ELEMENTE CHIMICE- europiu( Eu ), wolfram( W ), molibden( Mo )

 EUROPIU :

Europiu (simbol Eu) este elementul chimic cu numărul atomic 63. A fost descoperit de Eugène-

Anatole Demarçay în 1901.

 Masa atomică: 151,965 g/mol

 Densitatea la 20 °C: 5,25 g/cm³
 Punctul de topire: 822 °C
 Punctul de fierbere: 1597 °C
Informații generale

Nume, Simbol, Nu Europiu,
măr Eu, 63

Serie chimică lantanide

Grupă, Perioadă, Bl
9, 6, f
oc

5264 kg/
Densitate
m³

Culoare Argintiu

Număr CAS 7440-53-1

Proprietăți atomice

Rază atomică 199 pm

 Configurație
[Xe]4f7 6s2
electronică

Structură cristalină cubică

Proprietăți fizice

822°C ;
Punct de topire
1095.15 K

1597°C ;
Punct de fierbere
1870.15 K

Informații diverse

Conductivitate 1.1 ⋅
electrică 106 S/m

 WOLFRAM :

o Wolframul (numit și tungsten) este un element chimic din grupa metalelor situat

în poziția 74 în tabelul periodic al elementelor. Simbolul chimic este "W".
Wolframul este un metal cu luciu alb-argintiu, ce cristalizează în sistemul cubic cu
volum centrat fără a mai avea și alte forme alotropice. Foarte dur, wolframul nu
este casant ci devine ductil în stare pură păstrându-și în același timp rezistența.
Are o densitate remarcabil de mare și anume 19,3 grame pe centimetru cub. Din
toate metalele pure, punctul lui de topire este cel mai ridicat, iar punctul lui de
fierbere este al doilea ca mărime (după carbon). Utilitatea lui cea mai cunoscută
este ca filament în becuri electrice.

o În secolul XVI mineralologul Georgius Agricola din Freiberg a descris existența

unui mineral care îngreuna extracția de cositor. Segmentul "wolf" (lup) din
denumirea wolframului de aici provine, deoarece "mânca" cositorul ca un lup.
Georgius Agricola îl numea lupi spuma.
 Denumirea de tungsten în engleză și franceză este derivată din tung
sten (în suedeză "piatră grea"). În Suedia denumirea se referea însă la wolframat
de calciu. Wolfram pur a fost produs prima dată în 1783 de către frații
spanioli Fausto și Juan José Elhuyar prin reducția de trioxid de wolfram din
wolframit.
o Wolframul este un metal maleabil, ductil și în stare pură extrem de rezistent. Ceea
ce este extraordinar la acest metal observăm prin faptul că rezistența la rupere a
unei sârme de wolfram poate ajunge până la 400 daN/mm², rezistență ce se
menține chiar și la temperaturi mai mari de 770 °C. Datorită ductibilității sale, din
100 g de wolfram se poate obține o sârmă lungă de 40 km.
o Wolframul este un metal puțin reactiv. El nu este atacat de apa regală sau de
acidul fluorhidric, în lipsă de oxigen nu se dizolvă în soluțiile sărurilor alcaline
(amoniac, hidroxid de sodiu sau potasiu). Totuși nu rezistă la acțiunea compușilor
oxidanți precum: acidul azotic sau cloratul de potasiu. Pulberea acestui metal
poate fi aprinsă; în rest este stabil față de aer, apă și halogeni bineînțeles cu
excepția fluorului (nemetal care reacționează cu toate elementele inclusiv unele
gaze nobile). Reacționează și la cald și la rece cu azotul. Alți compuși interesanți
sunt carburile (W2C,WC și W2C3)ce se aseamănă prin duritate cu diamantul.

