Cap.II.

MECANICA
II.1 Introducere

Studiază cea mai simplă formă de mişcare a materiei, mişcarea mecanică.

Mişcarea mecanică reprezintă modificarea în cursul timpului a poziţiei unor
corpuri în raport cu alte corpuri.
Pentru a stabili dacă un obiect se mişcă sau este în repaus ne fixăm un reper spaţial
numit sistem de referinţă, sau referenţial. Dacă obiectul îşi schimbă poziţia faţă de
referenţial el se găseşte în stare de mişcare, dacă nu îşi schimbă poziţia faţă de
referenţial se găseşte în stare de repaus.
Starea de mişcare sau de repaus este relativă.
Repausul este un caz particular al mişcării.
Nu există un corp absolut imobil.
Cea mai simplă mişcare pe care o putem concepe este mişcarea unui corp ale cărui
dimensiuni pot fi neglijate. Pentru acesta, în mecanică se foloseşte noţiunea de
punct material. Punctul material reprezintă un punct geometric, purtător al întregii
mase a corpului.
Mecanica este divizată în trei capitole principale:
- cinematica – cuprinde studiul diferitelor tipuri de mişcări mecanice, fără a
lua în considerare cauzele care le produc sau le pot modifica
- dinamica – se referă la studiul cauzelor numite forţe, care întreţin sau
modifică mişcările
- statica – se ocupă cu studiul echilibrului corpurilor şi al sistemelor de
corpuri sub acţiunea unor forţe care îşi compensează reciproc efectele.

Elementele mişcării
Pentru a putea descrie mişcarea unui punct material este necesar să putem preciza
ori de câte ori dorim poziţia exactă a mobilului. Aeeasta se realizează prin alegerea
unui sistem de coordonate.
Exemplu: un sistem de trei axe ortogonale, solidar legate de reperul considerat
formează un sistem de referinţă cartezian. Poziţia unui punct se determină în acest
caz prin coordonatele sale carteziene x, y, z.
Elementele fundamentale ale mişcării sunt:
- traiectoria - reprezintă locul geometric al poziţiilor succesive pe care le
ocupă punctul material în mişcare, sau drumul străbătut de punctul material.
Acesta este o linie geometrică şi după cum este aceasta, mişcarea este rectilinie
sau curbilinie.
- unitatea de lungime este metrul
- durata mişcării prin este măsurată prin timpul scurs între momentul plecării
corpului şi momentul opririi sale. Unitatea de măsură pentru timp este secunda.

6
II.2. CINEMATICA

Problema cinematicii este următoarea: cunoscând în orice moment poziţia

punctului material faţă de sistemul de coordonate dat, adică ştiind modul în care
coordonatele depind de timp, x = f1 (t ) , y = f 2 (t ) , z = f 3 (t ) , să se determine
traiectoria, viteza şi acceleraţia sa.
Fie un sistem de trei axe de coordonate Ox, Oy, Oz
perpendiculare între ele (fig.1). A da coordonatele unui
punct P în limbaj vectorial revine la a scrie vectorul de

poziţie r :
   
r = x⋅i + y⋅ j + z⋅k
Fig.1
Cunoaşterea la orice moment a poziţiei punctului faţă de sistemul de coordonate
considerat fix revine la a cunoaşte dependenţa de timp a funcţiei vectoriale:
    
r = r (t ) = x(t ) ⋅ i + y (t ) ⋅ j + z (t ) ⋅ k

II.2.1.Viteza

Mişcarea rectilinie. Poziţia corpului în orice moment poate fi dată prin distanţa s
de la punctul P în care se află la momentul respectiv la un punct O de pe dreaptă
ales ca origine a mişcării. Adică să se cunoască (fig.2):

s = f (t ) , unde f (0 ) = 0

În cazul mişcării rectilinii, viteza este egală cu

distanţa parcursă de mobil într-un interval de timp,
raportată la acest interval de timp. Viteza medie cu
care mobilul parcurge distanţa dintre punctele P 0
şi P este:

∆s s − s0
vm = = Fig.2
∆t t − t0
Pentru a cunoaşte mai precis mişcarea ar trebui să ştim viteza mobilului pe
∆s
porţiuni oricât de mici ale traiectoriei . Astfel, va fi cu atât mai aproape de
∆t
viteza cu care mobilul trece prin P 0 cu cât ∆s este mai mic:

∆s s(t0 + ∆t ) − s(t0 )
vm = =
∆t ∆t

7
 Când îl facem pe ∆t → 0 , şi ∆s → 0 şi obţinem:

∆s ds
v= , când ∆t → 0 sau v= ,
∆t dt

care se numeşte viteza instantanee a mobilului în momentul t 0 , în care trece prin

punctul P 0 şi care este numeric egală cu derivata spaţiului în raport cu timpul
calculată pentru momentul t= t 0 .
Pentru a descrie corect mişcarea unui mobil, care în general poate avea loc în
lungul unei traiectorii curbilinii este necesar să dăm nu numai valoarea vitezei
instantanee ci şi directia şi sensul mişcării, ceea ce înseamnă să găsim vectorul
viteză instantanee, numit vectorul viteză.
În cazul mişcării rectilinii, viteza va fi un vector orientat de-a lungul dreptei
pe care se deplasează mobilul şi îndreptat în sensul mişcării. Dacă alegem originea

O într-un punct de pe această dreaptă, vectorul r (t ) este un vector de direcţie fixă
şi de lungime s. Atunci:
  
 r (t + ∆t ) − r (t ) dr
v (t ) = lim =
∆t →0 ∆t dt
 
Dacă r este situat în planl xOy, componentele vectorului v după direcţiile axelor
de coordonate sunt:

dx dy dz
vx = , vy = , vz =
dt dt dt

iar mărimea vitezei:

v = v x2 + v y2

Mişcarea curbilinie. Fie o traiectorie curbilinie care se

află în planul xOy, iar mobilul la momentul t 0 se află în

punctul P 0 , caracterizat de vectorul de poziţie r (to ) .
După un interal de timp ∆t parcurge arcul P0 P = ∆s şi
se află în punctul P determinat de vectorul de poziţie
 
r (t ) = r (t0 + ∆t ) .
Pentru a găsi viteza instantanee trebuie să luăm intervale
∆t → 0 . În acest caz atât lungimea arcului cât şi
Fig.3

8
a coardei tind la zero , ceea ce înseamnă că se suprapun, având ambele direcţia
tangentei la curbă. Pe o porţiune foarte mică a traiectoriei, putem considera
mişcarea rectilinie iar viteza mobilului are valoarea:

∆s
v = lim ,
∆t →0 ∆t

orientată în direcţia tangentei a traiectorie în punctul P 0 . Deoarece atunci când

∆t → 0 coarda P 0 P coincide cu tangenta, expresia vectorială a vitezei este:


v (t ) =
dr
dt
În cazul unei traiectorii curbilinii în spaţiu se poate scrie:
   
v = vx ⋅ i + v y ⋅ j + vz ⋅ k
dx dy dz
vx = , vy = , vz =
dt dt dt

v = vx2 + v y2 + vz2

Unitatea de măsură în S.I. pentru viteză va fi m/s.

II.2.2. Acceleraţia

Este mărimea fizică ce caracterizează modul în care variază viteza în timp.

Mişcarea rectilinie. Dacă mobilul are viteza v 0 în momentul t 0 în care trece prin
punctul P 0 şi viteza v în momentul t în care trece prin punctul P, numim
acceleraţie raportul dintre variaţia vitezei ∆v = v − v0 şi intervalul de timp
∆t = t − t0 , în care are loc această variaţie:

∆v v − vo
am = =
∆t t − to

Aceasta este acceleraţia medie iar pentru a o defini în fiecare punct vom proceda
ca în cazul vitezei.
Acceleraţia instantanee în momentul t 0 se defineşte ca derivata vitezei în raport cu
timpul, pentru t= t 0

∆v v(t0 + ∆t ) − v(t0 )
a= = , când ∆t → 0
∆t ∆t

9
 dv
adică, a=
dt

Mişcarea curbilinie. În cazul mişcării curbilinii, viteza ca vector variază atât în

mărime cât şi în direcţie.

Vectorul acceleraţie îl vom determina făcând raportul dintre variaţia vitezei ∆v şi
intervalul de timp ∆t în care are loc şi vom considera apoi acest interval din ce în
ce mai mic, ∆t → 0 .
  
 ∆v v (t0 + ∆t ) − v (t0 )
a= = când ∆t → 0
∆t ∆t

 dv d 2 r
adică, a= =
dt dt 2

Acceleraţia este dată de derivata de ordinul I a vitezei în raport cu timpul sau de

derivata de ordinul II a vectorului de poziţie în raport cu timpul. Acceleraţia poate
fi descompusă după cele trei axe de coordonate:
   
a = ax ⋅ i + a y ⋅ j + az ⋅ k
dv x d 2x dv y d2y dv z d 2z
ax = = , ay = = , az = =
dt dt 2 dt dt 2 dt dt 2
  
a = at + a n ,

unde at reprezintă acceleraţia tangenţială care

caracterizează variaţia vitezei în mărime, iar an
reprezintă acceleraţia normală şi descrie
modificarea direcţiei vitezei în timp(fig. 4).
Unitatea de măsură în S.I. pentru acceleraţie va fi
m/s2
Fig. 4

