NANOMATERIALE IN

MEDICINA DENTARA
TEMA : NANOPARTICULE NEMETALICE ex: fullurene; nanotuburi de
carbon; carbon dot; quantum dot; grafene; silice; hidroxiopatita …
INTRODUCERE

 Nanoparticulele sunt particule cu dimensiuni cuprinse intre 1 si 100 nanometri, iar

tehnologiile, metodele de manipulare ale acestor particule la scara atomica,
moleculara sau supra moleculara se numește „Nanotehnologie”
Nanomaterialele sunt utilizate pe scară largă în industria
dispozitivelor medicale. Datorită proprietăților lor mecanice,
biologice și chimice avansate, acestea sunt utilizate în dispozitive
precum grefele osoase sintetice, pansamentele pentru răni și
instrumentele medicale.
Interesul crescut pentru aplicații ale nanomaterialelor in medicina
dentara, conduce la apariția unui nou domeniu de studiu denumit
„Nanostomatologie”, domeniu in care se studiază tipuri de
nanoparticule si răspunsul acestora in contact cu țesutul bucal
folosite fie camateriale de umplutura, fie ca adezivi sau in
competența, pe suprafața aparatelor dentare.
 Tipuri de nanoparticule

Nanoparticulele sunt in general clasificate pe baza de dimensiune, morfologie, compoziție,

uniformitate si aglomerare. Diferitele tipuri de particule se împart in: nano- pori,
nanotuburi, nanocristale, nano-invelisuri, dendrimeri, liposomi, nano-tije, fulerena,nano-
sfere, nano belts, nano-inele si nano-capsule.

Nanoparticulele au fost folosite cu succes in diferite forme in stomatologie, pornind de la

administrarea sub forma de anestezie locala, tratament pentru reducerea
sensibilității dentare, pana la metoda de diagnosticare si tratament pentru cancer . Ace si
fibre de dimensiuni nano sunt folosite pentru pansarea, coaserea rănilor gingivale, iar
nanoparticule cu proprietăți biocide, anti-aderente si capacitatea de eliberare controlata de
medicamente sunt folosit pentru prevenirea formarii de biofilm in cavitatea bucala. Acest
fapt este posibil deoarece nanoparticulele au un raport suprafață/volum foarte mare fata
de particule non-nanometrice si astfel pot interacționa mul mai eficient
cu membranelemicrobiene astfel creându-se o suprafață de contact anti microbiană mult
mai mare. Astfel de nanoparticule, in special de metal, pot fi folosite ca înveliș pentru
aparatele dentare.
 Fullerene

Agregate (clustere) formate dintr-un număr mare (întotdeauna par) de

atomi de carbon (de la aproximativ 40 la 190) și caracterizate printr-o
stabilitate ridicată. Se numesc fullurene datorită analogiei structurii lor
cu formele arhitecturale proiectate.

Descoperirea buckminsterfullerenului C60, care a avut loc în 1985, a deschis

domeniul de studiu al lui f., care a devenit ulterior o ramură a unei intense
activități de cercetare în chimie și fizică. De la sfârșitul anilor 1980, cercetarea
s-a îndreptat în principal pe două căi: pe de o parte, studiul teoretic al
proprietăților structurale și fizice ale diferiților membri ai familiei, asociat cu
încercarea de a identifica și produce altele noi; pe de altă parte, investigarea
sistematică, prin experimente, a cunoașterii proprietăților fizice și chimice ale
fullerenului mai stabil și, prin urmare, mai ușor de obținut în cantități
macroscopice, cum ar fi mai ales C60 și, într-o măsură mai mică, C70.
 Metode de productie

