Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

Lucrarea 8
STRUCTURI DE ECHILIBRU CARACTERISTICE TRATAMENTELOR
TERMOCHIMICE

1. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Lucrarea are ca scop evidenţierea particularităţilor microstructurale ale oţelurilor

supusediferitelor tratamente termochimice şi corelarea proprietăţilor pieselor tratate termochimic
custructura şi compoziţia straturilor superficiale respective.

2. ASPECTE TEORETICE

Tratamentele termochimice constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor în unul sau mai
multe elemente chimice, cu scopul îmbunătăţirii proprietăţilor acestuia: duritate, rezistenţă la uzare şi
gripare, rezistenţă la coroziune, fiabilitate, aspect comercial etc., păstrând miezul piesei cu structura şi
proprietăţile iniţiale
Un tratament termochimic constă, în încălzirea unei piese până la o temperatură dată într-
unmediu solid, gazos sau lichid, care poate degaja cu uşurinţă elementul difuzant în stare
atomică,menţinerea la această temperatură, apoi răcirea.

Dintre tratamentele termochimice cele mai aplicate în practică menţionăm:

cementarea cu carbon (carburarea), nitrurarea, carbonitrurarea (cianizarea).

1.Cementarea cu carbon (carburarea)constă în îmbogăţirea în carbon a straturilor superficiale

alepieselor din oţel cu conţinut scăzut de carbon (0.1-0.25% C).

Carburarea constă în încălzirea pieselor din oţeluri cuconţinut scăzut de carbon, la temperaturi
situate în domeniul austenitic, înintervalul 880–930 ºC, în medii solide, lichide sau gazoase, pentru
formarea unorstraturi superficiale îmbogăţite în carbon.

Carburarea prezintă urmatoarele avantaje și dezavantaje:

1. Avantaje:
- se poate aplica la o gamă largă de oțeluri;
- o gamă largă de structuri, deci proprietăți de la suprafață către miez.
2. Dezavantaje:
- deformații rezultate în urma procesului, care trebuie rectificate;
- pot aparea fisuri (crăpături) după călire;
- „pete moi” (neuniformități).

Structura, grosimea şi proprietăţile stratului superficial şi ale miezului pieselor depind de:
– compoziţia chimică iniţială a oţelului;
– parametrii tratamentului termochimic;
– parametrii tratamentului termic aplicat după carburare.

Microstructura pieselor cementate prezintă trei zone:

- stratul cementat cu structura formată din perlită sau perlită si rețea fină de cementită
secundară;
- zona intermediară formată din perlită și ferită, pentru care proporția de perlită descrește
spre interior;
- miezul piesei cu structura inițială de ferită și perlită, care în urma tratamentului de cementare
poate prezenta mărimi de grăunte mai mari decât structura inițială, datorită încălzirii
îndelungate la temperatura de cementare.

Piesele carburate nu pot fi utilizate în această stare, deoarece stratulcarburat nu are încă
duritatea necesară, iar granulaţia miezului piesei estegrosolană, datorită menţinerii îndelungate la
temperatura de carburare. Ca urmare,după cementare se aplică obligatoriu o călire şi o revenire joasă
(fig. 1).
Călirea poate fisimplă, în cazul pieselor mai puţin importante sau dublă, când se face o călire
amiezului, care trebuie să aibă rezilienţă bună şi o călire a stratului superficial, caretrebuie să fie dur.
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

Adâncimea stratului cementat depinde de tipul oţelului şi de modul de solicitare a piesei în

funcţionare şi este cuprinsă între 0,5–3 mm. Pentru piese mici este de 0,1–0,3 mm, iar pentru piese
mari poate depăşi 3 mm.

Fig.1. Oţel 21TiMnCr12carburat, supus călirii şi revenirii joase,

Atac nital 2%, (200x)

2. Nitrurarea este tratamentul termochimic care constă în îmbogăţirea cu azot a straturilor

superficiale ale pieselor.

Tratamentul se aplică în mod frecvent oţelurilor călite şi revenite. Temperatura de revenire este
superioară celei de nitrurare pentru a evita deformarea miezului în timpul tratamentului. Oţelurile de
nitrurare conţin 0,3–0,4 %C.
Tratamentul se aplică şi oţelurilor rapide pentru scule, oţelurilor inoxidabile austenitice (după
depasivarea suprafeţei prin decapare, deoarece filmul de pasivare se opune difuziei azotului). Nitrurarea
se aplică şi fontelor aliate cu crom sau cu crom şi aluminiu (fig. 2).

menţinere 24 ore menţinere 36 ore

Fig.2. Oţel 41MoCr11 nitrurat la 550°C, în atmosferă 100%NH3,

Atac nital 2%, (200x)

Nitrurarea constă în încălzirea pieselor din oţel la 500–600ºC, timp de50–60 h, în medii gazoase
sau lichide, pentru formarea unor straturi cu conţinutridicat de azot, în scopul creşterii durităţii şi a
rezistenţelor la uzură, oboseală şicoroziune.

Nitrurarea prezintă următoarele avantaje și dezavantaje :

1. Avantaje:
-temperatura de tratament este scăzută, nu apar deformații ;
- transformări structurale reduse în miezul piesei (tratament termic final) ;
- duritatea obținută este rezistentă până la temperaturi de lucru de 500°C.
2. Dezavantaje:
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

- durități mari de tratament;

- grosimi de strat relativ mici < 0,70 mm
Nitrurarea măreşte duritatea superficială a piesei, creşte rezistenţa la uzură, la oboseală şi la
coroziune în aer, apă, vapori, etc.

