LEGĂTURA

CHIMICĂ

Școala de vară 12-23.08.2019

Pregătire pentru Olimpiada la Științe pentru Juniori
 PLANUL
GENERALITĂȚI
INTERACȚIUNI INTRAMOLECULARE
 LEGĂTURA IONICĂ (LI)
 LEGĂTURA METALICĂ (LM)
 LEGĂTURA COVALENTĂ (LC)
- Caracteristicile legăturii covalente
- Teoria electronică a LC
- Metode matematice a LC
- teoria (metoda) legăturilor de valenţă (TLV). Hibridizarea orbitalilor atomici.

INTERACȚIUNI INTERMOLECULARE
 LEGĂTURA DE HIDROGEN
 LEGĂTURI VAN DER WAALS

2
 LEGĂTURA CHIMICĂ. GENERALITĂȚI
Legătură chimică - toate forţele dintre atomi, molecule şi ioni, care
influenţează proprietăţile chimice și fizice ale substanţei (sau totalitatea
forțelor, care mențin împreună doi sau mai mulți atomi/ioni/molecule).
Cunoașterea particularităților legăturii chimice dintr-o substanță permite
prognozarea proprietăților, a mecanismului de formare și a reactivității ei.
Majoritatea substanţelor se găsesc sub formă de combinaţii ale atomilor.
Singurele substanţe existente sub formă de atomi sunt gazele rare şi
metalele în stare de vapori.
Există trei tipuri de legături chimice intramoleculare:
• Legătura ionică;
• Legătura covalentă;
• Legătura metalică.
Între moleculele substaţelor se manifestă legături intermoleculare – mai
slabe comparativ cu cele interatomice (intramoleculare):
• Legături de hidrogen
• Legături van der Waals 3
 INTERACȚIUNI INTRAMOLECULARE
Legătura ionică Legătura metalică Legătura covalentă

Atomi
Mulți atomi
Anion
Cation
Mulți
atomi
Norul
electronilor
Ioni

Legăturile intramoleculare sunt datorate atracţiei dintre:

• cationi şi anioni (legătura ionică)
• ”cationi” metalici şi norul electronilor de valenţă delocalizaţi (legătura metalică)
• nucleu şi perechi de electroni (legătura covalentă) 4
 LEGĂTURA IONICĂ
LEGĂTURA IONICĂ – legătura care se formează în rezultatul interacțiunii
electrostatice între ioni cu sarcină opusă
• Se formează când direfența dintre electronegativițățile (∆EN) atomilor este ˃ 1,7.
• Se formează între atomii celor mai active metale și nemetale.
• La formarea legăturii atomii metalelor cedează electroni atomilor nemetalelor, ca
rezultat se formează ioni cu sarcină opusă (cationi (+) și anioni (-)) cu configurații
electronice stabile (de gaze inerte):

anioni

cation

cation anion

Ca + 2Cl Ca2+ + 2Cl-

[Ne] [Ar] [Ar] [Ar]
EN = 0,93 EN = 3,16 ∆EN = 2,23 EN = 1,00 EN = 3,16 ∆EN = 2,16
5
 LEGĂTURA IONICĂ
(moduri de reprezentare a transferului de electroni)

Configurații electronice
EN = 0,98 EN = 3,98 ∆EN = 3,00

Diagrame energetice

Simboluri Lewis

6
 LEGĂTURA METALICĂ
LEGĂTURA METALICĂ – legătura care se formează între ”ionii” pozitivi ai
metalelor și norul electronilor delocalizați, distribuit prin tot cristalul (teoria
gazului electronic, Drude și Lorenz, 1900).

Datorită electronilor delocalizați metalele se caracterizează prin:

• conductibilitate electrică și termică înaltă;

• luciu metalic și opacitate (lumina nu trece nici prin foiţe foarte subţiri);
• maleabilitate (pot fi trase în foi) şi ductilitate (pot fi trase în fire subţiri).

7
 LEGĂTURA COVALENTĂ
LEGĂTURA COVALENTĂ – legătura care se formează între atomi în
baza perechilor comune de electroni.
În dependență de sursa de electroni există două mecanisme de formare:
• Mecanism de schimb – fiecare atom pune la dispoziție câte un electron în
fiecare pereche comună de electroni:

• Mecanism donor-acceptor – un atom pune la dispoziție o pereche de electroni

(donor) iar alt atom pune la dispoziție un orbital liber (acceptor):

acceptor (H+)

donori

acceptor acceptor donor 8

 LEGĂTURA COVALENTĂ
În depedență de poziția perechilor comune de electroni între nucleele
celor doi atomi care formează legătura se deosebește legătura covalentă
polară și nepolară:

