Rezumat Jurnalul Annei Frank

Anne Frank, o fetiță evreică din Amsterdam, primește un jurnal cu coperți albe și roșii în
ziua de 12 iunie 1942, cu prilejul aniversării vârstei de 13 ani.[15] După o scurtă
introducere pe 12 iunie, ea începe să noteze primele însemnări două zile mai târziu,
descriindu-și familia și colegii de școală, unele întâmplări școlare și flirtul cu Hello
Silberberg; ea menționează periodic schimbările survenite în viața evreilor după
ocuparea Țărilor de Jos de către Germania Nazistă (obligația de a purta Steaua lui
David, interdicția de a călători cu mijloacele de transport sau de a se afla pe stradă în
orele nopții, interdicția de a frecventa teatrele, cinematografele, terenurile de sport sau
alte locuri de divertisment, obligarea elevilor evrei de a frecventa doar școli evreiești
etc.).[16] Resimțind lipsa unor prieteni adevărați, fata decide pe 20 iunie 1942 să-și
numească jurnalul „Kitty”, dorind ca acesta să devină o prietenă răbdătoare căreia să îi
poată împărtăși cele mai intime gânduri și sentimente.

Ziua de 5 iulie 1942 aduce o schimbare profundă în viața familiei Frank. Margot, sora
mai mare a Annei în vârstă de 16 ani, primește o citație de la SS prin care este
anunțată că urmează să fie deportată într-un lagăr de muncă.[16][19] În dimineața zilei
următoare familia Frank își părăsește locuința din Merwedeplein și se mută într-o
ascunzătoare pregătită din timp în camerele din colțul din spate al sediului Opekta de
pe malul canalului Prinsengracht, ascunzătoare cunoscută doar de câțiva angajați de
încredere ai companiei.[16][20] O săptămână mai târziu, pe 13 iulie, într-o perioadă de
intensificare a persecuțiilor la adresa evreilor, sosesc aici alte trei persoane: soții van
Daan și fiul lor adolescent, Peter.[20][21] Existența intră curând în rutină, dar spațiul
îngust provoacă unele conflicte domestice între soții van Daan, între doamnele Frank și
van Daan, precum și între Anne și cele două femei.[22] În august 1942, la sugestia
domnului Kraler, ușa de la intrarea în anexă este mascată cu o bibliotecă turnantă
confecționată de magazionerul Vossen.[23][24] Dentistul evreu Albert Dussel li se
alătură în „anexă” pe 16 noiembrie 1942,[20][21] iar Anne este nevoită să-și împartă
camera cu el.[25][26] Noul refugiat îi anunță că majoritatea prietenilor și cunoscuților
evrei ai celor două familii fuseseră deportați în lagăre de concentrare, iar Anne devine
conștientă de norocul de a se fi ascuns la timp.
Fata începe să fie copleșită de singurătate, simțind că familia nu poate suplini prezența
prietenelor de altădată și că mama ei nu o înțelege și o consideră obraznică.[25] Își
continuă educația școlară în „anexă”, învățând limbi străine, citind cărți și scriind în
jurnal.[27] Lectura îi îmbunătățește constant abilitățile literare, iar însemnările din jurnal
devin mai complexe: Anne realizează descrieri critice ale mediului social și ale
persoanelor cu care împarte ascunzătoarea, prezintă bucuria celebrării unor sărbători
(Crăciunul, Hanuka), teama cauzată de spargerile realizate de hoți, dar și conflictele
permanente cu mama ei și cu Dussel cauzate de nemulțumirea că este tratată ca un
copil.[28][29] Clădirea este vândută de proprietar în februarie 1943, fără a-i înștiința pe
chiriași, iar noul proprietar sosește pentru a inspecta spațiul, fără a pătrunde în „anexă”,
și nu se mai întoarce niciodată.[26] În vara anului 1943 au loc primele bombardamente
aliate asupra Amsterdamului, aducând refugiaților speranța că războiul se va încheia
curând.[25] Agravarea situației militare a Germaniei produce repercusiuni pe plan
intern: arestările se întețesc, atacurile hoților sunt tot mai dese, iar alimentele devin tot
mai rare și mai scumpe, ceea ce duce la deteriorarea condițiilor de viață a locuitorilor
„anexei”.[25]
La începutul anului 1944 Anne Frank își descoperă propria sexualitate și începe să se
apropie de Peter van Daan în căutarea prieteniei, descriindu-și în jurnal gândurile sale
cu privire la dragoste.[30] Cei doi se retrag deseori la mansardă pentru a discuta și a se
cunoaște mai bine, dar Anne înțelege după un timp că Peter are un caracter slab și
decide ca relația lor să fie doar una de prietenie.[31] Cuvântarea ministrului Gerrit
Bolkestein ținută pe 28 martie 1944 la Radio Oranje cu privire la valoarea documentară
a mărturiile scrise ale suferințelor îndurate de neerlandezi în timpul ocupației naziste o
determină pe Anne să își rescrie jurnalul, dorind să-l publice ulterior.[32] Într-o
însemnare din 5 aprilie 1944, ea își exprimă dorința de a deveni o scriitoare celebră,
afirmând: „vreau să continui să trăiesc, chiar și după ce am murit”.[33] Anne scrie din ce
în ce mai mult despre război, despre credința în Dumnezeu, despre feminism și despre
spulberarea idealurilor. Jurnalul se încheie brusc.[18] Ultima însemnare, datată 1
august 1944, are un caracter introspectiv, de analiză și autocritică, descoperind cele
două laturi ale personalității Annei: una exterioară, amuzantă și exuberantă, și alta
interioară, calmă, serioasă și profundă.[22][35] Trei zile mai târziu, o echipă a Grüne
Polizei condusă de Oberscharführer-ul SS Karl Silberbauer de la Sicherheitsdienst (SD)
a pătruns în „anexă” și i-a arestat pe toți cei opt refugiați.

