CARBONUL SI FIBRELE DE CARBON

Utilizare exploziva a carbonului mai ales sub forma de compozite pe baza de fibre de carbon,se explica
printr-o serie de factori de natura tehnica si economica: rezistenta mecanica forte buna ,greutate specifica
redusa, rezistenta la atacuri chimice,influente termice,radiatii, prêt de cost convenabil,surse practice
nelimitate de materie prima.
Principalele proprietati functionale ale carbonului sunt:
-rezistenta mecanica depinde de structura,de gradul de grafitizare si,fapt, remarcabil, creste cu
temperature pina la 2.000ºC ,dupa care se manifesta plastifierea,cu scaderea corespunzatoare a
rezistentei.La temperature obisnuita nu se detecteza deformatii plastice,preferindu-se astfel masuratorile
de rezistenta la flexiune, in locul celor la tractiune .Se constata astfel ca limita la rupere la flexiune este cel
putin dubla fata de cea la tractiune,in timp ce limita de rupere la compresiune este dubla fata de aceea la
flexiune, iar modulul de elasticitate are valori in jur de 9* 105 MPa . In cazul utilizarii ca material
structural ,un parametru semnificativ il constitue rezistenta specifica,gasindu-se pentru compozitele din
fibre de carbon in matrice din rasini valori triple fata de oteluri,aliaje de titan, de aluminiu sau magneziu
de 2,5 ori, mai mari decit cele prezentate de compozitele tip fibre-glas;
-densitatea este determinate de varianta structurala a carbonului : 2,26 g/cm3 pentru grafitul
monocristalin,in timp ce la carbunele amorf variaza intr 1,3…1,8 iar la diamante intre 2,01 si 3,53
.Trebuie mentionat ca pentru grafitul artificial densitatea variaza intre limite largi (1,3…2,2), depinzind
de metoda de elaborare, acesta determinind structura cu mai multe sau mai putine spatii vide;
-comportarea la atacul chimic .Carbonul este unul din cele mai inactive elemente la temperature
obisnuita, situatia inversindu-se odata cu cresterea temperaturii. In grafit, impuritatile au rolul de
catalizator,inertia chimica a grafitului,crescind cu puritatea sa; nu reactioneaza nici cu acizii diluati si nici
cu bazele,ceea ce explica utilizarile in medii agresive din punct de vedere chimic, sau acolo unde sunt
prezenti factorii favorabili amorsarii proceselo de coroziune.In absenta catalizatorilor, grafitul nu
reactioneaza cu hidrogenul decit la peste 1.200ºC,cu clorul doar la temperature arcului electric,iar cu
metalele numai la temperature foarte ridicate formind carburi;
-rezistenta termica si la oxidare.Punctul de topire al grafitului este foarte inalt (circa 3.900ºC) darn u
poate fi riguros precizat , deoarece grafitul sublineaza.Sub forma de diamant , carbonul oxideaza rapid la
peste 650ºC, iar in atmosfera inerta grafitarea incepe la circa 1.500ºC .Grafitul absoarbe oxygen si la
temperature obisnuita, dar oxidarea in aer incepe la peste 350ºC pentru carbonul amorf si la peste 450ºC
pentru grafit, limit ace creste cu puritatea si densitatea; grafitul este rezistent la soc termic;
 -comportarea tribologica.Datorita existentei planurilor de clivaj, anumite forme de grafit constitue un
important librifiant solid, posibil de utilizat ca material compact ,sub forma coloidala, sau in combinatie
cu alte materiale (de exemplu metale) acolo unde nu este posibila utilizarea unui lubrefiant fluid sau
semifluid (uleiuri sau unsori) ,in primul rind in tehnica nucleara si la constructiile aerospatiale;
-alte proprietati: conductivitatea termica a grafitului este de circa cincizeci de ori mai mare decit cea a
carbonului amorf , prima fiind dubla decit cea a fierului, iar a doua de circa patru ori mai
mica.Conductivitatea termica scade cu cresterea temperaturii in timp ce capacitatea calorica creste.
Conductivitatea electrica depinde de structura.Cristalulu de grafit are proprietati de conducator metallic si
de semiconducator, cu dublarea conductivitatii la fiecare interval de crestere a temperaturii cu cite 250ºC
.Proprietatile de conductivitate electrica ale grafitului (combinate cu cele tribologice ,respective cu
coeficentul de frecare forte redus, dar de asemenea dependent de orientarea cristalina) explica larga sa
utilizare ca perii pentru colectarea masinilor electrice.
a)Fibrele de carbon. Printre materialele industriale moderne, fibra de carbon ocupa un loc privilegiat
datorita unor caracteristici functionale superioare,posibilitatilor de utilizare a unor tehnologii de mare
productivitate, in primul rind prin evitatrea intr-o mare masura a prelucrarilor mecanice, si printr-un cost
cit mai scazut,datorita progresului realizat in metodele de elaborare.Drept materie prima se poate folosi o
larga paleta de materiale: solide(carbine amorf,asphalt de petrol, fibre organice), lichide (petrol,uleiuri
aromatice,gudroane), gazoase (hidrocarburi, acetilena), ce se supun unui tratament termic controlat in
atmosfera inerta sau unui process de combustie incomplete.Rezulta un material fibros ,cu proprietati
mecanice superioare, in special in cazul materialelor de tipul whiskers "mustati" adica a unor structuri
monocristaline cu un raport foarte ridicat intre lungime si diametru; aceasta prezinta o rezistenta mecanica
apropiata de aceea teoretica ,datorita absentei defectelor structurale.
Fibrele de carbon obisnuite au structura bidimensionala tipica a grafitului, deci fara organizare
specifica in directia axei c,iar studio cu raze X indica prezenta atit a grafitului, cit si a carbonului amorf.
Proprietati fizico-mecanice ale fibrelor de carbon

