Femeile împotriva nazismului

Sophia Magdalena Scholl

A fost o studentă germană și activistă politică anti-nazistă , activă în cadrul grupului de

rezistență non-violentă White Rose din Germania nazistă .
Între 1940 și 1941, fratele lui Scholl, Hans Scholl, fost membru al Tineretului Hitler, a
început să pună sub semnul întrebă rii principiile și politicile regimului nazist. Adunându-se în
jurul lui prieteni care au pă reri asemă nă toare, Alexander Schmorell, Willi Graf și Jurgen
Wittenstein, ei au adoptat în cele din urmă o strategie de rezistență pasivă față de naziști, scriind
și publicând pliante care cereau ră sturnarea național-socialismului.
Aceste pliante au fost lă sate în că rțile telefonice în cabinele publice, trimise prin poștă
profesorilor și studenților și duse prin curier la alte universită ți pentru distribuire.
Se crede că Sophie a aflat pentru prima dată despre Trandafirul Alb în iulie 1942 și
ori de câte ori s-a ală turat, s-a dovedit a fi valoroasă pentru grup, deoarece, ca femeie, șansele ei
de a fi oprită la întâmplare de SS erau mult mai mici.
Pe 18 februarie 1943, Sophie și Hans Scholl s-au dus la Universitatea Ludwig Maximilian
pentru a lă sa fluturași pentru a le citi studenților. Frații Scholl au adus o valiză plină cu pliante
în clă direa principală a universită ții și au aruncat în grabă teancuri de copii pe coridoarele goale,
pentru ca studenții să le gă sească când pă ră seau să lile de curs. Sophie aruncă ultimele pliante
ră mase de la ultimul etaj în atrium. Această acțiune spontană a fost observată de omul de
întreținere a universită ții, Jakob Schmid , un nazist auto-proclamat. Hans și Sophie Scholl au
fost luați în custodia Gestapo . La 22 februarie 1943, Scholl, fratele ei, Hans , și prietenul lor,
Christoph Probst , au fost gă siți vinovați de tră dare și condamnați la moarte. Toți au fost
decapitati cu ghilotină de că tre că lă ul Johann Reichhart în închisoarea Stadelheim din München .
Simone Segouin

Cunoscută și sub numele ei de război Nicole Minet , este o fostă luptătoare a

Rezistenței franceze care a servit în grupul Francs-tireurs et partisans .
Implicarea lui Segouin în Rezistență a apărut după ce ea și locotenentul Roland
s-au întâlnit când ea avea 17 ani. Locotenentul a instruit ea în folosirea unui pistol-
mitralieră și l-a prezentat pe Segouin altor membri ai grupului său. Pentru a se alătura
Francs-Tireurs et Partisans , Segouin a obținut acte de identitate false, care au stabilit-o
ca Nicole Minet. Aceste documente au identificat-o ca fiind din portul Dunkerque, care
fusese bombardată la începutul războiului, făcând dificil pentru germani să își verifice
autenticitatea.
Printre primele ei acte de rezistență a fost furtul unei biciclete de la un mesager
militar german, pe care apoi a folosit-o pentru a ajuta la transportarea mesajelor.
Ea a continuat să participe la misiuni pe scară largă sau altfel periculoase, cum ar fi
capturarea trupelor germane, deraierea trenurilor și acte de sabotaj.
Vrăjitoare de noapte

A fost o poreclă germană pentru cel de- al Doilea Ră zboi Mondial pentru aviatoarele militare
ale Regimentului 588 de bombardieri de noapte , cunoscut mai târziu sub numele de cel de -al
46-lea gă rzi de noapte „Taman” Regimentul de Aviaţie al Forţelor Aeriene Sovietice .
Regimentul, format din Marina Raskova și condus de maiorul Yevdokiya Bershanskaya , a
fost compus în principal din femei voluntare aflate la sfârșitul adolescenței și începutul celor
două zeci de ani.
Aveau cele mai vechi și cele mai rele avioane,construite din lemn, așa că trebuiau să se
ridice la o anumită înă lțime și după coborau în jos cu motorul oprit până la pozițiile germane,
aruncau bombele,reporneau avioanele, cu doar zgomotul vântului ră mas pentru a le dezvă lui
prezența.
Soldații germani au comparat sunetul cu bețele de mă tură și, prin urmare, i-au numit pe
piloți „Vră jitoare de noapte”.
Regimentul a zburat peste 23.000 de ieşiri, aruncând peste
3.000 de tone de bombe şi 26.000 de obuze incendiare.
Irena Stanisława Sendler