Legătură covalentă polară -

Legătură covalentă nepolară - perechea de electroni este deplasată
perechea de electroni este înspre atomul mai electronegativ
poziționată exact între doi atomi (Cl mai electronegativ ca H)
(electronegativitate egală) EN=3,16 EN=2,19

9
 LEGĂTURA COVALENTĂ
În dependență de direcția și modul întrepătrunderii orbitalilor legăturile covalente se
împart în:
• legături  – se formează în rezultatul întrepătrunderii norilor electronici de diferită
formă de-a lungul linii de legătură dintre centrele a doi atomi:
linia de legătură

linia de legătură

• legături  – se formează în baza întrepătrunderii orbitalilor p și d în plan

perpendicular pe linia legăturii σ, de ambele ei părți:

linia de legătură

• legături  - se formează prin suprapunerea concomitentă a cîte 4 lobi ai orbitalilor

atomici care pot proveni de la 2 orbitali d; un orbital d si unul f; 2 orbitali f.

sau
10
 LEGĂTURA COVALENTĂ
Numărul de perechi de electroni comuni dintre nucleele a doi atomi (egal cu
numărul de legături formate) - ordinul sau multiplicitatea legăturii.
În dependență de multiplicitate, legăturile covalente se împart în:
• simple - conțin o singură legătură  :

 

• duble - conțin o legătură  și una :

legătură 
 
legătură 

 
  linia de legătură

legătură 

• triple - conțin o legătură  și două :

prima legătură 
legătură  legătură  legătură  a doua legătură 



C2H2 
11
 CARACTERUL COVALENT ȘI IONIC AL LEGĂTURILOR
(funcție de diferența de electronegativitate, ∆EN)

covalentă covalentă covalentă

covalentă slab puternic
slab moderat puternic
nepolară ionică ionică
polară polară polară
∆EN
% ionic

covalent covalent polar ionic

nepolar
F2 OF2 NF3 CF4 BF3 BeF2 LiF
0% 10% 18% 30% 44% 59% 80%
% caracter ionic covalentă nepolară covalentă polară ionică

Coval. Coval. Coval. Coval. Ionică Schema de formare a legăturilor

nepolară slab polară polară puternic polară

Creșterea caracterului polar al legăturii 12

VALORILE ELECTONEGATIVITĂȚII ELEMENTELOR
(dupa Pauling)

E = (I +A)/(I +A)Li
formula de calcul a electronegativității relative (după Pauling)

Unități de măsură a energiei și relația dintre ele

1000 cm-1~11.96k J/mol~2,86 kcal/mol~0.124 eV 13
 CARACTERISTICILE LEGĂTURILOR CHIMICE

1. Lungimea legăturii – disitanță dintre centrele a doi atomi vecini:

2. Energia legăturii – energia necesară pentru ruperea legăturii: Erupere = -Eformare

3. Unghiul de valență – unghiul dintre liniile care unesc centrul

unui atom cu centrele a doi atomi vecini:

4. Polaritatea legăturii – distribuția neuniformă a densității

μ = q·r – momentul dipolului
electronice între atomii diferitor elemente într-o moleculă.
q – sarcina dipolului
Polaritatea legăturii se caracterizează prin momentul dipolului, μ
exprimat în unități debai (1D = 3,33·10-30C·m):
r – distanța dintre sarcini

Legătura
∆EN Distanța(Å) μ(D)
X(EN)
C0-C(2,55) 0 1,54 0
C+-S(2,58) 0,03 1,81 0,60
C+-N(3,04) 0,49 1,47 1,03
C+-O(3,44) 0,89 1,43 1,20
14
 CARACTERISTICILE LEGĂTURILOR CHIMICE
Lungimea legăturii (pm)
(depinde de: razele atomilor, multiplicitate)
Legătura Lungimea Legătura Lungimea Legătura Lungimea Legătura Lungimea
Legături simple

Legături multiple

Cu creșterea razelor atomilor, lungimile legăturilor cresc.

Concluzii:
Cu creștera multiplicității, lungimile legăturilor scad. 15
 CARACTERISTICILE LEGĂTURILOR CHIMICE
Energia legăturii, kJ/mol
(depinde de lungimea legăturii, multiplicitate)

Legături simple

Legături multiple

Concluzii: Cu creșterea razelor atomilor, energiile legăturilor scad (excepție F-F).

