Despre această carte Anne Frank a ţinut un jurnal între 12 iunie 1942 și 1 august 1944.

A scris1 doar
pentru sine până în primăvara lui 1944, când, la postul de radio Oranje, care transmitea din Londra,
l- a auzit pe Bolkenstein, ministru al educaţiei în guvernul neerlandez în exil, spunând că după război
vor trebui adunate și publicate toate dovezile sufe - rinţelor poporului neerlandez din timpul
ocupaţiei germane. Cu titlu de exemplu, cita, printre altele, jurnalele. Impresionată de acest discurs,
Anne Frank a decis să publice o carte după terminarea războiului. Jurnalul urma să- i servească drept
bază. Ea a început să- și copieze și să- și rescrie jurnalul, l- a corectat, a eliminat pasaje pe care nu le
considera interesante și a adăugat altele, din memorie. Concomitent, a continuat să- și ţină jurnalul
iniţial, care în ediţia critică apărută în 1986 este numit „versiunea a“, pentru a- l deosebi de
„versiunea b“, adică de varianta prelucrată a jurnalului. Ultima însemnare datează din 1 august 1944.
Pe 4 august, cei opt clandestini au fost ridicaţi de Grüne Polizei2 . 7 1. Însemnările jurnalului au
forma unor scrisori adresate unei prietene fictive, Kitty, nimeni altcineva decât jurnalul însuși. 2.
Poliţia Verde (germ.), denumire colocvială pentru poliţia germană din timpul regimului nazist. Chiar
în ziua arestării, Miep Gies și Bep Voskuijl au pus la adăpost însemnările Annei Frank. Miep Gies le- a
păstrat în biroul ei și, fără să le fi citit, i le- a dat lui Otto H. Frank, tatăl Annei, în momentul în care, în
cele din ur mă, a devenit cert faptul că Anne nu mai trăia. După o îndelungă deliberare interioară,
Otto Frank s- a hotărât să împlinească dorinţa fiicei sale, publicându- i însemnările într- o carte. În
acest scop, a compus din cele două versiuni ale Annei, cea originală (versiunea a) și cea prelucrată
chiar de ea (versiunea b), o a treia versiune, prescurtată. Jurnalul urma să apară într- o serie având
lungimea textului volumelor stabilită de editor. La apariţia cărţii în Ţările de Jos, în 1947, încă nu era
un lucru obișnuit să abordezi fără constrângeri teme legate de sexualitate, cu atât mai puţin în cărţile
pentru tine ret. Un alt motiv important care a făcut ca pasaje în tregi sau anumite formulări să nu fie
preluate a fost acela că Otto Frank a dorit să nu discrediteze memoria soţiei sale și a celorlalţi
tovarăși de suferinţă din Anexă. Anne Frank și- a scris jurnalul între treisprezece și cincisprezece ani
și în însemnările ei și- a exprimat la fel de limpede atât antipatiile și iritarea, cât și simpatiile. Otto
Frank a murit în 1980. A lăsat prin testament în sem nările originale ale fiicei sale Institutului
Naţional de Documentare a Războiului (Rijksinstituut voor Oor - logs docu mentatie) din Amsterdam.
Deoarece, începând din anii ’50, autenticitatea jurnalului n- a încetat să fie pusă la îndoială, institutul
a dispus expertizarea tuturor însem - nărilor din jurnal. Abia după ce s- a stabilit autenticitatea lor
incontestabilă s- a publicat jurnalul integral, în soţit de rezultatele cercetării. Acestea conţineau,
printre altele, informaţii referitoare la mediul familial, la împrejurările 8 în care au avut loc arestarea
și deportarea, la materialele de scris folosite și la grafia Annei Frank. În această lucra - re vastă este
prezentat și istoricul difuzării jurnalului. Fundaţia ANNE FRANK (ANNE FRANK- Fonds) din Basel, care,
în calitatea sa de legatar universal al lui Otto Frank, a moștenit drepturile de autor ale fiicei acestuia
în integralitatea lor, a decis să publice o nouă ediţie pe baza tuturor textelor disponibile în prezent.
