Capitolul 2.

Temperatura
Principiul zero al termodinamicii
Scări de temperatură
Principii si instrumente de măsură a temperaturii
1786: Lectures on the Elements
of Chemistry

"Căldura difuzează de la un corp mai cald la unul mai rece până

când aceasta se distribuie între corpuri, astfel încât nici unul dintre
corpuri nu mai acceptă căldură de la celălalt. Căldura este adusă
astfel înt-o stare de echilibru. Acest echilibru este oarecum curios.
Observăm că atunci când acțiunile mutuale încetează, un
termometru aplicat oricăruia dintre corpuri va arăta același grad de
dilatare. În consecință, temperatura lor e aceeași și echilibrul este
universal."

Joseph Black (1728-1799)

1871: Legea temperaturilor egale

Corpurile a căror temperatură este egală cu temperatura

aceluiași corp, au ele însele aceeași temperatură.

James Clerk Maxwell (1831-1879)

 Principiul zero al termodinamicii

contactul termic – exista atunci când se

transferă energie sub formă de căldură între
două corpuri, chiar dacă acestea nu se află în
contact direct;

echilibrul termic – se manifesta atunci când nu

se mai transferă energie sub formă de căldură
între corpuri aflate în contact termic,
corpurile având aceeaşi temperatură.

Dacă corpurile A şi B sunt separat în echilibru termic cu un al

treilea corp C, atunci A şi B sunt în echilibru termic unul cu
celălalt dacă sunt aduse în contact termic.
 Definirea temperaturii,
la scara macroscopică

Temperatura este proprietatea unui corp care determină

dacă acesta este în echilibru termic cu alte corpuri.
 Proprietăţi termometrice

 -variaţia volumului unui lichid

 - variaţia lungimii unui corp solid pe o anumita directie

 - variaţia presiunii unui gaz menţinut la presiune constantă sau a volumului

unui gaz menţinut la presiune constantă

 inducerea unei tensiuni electromotoare

 - variaţia rezistenţei electrice a unui mediu conductor electric

 - modificarea lungimii de unda a radiatiei electromagnetice a unui obiect

 Scări de temperatură

Scara Celsius (°C):

este denumită după astronomul suedez
Anders Celsius (1701-1744)
care a utilizat-o însă în formă inversată.
introdusă de J.P. Cristin (in 1743) in forma actuala

Este scara de temperatură folosită uzual în masuratori de laborator.

Puncte de referinţă:
0 – temperatura de îngheţ a apei, şi
100 – temperatura de fierbere a apei la presiunea atmosferică normală
fizică (101 325 Pa)
 Scări de temperatură

Scara Fahrenheit (°F) a fost propusă in 1714 de

fizicianul Gabriel Daniel Fahrenheit (1686-1736).

Puncte de referinţă:
0 °F - cea mai scăzută temperatură posibil a fi atinsă cu un amestec de gheaţă şi
apă de mare sărată (sau apa + gheata + clorura de amoniu),
32 °F – temperatura de îngheţ a apei şi
96 °F– temperatura normală a corpului uman (in realitate, 98,6 °F).
 Avantaje ale scării Fahrenheit

 Gradele Fahrenheit sunt mai mici în comparaţie cu gradele

Celsius, ceea ce oferă o mai mare acurateţe citirii temperaturii
mediului ambiant atunci când se indică doar valorile întregi.
 Dacă se indică temperatura într-o zi foarte călduroasă drept
100 °F, ideea de cald este indusă mai intens faţă de cazul
când se indică 38 °C, valoarea corespunzătoare în grade
Celsius.
 Scara este bazată şi pe caracteristici ale corpului uman, ca
mare parte a sistemului anglo-saxon de măsură.
 Scara absolută de temperatură

A fost introdusă de fizicianul englez William Thomson (Lord Kelvin, 1824-

1907), motiv pentru care scara absolută (scara termodinamică) de
temperatură se mai numeşte şi scara Kelvin, iar unitatea de măsură se numeste
Kelvin (nu gradul Kelvin!), simbolizat prin litera K.

1 Kelvin este a 1/273,16-a parte din temperatura termodinamică a punctului triplu al apei.
 Scara absolută de temperatură

Puncte de referinţă:
0K - este asociat temperaturii de zero absolut, adică cea mai mică temperatură
posibilă.
273,16 K - punctul triplu al apei, care reprezintă un set unic de condiţii termodinamice
(p, T) în care apa coexistă simultan în echilibru ca solid, lichid şi gaz.
Condiţiile pentru punctul triplu sunt presiunea de 610 Pa şi o temperatură aleasă a fi
273,16 K (sau 0,01 °C).