Cu creștera multiplicității, energiile legăturilor cresc. 16
 Dependența dintre multiplicitatea, lungimea (pm) și
energia (kJ/mol) legăturilor chimice
Legătura Energia Lungimea Legătura Energia Lungimea Legătura Energia Lungimea Legătura Energia Lungimea
Legături simple

Legături multiple

Lungimea
Energia 17
 Dependența dintre multiplicitatea, lungimea(pm) și
energia (kJ/mol) legăturilor chimice. Concluzii generale.

Legătura Multiplicitatea Lungimea Energia

Concluzii generale:
1. Cu creșterea lungimii , energia legăturii
scade (excepție - energia legăturii F-F).
2. Cu creșterea multiplcității , lungimea
legăturii scade iar energia legăturii crește .
Lungimea legăturii Energia legăturii
18
 ENERGIA LEGĂTURII VS TIPUL LEGĂTURII

Ionică

Covalentă

Metalică

Concluzie:
Cea mai mare energie o au substanțele cu legătură ionică (400-4000 kJ/mol),
urmate de substanțele cu legătură covalentă (150-1100 kJ/mol)
și apoi metalică (75-1000 kJ/mol).
Ionică Covalentă Metalică 19
 CARACTERISTICILE LEGĂTURILOR CHIMICE
Polaritatea legăturii. Momentul dipolului

Relația dintre lungimea legăturii, diferența electronegativității (∆EN) și

momentul dipolului (μ) pentru unele molecule
Lungimea
Legătura ∆EN μ(D)
legăturii (Å)
H-F 0.92 1.9 1.82
H-Cl 1.27 0.9 1.08
H-Br 1.41 0.7 0.82
H-I 1.61 0.4 0.44

HF HCl HBr HI

Concluzie: cu creșterea diferenței de electronegativitate dintre atomi în molecule, de

regulă, crește și momentul dipolului (polaritatea) moleculei.
20
 CARACTERISTICILE LEGĂTURILOR CHIMICE
Polaritatea legăturii. Molecule polare și nepolare

liniară legături polare moleculă nepolară

nepolară polară polară polară nepolară

μ=0 μ=0
unghiulară legături polare moleculă polară

molecule polare

molecule nepolare

Concluzie: moleculele heteroatomice cu asimetrie electronică sunt polare, iar cele

electonic simetrice – nepolare. 21
 CARACTERISTICILE LEGĂTURILOR CHIMICE
Polaritatea moleculelor vs proprietățile substanțelor

Unele caracteristici ale compușilor cu legături nepolare și polare Compuși nepolari vs compuși polari
NEPOLARI POLARI
NEPOLARE POLARE

Au temperaturi de topire și Au temperaturi de topire și

fierbere mai joase fierbere mai ridicate gaz lichid

Compușii lichizi au o volatilitate Compușii lichizi au o volatilitate

mai mare mai joasă
gaz lichid
Se dizolvă bine în solvenți Se dizolvă bine în solvenți polari
nepolari
Au reactivitate chimică redusă Au reactivitate chimică înaltă

Polaritatea moleculelor vs solubilitate

TEST
Care dintre următoarele
substanțe sunt solubile în
solvenți nepolari?

H2S, CH4, CO2, NH3, NaCl

Substanțele polare se dizolvă în solvenți polari,
iar cele nepolare – în solvenți nepolari!!! 22
 CARACTERISTICILE LEGĂTURILOR CHIMICE
Polaritatea moleculelor vs proprietățile substanțelor

Polaritatea moleculelor vs temperatura de fierbere

μ = 2,88 D μ = 1,66 D

tfierbere = 82oC tfierbere = 56oC

Polaritatea moleculelor vs constanta dielectrică

Concluzie: cu creșterea polarității moleculelor,

constanta dielectrică a lor, de regulă, crește.

Concluzie: cu creșterea polarității moleculelor, temperatura

de fierbere a substanțelor crește.
23
 INFLUENȚA TIPULUI DE LEGĂTURĂ CHIMICĂ ASUPRA
REȚELELOR CRISTALINE ALE SUBSTANȚELOR
Legătura/
Rețeaua

Ionică/
Ionică

Covalentă/ I2
Moleculară P4
CO2 alb

SiO2
Cdiamant
SiC
Covalentă/
Atomică

Li Fe Pt Po
Na MgAl

Metalică/
atomică
24
 RELAȚIA DINTRE NATURA ATOMILOR ȘI TIPUL REȚELELOR
CRISTALINE ALE SUBSTANȚELOR

suprapunere suprapunere
puternică slabă
CO2 SiO2

În cadrul aceleași grupe, atomii cu rază mai mică (ex: C) sunt mai predispuși să formeze legături π ca
cei cu rază mai mare (ex: Si), deoarece se pot apropia la distanțe mai mici unii de alți. Ca rezultat,
spre exemplu, CO2 conține două legături π și formează rețea moleculară, pe când SiO2 conține numai
legături σ și formează rețea cristalină atomică (tridimensională).

