Mihai Viteazul

Prezentare realizată
de Mihai Vălciu
Mihai Viteazul

 Mihai Viteazul (n. 1558 Floci, Țara Românească – d. 9/19 august 1601,[9] Câmpia

Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o
perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei state medievale care
formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a
ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și
ban al Craiovei.
 Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată
de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l
opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a
ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al
XX-lea.
Originea și primii ani ai vieții

 În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler,

care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea
ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558.[10]
 Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a
murit în 1557. Împrejurarea ca Pătrașcu să fi avut relații extraconjugale în anul morții sale
apare ca foarte improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli,
pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu.[11] Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum
al lui Pătrașcu a fost exclusă și de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice,
precum și pe baza cronicilor de epocă.
 Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător
la Constantinopol și apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.
Campania antiotomană

 Aderarea Țării Românești la „Liga Sfântă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594)

unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii
garnizoane otomane staționată în București.
 Pe acest fundal cunoscut și ca Războiul cel Lung, Mihai pornește o ofensivă generală
împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți
ale Dunării (Giurgiu, Turnu, Hârșova, Silistra ș.a.). Urmează o serie de victorii împotriva
tătarilor și turcilor (la Putineiu și pe locul numit „Padina[18] Șerpătești” de lângă
satul Stănești) culminată cu incendierea Rusciucului.

Giurgiu 1595 Târgoviște 1595

Campania antiotomană

 Datorită recunoașterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul

său, Răzvan Ștefan, Mihai trimite o delegație de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa
diplomatic relațiile munteano-transilvănene. Delegația, compusă din 13 persoane, condusă
de mitropolitul Eftimie și din care mai făceau parte episcopii Luca al Buzăului și Teofil al
Râmnicului, marele vornic Mitrea, vornicul Hristea, logofeții Dimitrie, Preda și Borcea,
vistiernicul Dan, postelnicul Teodor, clucerul Stamate, Radu Buzescu și Vintilă,[20] a
negociat aderarea la această alianță și a semnat la Alba Iulia la 20 mai 1595 un tratat
cu Bathory prin care Mihai devenea vasal al lui Sigismund. Ei și-au depășit atribuțiile
inițiale, probabil din dorința de a îngrădi puterea domnului sporind-o simultan pe a lor. Cu
toate acestea, Mihai a acceptat tratatul, deoarece Transilvania era singurul stat vecin ce îi
putea asigura spatele în lupta împotriva turcilor.
Campania antiotomană

 Același tratat cu Sigismund Bathory, din 1595, prevedea ca toate bisericile românești din
Ardeal să fie așezate sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște. Această prevedere
implică și o evidentă tendință anticalvină, fiindcă în luna iunie a aceluiași an au fost supuse
bisericile din Țara Făgărașului, autorității Mitropoliei ortodoxe de la Alba Iulia, unde a
rezidat mitropolitul ortodox, hirotonisit în Țara Românească.
 Primind în munți sprijin din Moldova și, mai ales din Transilvania, Mihai Viteazul a luat
comanda unei armate puternice și numeroase, care i-a îndepărtat pe otomani
din Târgoviște (5–8 octombrie 1595) și apoi București (12 octombrie 1595), după care le-a
provocat pierderi grele în retragerea lor disperată peste Dunăre la Giurgiu (15–20
octombrie 1595). Astfel, campania otomană, sub conducerea lui Sinan Pașa, pornită cu
intenția de a transforma principatele în pașalâcuri, s-a sfârșit cu un răsunător eșec, cu
ecouri în Apusul Europei.
Transilvania

 Domnia lui Ieremia Movilă, devotat politicii poloneze (acesta încheiase un tratat de

vasalitate cu Polonia), însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianță.
În Transilvania, Sigismund renunța la tron în favoarea vărului său, cardinalul Andrei
Báthory (un aderent la politica cancelarului polon Jan Zamoyski).
 Ieremia Movilă și cancelarul Zamoyski intenționau să așeze în scaunul Țării Românești
pe Simion Movilă, fratele domnului Moldovei, ceea ce amenința existența Alianței. În
aceste circumstanțe, în iulie 1599 Mihai Viteazul a trimis o solie la Praga pentru a cere
încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea pentru intervenția în Transilvania, cu intenția de
a sparge cercul de adversități ce-l împresura. Primind un răspuns favorabil, la sfârșitul
aceluiași an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români și
mercenari de diferite etnii: unguri și secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc.
Moldova

 În primăvara anului 1600, Mihai și-a dat seama de pericolul pe care îl reprezenta influența
în Moldova a Regatului Poloniei, care refuzase să facă parte din „Liga Sfântă” și era un
aliat tacit al Imperiului Otoman. Polonezii, a căror politică externă era practic sub controlul
marelui hatman Jan Zamoyski, nu numai că îl înscăunaseră în 1595 pe protejatul
lor, Ieremia Movilă, ca Domn al Moldovei (scoțând astfel această țară din Liga Sfântă) și îl
susținuseră pe Andrei Báthory în Transilvania, dar unelteau să îl detroneze pe Mihai și să-l
pună în locul lui, în Țara Românească, pe Simion Movilă (fratele lui Ieremia). Ceea ce a
determinat însă decisiv hotărârea lui Mihai de a declanșa o campanie preventivă în
Moldova, au fost pregătirile făcute către Sigismund Báthory, aflat de la începutul anului
1600 la Suceava, pentru recucerirea Transilvaniei, cu sprijinul lui Jan Zamoyski și al lui
Ieremia Movilă.
 Moldova

Sigiliul cu stema lui Mihai Viteazul din 1600. Oastea lui Mihai Viteazul – pictură Sigiliul lui Mihai Viteazul din 1600
Moartea lui Mihai Viteazul

 Forțat să ia calea pribegiei, Mihai se îndreaptă spre Praga pentru solicita ajutor de la împăratul

Rudolf al II-lea. Călătoria a fost lungă și anevoioasă (voievodul și însoțitorii săi fiind atacați de
mai multe ori, mai ales în Transilvania), trecând
prin Deva, Lipova, Oradea, Debrețin, Tokaj, Pojon și Viena.[41] A ajuns la Viena, împreună cu
cei 40 de însoțitori care îi mai rămăseseră, la 2 ianuarie 1601, unde a fost primit de arhiducele
Matthias (viitorul împărat Matia I), care i-a înlesnit primirea la Curtea Imperială de la Praga.
[42] Mihai Viteazul a ajuns la Praga pe 23 februarie 1601, fiind primit în audiență la împărat pe

14 martie.
 Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund
Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe voievodul român.
 Capul său este luat de Turturea paharnicul, unul dintre căpitanii voievodului, [47] adus în Țara
Românească și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă osemintele părintelui
său, Pătrașcu-Vodă.
 Moartea lui Mihai Viteazul

Uciderea lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii din Turda Gurăslău (1601