Rezumatul cărții de Johne Boyne “Baiatul cu pijamale în dungi”

Aceasta este povestea unui baiețel german pe nume Bruno, un băieţel de 8 ani
care duce o viaţă fericită în Berlin în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Bruno
cu prietenii lui cei mai buni alergau și se jucau venind de la școală. Alergînd spre
casă, Bruno a văzut oameni străini, care cărau mobila. Bruno s-a uimit și a întrebat pe
mama ce se întîmplă. El nu vroia sî nu credea pîna la sfirșit că viaţa lui şi a familiei
sale să schimbă. Tatăl său, un ofiţer nazist, care era promovat, trebuiau să se mute cu
traiul din oraș la “țară”. Ajuns la noua sa casă, Bruno este dezamăgit din nou, căci
casa cea nouă nu arăta deloc ca cea din oraș. Casa nouă e singură locuință unde în
spatele unor garduri nesfarșite se afla sute, poate mii de oameni îmbracați în pijamale
în dungi. Din camera lui Bruno, pe fereastră vedea o “fermă”. El vedea că oamenii,
care veneau în casa lor sunt stranii, purtau pajama sub haine. Lui Bruno era dor de
casa lui veche și de prietenii lui buni. El toată ziua juca dame singur cu el, citea carți
de aventuri și fantastică, studia ograda din fața casei. Într-o zi el a vrut să treacă prin
poartă, dar mama lui Bruno nu i-a dat voie. Într-un din zile, plictisindu-se peste
măsură, Bruno iese şi explorează împrejurimile, ajungînd departe, acolo unde credea
el că e o fermă. Ajuns la gard, Bruno dă peste un băiat slab, murdar și chel, de vârsta
lui, îmbrăcat într-o pijama în dungi, pe nume Shmuel. Bruno stând pe de-o parte a
gardului, iar Shmuel pe cealaltă parte, cei doi se împrietenesc şi încep să vorbească fel
de fel de lucruri. Bruno începe să îl viziteze pe Shmuel regulat. Acesta îi aduce noului
său prieten mâncare pe care o lua din frigider, cînd nimeni nu se uita. Cei doi prieteni
împart impresii despre viețile lor, timp ce stăteau de-o parte și de alta a gardului din
sîrmă ghimpată. Shmuel descrie fosta lui viață din Polonia, dar și pe cea care o duce
aici. Îi povestește lui Bruno cum a fost despărțit de mama sa sau cum în acel loc, unii
oameni mărșăluiesc spre dușuri și nu se mai întorc vreodată. Bruno se straduiește să
înțeleagă ce se întîmplă în jurul său. Într-o zi Bruno l-a întîlnit pe Shmuel ștergînd
pahare la bucătărie. Locotenentul Kotler a venit în momentul acela, cînd băieții
stăteau de vorbă și Shmuel termina să mănînce. Kotler striga la Shmuel, care “nu mai
plîngea, ci privea în jos, părînd că încearcă să-și convingă sufletul să nu mai rămînă în
trupul lui firav, ci să iasă afară, să zboare pe ușă ți să se ridice în cer...”. Bruno l-a
tradat pe Shmuel, n-a putut să răspundă lui Kotler, că Shmuel e prietenului lui. Nu se
simțise niciodată în viață lui așa de rușinat. Se întreba cum un băiat, care credea
despre el că e bun, poate să se comporte cu un prieten așa de crud, într-un mod atît de
laș. Bruno veni zile la rînd și nu-l găsea pe Shmuel. Odată el a găsit pe Shmuel, stînd
lîngă gard și și-a cerut scuză. Zilele trec, iar părinții lui Bruno iau decizia ca mama și
cei doi copii să se întoarcă la Berlin. Bruno și Shmuel decid să aibă o primă și măreață
aventură înainte de a se despărți. Ei vor să găsească pe tatăl lui Shmuel. Așa că
Shmuel fură o pereche de pijamale în dungi pe care i-o înmânează lui Bruno. Acesta
se strecoară pe sub gardul lagărului și cu Shmuel nimirește cu alți evrei în cameră
mare, unde ei au crezut ca e protecție de ploaie. Ofițerii au închis cameră, Bruno i-a
spus lui Shmuel că el cel mai bun prieten a lui. Cel mai bun prieten, pe viață! Dar
Bruno așa și nu mai auzit răspunsul. Apoi în cameră se făcu foarte întuneric, dar
Bruno încă ținea strîns mîna lui Shmuel și „nimic în lume nu l-ar fi determinat să-i
dea drumul”. Peste un an de căutări tata lui Bruno continuie să caute singur. El a găsit
hainele lui Bruno și o gaură prin care a trecut băiețelul. Mama lui a plecat înapoi în
oraș, crezînd că Bruno o va aștepta acolo. Gretel plîngea nu după papuși dar după
Bruno ,care îi lipsea. “Baiatul cu pijamale în dungi” este cea mai tristă din toate
cărțile pe care le-am citit.