Aceasta nu știrbește în nici un fel valoarea contribuției redacţionale a lui Otto Frank, cel care a
înlesnit difuzarea pe scară largă a jurnalului și i- a conferit acestuia semnificaţie politică. Scri itoarea
și traducătoarea Mirjam Pressler a fost însărci - nată să se ocupe de redactarea noii ediţii. Ea a reluat
inte - gral versiunea lui Otto Frank, completând- o cu alte pasaje din versiunile a și b. Versiunea
prezentată de Mirjam Pressler și autorizată de ANNE FRANK- Fonds din Basel este cu o pătrime mai
lungă decât precedenta și este menită să ofere cititorului o înţelegere mai profundă a universului
Annei Frank. La sfârșitul anilor ’90 au ieșit la iveală cinci pagini de manuscris necunoscute până
atunci. Cu acordul Fun - daţiei ANNE FRANK din Basel, un pasaj mai lung, datat 8 fe bruarie 1944, a
fost adăugat la sfârșitul însemnării preexistente purtând această dată. Un scurt fragment din 20 iunie
1942 n- a fost preluat, deoarece în jurnal figurează deja o variantă mai amănunţită a aceluiași pasaj.
În plus, însemnarea din 7 noiembrie 1942 a fost transferată la 30 octombrie 1943, data corectă, așa
cum s- a stabilit recent. Pentru informaţii suplimentare trebuie consultată ediţia a V- a a Dag boeken
van Anne Frank, Nederlands Insti tuut voor Oor logsdocu mentatie, Amsterdam, Uitge - verij Bert
Bakker, 2001. 9 Când a scris a doua versiune (versiunea b), Anne Frank a stabilit ce pseudonime voia
să aleagă pentru diversele personaje ale cărţii, în cazul în care aceasta ar fi fost publi - cată. Iniţial, a
vrut să- și atribuie sieși numele de Anne Aulis, pe care l- a schimbat apoi cu Anne Robin. Otto Frank
n- a preluat aceste nume, ci a păstrat propriul nu me de familie. În cazul celorlalte persoane, a ţinut
sea ma de pseudonimele propuse de Anne. Protectorii lor, care acum sunt cunoscuţi în lumea
întreagă, merită să fie desemnaţi cu numele lor adevărat; numele tuturor celorlalte personaje
corespund cu cele care apar în ediţia critică. În cazu - rile în care unele persoane au dorit să- și
păstreze anonimatul, s- au preluat iniţialele alese în mod aleatoriu de Institutul Naţional
(Rijksinstituut). Numele adevărate ale clandestinilor sunt: Familia Van Pels (din Osnabrück): Auguste
(născută pe 29.9.1890), Hermann (născut pe 31.3.1889), Peter (năs cut pe 8.11.1926) van Pels;
numiţi de Anne: Petro - nella, Hans și Alfred van Daan, iar în carte: Petronella, Hermann și Peter van
Daan. Fritz Pfeffer (născut în 1889 la Gießen); numit de Anne și în carte: Albert Dussel. 12 IUNIE 1942
Sper că- ţi voi putea împărtăși totul, așa cum n- am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că-
mi vei fi de mare ajutor. 28 SEPTEMBRIE 1942 (COMPLETARE)1 Până acum mi- ai fost de mare ajutor,
așa cum mi- a fost și Kitty, căreia îi scriu regulat. Îmi place mult mai mult felul acesta de a scrie în
jurnal și acum abia dacă mai pot aștepta clipa în care voi avea timp să scriu în tine. O, ce bucuroasă
sunt că te- am luat cu mine! DUMINICĂ, 14 IUNIE 1942 Voi începe cu momentul în care te- am
