Mişcări nepermanente şi turbulenţă : FTMF - FIM - Claudiu Pătraşcu 105

10.3 Ecuaţia Navier-Stokes pentru vorticitate

Vorticitatea este o măsură a rotaţiei locale a câmpului de viteză. Rotorul vitezei
defineşte vorticitatea
! = r ⇥ v. (10.43)
Gradientul de viteză se poate descompune ı̂ntr-o parte asociată deformaţiei şi una
asociată rotaţiei,

1 1 ¯
rv = (rv + (rv)T ) + (rv (rv)T ) = ¯˙ + ⌦, (10.44)
2 2
o sumă ı̂ntre tensorul viteză de deformaţie specifică şi tensorul spin. Tensorul spin
are următoarea formă:
2 @vx @vy @vx @vz
3 2 3
0 @y @x @z @x 0 !z !y
¯ =6
⌦
@vy
4 @x @vx
0 @vy @vz 7
= 4 !z 0 !x 5 . (10.45)
@y @z @y 5
@vz @vx @vz @vy
@x @z @y @z
0 !y !x 0

Pe o linie de curent
¯ · dl = 1 ! ⇥ dl,
⌦ (10.46)
2
unde |!|/2 este viteza unghiulară medie a particulei de fluid (vezi figura 10.8).
Global, rotaţia unui fluid se poate descrie prin intermediul circulaţiei câmpului de
viteză ı̂n jurul unei curbe ı̂nchise C
Z Z Z
v · dl = (r ⇥ v) · n dA = ! · n dA. (10.47)
C S S

Folosind transformarea Stokes, relaţia de mai sus arată faptul că fluxul de vorticitate
prin suprafaţa S va determina gradul de rotaţie al fluidului la nivel macroscopic.

Figura 10.8: Reprezentare a vitezei de rotaţie a unei particule de fluid, a difuziei de

la perete a vorticităţii şi a ı̂ntinderii, respectiv, ı̂nclinării unui tub de vârtej datorate
gradientului de viteză.
106 Mişcări nepermanente şi turbulenţă : FTMF - FIM - Claudiu Pătraşcu

Ecuaţia Navier-Stokes se poate scrie şi pentru vorticitate dacă se aplică r ⇥ (⇤)
fiecărui membru. Ştiind că rot(grad(⇤)) = 0, (v · r)v = grad(v2 /2) + ! ⇥ v şi
r2 v = r ⇥ ! obţinem ecuaţia vorticităţii

@! ⌘
+ (v · r)! = (! · r)v + r2 !. (10.48)
@t ⇢

Cel de-al doilea termen din membrul stâng descrie advecţia vorticităţii datorată vite-
zei, primul termen din membrul drept ı̂ntinderea şi ı̂nclinarea tuburilor de vârtej da-
torate gradienţilor de viteză, iar ultimul termen difuzia vorticităţii datorată vâscozită-
ţii fluidului. Întinderea sau ı̂nclinarea tuburilor de vârtej sunt surprinse de termeni
ca
@vy @vy
!y ! ı̂ntindere, !z ! ı̂nclinare. (10.49)
@y @z
Vezi şi figura 10.8 pentru o reprezentare sugestivă.
Printre sursele de vorticitate se numără: graniţele (vorticitatea difuzează de
la perete), forţele Coriolis, undele supersonice, forţele Lorentz sau gradienţii de
presiune - atunci când izobarele nu concid cu izocorele forţa datorată gradientului
de presiune nu va trece prin centrul de masă al particulei de fluid generând local un
cuplu de forţe care determină o rotaţie locală a fluidului, deci vorticitate.
Vorticitatea difuzează de la perete, grosimea stratului care conţine vorticitate
creşte ı̂n timp. Spre exemplu, dacă vom considera mişcarea unei plăci la viteză
constantă ı̂nconjurată de fluid, grosimea stratului de fluid variază astfel
r
@! @ 2! ! ! ⌘
⇢ ⇠⌘ 2 !⇢ ⇠⌘ 2 ! ⇠ t. (10.50)
@t @y t ⇢
p
Grosimea stratului care conţine majoritar vorticitate creşte proporţional cu t (vezi
figura 10.8).
Notă. Ecuaţia Navier-Stokes poate fi pusă ı̂ntr-o formă neobişnuită, dar extrem de
sugestivă: ✓ ◆ ✓ ◆
@v p ⌘
+ (v · r)v = r +g r⇥ ! , (10.51)
@t ⇢ ⇢
fiecare termen reprezentând o acceleraţie. În ordine: acceleraţie locală, convectivă
(sau advectivă), (un tip de) acceleraţie irotaţională, acceleraţie gravitaţională şi (un
tip de) acceleraţie irotaţională.
Procese de transport prin difuzie : FTMF - FIM - Claudiu Pătraşcu 113

11.5 O soluţie a ecuaţiei difuziei

Se consideră injecţia de substanţă difuzivă ı̂ntr-un punct aflat pe axa Ox. La timpul
t = 0, oriunde pe axa Ox, concentraţia substanţei difuzive este zero,

c(x, 0) = 0, (8) x > 0. (11.29)