Tabelul 2
Limita de rupere la Modulu de
Marca fibrei Densitate tractiune, elasticitate
(tara) Kg/dm3 MPa longitudinala,
10 3 MPa
Courtauld,tip
Graphil A− 1,76 2300 175…205
Produs de baza
(Anglia)
HT−
Suprafata trasata 1,88 2600 220..250
(Anglia)
Courtauld,tip
Graphil HTS− 1,78 2100 310…360
Suprafata trasata
(Anglia)
Tornal-50 (S.U.A) 1,63 200 340

Tornal-60 (S.U.A) 1,69 2200 400

Tornal-70 (S.U.A) 1,86 2600 280

Torenka M 405 1,95 2000 190

(Japonia)
VMN (U.R.S.S) 1,75 2000…2300 250…300

VMN-5 (U.R.S.S) 1,75 2500…3000 300…500

 Densitatea lor se plaseaza intre 1,63 si 1,95 g/cm3, deci mai redusa sensibil fata de aceea a
grafitului,indicind o porozitate importanta, si anume intre 19,5 si 15,4%.Proprietatile lor fizico-mecanice
deriva din structura, deci din modul de elaborare si eventualeele procedee de imbunatatire aplicate
ulterior.Este de remarcat faptul ca fibrele cu modulul de elasticitate mai ridicat prezinta valori mai reduse
ale limitei de rupere la trctiune si invers;aceasta caracteristica se va transmite si materialelor compozite pe
baza fibrelor respective.Si la fibrele de carbon se constata aceiasi crestere a rezistentei mecanice cu
scaderea diametrului si lungirea fibrei ,fapt comentat anterior.
O alta caracteristica interesanta a fibrelor de carbon este independenta dintre modulul de
elasticitate longitudinal si rezistivitatea electrica , acestea variind invers proportional ;plaja de valori
pentru rezistivitate este cuprinsa intre 5 si 20 Ω∙cm.
Cresterea exploziva a utilizarii fibrelor de carbon se manifesta in special in industria nucleara si in
constructiile aerospatiale :echipamente rezistente la radiatii, palete de turbine si compressor, palete de
elicopter,lonjeroane,componente ale suprafetelor aerodinamice(eleroane,deriva) si functionale (trape s.a.),
invelis pentru navete spatiale , elemente de motoare racheta.Asistam insa la un adevarat concurs de
utilizare a fibrelor de carbon in locul metalelor sau alaturi de acestea, in domenii extreme de variate ,cum
ar fi: armarea structurii batiscafelor,ambarcatiuni de diverse marimi si destinatii elemente sportive.
COMPOZITE CARBON-CARBON
Sub aceasta denumire se pot grupa materialele etorogene pe baza de carbon, obtinute in doua moduri
distincte,si anume:
-Compozite din tesatura cu rasina carbonate.tesatura sau fibra de carbon se impregneaza cu rassini
sintetice sau astfalt de petrol,amestecul se carbonizeaza,fazele de impregnare sicarbonizare succedindu-se
pina la obtinerea densitatii dorite.Se poate obtine o densitate de aproximativ 2 Kg/dm 3, limita de rupere la
tractiune ajunge la 3000 MPa , cu un modul de elasticitate longitudinal de circa 200 000 MPa, sau o
rezistenta de pina la 2000 MPa cu un modul de elasticitate in jur de 400 000 MPa.
-Compozite obtinute din faza gazoasa. Se obtin prin cracarea unei hidrocarburi gazoase diluate cu
carbon, procesul repetindu-se pina la obtinerea proprietăţilor dorite din punctual de vedere al compactitatii
si densitatii.Aceste materiale au o buna rezistenta la socuri termice si la uzarea abraziva ,fiind elaborate
pentru utilizari aerospatiale.
 Structuri monocristaline de tip Whiskers