Studiul experimental sistematic al proprietăților a fullerenei a devenit posibilă după

dezvoltarea unor metode capabile să producă cantităţi semnificative în stare solidă.
Prima dintre aceste metode a fost introdusă în 1990 pentru prepararea C60.
Constă în vaporizarea unei probe de grafit, încălzirea acesteia prin trecerea unui curent
sub atmosferă de heliu și purificarea sublimatului obținut (conținând C60, C70 și f.
superioare) prin dizolvarea și cristalizarea în benzen. Materialul obtinut este C60 (putin
impur pentru C70): este un solid cristalin, avand o culoare de la maro inchis la negru,
solubil in disulfura de carbon si tetraclorura de carbon. Alte metode utilizate pentru
prepararea f. se bazează pe arderea hidrocarburilor în prezența argonului și pe crearea
unui arc electric între electrozii de grafit, întotdeauna sub atmosferă de gaz inert. Au
fost dezvoltate și metode cromatografice pentru separarea și purificarea f., bazate pe
utilizarea coloanelor de silicagel și cărbune activ. Obținerea unor cantități semnificative
de material în stare solidă și suficient de pură a fost limitată, în mare parte a anilor
1990, în principal la f. C60 și C70; primul f. mai mic decât C60 produs la „scara mare” a
fost C36, obținut în 1998.
 Toxicitatea:

Lalwani şi colaboratorii au publicat o revizuire cuprinzătoare asupra toxicității

fulerenelor în 2013. Acești autori au revizuit lucrările privind toxicitatea fulerenelor de
la începutul anilor 1990 până în prezent și au ajuns la concluzia că foarte puține dovezi
adunate de la descoperirea fulerenelor indică faptul că C60 este toxic. Toxicitatea
acestor nanoparticule de carbon nu depinde numai de doză și timp, ci depinde și de o
serie de alți factori, cum ar fi:
• tipuri (de exemplu, C60, C70, M@C60, M@C82)
• grupuri funcționale utilizate pentru a solubiliza aceste nanoparticule în apă (de
exemplu: OH, COOH)
• mod de administrare (de exemplu, intravenos, intraperitoneal)
Prin urmare, autorii recomandă evaluarea farmacologică a fiecărui nou complex de
fullerenă sau metalofulerenă în mod individual, ca un compus diferit.
Nanotuburi de carbon

Nanotuburile de carbon pot fi considerate, la fel

ca fullerene, una dintre formele alotrope ale
carbonului. Corpul nanotubului este alcătuit doar
din hexagoane, în timp ce structurile de închidere
sunt formate din hexagoane și pentagoane, exact
ca fullerene.Descoperirea de către Sumio Iijima a
nanotuburilor de carbon (CNT) în 1991 a inaugurat
o nouă eră în știința materialelor. Omul de știință
japonez a observat structuri tubulare de tip
fuleren în funingine produsă într-o descărcare de
arc între doi electrozi de grafit folosind un
microscop electronic cu transmisie de foarte înaltă
rezoluție.
Clasificare ananotuburilor de carbon

Clasificarea nanotuburilor de carbon

Nanotuburile pot fi împărțite în două tipuri:
 nanotub cu un singur perete sau SWCNT (Single-Walled Carbon NanoTube): format dintr-
o singură foaie grafitică înfășurată în jurul ei;
 nanotub cu pereți multipli sau MWCNT (Nanotub de carbon cu pereți multipli): format
din mai multe foi înfășurate coaxial una în jurul celeilalteUn nanotub de carbon cu un
singur perete are forma unui pai și este format dintr-un singur strat.
Nanotuburile de carbon cu pereți multipli pot consta din doar 2 foi fine până la 100 sau
mai multe foi care sunt distanțate și legate prin forțe interatomice.Formarea unui nanotub
cu un singur perete, mai degrabă decât a unui nanotub cu pereți multipli, depinde de etapa
mai lentă a procesului de creștere. Dacă cea mai lentă etapă constă în difuzarea carbonului
în interiorul particulei, va exista o creștere preferențială a MWNT-urilor.
 Proprietatile

Nanotuburile sunt printre cele mai puternice și mai

dure materiale, au densitate scăzută și proprietăți
mecanice unice, cum ar fi rezistența la tracțiune și
modulul Young și, prin urmare, constituie o resursă
pentru materialele compozite de înaltă performanță.
Rezistența și rigiditatea nanotuburilor se datorează
tipului de legături prezente în structura în care carbonul
este hibridizat sp2.
Nanotuburile prezintă proprietăți de conductivitate care
se modifică în funcție de geometria lor: unele prezintă
comportament metalic, altele comportament metalic
sau semiconductor în funcție de caz.
 Productia

Producția de nanotuburi de carbonNanotuburile de carbon pot fi produse atât în ​laboratoare de cercetare, cât și industrial. Din punct de vedere
istoric, s-au folosit două tehnici: descărcarea cu arc și ablația cu laser. Ambele tehnici au ca rezultat formarea de nanotuburi de carbon pornind de la o
țintă de grafit în care sunt introduse cantități mici de metale precum fier, cobalt sau nichel.

