n aceast povestire Ion Al.

Brtescu-Voineti vorbete despre un copil Niculi Gropescu, fiul lui Andrei Gropescu, din satul Manga, comuna Mgureni. Niculi era un biat bun, blajin la vorb i sfios. n coala primar nvase foarte bine, lund premiul nti spre bucuria prinilor i a nvtorului. Acesta chiar i sftuise pe prini s l dea mai departe la nvtur pe Niculi, ns arendaul, conu Epaminonda, spusese c nvtura mult mult ru aduce omului, otrvete sufletul. i tot aa gndea i tatl lui, Andrei, care hotr s l in pe biat acas, pentru ajutor la munc. Niculi era foarte priceput n dulgherie, meserie pe care o deprinsese de la bunicul su, mo Sandu Gropeanu. ncet-ncet, la nceput din joac, apoi cu responsabilitate, biatul a nceut s lucreze: un scunel, o moric de speriat ciorile, o codrl pentru cru. Anii au trecut iar Niculi a ajuns un flcu de aisprezece ani, frumos dar sfios. Datorit firii lui curioase a devenit batjocura satului, deoarece nimeni nu-l credeau c vede lucrurile pe care spunea c le observ. Astfel, ntr-o zi vzu o pisic ce pndea un stol de vrbii ce ciuguleau. Uitndu-se cu luare aminte la pisic o auzi fcnd din gtlej ca vrbiile, dup care se repezi i le prinse cu ghiarele. Seara povesti la poart cele ntmplate, dar nimeni nu l crezu, nici mcar Salomeea, fata pe care el o ndrgea. De atunci toat lumea l-a poreclit Niculi Minciun. n continuare se relateaz cum tatl su l trimite s vnd o cru cu lemne i i spune s nu care cumva s le dea cu mai puin de unsprezece lei. Dup ce se tocmete cu un brutar reuete s primeasc preul cerut i se ntoarce acas. Pe drum, de team s nu piard banii i nfur ntr-o bucat de hrtie pe care o gsise pe jos. Pe aceea bucat era scris c oricine gsete un bun care nu i aparine e dator s l predea, fr a i-l nsui. Dupa aceea taica-su ii spune sa dreaga usa de la gura sopronului asa ca Niculaita pleaca; si, ca sa ajunga mai

degraba acasa, o taie prin prunii boieresti, sare parleazul din dreptul crucii Caminarului, o coboara la stanga pe sosea; si cum umbla pe poteca din marginea drumului, vede pe jos, un portofel de piele neagra... Il ridica, il deschide si vede in buzunarul din dreapta, si in buzunarul din stanga al portofelului, hartii de bani, hartii multe, cate n-a vazut neam de neamul lui... Acesta se duce la jandarmerie si ii lasa banii sefului jandarmilor, care ii spune sa taca din gura, pana cand so ivi pagubasul. Dupa cateva zile cand se arata pagubasul, un negustor, seful nu vrea sa recunoasca cumm ca el ar fi luat banii pe care Niculaita i-i gasise pe jos. Il invinuieste pe el de fapta facuta. Cand ajung in fata procurorului, seful minte in continuare, sustinandu-si afirmatia. Intr-un final, procurorul ii da dreptate jandarmului, iar Niculaita ajunge sa-si ia viata din cauza lumii asa de ticaloase.