Din definitia anterioara rezulta ca whiskersurile demonstreaza in mod stralucit valabilitatea

explicatiilor date de Griffith privind discrepanta dintre valorile reale ale rezistentei materealelor tehnice si
valorile teoretice ,adica diferenta de citeva ordine de marime dintre limita de rupere la tractiune si modulul
de elasticitate longitudinal.Whiskersului fiind in fond monocristale, deci lipsite de defecte structurale ,este
de asteptat ca cele doua caracteristici ,chiar daca nu coincid ,sa fie totusi de ordine de marimi
apropiate.Evident ,orientarea structurala ,gradul de anziotropie etc. mai lasa loc pentru unele diferente,dar
rezistenta mecanica a monocristalelor de tipul whiskers este totusi comparabila cu fortele de legatura
dintre doi atomi alaturati. Deoarece rezistenta meecanica a whiskersurilor deriva din astructura lor interna,
nu vor prezenta friabilitate in timpul folosirii; totodata,orientarea fiind cu atit mai riguroasa, cu cit
volumul de material implicat este mai redus, se constata odata in plus cresterea rezistentei cu scaderea
diametrului.
Pina in present,s-au realizat structuri monocristaline denumite whiskers din urmatoarele
materiale,in exclusivitate ceramice: alumina (Al2O3),berile (Be2O3), magnezie (MgO), carbura de siliciu
(SiC α si β), carbura de bor (BC), nitrura de siliciu (Si3N4),nitrura de aluminiu(AIN) si
grafit.Remarcabilile proprietati de rezistenta nu sufera modificari esentiale cu cresterea temperaturii, iar la
deformatii elastice pina la 4% nu se manifesta deformatii plastice.
Diametrul fibrelor de tip whiskers variaza intre 1 si 50 µm, lungimea lor fiind mai mare cu citeva
ordine de marime; se produc sub forma de fibre libere, vata sau pisla si se utilizeaza fie pentru obtinerea
unor materiale compozite ca atare (matricea fiind de obicei o rasina epoxidica), fie ca material de adios
pentru consolidarea unor compozite bazate pe fibre de sticla, de carbon, etc.
Caracteristicile fizico-mecanice ale monocristalelor tip
Whiskers

Tabelul 3

Densitate, Punctual de Limita de Modulul de

Materialul Kg/dm 3 topire, rupere la elasticitate
ºC tractiune, Longitudinala
MPa 103 MPa
Al2O3 3,9 2082 1400…2800 70…245
Be2O3 1,8 2549 1400…1960 40
MgO 3,6 2799 2450 315
SiC-α 3,15 2316 700…3500 49
SiC-β 3,15 2316 700…2500 70…105
BC 2,5 2449 700 45,5
Si3N4 3,2 1898 350…1150 38,5
AlN 3,3 2198 1400…2100 35
Grafit 2,25 3693 2100 99,4
MATERIALE CERAMICE
Materialele ceramice sunt de naturã anorganica si nemetalica, fiind obtinute
prin combinarea unuia sau mai multor metale cu un nemetal, de unde si denumirea
de ceramice. Din punct de vedere al aparitiei ele pot fi traditionale sau ceramice
tehnice. Materialele ceramice traditionale include ceramicele arse sticla, portelanul,
caramida si betonul. Orice solid anorganic nemetalic utilizat la temperaturi inalte,
este un material ceramic tehnic, cu precizarea ca materialele ceramice tehnice
cuprind oxizii unor metale, borurile, carburile si halogenurile cu utilitate

Trei caracteristici fac din materialele ceramice materiale ale viitorului :

- resursele naturale aparent inepuizabile ;
- obtinerea produselor la cotele finale, evitandu-se prelucrarile mecanice ;
- proprietatile lor spectaculoase.