!
Cel de-al doilea punct fix permite realizarea unei legături între scările empirice de
temperatură, bazate pe proprietăţi ale apei, şi scara termodinamică de temperatură.
Pe lângă scara Kelvin a mai fost propusă încă o scară absolută de temperatură, scara Rankine, cu
unitatea de măsură °R (sau ° Ra), legată de scara Fahrenheit. Astfel, diferenta de temperatura intre
cele doua scari este egala: DT = 1 °F = 1 °R
Relatii de conversiune între scările de
temperatură uzuale

C =  F  32.05 / 9
K = C  273,15
 F = 32.0  9 / 5C
 R =  F  459,67

°R – grad Rankine (scara Rankine asociata

scarii Fahrenheit)
 Scara Internaţională de Temperatură
(International Temperature Scale)

Se întinde de la 0,65K până la cea mai ridicată temperatură

măsurabilă practic (conform cu legea de radiaţie a lui Planck),
cuprinzând un număr de domenii şi subdomenii care sunt
definite prin temperaturile punctelor fixe ale scării.
 Scara Internaţională de Temperatură
(International Temperature Scale)
ITS – T90

Puncte fixe si domenii de referinţă:

 între 0,65 K şi 5,0 K, temperatura în scara ITS-90, notată cu T90, este definită în funcţie
de relaţia dintre temperatura şi presiunea vaporilor pentru He3 şi He4;
 între 3,0 K şi punctul triplu al neonului (24,5561 K) temperatura T90 este definită pe
baza unui termometru cu gaz calibrat la trei temperaturi ce pot fi obtinute experimental
şi care au valori numerice prestabilite;
 între punctul triplu al hidrogenului (13,8033 K) şi punctul de solidificare al argintului
(1234.93 K) T90 este definită cu ajutorul termometrelor cu rezistenţă electrică (cu
platină) calibrate la seturi predefinite de puncte fixe şi utilizând metode specifice de
interpolare;
 pentru domenii de temperaturi mai mari este definită pe baza legii de radiaţie (Plank).
Domenii de temperatură si valori semnificative

T [K]
10-9 10-5 100 105 109

Cea mai Cea mai Temperatura Explozia Interiorul

scăzută scăzută spaţiului nucleară
stelelor
temperatură fierbinţi
temperatură interplanetar
obţinută pentru
pentru electroni în
nucleul metal
unui solid
Domenii de temperatură si valori
semnificative

100°C - punctul de fierbere al apei la presiunea de 1 atm

56,7°C (137°F) – cea mai ridicată temperatură înregistrată în

lume la Furnace Creek (Greenland Ranch), SUA, în 10 iulie 1913

37°C (98,6°F) – temperatura normală a corpului uman

20°C – temperatura normală tehnică

0°C (32 °F) – punctul de îngheţ al apei lichide la presiunea de 1

atm

-89°C (-129°F) – cea mai scăzută temperatură înregistrată în

lume (Vostok, Antarctica, iulie 1983)
 Scurt istoric al metodelor si instrumentelor
de măsură a temperaturii

•Claudius Galenus din Pergamum (131-201 A.D.) a propus o temperatură “neutră”

standard, obţinută din cantităţi egale de apă clocotită şi gheaţă. Faţă de această temperatură
standard a definit patru grade de cald şi patru grade de rece.

•Primul tip de dispozitiv/ instrument de măsurat temperatura –

termometrul florentin, a fost denumit termoscop, invenţie
atribuită lui Galileo Galilei (1564-1642). Mediul de masura
era aerul, denumit mediu termometric.
Invenţii similare au avut şi Santorio Santorio, Robert Fludd
sau Cornelius Drebbel.

Prima mentiune scrisa a cuvantului termometru:

1624: J. Leurechon, La Récréation Mathématique

Termoscoape prezentate in Edinburgh Encyclopaedia

http://www.uh.edu/engines/epi1300.htm
•1641: Primul termometru al cărui mediu termometric nu era în contact cu aerul.
Mediul termometric era alcoolul , scala avea 50 de diviziuni, însă fără un punct fix.