25
 INFLUENȚA TIPULUI DE LEGĂTURĂ CHIMICĂ
ASUPRA PROPRIETĂȚILOR SUBSTANȚELOR

Tipul legăturii/ Solubilitate în Proprietăți Proprietăți

Exemple Ttopire
Tipul rețelei apă electrice mecanice
Conductori:
Ionică/
CsF, KF, NaCl Înaltă Da • în topitură Casante
Ionică
• dizolvat
---
Covalentă/ O2, I2, P4, S8, CO2, (cele solide
Joasă Nu Dielectrici
Moleculară CH4 casante)

Covalentă/ Foarte
SiC, SiO2, Cdiamant Nu Dielectrici Foarte dure
Atomică înaltă

Metalică/ Maleabile,
Na, Ca, Al, Fe Înaltă Nu Conductori
atomică ductile

26
 LEGĂTURA COVALENTĂ (LC)
Teoria electronică a LC

G.N. Lewis (1916) - fondatorul teoriei electronice a LC: atomii tind să obțină configuraţii
electronice stabile (de gaz nobil) prin punere în comun de electroni.
Regula octetelor: la formarea legăturilor chimice fiecare atom tinde să-și realizeze, pe cât
este posibil, configuraţia stabilă de 8 electroni (în cazul hidrogenului se realizează
configuraţie de doi electroni):

Regula octetelor se respectă numai pentru C, N (excepție NO, NO2), O și F!

O legătură în baza a 2 electroni, poate fi notată și printr-o liniuţă. Aşa formule se numesc
formule de structură:

sau

27
 SIMBOLURI LEWIS ALE ELEMENTELOR s ȘI p

Grupa
IA IIA IIIA IVA VA VIA VIIA VIIIA

1
ns1 ns2 ns2np1 ns2np2 ns2np3 ns2np4 ns2np5 ns2np6 fundamental
ns1 *ns1np1 *ns1np2 *ns1np3 ns2np3 ns2np4 ns2np5 ns2np6 *excitat
2

3
Perioada

6
28
 EXCEPȚII DE LA REGULA OCTETELOR

.
1. Număr impar de electroni de valență (N = 7e)

2. Mai puțin de 8 electroni de valență (Be = 4e, B = 6e) (hipovalență)

3. Mai mult de 8 electroni de valență (P =10e, S =12e) (hipervalență)

29
 FORMULE LEWIS PENTRU DIFERITE PARTICULE.
REGULI DE ALCĂTUIRE
1. Se stabilește numărul total de electroni de valență în moleculă/ion
2. Se stabilește atomul central (de regulă este cel cu electronegativitatea mai mică)
3. Se unesc atomii cu câte o legătură σ (o pereche de electroni sau o linie ⸺)
4. Se adaugă electronii de valență rămași în așa fel ca sarcinile electrice formale ale
atomilor să fie cât mai mici (dacă este posibil, egale cu 0)
Sarcină
=
electronii - electronii - electronii de legătură electronii de legătură
formală de valență neparticipanți 2 = numărul de legături
2
formulă corectă

HClO3
1 + 7 + 63 = 26e

30
 FORMULE LEWIS PENTRU DIFERITE PARTICULE

H2SO4 H2SO3 HNO3

-1

0 0
+1

8e 8e
se respectă regula octetului
sau

0
0

0 0
? se respectă regula octetului
sau
0
0
0
0
12e
10e
nu se respectă regula octetului nu se respectă regula octetului

31
FORMULE LEWIS PENTRU OXIZII AZOTULUI

Formule de
rezonanță ale N2O4
 FORMULE DE REZONANȚĂ.
DELOCALIZAREA LEGĂTURII COVALENTE

Lungimea legăturii Å
C-C ciclohexan 1,54
C-C benzen 1,40
C=C 1,34
Legătura ”dublă” de rezonanță are o
lungime intermediară între o legătură
simplă și una dublă

hibrizi de rezonanță


hibrid de
rezonanță
1.43 Å 1.33 Å 1.23 Å

nr. de legături dintre atomi 2+1+1

Ordinul legăturii = nr. de atomi vecini = = 1.33
3 33
 LEGĂTURA COVALENTĂ (LC)
Metode matematice a LC

Sunt două metode matematice de tratare a legăturii covalente:

 Teoria legăturii de valenţă (TLV) – sau metoda perechilor de

electroni de legătură, iniţiată de W.Heitler, F.London şi
dezvoltată ulterior de J.Slater şi L.Pauling;

 Teoria orbitalilor moleculari (TOM), inițiată de către F.Hund şi

dezvoltată de E.Hückel şi alții.