II.2.3. Legi de mişcare

Numim lege de mişcare o relaţie care exprimă dependenţa de timp a unei

coordonate, sau a distanţei de la mobil la origine, dependenţă cu care putem
caracteriza evoluţia în timp a punctului.
După forma traiectoriei, mişcarea se poate clasifica în:
- mişcare rectilinie în care traiectoria este o linie dreaptă
- mişcare curbilinie dacă traiectoria este o linie curbă
După legea de mişcare mişcarea se poate clasifica în:
10
- mişcare uniformă, dacă viteza mobilului rămâne constantă în mărime
- mişcare variată, dacă mărimea vitezei nu e constantă în timp:
- mişcare accelerată, când viteza creşte în timp,
- mişcare încetinită, când viteza scade în timp
- mişcare periodică, acea mişcare care se repetă după un anumit interval de
timp, numit perioadă.

II.2.3.1. Mişcarea rectilinie

Mişcarea rectilinie uniformă . Un mob il se mişcă rectiliniu şi uniform dacă

traiectoria sa esta o linie dreaptă şi parcurge distanţe egale în intervale de timp
egale. Vectorul viteză are în decursul mişcării aceeaşi direcţie, iar viteza
instantanee coincide cu viteza medie.
Dacă la momentul t= t 0 mobilul se găseste la distatnţa s 0 , de punctul ales ca
origine, legea mişcării rectilinii va fi:

s = s0 + v0 (t − t0 )

unde v 0 este viteza mobilului.

Deoarece traiectoria este o linie dreaptă, alegem
ca direcţie de mişcare a mobilului axa Ox. În acest
caz(fig. 5):

x = x0 + v0 (t − t0 ) , y (t ) = 0 , z (t ) = 0
Fig.5
Dacă v 0 este pozitiv, mobilul se depărtează de origine.
Reprezentarea gafică a relaţiei dintre
distanţă şi timp, luând pe abscisă timpul iar pe
ordonată distanţa se numeşte diagrama
mişcării(fig. 6).
Panta dreptei este dată de:

tgα = v0

Fig. 6

Mişcarea rectilinie uniform variată. Un mobil descrie o mişcare rectilinie

uniform variată dacă traiectoria sa este o linie dreaptă, iar viteza variază cu
cantităţi egale în intervale de timp egale. În acest caz, vectorul acceleraţie are

11
aceeeaşi direcţie şi mărime în tot timpul mişcăriii iar acceleraţia instantanee
coincide cu cea medie, adică aceleraţia este constantă.
Dacă a o este acceleeraţia constantă a mobilului, viteza pe care o va avea la
momentul t va fi:

v = v0 + a0 (t − t0 ) ,

unde v 0 este viteza pe care o avea mobilul la momentul t= t 0 .

Legea mişcării rectilinie uniform variată este:

s = s0 + v0 (t − t0 ) + a0 (t − t0 )
1 2

Alegând axa Ox în lungul traiectoriei vom avea( a x = a0 = const. , a y = a z = 0

):

x(t ) = x0 + v0 (t − t0 ) + a0 (t − t0 ) , y = 0, z = 0
1 2

2

Alegând axa Ox în direcţia lui v0 , adică vo > 0 şi notând cu a0 valoarea
absolută a acceleraţiei, putem scrie:

v x = v0 ± a0 (t − t0 )

x(t ) = x0 + v0 (t − t0 ) ± a0 (t − t0 )
1 2

unde termenii cu a 0 au semnul (+) în cazul mişcării uniform accelerate şi semnul

(–) în cazul mişcării uniform încetinite.
Pentru a determina viteza mobilului în mişcarea uniform variată în funcţie de
spaţiul parcurs folosim relaţia lui Galilei:

v = v02 + 2a0 (s − s0 )

II.2.3.2. Mişcarea circulară

Un mobil execută o mişcare circulară dacă traiectoria sa este o circumferinţă.

Mişcare amobilului pe cercul de rază R este cunoscută dacă ştim la fiecare
moment unghiul la centru α = POˆ P0 , deci funcţia α = α (t ) (fig. 7).

