.5 36.5-37
Temperatura

Figura 68. Repartiția pe intervale de temperatură pentru termometrul digital(subaxilar),


respectiv valori fete vs valori băieți pentru același tip de termometru și aceiași zona.

Repartiția temperaturii Infraroșu(frunte)


4.5
4
4
3.5
3
3
N r .C r t .

2.5
Fete
2 Băieți
1.5
1 1 1 1 1 1 1 1
1
0.5
0 0 0 0 0 0
0
32-32.5 32.5-33 33-33.5 33.5-34 34-34.5 34.5-35 35-35.5 35.5-36
Temperatura

Figura 69. Repartiția pe intervale de temperatură pentru termometrul cu infraroșu (frunte),


respectiv valori fete vs valori băieți pentru același tip de termometru și aceiași zona.
Repartiția temperaturii Infraroșu (cot)
4.5
4
4
3.5
3
N r .C r t .

2.5
2 2 Fete
2 Băieți
1.5
1 1 1 1 1 1 1
1
0.5
0 0 0 0
0
32.5-33 33-33.5 33.5-34 34-34.5 34.5-35 35-35.5 35.5-36
Temperatura

Figura 70. Repartiția pe intervale de temperatură pentru termometrul cu infraroșu (cot),


respectiv valori fete vs valori băieți pentru același tip de termometru și aceiași zona.

Repartiția temperaturii Digital (Cot)


6

5
5

4
N r .C r t .

3 3
3 Fete
Băieți
2
2
1 1
1

0 0
0
34-34.5 34.5-35 35-35.5 35.5-36
Temperatura

Figura 71. Repartiția pe intervale de temperatură pentru termometrul digital(cot), respectiv


valori fete vs valori băieți pentru același tip de termometru și aceiași zona.
Termometru cu mercur(subaxilar)- Repartitia fetelor pe temperaturi
1

3 1

35-35.5 35.5-36 36-36.5 36.5-37

Figura 72. Incadrarea valorilor fetelor pe intervale de temperatură.

Termometru cu mercur(subaxilar) valorile fetelor ca procent comparativ cu


baietii

60

100

57.14

50

35-35.5 35.5-36 36-36.5 36.5-37

Figura 73. Procentajul valorilor fetelor pentru fiecare interval de temperatură.


Termometru cu mercur(subaxilar)- Repartitia baietilor pe temperaturi ca
procent comparativ cu fetele

40
50

42.86

35-35.5 35.5-36 36-36.5 36.5-37

Figura 74. Procentajul valorilor băieților pentru fiecare interval de temperatură.

Termometru cu mercur(subaxilar)- Repartitia baietilor pe temperaturi

35-35.5 35.5-36 36-36.5 36.5-37

Figura 75. Incadrarea valorilor băieților pe intervale de temperatură.

Concluzii:

• Valorile măsurate cu cele 3 tipuri de termometre au prezentat variții de temperatura în


funcție de timpul de termometru și de locul măsurătorii.

• Temperatura a variat de la un subiect la altu, de la fete la băieți

• Aceste variații sunt legate de particularitățile fiziologice ale fiecărui subiect.


• Toate metodele sunt bune și oferă o prezicie bună în măsurare temperaturi.

• Toate cele 3 tipuri de termometre au avut erori de măsurare.

Bibilografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Temperatur%C4%83

https://ro.ripleybelieves.com/what-is-normal-body-temperature-for-humans-2396

https://www.academia.edu/17253542/Temperatura

https://www.flickr.com/photos/mitopencourseware/3029642097

https://socratic.org/questions/how-high-can-internal-temperature-of-the-human-body-temperature-
go

S-ar putea să vă placă și