DINAMICA FLUIDELOR IDEALE

1. METODE DE STUDIU ÎN CINEMATICA FLUIDELOR

Există două metode de studiu ale mişcării (determinării traiectoriilor, vitezelor şi acceleraţiilor)
fluidelor: metoda Lagrange, respectiv metoda Euler.
Metoda Lagrange studiază mişcarea unei particule de fluid în aceeaşi manieră ca la mişcarea unui
v
punct material în mecanica clasică. Luând ca referinţă poziţia particulei r0 ( x 0 , y 0 , z0 ) la momentul

iniţial t 0 , mişcarea ei este cunoscută dacă se stabilesc legile de variaţie în timp a coordonatelor de
poziţie ale particulei.

Pentru a descrie mişcarea a n particule ce alcătuiesc o masă de fluid sunt necesare n sisteme de
ecuaţii ale mişcării, cu soluţii complicate şi care necesită un timp îndelungat de rezolvare. Din
acest punct de vedere, mult mai comodă este utilizarea celei de a doua metode.
Metoda Euler studiază câmpul vitezelor în punctele spaţiului ocupat de fluid, precum şi variaţia în
timp a vitezelor:
r r r r
v =ui +vj +wk (1)
r r r
unde: i , j, k sunt versorii după direcţiile x , y şi z ;

u, v, w sunt componentele scalare ale vitezei ( v 2 = u 2 + v 2 + w 2 ), funcţii de

coordonate şi timp:
u = u (x, y, z, t) 
 r r
v = v (x, y, z, t)  ⇒ v = v ( x, y, z, t) (2)
w = w (x, y, z, t)

1.1 Reprezentarea grafică a mişcării unui fluid

O metodă utilizată în studiul fenomenelor de dinamica fluidelor este aceea a reprezentării grafice a
mişcării particulelor. Se definesc următoarele noţiuni referitoare la mişcarea fluide:

Curentul de fluid reprezintă o masă de fluid aflată în mişcare.

Linia de curent este curba tangentă la vectorii viteză ai particulelor care la un moment t se
găsesc pe această curbă.

Fig. 1 – Liniile de curent în jurul unui profil aerodinamic

1
În general, forma linilor de curent se modifică în timp, cazul mişcărilor nepermanente
(nestaţionare), în care parametrii fluidului variază, local, în timp (vezi figura 2), ele p ăstrându-şi
forma în cazul mişcărilor permanente (detalii la 2).

Fig. 2 – Vizualizarea curgerii în jurul unui profil

Ecuaţia diferenţială a liniilor de curent, sub formă vectorială, se obţine din condiţia de tangenţă a
r
vitezei la linia de curent, caz în care vectorul viteză v (u, v, w) are aceeaşi direcţie cu variaţia
r r r
vectorului de poziţie dr ( dx , dy , dz ) . Astfel, v || dr , sau:
r r
v × dr = 0 (3)
La momentul t sistemul ecuaţiilor diferenţiale al liniilor de curent este:
dx dy dz
= = (3’)
u( x , y , z , t ) v ( x , y , z , t ) w ( x , y , z , t )

Prezintă două proprietăţi importante şi anume:

¾ liniile de curent nu se intersectează, cu excepţia unor puncte, numite puncte critice, în

care viteza este nulă sau infinită;
¾ liniile de curent umplu în întregime spaţiul ocupat de curentul de fluid.

Traiectoria unei particule de fluid reprezintă drumul parcurs de aceasta în mişcarea sa. În cazul
mişcărilor permanente traiectoria coincide cu linia de curent, lucru care nu mai este valabil în cazul
mişcărilor nepermanente. Ecuaţia diferenţială a traiectoriei este dată de relaţia:
r r
dr = v ⋅ dt (4)

La momentul t , raportând mişcarea la sistemul triortogonal de axe xOyz , relaţia anterioară este
echivalentă cu sistemul:
dx dy dz
= = = dt (5)
u( x , y , z , t ) v ( x , y , z , t ) w ( x , y , z , t )

Suprafaţa de curent este suprafaţa formată din toate liniile de curent care se sprijină la un
moment dat pe o curbă de formă oarecare. Dacă respectiva curbă este una închisă, simplă, atunci
suprafaţa de curent este una tubulară, formând un tub de curent.
Deoarece viteza este tangentă la pereţii tubului de curent, rezultă că prin suprafaţa acestuia nu se
face schimb da masă.

