Grafitul

De Andrei Breje
9D
• Grafitul sau plombagina (denumire de
specialitate) este un mineral răspândit în
natură ce face parte din categoria
nemetalelor, fiind după diamant un
element stabil datorită structurii simetrice
de C60 cu o compoziție chimică de Carbon
pur cristalizând hexagonal, rar romboedric
sau fiind sub formă amorfă. Grafitul are în
structură cristale opace de culoare neagră,
hexagonale, formă tabulară, solzoasă, sau
bare.
Luciul fiind metalic la formele cristaline și
mat la agregatele amorfe. Duritatea pe
scara Mohs este între 1 - 2, densitatea 2,1 -
2,3 având o urmă neagră cenușie.
Caracteristici

• Grafitul sublimează la o temperatură de 3825 °C, fiind insolubil în

acizi, devine magnetic bipolar numai după o tratare pirolitică
(încălzire), are un caracter anizotropic accentuat (de ex. radiația
solară este izotropă (uniformă în cele 3 dimensiuni), laserul este
anizotrop) și este un bun conductor electric.
• În timpul procesării industriale, structura substanței se modifică.
Odată cu aceasta, grade diferite de grafit sunt determinate de
proprietăți diferite. Dacă materialul extras nu a fost prelucrat
artificial, acesta este un tip natural de substanță.
Structură

• În grafitul cristalin există o structură de straturi

paralele (straturi bazale); aceste straturi au legături
covalente hexagonale între atomi (o legătură
stabilă), în schimb două straturi alăturate sunt legate
între ele prin legături ionice (legături labile). Această
modificare de legături prin schimbarea de direcție
determină anizotropia grafitului, ce atrage după
sine:
• clivajul perfect dintre straturi
• proprietățile de izolator termic și electric prin stratul
bazal (ortogonal) și conductibilitatea bună termică și
electrică în lungul straturilor bazale.
Domeniul de aplicare

• Prin producție sunt stabilite anumite proprietăți ale grafitului. Utilizarea

acestei substanțe depinde complet de acestea. Grafitul este utilizat în
metalurgie pentru fabricarea matritelor refractare sau a recipientelor,
tancurilor. În procesul de turnare, pulberea din substanța prezentată
este utilizată ca un lubrifiant. Una dintre componentele cărămizilor
refractare este și grafitul. Se adaugă la amestec în fabricarea
materialelor plastice.
• Pentru fabricarea contactelor dispozitivelor electrice a fost folosit și
acest material. Acest lucru este facilitat de proprietățile conductive ale
substanței.
Curiozitati

• Prin arderea grafitului in oxigen (peste 690sC) se obtine dioxid de

carbon. Caldura de ardere a grafitului este mai mica decat a
diamantului(394 kJ, fata de 398 kJ), ceea ce dovedeste ca este
modificatia mai stabila a carbonului.Nu reactioneaza cu acizii si
bazele, dar este oxidat de un amestec de H2SO4 concentrat si
HNO3 concentrat (cu mic adaos de KCIO3).
 • Sâmbătă, 26 aprilie 1986, , reactorul nr. 4 a suferit o
explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur
din componența acestuia, care a declanșat un incendiu,
o serie de explozii adiționale și scurgeri radioactive.
Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a
accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul

Grafit din reactorului a fost distrus (omorând trei oameni),

radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul
clădirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la

reactorul din
Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre
frontierele internaționale.

Cernobil
• Accidentul de la Cernobîl a injectat în atmosfera terestră
de 400 de ori mai mult material radioactiv decât cel de
la Fukushima (Japonia), de câteva ori cantitatea de
material radioactiv corespunzătoare bombelor de la
Hiroshima și Nagasaki], dar de o miime până la o sutime
(în funcție de izotopul evaluat) față de emisiile
atmosferice ale testelor nucleare de suprafață a
armamentului nuclear testat la nivel mondial până la
interzicerea efectuării acestora în atmosferă