o Zăcămintele cele mai importante se găsesc

în China, SUA, Korea, Bolivia, Kazahstan, Rusia, Austria și Portugalia. Volumul
total de wolfram în zăcămintele pe pământ se apreciază actualmente ca fiind 2,9
de milioane de tone de wolfram pur.
În anul 2006 producția globală de wolfram era de 73.300 t. Cel mai mare
producător de wolfram este China cu circa 80% (62.000 t/an) din producția
globală anuală.
o Datorită punctului de fuziune ridicat (peste 3000  °C) este întrebuințat pentru
construirea filamentelor de la lămpile cu incandescență, filamentele tuburilor
electronice, anozii tuburilor radiogene (vezi Aparat roentgen) și a tuburilor
electronice de putere mare. Wolframul are o densitate și o duritate foarte mare,
lucruri care îl fac utilizat la construcția de capete tăietoare la mașini de forat, la
burghie. Se aliază cu oțelul (2-3%) pentru obținerea unor oțeluri speciale, foarte
dure, care se uzează greu, metalul în stare pură fiind casant.
o Datorită densității sale mari wolframul este folosit și pentru ecranaje ca protecție
de raze. Efectul de ecranaj este mai bun decât cel al plumbului, dar este mai rar
folosit datorită costurilor mai mari și pentru că wolframul e greu de prelucrat.
o Tot datorită densității sale mari, wolframul este utilizat pentru muniție anti-
blindaj. Proiectile din carbid de wolfram, cu nucleu din carbid de wolfram
(muniție APFSDS), sau conținând multe săgeți mici de Wolfram (muniție AHEAD -
Advanced Hit Efficiency And Destruction, care este un tip de muniție ABM - Air
Burst Munition) sunt mai costisitoare decât cele corespunzătoare din uraniu
sărăcit, dar nu sunt toxice și nici radioactive ca acesta.
o Dupa cunoștințele actuale wolframul nu este toxic. Cazuri de cancer pulmonar la
muncitori din firme producătoare și care prelucrează metale tari s-au dovedit a fi
cauzate de cobalt.[5] În încercări cu animale s-a constatat că cea mai mare parte a
wolframului care ajunge în corp este excretat prin urină. Doar o foarte mică parte
se depozitează în rinichi și în oase.

 MOLIBDEN:
o Molibdenul este un metal tranzițional din grupa 6 aflat în poziția 42 în tabelul periodic al
elementelor. Simbolul chimic este Mo. Numele este din latina științifică (așa-numita neo-
latină) (Molybdaenum) bazat pe cuvântul din greaca veche Μόλυβδος molybdos care
înseamnă plumb, deoarece minereurile sale erau confundate cu cele de plumb.
În stare liberă, este un metal argintiu. Formează cu ușurință carburi dure și stabile, motiv
pentru care este utilizat adesea la obținerea oțelurilor foarte rezistente. Molibdenul nu
apare în natură ca metal liber, ci sub formă de combinații în diferite stări de oxidare, în
diverse minerale. Deși mineralele de molibden au fost cunoscute de multă vreme,
elementul a fost „descoperit” de Carl Wilhelm Scheele (în sensul diferențierii ca entitate
din sărurile minerale ale altor metale) în 1778. A fost izolat în formă metalică pură, pentru
prima dată de Peter Jacob Hjelm în 1781.
Compușii de molibden se utilizează industrial, în aplicații la temperaturi și presiuni
ridicate, ca pigmenți și catalizatori.
o Molibdenul este utilizat în cantități mici pentru creșterea durității și elasticității oțelului. În
raport de peste 2/3 din producția totală de molibden, este folosit pentru obținerea aliajelor
de fero-molibden. În primul război mondial datorită cantităților mici existente de wolfram,
acesta era înlocuit de molibden în vederea obținerii aliajelor dure. Până în prezent
molibdenul este folosit la aliaje cu scopul de a crește duritatea, rezistența termică și la
coroziune a metalelor. Molibdenul se mai folosește și pentru obținerea straturilor
protectoare și oglinzilor speciale.
o Aliajele cu molibden sunt folosite la fabricarea avioanelor și rachetelor. Oxizii sunt folosiți
în industria petroliferă ca și catalizator pentru înlăturarea sulfului și obținerea acroleinei și
acidului acrilic. Disulfura de molibden (MoS2) în combinație cu grafitul este un
lubrifiant care este folosit cu succes și la temperaturi ridicate. De asemenea este folosit
ca strat fin în industria tranzistoarelor sau a celulelor solare. În producerea lămpilor cu
halogeni, medicina nucleară sau în lămpile röntgen este utilizat de asemenea molibdenul
ca și conductor electric. Mai este utilizat și la contactele electrice și este folosit ca
tratament termic.
Informații generale

Nume, Simbol, Număr Molibden, Mo, 42

Serie chimică Metale de tranziție

Grupă, Perioadă, Bloc 6, 5, d

Densitate 10280 kg/m³

Culoare gri metalic

Număr CAS 7439-98-7[1][2]  

 Proprietăți atomice

Proprietăți fizice

Punct de topire 2623°C ; 2896.15 K

Punct de fierbere 4639°C ; 4912.15 K