Ținta este apoi bombardată cu o sursă foarte energetică, cum ar fi o descărcare electrică (tehnica de descărcare cu arc) sau un fascicul laser (ablație
cu laser) care provoacă explozii reale în grafit și, prin urmare, sublimarea carbonului.Datorită metalului conținut, carbonul sublimat tinde să capete o
formă cilindrică rezultând nanotub.

Aceste tehnici au fost ulterior abandonate, deoarece descărcarea arcului duce la formarea de produse nedorite, în timp ce ablația cu laser implică
utilizarea de mașini excesiv de costisitoare.

Tehnica utilizată în prezent este depunerea chimică în vapori care necesită un substrat solid precum cuarțul pe care are loc reacția chimică, un
material catalitic precum fierul, cobaltul sau nichelul care se depune pe substrat și care are funcția de a iniția reacția și un gaz care conține carbon,
cum ar fi metanul sau acetilena.Substratul este încălzit la o temperatură între 600 și 800 °C.

Când gazul carbonic este în contact cu metalul depus pe substrat, acesta se descompune în carbon și hidrogen. Acesta din urmă se dispersează în
atmosferă în timp ce carbonul se dizolvă în metal și, odată atinsă temperatura critică, precipită, dând naștere la formarea nanotubului.
Utilizari

Utilizarea nanotuburilor de carbon atrage un interes considerabil atât din partea lumii
academice, cât și din partea industriei.

Ele pot fi utilizate în:

 nanoelectronice precum diode și tranzistori
 Supercondensatoare
 actuatoare electromecanice
 senzori chimici
 în pile de combustibil
 pe ecrane plate
 implanturi biomedicale
 dispozitive nanoelectronice

chiar dacă domeniile de aplicare apar nelimitate și totuși subiect de studii.

CARBON DOTS (CDs)

Carbon dots(CD) fac parte dintr-o nouă clasă de materiale

fluorescente pe bază de carbon, avândun diametru mai
mic de 10 nm. Descoperirea lor a avut loc întâmplător în
2004, când cercetătoriia încercat să purifice nanotuburi de
carbon cu un singur perete.De atunci au fost utilizate pe
scară largă, deoarece au demonstrat că pot fi o soluție
viabilăalternativă la punctele cuantice (QD), datorită
metodelor economice de preparare și multiplelor
acestoraproprietăți precum biocompatibilitatea intrinsecă,
solubilitatea în apă, inerția chimică, fotoluminiscența etc

Acest spectru larg de proprietăți le permite să fie utilizate

atât în ​domeniul diagnosticuluiși terapeutic, de exemplu ca
vehicul pentru eliberarea de medicamente, ca molecule
sondă (mulțumităproprietățile lor excelente de
fluorescență) sau pentru tehnici de bioimaging și
biosensing [3]. Suntapoi de-a lungul anilor au existat studii
care au încercat să combine nanoparticulele magnetice
(NP) cu CD-uripentru a obține combinații de proprietăți Diferite tipuri de puncte cuantice de carbon pot fi procesate
utile pentru aplicații precum hipertermia în
tratamentulcancer și, în general, în diagnosticare. pentru a dezvolta o platformă de detectare cuantică
 CLASIFICAREA CARBON DOTS

Deși toate punctele de carbon au identicecaracteristicile

fotoluminiscente (PL), intrinseci ale acestorastructurile și grupurile
funcționale de suprafață diferă. Ei sunt clasificate în trei grupe pe
baza acestui fapt:
1. Puncte cuantice de grafen (GQD)Are unul sau mai multe straturi
de grafen legate lamarginile pe grupe chimice. Au
anizotropeproprietăți. Lungimea lor este de obicei mai mare decât
înălțimea lor.
2. Nanodoturi de carbon (CND)De obicei este sferică. Particule fără
rețea cristalinănanoparticule de carbon și particule cu rețea
cristalinăsunt incluse punctele cuantice de carbon
3. Puncte polimerice (PD)Sunt polimeri care au fost agregați
șireticulat din polimeri/monomeri liniari. Puncte polimericesunt
formate prin unirea unui miez de carbon și a unui polimer
legatlanțuri.
 GRAFENUL