34
 TEORIA LEGĂTURILOR DE VALENȚĂ (TLV)

Descrie formarea legăturii covalente ca rezultat al combinării orbitalilor atomici

cu formarea orbitalilor moleculari:

Se pot combina orbitali atomici de simetrie

H2 (orientare) potrivită.

HF

F2

Se realizează prin perechi comune de electroni pentru doi atomi vecini. În fiecare
pereche, fiecare atom pune la dispozișie căte un electron cu spin opus.
FORMAREA LEGĂTURII COVALENTE ÎN MOLECULA H2

36
 GEOMETRIA MOLECULELOR DE TIP AXnEm. MODELUL GILLESPIE
RPESV (Repulsia Perechilor de Electroni din Stratul de Valență)
VESPR – valence electron shell pare repulsion (în engleză)
(unde: A – generatorul de moleculă, X partenerul cu care A formează n legături, m – numărul de
perechi de electroni liberi E)
1. Perechile de electroni, atât de legătură (n) cât și neparticipante (m), din stratul de
valență se aranjează în jurul unui atom la distanță maximă unele de altele, pentru a
diminua repulsia dintre ele;
2. O pereche de lectroni neparticipantă la formarea legăturilor ocupă pe suprafața unui
atom un spațiu mai mare decât spațiul ocupat de o pereche de electroni de legătură (în
consecință, unghiul dintre legături se micșorează);
3. Perechile de electroni ce participă la formarea legăturilor  (duble sau triple) ocupă un
spațiu mai mare decât perechea de electroni ce realizează o legătură  (în consecință,
în moleculele cu legături , unghiurile dintre legăturile  sunt mai mici ca valoarea
teoretică);
4. Unghiul radian ocupat de către o pereche de electroni ce realizează o legătură  scade
odată cu creșterea electronegativității partenerilor de legătură (perechea de lectroni de
legătură este mai puternic atrasă de către elementul mai electronegativ și norul
electronic va ocupa un unghi radian mai mic).
37
 GEOMETRIA MOLECULELOR
Forme geometrice ideale ale moleculelor pentru micșorarea maximală a
repulsiei dintre perechile de electroni

liniară trigonală tetraedrală

72o

trigonal-bipiramidală octaedrală pentagonal-bipiramidală

 GEOMETRIA MOLECULELOR
Formele moleculelor AXnEm pentru geometria tetraedrală

tetraedru
AX4 Exemple:
CH4, SiCl4,
SO42-, ClO4-

tetraedrală

AX3E Exemple: AX2E2 Exemple:

NH3 H2O
PF3 OF2
ClO3
SCl2
H3O+ unghiulară
trigonal-piramidală
 GEOMETRIA MOLECULELOR
Formele moleculelor AXnEm pentru geometria bipiramidal-trigonală

bipiramidă trigonală
Exemple: Exemple:
AX5 AX4E
PF5 SF4

AsF5 XeO2F2

bipiramidal-trigonală SOF4 bisfenoid IF4+

(scrînciob)
IO2F2-

AX3E2 Exemple: AX2E3 Exemple:

ClF3 XeF2

BrF3 I3-

formă T lineară IF2-

GEOMETRIA MOLECULELOR DE TIP AXnEm. MODELUL GILLESPIE

Unghiul Geometria moleculară/ Regula 1. Perechile de electroni, atât de legătură cât și

de valență Modelul Gillespie
neparticipante, din stratul de valență se aranjează în jurul
180o
AX2
unui atom la distanță maximă unele de altele, pentru a
diminua la mixim repulsia dintre ele.

AX3 AX2E
120o

AX7

AX4 AX3E AX2E2

109,28o

Pentagonal
bipiramidal
90o AX5 AX4E AX3E2 AX2E3
120o

AX6 AX5E AX4E2 AX3E3 AX2E4

90o

41
GEOMETRIA MOLECULELOR.
MODELUL GILLESPIE

NC = 2 Regula 1. Exemple de
molecule cu diferite
geometrii (funcție de
numărul de perechi
neparticipante de electroni
și numărul de coordinare
NC = 3 (NC) a atomului central)

NC = 4

NC = 5

NC = 6 42
 GEOMETRIA MOLECULELOR. MODELUL GILLESPIE

Regula 2. O pereche de electroni neparticipantă la formarea legăturilor ocupă pe

suprafața unui atom un spațiu mai mare decât spațiul ocupat de o pereche de
electroni de legătură. Ca rezultat, unghiul dintre legături se micșorează,
comparativ cu valoarea teoretică.