La x = 0, pentru orice moment de timp t > 0, concentraţia de substanţă difuzivă

râmâne constantă,
c(0, t) = C0 , (8) t > 0. (11.30)
Departe de sursă, x ! 1 (sursa se află la x = 0), concentraţia este zero pentru
orice moment de timp,
c(1, t) = 0, (8) t > 0. (11.31)
Difuzia va fi unidirecţională, deci

@c @ 2c
= D 2. (11.32)
@t @x
Va trebui să rezolvăm o ecuaţie cu derivate parţiale având o necunoscută care de-
pinde de două variabile. Problema ar fi mai simplu de rezolvat dacă necunoscuta ar
depinde doar de una singură. Trucul este următorul: se caută o transformare a ce-
lor două variabile care să nu modifice ecuaţia difuziei. Spre exemplu, transformările
x ! ↵x şi t ! ↵2 t, lasă ecuaţia difuziei neschimbată. Apoi, se caută eliminarea fac-
torului de scalare ↵. Spre exemplu, raportul dintre prima transformare
p şi radicalul
p p
2
celei de-a doua va elimina constanta de scalare, x/ t ! ↵x/ ↵ t = x/ t. Aceasta
va fi schimbarea de variabilă de care ne vom folosi. Funcţia c(x, t) va deveni c(z),
p
unde z = x/ t. Vom folosi o variantă adimensională pentru z care să ne ajute la
calculul derivatelor şi implicit al soluţiei,
x
z=p ! c = f (z), (11.33)
4Dt

Derivatele parţiale se pot rescrie astfel:

@c @f @z x
= = f0 p ,
@t @z @t 2 4Dt3/2
@c @f @z 1
= = f0 p ,
@x @z @x 4Dt
@ 2c 1
2
= f 00 .
@x 4Dt
Rezultă o ecuaţie diferenţială de grad doi

f 00 + 2zf 0 = 0. (11.34)
114 Procese de transport prin difuzie : FTMF - FIM - Claudiu Pătraşcu

Figura 11.4: Funcţia erorilor şi reprezentarea grafică a soluţiei ecuaţiei difuziei.

Dacă se notează f 0 (z) = g(z), f 00 = g 0 ecuaţia devine

dg z2
g0 = 2zg ! = 2zdz ! g(z) = C1 e , (11.35)
g

de unde se poate determina f ,

Z f (z) Z z
df z2 z2
= C1 e ! df = C1 e dz. (11.36)
dz f (0) 0

Se obţine Z z
z2
f (z) = f (0) + C1 e dz. (11.37)
0

Cele două constante, f (0) şi C1 , se pot determina folosind condiţia iniţială şi
condiţiile la limită. Vom obţine

c(0, t) = C0 ! f (0) = C0
c(x, 0) = c(1, t) = 0 ! f (1) = 0.

Constanta C1 se obţine folosind funcţia erorilor. Ştiind f (0), vom scrie

Z 1
2
f (1) C0 = C1 e z dz. (11.38)
0

Ştiind că funcţia erorilor este

Z z
2 z2
erf(z) = p e dz, (11.39)
⇡ 0

pentru care erf(0) = 0, erf(1) = 1 (vezi figura 11.4), vom obţine

2C0
C1 = p ! f (z) = C0 (1 erf(z)) . (11.40)
⇡

Soluţia este reprezentată ı̂n figura 11.4.

Procese de transport prin difuzie : FTMF - FIM - Claudiu Pătraşcu 115

Figura 11.5: Trei exemple de variaţie ı̂n spaţiu a concentraţiei.

Note suplimentare.

• Cele trei variaţii ı̂n spaţiu reprezentate ı̂n figura 11.5, pentru o ecuaţie de tipul

@c @ 2c
= D 2, (11.41)
@t @x
implică:

@x2 c = 0 ! @t c = 0 ! mişcare permanentă,

@x2 c > 0 ! @t c > 0 ! c creşte ı̂n timp,
@x2 c < 0 ! @t c < 0 ! c scade ı̂n timp.

• Aceeaşi ecuaţie cu derivate parţiale se obţine şi pentru transferul termic prin
conducţie, respectiv pentru difuzia vorticităţii,

@c @ 2c
= D 2 ! difuzie moleculară,
@t @x
@T @ 2T
= K 2 ! transfer termic prin conducţie,
@t @x
@! ⌘ @ 2!
= ! difuzie a vorticităţii.
@t ⇢ @x2

Cei trei coeficienţi au aceeaşi unitate de măsură (m2 /s), iar ca semnificaţie
fizică reprezintă coeficienţi de difuzie.

• Coeficientul de difuzie este constant ı̂n cazul difuziei izotrope (independentă de

direcţia ı̂n care difuzează substanţa) cum este cazul difuziei ı̂n lichide. Un ţesut
biologic este puternic anizotrop ceea ce induce variaţii mari ale difuzivităţii cu
direcţia. Din acest motiv, pentru un mediu anizotrop coeficientul de difuzie
este un tensor. Astfel de concepte sunt utile ı̂n proceduri medicale bazate pe
rezonanţă magnetică3 .

3
Jellison, B. J., Field, A. S., Medow, J., Lazar, M., Salamat, M. S., and Alexander, A. L.
(2004). Di↵usion tensor imaging of cerebral white matter: a pictorial review of physics, fiber tract
anatomy, and tumor imaging patterns. American Journal of Neuroradiology, 25(3), 356-369.