2
 Fig. 3 – Tub de curent

Un tub de curent de secţiune suficient de mică, astfel încât să putem admite pe ea o distribuţie
uniformă a parametrilor da stare ai fluidului (viteze, presiuni), poartă denumirea de tub elementar
de curent, sau tub de curent subţire. Fluidul din interiorul unui tub elementar de curent formează
un fir de fluid.

2 ACCELERA ŢIA UNEI PARTICULE FLUIDE

Din relaţia (2) , componenta după direcţia x a vitezei se exprimă conform relaţiei:
∂u ∂u ∂u ∂u
du = dt + dx + dy + dz . (6)
∂t ∂x ∂y ∂z
Componenta după direcţia x a acceleraţiei se obţine prin împărţire la dt , astfe:
du ∂u dt ∂u dx ∂u dy ∂u dz ∂u ∂u ∂u ∂u
ax = = + + + = + u+ v+ w (7)
dt ∂t dt ∂x dt ∂y dt ∂z dt ∂t ∂x ∂y ∂z
Similar:
∂v ∂v ∂v ∂v ∂w ∂w ∂w ∂w
ay = + u+ v+ w , az = + u+ v+ w. (7’)
∂t ∂x ∂y ∂z ∂t ∂x ∂y ∂z
Astfel:
r r r r ∂vr ∂vr r
∂v
r
∂v
a = a x i + a y j + az k = + u+ v+ w. (8)
∂t ∂x ∂y ∂z
r
Din relaţia anterioară se constată că acceleraţia are două componente: acceleraţia locală, ( ∂v ∂t ) ,
ce rezultă din variaţia în timp a vitezei în diferitele puncte ale spaţiului ocupat de fluid şi acceleraţia
r r r
∂v ∂v ∂v
convectivă (sau de antrenare), u+ v+ w , rezultat al vitezelor diferite în punctele fluidului.
∂x ∂y ∂z
Observaţii:
r
∂v
¾ Mişcările fluidelor pentru care = 0 se numesc permanente (sau staţionare). Cele în
∂t
r
∂v
care ≠ 0 se numesc nepermanente (sau nestaţionare).
∂t
¾ Acceleraţia convectivă este nulă în cazurile câmpurilor de viteză omogene, în care
viteza este aceeaşi în toate punctele mediului fluid.
¾ Relaţia (5.8) poate fi pusă şi sub forma:
r r r
r dv ∂v  ∂ ∂ ∂  r ∂v r r
a= = 
+ u+ v+ 
w v = + (v ∇ ) v ⇒ (9)
dt ∂t  ∂x ∂y ∂z  ∂t

3
 r r
r ∂v v2 r r ∂v v2 r r
a= +∇ + ∇ ×v ×v = + grad + rot v × v (9.1')
∂t 2 ∂t 2

v2
În relaţia (5.9) s-a pus în evidenţă partea potenţială a acceleraţiei convective, grad , precum şi partea
r r 2
rotaţională a acesteia, rot v × v .

3 ECUAŢIILE DE MIŞCARE ALE FLUIDELOR

3.1 Ecuaţia de continuitate (de conservare a masei)

Din definiţia liniilor de curent rezultă ca în cazul unei curgeri permanente, particulele de fluid nu pot
traversa suprafaţa tubului de curent. Dacă densitatea este invariantă în timp, atunci masa de fluid
nu se concentrează în diferite puncte, deci:

Variaţia masei în timp (debitul masic) este constantă în orice secţiune a tubului de curent.

Aceasta este formularea principiului continuităţii, sau legii de conservare a masei aplicată unui
fluid. Dacă aria dA a secţiunii unui tub de curent tinde către zero, atunci tubul de curent se apropie
de dimensiunea unei linii de curent (tub elementar de curent, vezi figura 4).

Fig. 4 – Tub elementar de curent

Volumul de fluid ce traversează secţiunea de arie dA , în timpul dt , se poate exprima cu relaţia:

dV = v dt dA . (10)
unde: v este viteza fluidului.
Astfel, masa elementară de fluid este:
dm = ρ dV = ρ v dt dA , (11)
& = (dm dt ) :
iar variaţia acesteia în timp (debitul masic) Qm = dm
& = ρ v dA .
dm (12)
Debitul masic instantaneu, în fiecare secţiune de curgere, se obţine prin integrarea ecuaţiei (12):
& = ∫ ρ v dA .
m
(13)
A

unde: A este aria secţiunii vii de curgere (pe direcţia normală la curentul de fluid).