Mini-rezumat: Bruno e un baietel de 9 ani, destul de fericit, care locuieste impreuna
cu parintii intr-o casa din Berlin. Existenta lui se invarte in jurul persoanelor si a
lucrurilor pe care le considera importante: scoala, colegii si prietenii lui cei mai buni
[3 la numar], bunica si bunicul, care locuiesc chiar in acelasi cartier, precum si
tablourile ceva mai subtile, de care e impresionat: oamenii razand pe strada, cafenele
micute, cu masute scoase pe trotuar, mirosul fructelor si legumelor proaspete, de la
tarabe...in fine, intelegeti, o multitudine de impresii copilaresti care-si pun amprenta
pe personalitatea lui Bruno. Intr-o zi, insa, deodata, lucrurile se schimba, atunci cand
B. ajunge acasa si constata ca menajera ii impatureste hainele, pentru ca, surpriza, toti
membrii familiei [inclusiv sora-sa, Greta, aparent insuportabila, denumita, pe tot
parcursul romanului, un Caz fara Speranta] aveau sa se mute in alta parte. In afara
orasului, da, departe de bunici si, mai ales, departe de cei trei prieteni ai sai. Iar astea
toate din cauza serviciului groaznic pe care-l are tatal, si care-i ocupa tot timpul. Per
total, Bruno e un baiat foarte bine educat, mai ales din cauza restrictiilor foarte multe
care i se impun in mod constant. Nu are voie sa intre niciodata in biroul tatalui, nu are
voie sa paraseasca perimetrul casei, nu are permisiunea sa citeasca romane de
aventuri, cand trebuie sa invete despre Vaterland si despre injustitiile comise
impotriva Germaniei [o data ajuns la noua casa, primeste lectii de la un profesor care
se deplaseaza la domiciliu]... in alte cuvinte, nu sunt multe lucruri pe care le poate
face. Tocmai de asta se si plictiseste, si tocmai din acest motiv decide sa se aventureze
ceva mai departe de casuta, undeva unde stau oamenii in pijamale, pe care-i vede, in
departarea privelistii de la fereastra camerei lui. Nimeni nu-i explica ce sunt acei
oameni, iar asta va avea un deznodamant tragic. Doua cuvinte [propriu-zise] mi-au
placut cel mai mult la acest roman: Fury [asa e denumit, pe parcurs, Fuhrer, care vine
la cina la familia lui Bruno, intr-o seara, impreuna cu Eva Braun] - un simbol absolut
grozav, daca e s-o luam asa, pentru ca numeste strict trasatura de baza a lui Hitler,
anume furia - si OutWith [initial chiar nu m-am prins ce inseamna...mai ales dupa ce
sora-sa ii explica, intr-un fel, ca noua lor casa poarta acest nume, in sensul "out with
the old owners, in with the new ones".], care e denumirea lagarului in care sunt
depozitati evreii polonezi si care da, era, de fapt, Auschwitz. Confuzia provine din
dificultatea baietelului de a pronunta numele, nu de alta, dar nu-l mai auzise nicicand,
in cursul vietii lui. Am plans, iar la un moment dat, am plans chiar din cauza rusinii
resimtite de un baiat de un asa bun simt, care nu merita, practic, sa moara, doar pentru
ca nu-i explicase nimeni nimic in legatura cu razboiul, cu ocupatia, cu situatia
evreilor...Ce sa mai zic de cat am plans pentru saracul Shmuel, care si-a pierdut
bunicul, tatal, pentru ca, apoi, sa se piarda si pe sine.