perechi
neparticipante 0 1 2

unghiul dintre
legături

43
 GEOMETRIA MOLECULELOR. MODELUL GILLESPIE

Regula 3. Perechile de electroni ce participă la formarea

legăturilor  (duble sau triple) ocupă un spațiu mai mare O
124,1o
decât perechea de electroni ce realizează o legătură . În 124,1o
C
consecință, în moleculele cu legături , unghiurile dintre
Cl
legăturile  sunt mai mici ca valoarea teoretică. Cl
111,8o
S (120o teoretic)
Cl
O regula 2 + regula 3 clorură de carbonil (fosgen)
clorură Cl (S-O = 1,51 Å)
de tionil

Regula 4. Unghiul radian ocupat de către o pereche de

electroni ce realizează o legătură  scade odată cu
creșterea electronegativității partenerilor de legătură
(perechea de electroni de legătură este mai puternic atrasă
de către elementul mai electronegativ și norul electronic
va ocupa un unghi radian mai mic (cazurile NF3 și OF2)).

O O
1,41Å

107,5o 102,8o H F F
H 105,4o 103o
(EN) N = 3,04; H = 2,20; F =3,98; O = 3,44 44
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI
Hibridizarea este modificarea orbitalilor de diferită formă și energie ai unui atom
cu formarea orbitalilor hibrizi (echivalenţi după formă şi energie).

45
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Reguli de bază la hibridizare:

1) numărul obitalilor hibrizi este egal cu numărul orbitalilor atomici implicați în
procesul de hibridizare;

1 + 1 = 2 1 + 2 = 3 1 + 3 = 4

2) tipul, numărul și forma orbitalilor hibrizi obținuți depinde de orbitalii atomici

implicați în hibridizare:
tipul orbitalilor hibrizi sp sp2 sp3 sp3d sp3d2 sp3d3
numărul orbitalilor hibrizi 2 3 4 5 6 7

3) orbitalii hibrizi obținuți se aranjează în spațiu în așa fel ca repulsia dintre ei să fie
minimală (vezi modelul Gillespie).
46
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp în BeCl2
Suprapunerea Forma simplificată a
orbitalilor hibrizi orbitalilor hibrizi

Orbitali
atomici

Orbitali
Geometrie
hibrizi
liniară

Atom de Be hibridizat

Atom de Be izolat
47
HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp în BeCl2 (continuare)

Geometrie
liniară

suprapunerea

orbitalilor

48
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp2 în BF3

Atom de B hibridizat

Geometrie
trigonal planară
Atom de B izolat

49
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp3 în CH4

Atom de C hibridizat

Atom de C izolat

Geometrie
tetraedrală
50
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp3 în NH3

Electroni de legătură
Pereche
liberă

Geometria
hibrizilor -
Atom de N hibridizat
tetraedrală
Atom de N izolat

Geometria
moleculei -
piramidal
trigonală
51
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp3 în H2O

Perechi Electroni
libere de legătură

Geometria
hibrizilor -
tetraedrală
Atom de O hibridizat
Atom de O izolat

Geometria
moleculei -
unghiulară

52
 HIBRIDIZAREA/LIPSA HIBRIDIZĂRII ORBITALILOR
ATOMICI

Pentru formarea orbitalilor moleculari hibrizi se

pot combina numai orbitali atomici de simetrie
(orientare) potrivită şi de energie apropiată.

hibridizare sp3 hibridizare lipsa completă

neesențială a hibridizării

H2O H2S H2Te

Cauza: în grupe (de sus în jos) diferența dintre energiile orbitalilor s și p crește
cea ce face neavantajos procesul de hibridizare. 53
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp3d în PCl5

Atom de P hibridizat

Atom de P izolat Unul dintre

cei 5 hibrizi
sp3d

Unul dintre cei 3

orbitali p ai Cl
Geometrie
trigonal-bipiramidală
54
 HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Hibridizarea sp3d2 în SF6