•1660: Robert Boyle (1627-1691) a adăugat vopsea roşie în alcool iar scala a inclus
un punct fix – punctul de îngheţ al apei (la presiunea mediului ambiant).
•1659: Boullian (1605-1689) a folosit pentru prima data mercurul ca mediu
termometric.

• 1701: Termometrul cu două puncte fixe – zăpada şi punctul de fierbere al apei (la
presiunea mediului ambiant) a fost propus de astronomul danez Olaus Christensen
Rømer (1644-1710).
 Metode si instrumente de măsurare a
temperaturii

•1724: Daniel Gabriel Fahrenheit (1686-1736) a inventat termometrul cu mercur cu

doua puncte fixe, inlocuind vinul (alcoolul) cu mercurul ca mediu termometic.
Punctele fixe propuse de el initial erau: frigul extrem din Islanda (masurat de el in
1709) si punctul de fierbere al mercurului (356.7°C = 674.1°F), si intre cele doua a
impartit scala in 600 diviziuni.
A inclus apoi temperatura normala a corpului uman (“a sangelui”), estimarea sa fiind
96 °F .
Pentru reproducerea punctului de zero (0 °F) a utilizat un amestec de apa de mare in
stare lichida si gheata.
Metode si instrumente de măsurare a
temperaturii

 Termometre cu lichid in tub capilar

 Termometre metalice

 Termocupluri

 Termometre cu gaz la volum constant

 Termometre cu gaz la presiune constanta

 Termometre cu rezistenta electrica (Termorezistente)

 Termistori cu rol de masurarea temperaturii

 Termometre de radiatie

 Diode, tranzistori sau jonctiuni p-n cu rol de masurarea temperaturii

 Termometre de sticlă cu coloană de lichid

Proprietatea termometrica: lungimea [m]

 273,16 
Tl =  l
 lt 

Rezervor Linie de Scala

Coloana cu
cu imersiune termometrică
mercur
mercur
 Termometre cu gaz

Există două tipuri de asemenea instrumente:

 gazul este menţinut la volum constant, iar presiunea este
proprietatea termometrică;
 gazul este menţinut la presiune constantă, iar volumul este
proprietatea termometrică.
 Principiul de functionare al termometrului
cu gaz

B – balon cu gaz (senzor de temperatura);

C – manometru cu mercur
(punct de referinta);
R – rezervor de mercur;
D – punct de citire pe scala.

Gazul: He, Ar, Kr, Xe.

(a) la volum constant; (b) la presiune constantă

 273,16 
T p =   p
 273,16 
 pt V TV =   V
Definirea Scării ITS-90 pe domeniul de
 V t p
temperatură de la 3 K la 24,5561 K.
 Termocuplul

 273,16 
Te =   E
 Et  p

Thomas Johann Seebeck (1770-1831)

Termocuplul constă dintr-o pereche de conductori din metale diferite conectaţi electric - un cap
fiind denumit joncţiunea de referintă (sau “sudura rece”), iar celelălalt cap joncţiunea de
măsură (sau “sudura caldă”).
Între cele două capete este indusă o tensiune termoelectromotoare, proporţională cu diferenţa
de temperatură dintre ele – efect cunoscut sub denumirea de efectul Seebeck (1821).

Domeniul de temperaturi: - 184 °C … + 2300 °C

 Tipuri de termocuple
Tip Izolatia externă a Polaritatea Materialul Proprietati de
conducto- identificare
conectorului conductorului rului
J negru negru (+) Fier puternic magnetic

alb (-) Constantan -

(55%Cu + 45%Ni)

K verde verde (+) Cromel Moderat magnetic

(90%Ni + 10% Cr)

alb (-) Alumel -

(95% Ni + 2% Mn + 2%Al + 1% Si)

T maro maro (+) Cupru culoare

alb (-) Constantan -

E mov mov (+) Cromel rigiditate

alb (-) Constantan -

R portocaliu portocaliu (+) 87% Platina + 13% Rhodiu rigiditate

alb (-) Platina -

S portocaliu portocaliu (+) 90% Platina + 10% Rhodiu rigiditate

alb (-) Platina -

Codificarea in culori indicata este conform IEC 584-3 (International Electrotechnical Commission )
 Termometre bimetalice

Dl / l = DT

- 18 … +104 °C

John Harrison (1693- 1776)

 Coeficienti de dilatare

Materialul Coef. dilatare [·10-6 m/m K]

