Interactiunea nucleara tare

Universul în care trăim este dominat de cele patru forţe fundamentale: gravitaţia,
electromagnetismul, forţa nucleară slabă şi forţa nucleară tare. Fiecare dintre aceste forţe
fundamentale guvernează diferite aspecte ale existenţei noastre. Dintre acestea, graviaţia şi
electromagnetismul acţionează la un nivel pe care îl putem observa cu ochiul liber; în timp ce
cele două forţe nucleare joacă un rol important la nivel atomic şi subatomic.

Protonii
Protonii sunt compuşi din particule mici. Acestea au fost de numite quarci. În interiorul unui
proton se află trei astfel de particule, un quarc down (d) şi doi quarci up (u).
În natură au fost identificate şase tipuri de quarci, însă, pentru a înţelege modul în care
funcţionează un proton, quarcii up şi down sunt suficienţi. Fiecare quarc are o sarcină electrică
propie. Astfel, ne aflăm în situaţia în care în proton se află două particule care au aceeaşi sarcină,
fapt care contrazice intuiţia că particulele caută echilibrul electric. De asemenenea, din fizica
cuantică aflăm că este imposibil ca doi quarci să se afle în aceeaşi stare.

Forţa nucleară tare

Protonul este format la rândul său din alte particule. De asemenea, oamenii de ştiinţă au
descoperit că cei trei quarci sunt ţinuţi împreună de o forţă a naturii neidentificată până în
atunci: forţa nucleară tare.

Pentru a înţelege modul în care funcţionează această forţă, este necesar să apelăm la ceea ce ştim
deja despre celelate forţe fundamentale. De exemplu, gravitaţia acţionează prin intermediul
masei, iar electromagnetismul acţionează prin intermediul sarcinii electrice. Deducem din aceste
două cazuri că forţa nucleară tare are nevoie, la rândul ei, de un mijloc de interacţiune, de un
„cârlig” prin care să lege aceste particule.
Culoarea
Oamenii de ştiinţă au propus culoarea ca termen care să exprime proprietatea unui quarc de a
resimţi influenţa forţei nucleare tari. Au fost identificate trei tipuri de culori: verde, roşu şi
albastru; există şi anti-verde, anti-roşu şi anti-albastru, acestea corespunzând antimateriei.

În componenţa unui proton, trebuie să existe câte un proton din fiecare culoare, iar „suma”
acestor culori trebuie să fie mereu alb, asta pentru a permite forţei nucleare tari să acţioneze.
Trebuie precizat că desemenarea culorilor reprezintă un aspect de convenţie, importantă fiind
suma culorilor. De altfel, quarcii individuali schimbându-şi în mod constant culorile.

Forţa nucleară tare prezintă o caracteristică interesantă, care nu este împărtăşită cu alte forţe
precum gravitaţia şi electromagnetismul. Dacă vorbim despre cele din urmă, un lucru este clar,
distanţa afectează înfluenţa pe care acestea o pot exercita, creşterea distanţei echivalând cu
diminuarea puterii. Forţa nucleară tare nu se supune acestui tipar, din contră. Astfel, dacă, de
exemplu, vrem să despărţim quarcii dintr-un proton energia pe care o folosim pentru a distanţa
particulele dau naştere, în vidul dintre ele, altor particule, noi quarci.

Quarcii astfel creaţi identifică în mod instant alte particule cu care să se unească. De fapt, forţa
nucleară tare este atât de puternică încât nu putem să găsim quarci care să existe în afara unui
proton,independeţi de alţi quarci. Acest fenomen este denumit „quark confinement”.