Stratul nitrurat prezintă două zone structurale:

- zona de combinare, bogată în nitruri cu proporții variabile;
- zona de difuzie, cu grosimi cuprinse între 0,05 și 0,8 mm și structura formată din soluție
solidă de azot în ferită.

Nitrurarea este, de regulă, un tratament termochimic final, deci piesele pot

fi prelucrate complet înainte de nitrurare. Aceasta modifică foarte puţin dimensiunile pieselor, calitatea
suprafeţelor fiind corespunzătoare.

3. Carbonitrurarea (cianizarea)

Carbonitrurarea (cianizarea)este tratamentul termochimic care constă în îmbogăţirea

simultană în C şi N a stratului superficial al pieselor din oţel sau fontă, cu scopul creşterii rezistenţei la
uzare şi la oboseală, a creşterii fiabilităţii şi a durabilităţii.

Carbonitrurarea (cianizarea) îmbină efectele şiavantajele cementării cu cele ale nitrurării:

duritatea şi rezistenţele la uzură şi coroziunesunt mai mari ca la cementare, dar mai mici ca la nitrurare;
temperatura deîncălzire este mai scăzută ca la cementare, deci deformaţiile vor fi mai reduse;
durataîncălzirii este mai scurtă ca la nitrurare, etc.
Temperatura de încălzire este mai scăzută ca la cementare, deci deformaţiile vor fi mai reduse;
durata încălzirii este mai scurtă ca la nitrurare; la aceeaşi duritate, stratul cianizat este mai subţire ca
cel cementat.

Carbonitrurarea prezintă următoarele avantaje și dezavantaje :

1. Avantaje:
- reducerea deformațiilor;
- scăderea susceptibilității la fisurare.
2. Dezavantaje:
-procese încetinite;
- se obțin adâncimi de strat mici;
- durități finale mai mici decât la carburare.

Tratamentul se numeşte cianizare atunci când se execută în băi de săruri şi carbonitrurare

când se execută în mediu gazos.

Carbonitrurarea prezintă avantajul că nu foloseşte medii toxice ca în cazul cianizării.

Microstructurastratului cianizat şi a celui carboniturat, după răcire lentă, în stare atacată, nu diferă
demicrostructura stratului cementat. Se deosebeşte doar prin existenţa unei fâşii superficiale subţiri
decarbonitruri, sau existenţa unor incluziuni separate de carbonitruri.
În comparaţie cu cianizarea, carbonitrurarea prezintă următoarele avantaje:

– preţul de cost este mai scăzut;

– mediul nu este nociv;
– posibilităţi de reglare precisă a conţinutului de C şi N în stratul superficial;
– posibilităţi de mecanizare şi automatizare.

Straturile carbonitrurate formate pe oțeluri de cementare sau de nitrurare sunt alcătuite dintr-un
substrat experior, cu aproximativ 0,2 mm grosime bogat în azot, cu structura de martensită și austenită
reziduală, care se transformă în martensită prin ecruisare și un substrat de aproximativ 0,2 mm bogat
în carbon, cu structura bainitică (fig.3).
Straturile carbonitrurate au durități mari, rezistență bună la coroziune și la oboseală.
Adâncimea stratului carbonitrurat estecuprinsă între 0,6 - 0,7 mm.
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

Fig.3. Oţel 40Cr10 carbonitrurat la 570°C, 0,5 ore,

Atac nital 2%, (100x)

PENTRU CA STUDENTUL SĂ FIE ADMIS LA EFECTUAREA LUCRĂRII TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ

LA TOATE ÎNTREBĂRILE DE MAI JOS

3. ÎNTREBĂRI DE CONTROL

1. Ce sunt şi în ce scop se aplică tratamentele termochimice?

2. Ce este şi căror oţeluri li se aplică carburarea?
3. Ce este nitrurarea şi ce avantaje oferă în raport cu carburarea?
4. Cum se definește carbonitrurarea (cianizarea)?
5. Care este deosebirea între carbonitrurare și cianizare?

4. MODUL DE LUCRU

Etapele desfăşurării activităţii:

1. Se pune la dispoziţia studentului probe metalografice din oțel.

2. Se pregăteşte probele prelevate conform etapelor de pregătire a probelor metalografice.
3. Se studiază suprafaţa pregatită a probei utilizând microscopul metalografic (în camp
luminos).
4. Se efectuează fotografii ale suprafeţei analizate, utilizând camera foto adaptată la
microscopul metalografic utilizat.
5. Se vor schiţa structurile probelor analizate la microscopul metalografic.
5. Se întocmeşte raportul de analiza microscopică.

5. PRELUCRAREA DATELOR

Se vor scrie observaţiile făcute în timpul desfăşurării lucrării practice, în următorul tabel:

Nr.crt. Marcă oțel Condiţii de Constituenţi Faze Structura Mărirea

structurali microscopică
(compoziție) tratament

termochimic

1
Știința și ingineria materialelor Îndrumar de laborator

6. CONCLUZII FINALE

Se vor examina la microscop probelemetalografice ale oţelurilor supuse tratamentelor

termochimice, identificându-seconstituenţii structurali.