Povestea tragica a Annei Frank e bine cunoscuta. impreuna cu familia ei si alti

cunoscuti evrei, Anne a stat ascunsa timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august
1944), de teama deportarii in lagar, in asa-numita Anexa a sediului firmei
patronate de tatal sau, in Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani cand
a intrat in Anexa. A tinut aici un jurnal (inceput anterior, in 12 iunie 1942),
devenind la un moment dat constienta ca el va reprezenta un document
important dupa ce razboiul se va sfarsi. In 4 august 1944, asadar nu mult
dupa debarcarea Aliatilor in Normandia, cand finalul recluziunii parea foarte
aproape, Anne si ceilalti sapte locatari ai Anexei sunt arestati si mai tarziu
deportati cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu exceptia lui Otto Frank, toti
vor muri. Anne si sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen in februarie sau
martie 1945. Eliberat din lagarul de la Auschwitz, tatal Annei va publica si va
face cunoscut in toata lumea jurnalul fiicei sale.
Anne Frank este un nume familiar chiar si pentru cei care nu au citit Jurnalul.
Il poarta strazi, scoli de pe toate meridianele. Il poarta mult vizitatul muzeu din
Amsterdam si fundatia care l-a organizat in imobilul unde se afla Anexa
secreta.
Anne Frank si jurnalul ei figureaza pe mai toate listele de excelenta ale
veacului XX privitoare la personalitati si la carti – Cei mai importanti oameni ai
secolului, Cele mai bune carti publicate in secolul XX, Operele literare
definitorii pentru acelasi secol, ca sa numim doar cateva din multele topuri
stabilite de specialisti, de ziaristi ori chiar de marele public.
Din 1947, cand s-a publicat pentru prima oara in Tarile de Jos, Jurnalul Annei
Frank a fost tradus in peste 65 de limbi. S-a vandut in intreaga lume in peste
30 de milioane de exemplare.
La celebritatea Jurnalului au contribuit neindoielnic adaptarile sale teatrale si
cinematografice, faptul ca a devenit materie de studiu in multe scoli din lume,
ca a fost obiectul unor analize subtile, dar si tinta unor vehemente atacuri.
„Era o tanara scriitoare minunata. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei.
Parca ai vedea, la viteza marita, un film cu un fat care capata brusc chip si
incepe sa stapaneasca lucrurile… dintr-odata, descopera reflectia, brusc, face
portrete, schite de personaje, si iata lungi intamplari complicate, povestite atat
de frumos, incat par sa aiba in spate zeci de ciorne. Si fara intentia otravita
de-a fi interesanta sau profunda. Este ea insasi… Ardoarea, spiritul care o
anima  mereu activ, punand mereu lucrurile in miscare… E ca o surioara
pasionala a lui Kafka, este fetita lui pierduta.“ (Philip ROTH, The Ghost
Writerq)