12
 Fig. 7
Mişcarea circulară uniformă. Mobilul parcurge arce egale în intervale de timp
egale, adică raza vectoare acoperă unghiuri egale. Mărimile ce caracterizează
mişcarea circulară uniformă sunt:
- viteza unghiulară care reprezintă unghiul descris de raza vectoare în
unitatea de timp, ω şi se măsoară în radiani/secundă

α
ω= = const.
t

- perioada de rotaţie T care re prezintă timpul în care mobilul parcurge

întreaga circumferinţă, adică raza vectoare acoperă un unghi de 2π şi se măsoară
în secunde.
- frecvenţa de rotaţie υ care reprezintă numărul de rotaţii executate de mobil
în unitatea de timp şi se măsoară în rotaţii/secundă. Perioada şi frecvenţa de
rotaţie sunt mărimi inverse, deci:

T ⋅ν = 1

Într-un timp egal cu o perioadă raza vectoare acoperă un unghi de de unde,

viteza unghiuară este dată de :

2π
ω= = 2π ⋅ ν
T

- viteza liniară este viteza cu care mobilul parcurge circumferinţa, adică arcul
străbătut în unitatea de timp. Este un vector orientat după tangenta la traiectorie
având mărimea:

∆s
v= când ∆t → 0 ,
∆t

∆s R ⋅ ∆α R ⋅ ω ⋅ ∆t 2π ⋅ R
v= = = = R ⋅ω = = 2π ⋅ R ⋅ν
∆t ∆t ∆t T
13
 În cazul mişcării circulare uniforme viteza liniară este un vector tangent la
circumferinţă, orientat în sensul mişcării, de mărime constantă şi egală cu produsul
dintre raza circumferinţei şi viteza unghiulară.
Vectorul viteză nu este constant în timp, deşi în mişcarea circulară uniformă
mărimea vitezei este aceeaşi, direcţia sa se modifică, pentru a rămâne tangentă la
traiectorie, ceea ce înseamnă că apare o acceleraţie.
Acceleraţia normală în mişcarea circulară uniformă se numeşte acceleraţie
centripetă şi este dată de:
  
an = −ω 2 R ⋅ r0 = −ω 2 ⋅ r

Deoarece viteza variază doar în direcţie, în acest tip de mişcare, rezultă că

at = 0 .
Mişcarea circulară neuniformă Viteza unghiulară va fi definită astfel:

∆α
ω= , când ∆t → 0
∆t

dα
ω=
dt

În acest caz se poate defini şi o acceleraţie unghiulară, ε, prin relaţia:

∆ω
ε= , când ∆t → 0
∆t

dω
ε =
dt

Între vectorul viteză liniară şi vectorul viteză unghiulară putem scrie relaţia:
  
v =ω×r ,
  
Relaţie care leagă corect sensurile vectorilor r , ω şi v precum şi mărimile lor:
    
v = v = ω ⋅ r ⋅ sin (ω ⋅ r )

În cazul mişcării circulare neuniforme, pe lângă acceleraţia normală,

   
an = −ω R ⋅ r0 = −ω 2 ⋅ r , mai apare şi o acceleraţie tangenţială at care dă variaţia
2

modulului vitezei:

14
   
at = ε × r
  
a = at + a n

II.3. Dinamica

Dinamica este capitolul mecanicii care studiază cauzele mişcării corpurilor

încercând

să răspundă la întrebarea de ce un anumit corp este: în repaus, în mişcare

rectilinie uniformă, uniform variată, circulară etc.

II.3.1 Principiile dinamicii

Rezolvarea problemelor de mecanică clasică se bazează pe câteva

principii fundamentale, obtinute prin generalizarea observaţiilor experimentale.
Cele trei principii, ce au fost formulate de Galilei şi de Newton, sunt suficiente
pentru a explica toate mişcările mecanicii clasice, adica mişcările ce se
desfăşoară cu viteze mult mai mici decât viteza luminii în vid, c = 3 108 m/s.
Daca vitezele punctelor materiale se apropie de viteza luminii în vid, atunci
mişcările lor se supun principiilor relativitatii restrânse ale lui Einstein.

Inerţia – proprietatea unui corp de a-şi menţine starea de repaus sau

de mişcare rectilinie şi uniformă, în absenţa acţiunilor exterioare, sau de a se
opune la orice acţiune exterioară care caută să-i schimbe starea de mişcare.
O măsură a inerţiei este masa inerţială. Pe lângă aceasta în literatura de
specialitate se specifică şi masa gravitaţională care reprezintă o măsură a
interacţiunii gravitaţionale dintre două corpuri. Masa inerţială şi masa
gravitaţională ale unui corp sunt două mărimi fizice, cu semnificaţii fizice diferite
deoarece ele caracterizează proprietăţi diferite ale aceluiaşi corp. Se demonstrează,
teoretic şi experimental, că pentru un acelaşi corp, cele două mase sunt egale,
mi=mg=m, astfel încât, pentru simplitate, vom vorbi despre masa unui
corp.[m]=1kg

Principiul I (principiul inerţiei)

Un punct material îşi păstrează starea de mişcare rectilinie şi uniformă sau de

repaus relativ atât timp cât asupra sa nu acţionează alte corpuri care să-i
schimbe această stare.

Sistemele de referinţă în care este valabil principiul inerţiei se numesc

15