Băiatul cu pijamale în dungi –

John Boyne (scurt rezumat și

părere)
C Ă R Ț I R E C O M A N D AT E
10 comments

40 shares
Băiatul cu pijamale în dungi este o carte pe care o
ochisem de mult. Cred că am și citit o recenzie pentru ea,
dar nu mai știu sigur pe unde. Abia după ce am terminat-
o de citit, am aflat că a fost și ecranizată. Am ales să nu
văd filmul pentru că din trailer mi-am dat seama că foarte
multe detalii din carte nu sunt respectate. Prin urmare,
dacă nu vă place să citiți sau nu aveți timp, puteți căuta
filmul. Eu zic că subiectul vă va captiva.

Scurt rezumat Băiatul cu

pijamale în dungi
Bruno este un băiețel neamț, de doar 9 ani, care locuiește
în Berlin, alături de familia sa (mama, tatăl și sora lui mai
mare). Au o casă mare, o duc bine. Tatăl său lucrează în
cadrul armatei și Bruno este un copil fericit. Are o casă cu
5 niveluri de explorat și prieteni alături de care să se
joace. Asta până în ziua în care o găsește pe menajeră
făcând bagajele, iar mama sa îi spune că trebuie să se
mute pentru că tatăl său a fost avansat și noul post primit
este în alt oraș.

În noua locuință nimic nu mai este la fel. Doar biroul

tatălui său a rămas inaccesibil. În rest, totul s-a schimbat.
Casa este mult mai mică. Alte case nu sunt în jur. Dacă
nu sunt case, nu sunt nici copii. Cum să mai fie Bruno
fericit aici? În plus, sunt prea multe lucruri pe care nu le
înțelege. Casa este plină tot timpul de soldați. Pe
fereastră, într-o curte imensă, împrejmuită cu gard înalt
de plasă deasupra căruia erau prinse arcuri de sârmă
ghimpată, sunt o mulțime de oameni îmbrăcați în
pijamale în dungi. Ce fac ei acolo? De ce soldații se duc
mereu acolo, dar oamenii ăia nu vin niciodată la ei? Unde
mai pui că acolo sunt și copiii care i-ar putea fi parteneri
de joacă.

Hotărât să exploreze noua lume în care ajuns, Bruno se

îndepărtează într-o zi de casă, mergând foarte mult de-a
lungul gardului cu sârmă ghimpată. Mare-i este mirarea
când, la un moment dat, dă peste un băiat de-o seamă cu
el (chiar născuți în aceeași zi), ghemuit de partea cealaltă
a gardului. Un băiat îmbrăcat în pijamale în dungi
(Shmuel). De-aici povestea devine dramatică, dar nu vă
spun mai multe.

De ce Bruno n-are voie dincolo de gard? Care este

povestea lui Shmuel? De ce bunica îl urâse pe tatăl lui,
atunci când aflase de noua lui slujbă? De unde titlul
cărții Băiatul cu pijamale în dungi? Unde este de fapt
locul ăsta în care s-au mutat (Out-With, cum îl numește
Bruno)? Cine este șeful tatălui, acel Fury care l-a trimis
aici?

Părerea mea despre Băiatul cu

pijamale în dungi
Este un roman foarte ușor de citit. Scurt, scris la persoana
a III-a, dar din perspectiva unui copil, poate fi citit foarte
bine și de către copii, dar e o lectură excelentă,
răscolitoare și pentru un adult sau poate chiar mai mult
pentru un adult. Semnele de întrebare apar încă de la
început.
De ce se mută? Este foarte greu pentru Bruno să se
adapteze la noul mediu, să renunțe la casa lui mare și la
prietenii care erau universului lui, să stea într-o casă în
care tot ce vede sunt soldați.

Nu putea să înțeleagă cum s-a ajuns

aici. Într-o zi era perfect mulțumit,
jucându-se acasă, având cei mai buni
trei prieteni pe viață, alunecând pe
balustradă, încercând să stea în
vârful picioarelor pentru a vedea tot
Berlinul, iar acuma era imobilizat aici,
în această casă rece și neprimitoare.
Ca ce lucrează tatăl lui Bruno? Am înțeles de la început că
purta uniformă, dar multă vreme nu mi-a fost clar cu ce
se ocupă mai exact și cine e șeful lui, cel care venise într-
o seară la ei acasă și de atunci totul fusese dat peste cap.
Și de ce atâta bucurie pe tatăl său că Fury că venise și îi
oferise locul ăsta nou de muncă? Iată cum vede Bruno
lucrurile!

Ei bine, nu cred că ai fost prea bun la

serviciu dacă a trebuit să plecăm toți
din casa noastră frumoasă și de
lângă prietenii noștri și să venim într-
un loc oribil ca acesta.
Cine sunt vecinii lor în pijamale? Tot timpul poartă
aceleași haine și sunt murdari.

– E foarte murdar pe acolo, aprobă

Bruno. Poate că nu au băi?
– Nu fi prost, zise Gretel, deși i se
spusese de nenumărate ori că nu
trebuie să-i spună așa fratelui ei. Ce
fel de oameni sunt cei care nu au
bai?
Inițial am bănuit că erau pușcăriași, dar s-a dovedit a fi
mai rău de atât. Când Bruno își face puțin curaj și-și
întreabă tatăl ce e cu oamenii de dincolo de gard,
răspunsul cade ca un bolovan peste cititor.

A, oamenii aceia, zise tata, dând din

cap și zâmbind ușor. Oamenii aceia…
Ei bine, aceia nu sunt oameni, Bruno.
Răspunsurile vin treptat și pentru cititor și pentru Bruno.
Bruno le percepe cu minte de copil și pentru el marea
dramă rămâne că nu se poate juca împreuna cu băiatul
de dincolo de gard. Pentru mine drama a început când am
realizat că Bruno locuia lângă … un loc al ororilor. A
continuat pe măsură ce Shmuel își spunea povestea. A
atins punctul culminant când sora lui Bruno l-a certat
aprig și i-a spus că s-a săturat să pronunțe greșit și să
numească locul acela Out-With, în loc să-i spune pe
numele său corect care este…
M-a cutremurat povestea. Și finalul. O să simțiți același
lucru dacă o veți citi. O parte din istoria Europei moderne
văzută prin ochii unui copil care, în inocența lui, nu
pricepe nici măcar în ultima clipă ceea ce tu ai vrea să
poți opri.