Atom de S hibridizat

Atom de S izolat Unul dintre

cei 6 hibrizi
sp3d2

Unul dintre cei 3

orbitalii p ai Cl
Geometrie octaedrală
 COMPOZIȚIA ȘI ORIENTAREA ORBITALILOR MOLECULARI HIBRIZI

numărul 2 3 4 6
5
hibrizilor
tipul sp sp2 sp3 sp3d sp3d2
hibridizării

orientarea
hibrizilor

geometria
hibrizilor

56
 DETERMINAREA TIPULUI HIBRIDIZARII ORBITALILOR

Reguli: Tipul hibridizării este determinat de: (a) configurația electronică a

atomilor, (b) prezența orbitalilor liberi, (c) numărul de perechi de electroni care
formează legături σ, (d) numărul perechilor neparticipante de electroni.
Legăturile π nu afectează tipul hibridizării!
•În clorura de tionil, distanța S=O
(1,43 Å) corespunde unei legături
Legătură simplă duble (legătură simplă S-O = 1,51 Å).
(S⸺O = 1,51 Å)
Pentru formarea acteia se decuplează o
pereche de electroni, folosind un
orbital 3d liber. Tipul hibridizării este
σ σ sp3, daca nu se ia în considerație
orbitalul 3d pe care se gasesc electronii
sp3
ce participă la formarea legăturii π.

σ σ π σ
σ σ
sp2
sp3d

57
 TIPUL HIBRIDIZĂRII VS MODELUL GILLESPIE

Geometria
și tipul Unghiul Geometria moleculară/
hibridizării de valență Modelul Gillespie

AX2
180o

AX3 AX2E
120o

AX4 AX3E AX2E2

109,28o

90o AX5 AX4E AX3E2 AX2E3

120o

AX6 AX5E AX4E2 AX3E3 AX2E4

90o

58
 TIPUL HIBRIDIZĂRII VS MODELUL GILLESPIE

sp
AX2

sp2
AX3

59
59
 TIPUL HIBRIDIZĂRII VS MODELUL GILLESPIE

sp3
AX2E2

sp3
AX3E

sp3
AX4

60
60
 TIPUL HIBRIDIZĂRII VS MODELUL GILLESPIE

sp3d2
AX6

sp3d2
AX5E

sp3d2
AX4E2

61
 LEGĂTURI INTERMOLECULARE

Atât legăturile intramoleculare, cât şi cele intermoleculare sunt determinate de

atracţia electrostatică manifestată între sarcini de semn contrar.
Legăturile intramoleculare sunt datorate atracţiei dintre cationi şi anioni
(legătura ionică), nucleu şi perechi de electroni (legătura covalentă) sau cationi
metalici şi electronii de valenţă delocalizaţi (legătura metalică).

Pe de altă parte, legăturile intermoleculare sunt datorate atracţiei dintre

molecule (rezultatul sarcinii parţiale a acestora) sau atracţiei dintre ioni şi
molecule.
Cele două tipuri de legături se diferenţiază prin tăria (energia) lor. Cum în
legăturile intermoleculare sunt implicate sarcini mai mici, situate la o distanţă mai
mare decât în cazul legăturilor intramoleculare, ele sunt mult mai slabe.

62
 TIPURI DE LEGĂTURI INTERMOLECULARE

Tipul Reprezentarea Natura Energia Reprezentarea

interacțiunii grafică interacțiunii interacțiunii schematică
Sarcina ionului-
Ion-dipol sarcina dipolului
Legătură Atom Hδ+ – sarcina
de hidrogen dipolului (N, O, F)δ-

Dipol-dipol Sarcinile dipolilor

Sarcina ionlui-
Ion-dipol indus norul electronic
polarizabil

Sarcina dipolului-
Dipol-dipol indus
norul electronic
polarizabil
Dispersie (London) Nori electronici
polarizabili 63
COMPAREAREA ENERGIILOR LEGĂTURILOR
INTRAMOLECULARE ȘI INTERMOLECULARE

64
 INTERACȚIUNI INTERMOLECULARE
Legătura de hidrogen

Proprietăţile unor lichide nu pot fi explicate decât acceptând că moleculele lor sunt
asociate, prin forţe slabe, sub formă de (HF)n, (H2O)n, (CH3OH)n etc. Toate aceste
molecule sunt polare și conţin hidrogen cu sarcină efectivă pozitivă, legat de un
element puternic electronegativ (F, O, N sau, mai rar, Cl și S) cu sarcină efectivă
negativă. Legătura se face prin atomul de hidrogen, de unde provine şi denumirea
legăturii – legătură de hidrogen, care se notează prin puncte (...) (spre deosebire de
legătura covalentă care se notează prin linie continuă (⸺)).

65
 CARACTERISTICILE LEGĂTURII DE HIDROGEN

• Este de natură electrostatică;

• Este mai slabă decât legătura covalentă şi mai puternică decât legătura van
der Waals, având o energie de legătură de 2-60 kJ/mol (se rupe la creşterea
temperaturii, la scăderea presiunii sau la diluarea cu solvenţi);
• Este mai lungă decât legătura covalentă şi mai scurtă decât legătura van der
Waals (2,3 – 3 Å).