primit, adică în care te- am văzut pe masa cu darurile de ziua mea (căci am fost de faţă și când te- au
cumpărat, dar asta nu se pune). Vineri, pe 12 iunie, la ora șase mă trezisem deja, și ăsta- i un lucru
foarte ușor de înţeles, fiindcă era ziua mea. Dar 12 1. Completările redate în caractere cursive
corespund însemnărilor ulterioare făcute de Anne Frank. la ora șase încă nu aveam voie să mă scol,
așa că a tre buit să- mi înfrânez curiozitatea până la șapte fără un sfert. Atunci n- am mai rezistat și
m- am dus în sufragerie, unde Moortje (pisica) m- a întâmpinat alintându- se printre pi - cioa rele
mele. Puţin după șapte, m- am dus la tata și la mama și apoi în salon, ca să- mi despachetez
cadourile. Pe tine mi- au căzut ochii mai întâi, tu fiind poate unul dintre cadourile mele cele mai
frumoase. Apoi un buchet de trandafiri și doi bujori. De la tata și mama am primit o bluză albastră,
un joc de societate, o sticlă cu suc de struguri care, du pă părerea mea, seamănă un pic la gust cu
vinul (că doar vinul se face din struguri), un puzzle, un borcănel cu pomadă, o bancnotă de doi
guldeni și jumătate și un bon pentru două cărţi. Apoi am primit încă o carte, Came ra Obscura, dar
Margot o are deja, așa că am schimbat- o, un platou de prăjiturele de casă (făcute de mine,
bineînţeles, căci în mo men tul ăsta sunt tare la făcut prăji turele), multe bomboane și un tort de
căpșuni de la ma ma. O scrisoare de la bunica, sosită la ţanc, dar asta- i desigur o întâmplare. Apoi a
venit Hanneli să mă ia. În recreaţie, am oferit biscuiţi cu unt profesorilor și elevilor; iar apoi a trebuit
să ne întoarcem la treabă. Am venit acasă la cinci, căci m- am dus și eu la sport (deși n- am voie
niciodată să particip la aceste ore, fiindcă îmi luxez braţele și picioarele) și, fiind ziua mea, am ales
pentru colegii mei de clasă ce să joace și am ales voleiul. Sanne Ledermann mă aștepta deja acasă.
De la ora de sport le- am adus pe Ilse Wagner, Hanneli Goslar și Jacqueline van Maarsen, căci sunt în
clasă cu mine. Mai demult, Hanneli și Sanne au fost prie tenele mele cele mai bune și de fiecare dată
când 13 cine va ne vedea împreună spunea: „Iată- le pe Anne, Hanne și Sanne.“ Pe Jacqueline van
Maarsen am cunoscut- o abia la Liceul Evreiesc, iar acum ea este prietena mea cea mai bună. Ilse
este cea mai bună prietenă a lui Hanneli, iar Sanne învaţă la altă școală și- acolo are prietenele ei.
Mi- au dăruit o carte superbă, Povestiri și legende neer - landeze, dar din greșeală mi- au adus
volumul II, așa că am schimbat alte două cărţi cu volumul I. Mătușa Helene mi- a adus și ea un
puzzle, mătușa Stephanie o broșă drăguţă, iar mătușa Leny o carte minunată, Daisy în vacan ţă la
munte. De dimineaţă, în baie, mă gândeam ce mi nunat ar fi dacă aș avea un câine ca Rin- tin- tin.1 I-
aș zice tot Rin- tin- tin și, la școală, l- aș lăsa întotdeauna la por tar ori, pe timp frumos, în boxa
pentru biciclete. LUNI, 15 IUNIE 1942 Mi- am sărbătorit ziua de naștere duminică după- a - miază.