Grafenul este primul cristal atomic bidimensional pe bază de carbon și a atras o atenție
extinsă de la descoperirea sa de către Geim și colegii lui în 2004. Este o foaie de carbon
bidimensională cu un singur atom, cu atomi de carbon hibridizați sp2 ordonați hexagonal și
izolarea de grafit cristalin și caracterizarea au condus la Premiul Nobel în 2010. Au fost
dezvoltate și bine studiate o varietate de forme funcționalizate de nanomateriale pe bază
de grafen. Familia grafenului variază în funcție de numărul de perete (cu un singur/cu mai
mulți pereți), chimia suprafeței, dimensiuni (lungime și diametru), numărul stratului,
calitatea foilor și puritatea. Diverse tipuri includ grafen monostrat (o grosime cu un singur
strat), grafen cu puține straturi (conține 2-10 stive sub formă de fulgi de straturi de grafen),
grafit ultrasubțire (cu o grosime mai mare de 3-5 nm, dar mai mică de 100 nm), GO (foi de
carbon grosime cu un singur atom cu grupe carboxilat la suprafață) și GO redus (rGO) (rGO
în condiții precum tratamentul termic la temperatură înaltă sau tratate cu agenți
reducători). Aceste nanomateriale noi au proprietăți unice, cum ar fi ca suprafață mare,
suprafață versatilă, biocompatibilitate îmbunătățită, funcție fototermală, sensibilitate la pH
și așa mai departe. Pot fi, de asemenea, funcționalizați cu diferiți polimeri prin legături
covalente sau necovalente pentru a minimiza toxicitatea lor și pentru a dezvolta
interacțiunile lor specifice/selective cu celulele. Grafenul și nanocompozitele sale au fost
recent utilizate pe scară largă în biom.
 Silice

Nevoia de materiale cu proprietăți biocompatibile ridicate a condus la dezvoltarea nanoparticulelor

poroase de silice. Structura nanostructurilor actuale constă dintr-un miez și o înveliș de silice sau miezul de
silice este acoperit cu înveliș organic. Nanoparticulele compozite acoperite cu învelișuri organice cu
grupuri funcționale au fost considerate a guverna imobilizarea covalentă a biomoleculelor. Nanoparticulele
cu proprietăți chimice și fizice unice pot fi utile ca biosenzori în celulele întregi vii. Livrarea celulară
îmbunătățită a medicamentelor către liniile de celule canceroase prin nanoconjugate a arătat că
nanoparticulele inteligente sunt un instrument eficient pentru transportul și livrarea medicamentelor.
 news….

«Inventarul produselor de consum enumeră peste 1.600 de https://www.theguardian.com/what-is-nano/sm

produse care sunt identificate de producător ca conținând all-world/nanotechnology-in-your-toothpaste
nanoparticule. Așa că haideți să aruncăm o privire la ceea ce se
află în interiorul articolelor dvs. de uz casnic. Săptămâna
aceasta: pastă de dinți.Există trei ingrediente principale pentru
pastă de dinți care pot fi făcute din particule de dimensiuni
nanometrice:
Hidroxiapatită, umplutură pentru cavități
Hidroxiapatita este o rețea de calciu care se găsește în mod
natural în dinți și oase. Ajută la prevenirea durerilor dentare
asociate cu sensibilitatea. Acoperind dinții și alunecând în
crăpături minuscule, se descompune ca răspuns la acid înainte
ca smalțul dvs., protejând dinții de carii și carii.Hidroxiapatita
oferă, de asemenea, o sursă de ioni de calciu și fosfat care,
combinate cu fluor, ajută la remineralizarea suprafeței
dintelui…»
 Bibliografia

https://it.wikipedia.org/wiki/Fullereni

Encicolpedia «Trecanni»

https://webthesis.biblio.polito.it

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2772949423000438

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/25740881.2020.1719147

Pezentat de:
Ana Cobzaru
Iulia Ciurdea
Andrea Bucur