Fig. 12.1 Structura cristalina de tip

NaCl pentru un material ceramic:

12.3 MODALITATILE DE PRODUCERE A CERAMICELOR TEHNICE

Producerea ceramicelor are la baza procese chimice de purificare a materiilor
prime rezultate sub forma de pulbere foarte fina si foarte pura, tehnologiile de
obtinere avand la baza doua etape distincte:
Etapa I:
Sinteza si prelucrarea pulberilor cuprinzand:
a) obtinerea pulberilor din materiale naturale,
b) prepararea amestecurilor si aditivarea pentru sinteza chimica.
Etapa II:
Realizarea microstructurii prin operatiile de:
a) uscare a produselor presate,
b) sinterizarea cu reactie,
c) finisarea finala.
12.4 PROPRITATILE MATERIALELOR CERAMICE
Materialele ceramice se caracterizeaza printr-o serie de performante iesite din
comun:
- proprietati electrice si magnetice variind de la izolatori la supraconductori,
piezoelectrici, feromagnetici,
- stabilitate chimica foarte buna,
- refractaritate.
In plus utilizarile din aeronautica au la baza alte proprietati spectaculoase
cum sunt:
- ecranarea radiatiilor infrarosii;
188
- rezistenta la eroziunea meteoritilor;
- rezistenta la presiuni mari de ordinul 104 barri;
- transparenta la emisia de unde de inalta frecventa;
- conductibilitate termica ce le permit constituirea in scuturi termice
necesare la intrarea in atmosfera.
a) Proprietatile mecanice ale ceramicelor atit cristaline cit si necristaline,
sunt legate de fragilitatea la temperatura ambiantã. Aceasta fragilitate are doua
cauze majore:
- mobilitatea extrem de redusã a dislocatiilor sau absenta planelor de
alunecare la materialele cristaline, cauzate de legaturile interatomice predominante;
- imposibilitatea moleculelor de a se deplasa la temperaturi mai mici decit
cea de amorfizare.
Din cauza comportamentului fragil al ceramicelor acestea sunt sensibile fatã
de modul de distribuire al zgirieturilor si crestaturilor superficiale. Pentru a mari
rezistenta lor se aplica diverse procedee de inducere a unor tensiuni de comprimare
in stratul superficial; proprietãtile astfel obtinute sunt superioare celor ale
materialelor metalice. La materialele ceramice un rol important il joaca influenta
temperaturii asupra rezistentei la rupere.
Pentru comparatia cu proprietatile materialelor metalice, in figura 12.3 sunt
prezentate curbele de variatie a deformatiei materialelor ceramice tehnice mai
uzuale comparativ cu cele ale materialelor metalice.
Fig.12.3. Curbe tensiune-deformatie. 1-materiale ceramice 2 -metale
b) Proprietatile termice ale ceramicelor sunt determinate de existenta
legaturilor covalente sau ionice, la care conductia caldurii nu se realizeaza prin
intermediul electronilor liberi, ci prin intermediul undelor elastice de tip fononice
interactioneaza reciproc. Marea majoritate a ceramicelor vor fi izolatori termici si
189
vor avea coeficienti de dilatare termica liniara scazuti. Valorile ridicate ale
modulului de elasticitate impreuna cu coeficientii mici de dilatare termica, fac din
ceramice materiale care la socuri termice vor manifesta scaderi ale rezistentei la
rupere, atunci cand se ating valori critice ale variatiei de temperatura.
c) Proprietatile electrice ale ceramicelor sunt legate de conductivitatea electricã, motiv
pentru care majoritatea lor sunt izolatori( SiO2 ,Si3 N4 ) semiconductori ( oxizi ai metalelor
de tranzitie) sau conductori. Ultimul considerent are in vedere performantele iesite din
comun ale ceramicelor: proprietati electrice si magnetice variind dela izolatori la
supraconductori, piezoelectrici, feromagnetici, stabilitate chimica foarte buna si
refractaritat