Astfel:
& = Qm = ρ v A .
m (14)
Ţinând cont de principiul conservării masei:
Qm = ( ρ v A )1 = ( ρ v A )2 = ... = ( ρ v A )n = cons tan t . (15)

4
Aceasta relaţie exprimă principiul conservării unei mase de fluid în mişcare permanentă, printr-un
tub de curent.
Observaţie: Multe dintre cazurile de interes tehnic de mişcare a fluidelor se realizează în tuburi de
curent simple sau ramificate: conducte.
Pentru fluide incompresibile, se utilizează cu precădere debitul volumic:
Q = ∫ v dA .
(16)
A

Qm
Q= . (17)
ρ
Viteza medie în secţiunea de curgere este definită de ecuaţia:
Q
v = . (18)
A
Pentru fluide incompresibile, ρ = ct . , ecuaţia conservării masei se exprimă sub forma:

Q = v1 A1 = v 2 A2 = ... = v n An = cons tan t . (19)

unde: v1 , v 2 , ..., v n sunt vitezele medii ale fluidului în senţiunile A1 , A2 , ..., An .

Relaţia (19) este cunoscută şi ca ecuaţia debitului.

3.2 Ecuaţia lui Euler de mişcare a fluidelor. Conservarea energiei

Ecuaţia de mişcare a fluidelor ideale se determină din legea fundamentală a Mecanicii, aplicată
unei mase de fluid m şi volum V , mărginit de suprafaţa A :
r r r r
m a = ∑ Fext =Fm + Fp . (20)
r
unde: ∑ Fext reprezintă suma forţelor exterioare ce acţionează asupra masei de fluid,
r r
respectiv forţele masice Fm şi de presiune Fp .

Pentru o masă elementară de fluid:

r r
r r dv r dv
a dm = a ρ dV = ρ dV ⇒ m a = ∫ ρ dV (21)
dt V
dt
r r r r r
dFm = fm dm = fm ρ dV ⇒ Fm = ∫ fm ρ dV (22)
V
r r r r
dFp = p n dA ⇒ Fp = ∫ p n dA = − ∫ ∇ p dV (23)
A V
r
unde: fm este forţă masică unitară; are dimensiunea unei acceleraţii şi se exprimă sub
forma:
r r r r
fm = fm x i + fm y j ⋅ +fm z k .

∂U ∂U ∂U r (24)
În general: fm x = − ; fm y = − ; fm z = − ⇒ fm = −grad U
∂x ∂y ∂z

5
U este potenţialul forţelor masice. Într-un punct, reprezintă energia potenţială masică a fluidului.
Când fm x , fm y şi fm z sunt cunoscute:

(
U ( x, y, z ) = − ∫ fm x dx + ∫ fm y dy + ∫ fm z dz ) (25)

Înlocuind (21), (22) şi (23) în ecuaţia (20), aceasta devine:

r r
dv
∫ dt
ρ dV = ∫ m ρ dV − ∫ ∇ p dV
f (26)
V V V

Observaţie:
În ecuaţia anterioară nu avem nici un operator diferenţial înaintea integralelor, care
să afecteze operaţia de integrare; De asemenea în cazul unui volum care tinde
către zero, V → 0 , relaţia (5.26) se poate scrie sub forma:
r r
dv r dv r 1
ρ = fm ρ − ∇ p ⇔ = fm − ∇ p (27)
dt dt ρ

Ecuaţia (27) este Ecuaţia lui Euler de mişcare a fluidelor ideale, în formă vectorială şi exprimă
r r
faptul că un fluid în mişcare se află în echilibru sub acţiunea forţelor inerţiale (- dv dt ) , masice fm
şi de presiune ( ∇ p ) / ρ .

Ţinând cont de expresia (9) a acceleraţiei unei mase de fluid, ecuaţia anterioară devine, în
formulare H. Helmholtz:
r
∂v v2 r r r 1
+ grad + rot v × v = fm − grad p (28)
∂t 2 ρ

În cazul fluidelor pentru care:

r
y forţele masice derivă dintr-un potenţial fm = −grad U ,

1 dp
y densitatea este o funcţie cunoscută de presiune
ρ
grad p = grad ∫ ρ
ecuaţia (28) se rescrie în forma:
r
∂v v2 r r dp
+ grad + rot v × v = −grad U − grad ∫ ⇔
∂t 2 ρ
r (29)
∂v v2 dp  r r
+ grad  +∫ + U  + rot v × v = 0
∂t  ρ 
 2 

6
7
8
9
10