Sunt două tipuri de legături de hidrogen:

• Legături de hidrogen intermoleculare
se realizează între molecule diferite dând naştere la asociaţii moleculare.
• Legături de hidrogen intramoleculare
se realizează între atomii aceleaşi molecule (grupări funcţionale diferite)

66
LEGĂTURI DE HIDROGEN ÎN SISTEME BIOLIGICE

67
INFLUENȚA LEGĂTURILOR DE HIDROGEN
ASUPRA PROPRIETĂȚILR SUBSTANȚELOR

68
 LEGĂTURI INTERMOLECULARE
Forțe van der Waals
Faptul că gazele compuse din atomi (He, Ar, Ne etc.) sau din molecule nepolare ca
H2, N2, O2, F2, Cl2, etc. se lichefiază şi cristalizează la temperaturi joase dovedeşte că
între molecule există forţe de atracţie slabe, cunoscute sub denumirea de forţe van der
Waals.

Baza forţelor van der Waals o alcătuesc forţele de atracţie electrostatică dintre
electronii şi nucleele unei molecule cu nucleele şi electronii altei molecule. La o
anumită distanţă dintre molecule forţele de atracţie şi respingere se echilibrează
reciproc, formând un sistem stabil.

Forțele van der Waals sunt interacțiuni intermoleculare slabe care se manifestă în
funcţie de proprietăţile moleculelor:
• polaritatea moleculelor (μ – momentul de dipol)
• polarizabilitatea lor (α).
Ele se manifestă uniform în jurul moleculelor, nu sunt dirijate în spaţiu, nu sunt
saturate şi acţionează la distanţe foarte mici.
Influenţează unele proprietăţi fizice ale substanţelor: tensiunea superficială,
temperatura de fierbere, căldura de evaporare, lichefierea şi cristalizarea, etc.
69
 TIPURILE DE FORŢE VAN DER WAALS
Legătura ion-dipol este rezultatul atracţiei dintre un ion şi o moleculă polară. Exemplu - legăturile care
se formează în urma dizolvării unui compus ionic în apă. La dizolvarea sării în apă, fiecare ion de pe
suprafaţa cristalului atrage polul cu sarcină opusă al unui dipol de apă; aceste forţe de atracţie sunt mai
puternice decât forţele care menţin ionii în reţea.
Legătura dipol-dipol se formează între moleculele polare ale solidelor şi lichidelor; sarcinile lor parţiale
duc la apariţia unui câmp electric de joasă intensitate care determină orientarea moleculelor şi formarea
legăturilor dipol-dipol.
Legături ion-dipol indus şi dipol-dipol indus. Deşi electronii sunt localizaţi în legături sau perechi
neparticipante, ei se află într-o mişcare continuă, fiind adesea descrişi ca ”nori” de sarcină negativă.
Prezenţa unui câmp electric poate distorsiona norul, densitatea acestuia fiind mai mare în apropierea unei
sarcini pozitive şi mai scăzută în apropierea unei sarcini negative. De fapt, câmpul electric induce o
distorsiune a norului de electroni. Pentru o moleculă nepolară, această distorsiune crează un moment de
dipol temporar, indus, în timp ce în cazul unei molecule polare creşte momentul de dipol al acesteia.
Forţele de dispersie London sunt acele forţe intermoleculare responsabile pentru existenţa stărilor
condensate (solidă şi lichidă) ale substanţelor nepolare. Apariţia lor este datorată oscilaţiilor momentane
ale electronilor în atomi; acest tip de forţe se manifestă între toate particulele (atomi, ioni, molecule). Într-
un atom, electronii sunt distribuiţi uniform în jurul nucleului, astfel încât atomul este nepolar. Însă, la un
moment dat, vor exista mai mulţi electroni de o parte a nucleului decât de cealaltă, astfel încât atomul are
un dipol instantaneu. Când distanţa dintre atomi este mică, dipolul instantaneu al unui atom induce un
dipol în atomul vecin, având ca rezultat mişcarea sincronizată a electronilor din cei doi atomi şi atracţia
acestora. Astfel, forţele de dispersie London sunt forţe dipol instantaneu-dipol indus. Forţele de dispersie
sunt foarte slabe în cazul particulelor mici, precum H2 şi He, dar mult mai puternice pentru particulele
mai mari, ca de exemplu I2 şi Xe. Pentru substanţele nepolare cu aceeaşi masă molară, tăria forţelor de
dispersie este influenţată de forma moleculelor. Formele ce permit o suprafaţă de contact mai mare între
molecule sunt supuse unor forţe de atracţie mai puternice. 70
EXEMPLE DE FORȚE VAN DER WAALS

71