=Dl/l, la DT= 1K
Oţel 11,5
Cupru 17
Alamă 21,0
Aluminiu 24,0
Aur 14,3
Argint 18,8
Zinc 26,3
Staniu 26,9
Pyrex 3,3
Sticlă 3-7
Cuarţ 0,5
Granit 6,5
Gheaţă 50,7
Termometre cu rezistentă electrică

 273,16 
TR =   R
 R t  p,I

Materialul Rezistivitatea electrica  [1/K]

r0 r = r 0 1  T  T0  
[W·mm2/m] Coeficient de temperatura

Cupru 0.017 0.0039

Nickel 0.068 0.007

Wolfram 0.054 0.0045

Platina 0.11 0.003850

- 267 °C ÷ + 1000°C
 Termistori
Materiale compozite semiconductoare realizate din oxizi de pamanturi
rare (nichel, mangan, cobalt) in pulbere de cupru.

TA – temperatura mediului
ambiant
TI – temperatura iniţială a
probei
t – timpul
t - constanta termică de timp a
dispozitivului

- 75 °C …. 300 °C
Sisteme optice de măsură a temperaturii
(Pirometre optice si de radiatie)

Termometrele de radiaţie pot fi clasificate în funcţie de criterii

cum sunt:
a) rolul uman în măsurătoare
b) locaţia sistemului de benzi spectrale;
c) prezenţa unei surse adiţionale de radiaţie;
d) numărul sistemelor de benzi spectrale;
e) numărul de puncte de măsură;
f) lăţimea sistemului de benzi spectrale şi a mediului de
transmisie.

T > 3000 K
pirometre manuale: pirometrele cu filament și comparare
vizuală (lungimea de undă a radiației este uzual 0,65 mm)
și pirometrele cu două culori (două lungimi de undă, uzual
0,55 mm și 0,65 mm)

pirometre automate: pirometrele cu radiație totală

(utilizează domeniul de lungimi de undă între 0,2 și 14
mm), pirometrele fotoelectrice (o lungime de undă aleasă
dintr-o bandă spectrală), pirometre cu două lungimi de undă
(două lungimi de undă alese din două benzi spectrale),
pirometre cu multiple lungimi de undă (lungimi de undă
alese din mai multe benzi spectrale)
Principiul de funcţionare al unui pirometru cu
comparare vizuală

Filament Tungsten
Filtru calibrat

Obiectiv Conector
Sistem
optic Sursa de
radiatie
Ampermetru A

Baterie
Schema de principiu a unui
pirometru automat

Termometrul
de radiatie

Convertor
de semnal

Detector

Sistem
optic
Sursa de
radiatie
Sisteme liniare de detectie a
temperaturii
 Alte instrumente de detectie a temperaturii
Conuri pirometrice Coduri de culori/Temperaturi:

Visiniu : 600 – 852 °C (nr.013 - 022)

Rosu aprins: 884 – 955 °C (nr.08 – 012)
Portocaliu: 984 – 1137 °C (nr. 01 – 07)
Galben: 1154 – 1280 °C (nr.1 – 9)
Alb: 1305 – 1346 °C (nr. 10 -13)
 Termometre de uz special

 termometre magnetice, la care proprietatea termometrică este susceptivitatea magnetică, iar

ca mediu termometric se folosesc săruri paramagnetice. Spre exemplu, utilizând N5O15MgCe
sub forma unui monocristal sferic, se pot face determinări de temperatură între 0,01 K şi 1,5 K,
cu o precizie de 0,001 K.
 termometre acustice, la care proprietatea termometrică este viteza sunetului (prin lungime de
undă şi frecvenţă), iar ca mediu termometric se utilizează o cavitate rezonantă acustic.
Domeniul de măsură a temperaturii este 0,1 K … 50 K, cu o precizie de 0,0001 K.
 termometre acustice, la care proprietatea termometrică este tot viteza sunetului (însă
explicitată prin lungimea probei şi timpul de parcurgere), iar mediul termometric este o bară
metalică din aluminiu, wolfram, radon sau molibden. Domeniul de măsură a temperaturii este
30 K … 3100 °C, cu o precizie de 1%.
 termometre cu cuarţ, la care proprietatea termometrică este frecvenţa oscilaţiilor mecanice,
mediul termometric fiind un cristal de cuarţ cu taietură în Y, utilizate pentru măsurarea
temperaturii între 11 K şi 250 °C, cu o precizie de 0,001 K.