Rin- tin- tin le- a plăcut mult colegilor mei de clasă. Am primit două broșe, un semn de carte și două
cărţi. Acum o să spun mai întâi câte ceva despre clasă și școală și o să încep cu elevii. Betty
Bloemendaal pare un pic cam sărăcuţă și cred că și este. Locuiește pe Jan Klasenstraat, în partea de
vest a ora șului, și nimeni dintre noi nu știe unde- i asta. Este foarte bună la învăţătură, dar numai
pentru că e foarte silitoare, căci deșteptăciunea ei începe deja să cam lase de dorit. Este un copil
destul de liniștit. 14 1. Rin- tin- tin era numele unui câine dintr- un cunoscut film pentru copii. (Nota
ediţiei neerlandeze originale.) Jacqueline van Maarsen trece drept cea mai bună prietenă a mea, dar
până acum n- am avut încă o prietenă adevărată. La început am crezut că Jacque va fi, dar am fost
profund decepţionată. D.Q. e un copil foarte nervos, care uită mereu câte ceva și încasează
pedeapsă după pedeapsă. Este foarte blândă, mai ales cu G.Z. E.S. pălăvrăgește atât de mult, că ţi se
face silă. Când te întreabă ceva, își bagă tot timpul degetele în părul tău sau te prinde de nasturi. Se
spune că E. nu mă poate sufe ri, dar asta nu mă deranjează deloc, fiindcă nici ea nu mi- e prea
simpatică mie. Henny Mets este veselă și drăguţă, numai că vorbește foarte tare și atunci când se
joacă pe stradă prea se copilărește. E mare păcat că Henny are o prietenă, pe numele ei Beppy, care
o influenţează în foarte rău, pentru că fata asta spune lucruri îngrozitor de josnice și obscene. Despre
J.R. s- ar putea scrie romane întregi. J. este o fată lăudăroasă, bârfitoare, respingătoare, care se
poartă de parcă ar fi om mare și, pe deasupra, mai e și vicleană și prefăcută. A îmbrobodit- o cu totul
pe Jacque, și e păcat. J. plânge din nimic, este foarte supărăcioasă și mai ales îngrozitor de fandosită.
Domnișoara J. trebuie să aibă mereu dreptate. E foarte bogată și are un șifonier plin cu rochii
drăguţe, dar care îi dau un aer mult prea bătrânicios. Fata se crede foarte frumoasă, însă este exact
pe dos. J. și cu mine nu ne putem suferi deloc. Ilse Wagner este o fată veselă și drăguţă, dar foarte
tipi cară și e în stare să se vaite ore în șir. Ilse ţine destul de mult la mine. Este foarte deșteaptă, dar
leneșă. Hanneli Goslar sau Lies, cum i se spune la școală, este o fată puţin cam ciudată. În general, e
timidă, dar acasă 15 este foarte obraznică. Se duce și îi spune maică- sii tot ce- i povestești. Dar
spune deschis ce crede, iar eu o apreciez foarte mult, mai ales în ultima vreme. Nanni van Praag-
Sigaar este o fetiţă haioasă, matură pentru vârsta ei. Mi se pare chiar drăguţă. E destul de deș
teaptă. Nu sunt multe lucruri de spus despre ea. Eefje de Jong mi se pare o fată formidabilă. N- are
de - cât doisprezece ani, dar este o adevărată doamnă. Se poartă cu mine de parcă aș fi un bebeluș.
Îmi place de ea și pentru că este foarte săritoare. G.Z. este cea mai frumoasă fată din clasă. Are o
faţă drăgălașă, dar la școală e cam proastă. Cred că o să rămână repetentă, însă bineînţeles că n- o
să- i spun. (COMPLETARE) Spre marea mea surprindere, G.Z. n- a rămas repetentă. Și în sfârșit ultima
dintre cele douăsprezece fete sunt eu, care stau lângă G.Z. Despre băieţi se pot spune și multe, dar și
puţine lucruri. Maurice Coster este unul dintre numeroșii mei admi - ratori, dar e un puști destul de
plicticos. Sallie Springer vorbește îngrozitor de porcos și umblă vorba că s- a culcat deja cu o fată. Cu
toate astea, mi se pare un tip grozav, fiindcă e foarte haios. Emiel Bonnewit este admiratorul lui G.Z.,
dar ea nu- l prea bagă în seamă. E destul de plicticos. Rob Cohen a fost îndrăgostit și el de mine, dar
acum nu- l mai pot suporta. Este prefăcut, mincinos, plângăcios, ţicnit, plicticos și are o imaginaţie
îngrozitor de bogată. Max van de Velde este băiat de ţăran din Medemblik, dar întru totul acceptabil,
ar zice Margot.