12.5.1 Carbur i l e
Obtinute prin tehnici diverse au proprietati deosebite :duritate foarte mare,
sensibilitate mijlocie la socuri termice, temperaturi de topire ridicate. Au rezistenta
scazuta la oxidare, dar au rezistenta mare la fluaj, abraziune, conductibilitate
termica ridicata ceea ce le face utilizabile cu precadere in fabricatia sculelor
aschietoare.
Cunoscute sub denumirea de placute de carburi, se utilizeaza datorita pretului
modic, a vitezei mari de aschiere, a rezistentei mari la uzura si stabilitatii termice.
Principalul dezavantaj il constituie fragilitatea lor in prezenta socurilor mecanice si
a vibratiilor.
12.5.2 Ox i z i i
Au cel mai adesea utilitate tehnica datorita rezistentei mecanice si chimice
foarte bune si mai ales a refractaritatii lor. Inconvenientul principal il constituie
dificultatea in prelucrarea si rezistenta scazuta la socuri termice. Au densitati medii,
dilatare liniara de ordinul 10-6, conductibilitate termica 0,025 J/scm K la 200oC.
12.5.3 Whi ske r sur i l e ( f ibre monoc r i s tal ine )
Primele fibre monocristaline nemetalice au fost de grafit pirolitic, apoi
corindon (Al2O3) silice (SiO2) magnezie (MgO) etc. Sunt materiale cristaline
obtinute din faza gazoasa prin sublimare in conditii particulare avand lungimea de
1-10 mm si diametre de la 1μm la mai multi. Sunt utilizate la realizarea
materialelor compozite ca fibre durificatoare.

12.6 UTILIZAREA MATERIALELOR CERAMICE

In proportie de 67 % din productia de materiale ceramice se foloseste in
domeniul microelectronicii, de la fabricatia pachetelor si substraturilor de circuite
integrate (suporturi placi pe care se monteaza circuitele electronice) la
condensatori, traductoare electronice sau filtre electronice.
Spectaculoasa este insa utilizarea ceramicelor in constructia de masini
indeosebi in fabricatia motoarelor termice de la simplii izolatori (bujii) la
constructia pistoanelor, a chiulaselor, camasilor de cilindrii sau chiar motoare cu
aprindere prin compresie realizate integral din materiale ceramice. Se evidentiaza
utilizarea lor la echipamentele anexe in fabricatia navelor aerospatiale sau in
transporturi navale, terestre, feroviare. Din punct de vedere al comportarii lor
tribologice, materialele ceramice au devenit medii protectoare impotriva degradarii
suprafetelor, fiind interesante in fabricatia lagarelor, ghidajelor, rulmentilor etc.
Materialele ceramice utilizate pentru cresterea rezistentei la uzare si la
coroziune sunt oxizii metalici, utilizati in stare pura sau in amestec cu diferiti oxizi
in vederea optimizarii proprietatilor de exploatare. La realizarea depunerilor
ceramice sunt utilizate, pentru pulverizare, produse naturale sau amestecuri
ceramice care sa se topeasca si sa nu se disocieze in produse gazoase la temperaturi
inalte si care sa formeze prin topire picaturi fine, nu fire.
Oxizii de aluminiu sunt oxizii ceramici cei mai utilizati atat pentru protectia
impotriva uzurii, cat si impotriva coroziunii, fara socuri mecanice sau termice. Un
adaos de alti oxizi ceramici la pulberile cu baza Al2O3, mareste ductilitatea si
capacitatea de preluare a socurilor termice. Temperaturile maxime de exploatare ale
acestor amestecuri de pulberi ceramice oxidice variaza in functie de tipul si
proportia de elemente de adaos, intre 5040C pentru amestecurile Al2O3+TiO2 si
12000C pentru amestecurile Al2O3+ZrO2. Oxidul de aluminiu are o paleta larga de
utilizari: de la protectia discurilor fixe (harddisk) destinate tehnicii de calcul pana la
straturi dielectrice (in amestec cu 3...13% TiO2).
Dioxidul de titan si amestecurile sale cu oxizii de crom au duritati mai reduse
decat amestecurile ce au la baza oxidul de aluminiu. Astfel, amestecurile
TiO2+Cr2O3 se utilizeaza la realizarea straturilor depuse prin pulverizare in jet de
plasma, obtinandu-se straturi cu o rezistenta mai redusa la uzare si la coroziune in
diversi agenti corosivi (solubile in H2SO4 si in baze), dar cu o rezistenta la oboseala
mai ridicata.
Oxizii ce crom prezinta o rezistenta la coroziune si o stabilitate termica mai
redusa decat amestecurile pe baza de oxid de aluminiu, dar rezistenta la uzare este
deosebit de mare si prezinta si o capacitate marita de preluare a socurilor termice.
Domenii foarte interesante au devenit pentru ceramice industria metalurgica
ce necesita materiale refractare si tehnologia prelucrarii mecanice a uneltelor si
sculelor.