Este cunoscută pentru faptul că a întemeiat organizația „Żegota”

care sprijinea acțiunea de salvare și adăpostire a evreilor între anii 1942 și 1945, față de
ocupația nazistă germană.
Ca angajată a Sectorului Naţional de Asistenţă Socială, Irena deţinea un permis
special în baza căruia putea să intre legal in ghetoul din Varsovia spre a depista
eventualele cazuri de tifos şi fiind de etnie germană, ea a primit şi permisiunea să
lucreze in lagarul de concentrare, ca si croitoreasca sau femeie de servici.
Sistematic si pe ascuns, a scos din ghetou între anii 1939 şi 1945 aproximativ 2.500
de copii evrei, ascunzandu-i în cutii, valize şi in geamantane. Odata scoşi din ghetou,
copiilor li se întocmeau acte false şi erau plasați in diverse familii sau ascunși în
mănăstiri și orfelinate.
În anul 1943, Irena a fost prinsă de nazişti şi torturată vreme indelungată pentru a
spune locaţiile copiilor evrei. Refuzând orice modalitate de comunicare, Irena a fost
condamnată la moarte. In drum spre locul de execuţie, câţiva aliaţi din mișcarea Zegota
au reusit să îi mituiasca pe militarii nazişti care o însoţeau pe Irena. Cei ce urmau să o
execute au lasat-o intr-o pădure, în stare de inconştienţă, având mainile și picioarele
rupte, cu convingerea că nu avea sanse prea mari să supravieţuiască.
Cei care au reușit să-i mituiască pe soldaţii naziști au luat-o pe Irena din pădure și au
adăpostit-o până când și-a revenit de pe urma torturii.
 Alma Maria Rosé

A fost o violonistă austriacă de origine evreiască care a fost deportată de naziști în lagă rul de
concentrare de la Auschwitz-Birkenau . Acolo ea a preluat conducerea Mädchenorchester von
Auschwitz ( Orchestra de fete din Auschwitz ). Înainte de Rosé, orchestra a fost condusă de
Zofia Czajkowska, o profesoară poloneză . Ansamblul era format în principal din muzicieni
amatori, cu secțiune de coarde, dar și acordeoane, percuție, chitare, flaut, și mandoline. Funcția
principală a orchestrei era să cânte la poarta principală în fiecare dimineață și seară , în timp ce
prizonierii plecau și se întorceau de la misiunile lor de muncă , orchestra a susținut și concerte de
weekend pentru prizonieri și SS.
Rosé a dirijat, orchestrat și uneori a cântat solo de vioară în timpul concertelor sale. În afară
de activitatea oficială , ea a pus trupa să repete și să cânte muzică interzisă de compozitori
polonezi și evrei pentru a stimula spiritul membrilor trupei și colegilor deținuți în care aveau
încredere.
Rosé a murit, la vârsta de 37 de ani, de o boală bruscă în tabă ră , posibil otră vire alimentară .
 Franceska Manheimer-Rosenberg sau Franceska Mann

Mai cunoscută sub numele de Franceska Mann , a fost o balerină evreică poloneză care,
conform unor relată ri, a ucis un gardian nazist , Josef Schillinger, în timp ce era prizonieră la
Auschwitz .
Nu se știe exact dacă Franceska ar fi fost cea care ar fi fă cut acest lucru, din cauza distrugerii
recordurilor la sfârșitul ră zboiului pentru a ascunde infracțiunile comise, dar se știe sigur că o
femeie a fost cea care l-a omorât pe Josef Schillinger când era dusă spre camerele de gazare, iar
în mai multe instanțe acea femeie era descrisă ca fiind Mann.
Josef Schillinger și Emmerich au intrat în camera de dezbrăcare de lângă
camera de gazare iar acolo au întâlnit-o pe Mann. Când s-au apropiat de
aceasta, ea a furat pistolul lui Schilinger și a tras, rănindu-l mortal pe
Schilinger și lovindu-l în picior pe Emmerich. Acest lucru a cauzat o revoltă iar
toți evreii nu au mai apucat să fie gazați deoarece au fost uciși de oamenii SS
care au auzit împușcăturile.