TEORIA, CONSTRUCŢIA ŞI VITALITATEA NAVEI – I.F.R.

CURSUL 7
7.1. STABILITATEA NAVEI. ÎNCLINĂRI ŞI PLUTIRI IZOCARENE. TEOREMA EULER
7.2. DEPLASAREA CENTRULUI DE CARENĂ. METACENTRE ŞI RAZE
METACENTRICE
7.3. CALCULUL MOMENTULUI DE REDRESARE. ÎNĂLŢIMI METACENTRICE
7.4. COMPONENTELE MOMENTULUI DE REDRESARE

7.1. STABILITATEA NAVEI. ÎNCLINĂRI ŞI PLUTIRI IZOCARENE.

TEOREMA EULER
7.1.1. Stabilitatea navei

Funcţie de caracterul forţelor care scot nava din poziţia de echilibru, stabilitatea se împarte
convenţional în două părţi:
- stabilitate statică
- stabilitate dinamică.
Stabilitatea statică studiază echilibrul navei sub acţiunea forţelor aplicate static
(deplasarea de greutăţi la bord; manevre de combustibil la bord etc.) – cu alte cuvinte
studiază momentul stabilităţii.
Stabilitatea dinamică studiază echilibrul navei sub acţiunea forţelor aplicate dinamic care
provoacă viteze unghiulare considerabile (rafale de vânt; unda de şoc a unei explozii etc.)
– cu alte cuvinte lucrul mecanic al stabilităţii.

In plus, funcţie de planul în care se produc înclinările se deosebesc:

- stabilitatea transversală a navei, ce studiază înclinările în planul yoz şi
- stabilitatea longitudinală, ce studiază înclinările din planul xoz.

Studiul stabilităţii unei nave este împărţit în două etape:

- stabilitatea statică la unghiuri mici de înclinare 0 – 15° (sau stabilitate iniţială)
- stabilitatea statică şi dinamică la unghiuri mari de înclinare (peste 15°)

7.1.2. Stabilitatea iniţială. Plutiri izocarene. Teorema Euler

Stabilitatea la unghiuri mici sau iniţială studiază înclinările transversale si longitudinale
care nu depăşesc 15°. Sinusul şi tangenta unghiului de înclinare se aproximează cu
valoarea unghiului, [rad] iar cosinusul cu 1.

Pe timpul înclinărilor, deplasamentul rămâne constant şi corespunde situaţiei de încărcare

a navei. De asemenea, volumul carenei rămâne constant ca formă, dar variabil ca mărime.

Inclinări izocarene – sunt înclinările navei, cărora le corespunde acelaşi volum de carenă
(păstrează constant volumul carenei).
Plutiri izocarene - sunt plutirile corespunzătoare înclinărilor izocarene sau
- sunt plutirile inclinate cu diverse unghiuri, ce delimitează acelaşi volum.
Cu privire la plutirile izocarene, EULER a formulat următoarea teoremă:

„Două plutiri izocarene succesive, pentru un unghi infinit mic de înclinare dθ, se
intersectează după o dreaptă ce trece prin centrul de greutate al fiecăreia”.

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 1

Demonstraţie:
Fie suprafaţa de plutire iniţială WL0 şi suprafaţa de plutire pe care se află nava în urma
unei înclinări izocarene cu unghiul dθ în jurul unei axe oarecare WL1.

ve – onglet emers (volumul v2 ce iese din apă în urma înclinării navei)

vi – onglet imers (volumul v1 ce intră în apă în urma înclinării navei)

Volumul elementar dv cu aria bazei dS şi

înălţimea dx este egal cu:
1 1
dv = dS ⋅ dx ; dS = ⋅ y ⋅ ( y ⋅ tg dθ ) = ⋅ y 2 ⋅ dθ
2 2
1  L / 2  dθ
dv1 = ⋅ y12 ⋅ dθ ⋅ dx ⇒ v1 =  ∫ y12 ⋅ dx  ⋅
2   2
 −L / 2 
1  L/2  − dθ
dv 2 = ⋅ y 22 ⋅ dθ ⋅ dx ⇒ v 2 =  ∫ y 22 ⋅ dx  ⋅
2   2
 −L / 2 
Figura 7.1.

In ipoteza că înclinarea este izocarenă, volumul suplimentar imers vi este egal cu volumul
suplimentar emers ve:
L/2 L/2
dθ dθ
⋅ ∫ y12 ⋅ dx =
2 − L∫/ 2
v1 = v 2 ⇒ ⋅ y 22 ⋅ dx ⇒ y1 = y 2
2 −L / 2
Rezultă că relaţia de mai sus este posibilă numai în cazul când axa centrală trece prin
centrul de greutate al suprafeţei de plutire WL0. In mod identic se deduce că axa centrală
trece şi prin centrul de greutate al suprafeţei de plutirie WL1.

Observaţii:1. Teorema lui Euler enunţată pentru înclinări în plan transversal, este valabilă
şi în cazul înclinărilor în plan longitudinal.
2. Pentru navele cu borduri verticale teorema Euler este valabilă pentru orice unghi de
înclinare în limitele în care plutirea înclinată nu intersectează puntea sau gurna.

7.2. DEPLASAREA CENTRULUI DE CARENĂ. METACENTRE.

RAZE METACENTRICE

La o înclinare infinit mică izocarenă a navei în jurul oricărei axe centrale din planul plutirii,
volumul carenei ca mărime rămâne constant, dar variază forma sa.
Centrul de carenă este centrul de greutate al volumului carenei şi deci poziţia sa depinde
şi de forma acestui volum. Din aceasta cauză la înclinări izocarene, centrul de carenă îşi
schimbă poziţia în funcţie de forma volumului carenei.

Fie nava reprezentată în planul cuplului maestru (Figura 7.2.) pe plutirea iniţială WL0 şi cu
centrul de carenă în C0. Sub acţiunea momentului exterior, nava se înclină în plan
transversal cu unghiul dθ. In urma înclinării, plutirea navei devine WL1 iar centrul de
carenă se deplasează în C1. Deplasarea centrului de carenă este cauzată de deplasarea

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 2

volumului v din centrul geometric g2 al ongletului emers în centrul geometric g1 al
ongletului imers. Ca regulă generală, volumul v se deplasează întotdeauna în direcţia
înclinării şi ca urmare, centrul de carenă se va deplasa şi el în direcţia înclinării.
Notaţii:
• g1 – centrul de greutate al ongletului imers
• g2 – centrul de greutate al ongletului emers
• C0C1 - deplasarea centrului de carenă

Figura 7.2. Figura 7.3.

Teoremă din Mecanica teoretică adaptată teoriei navei: La înclinările infinit mici ale navei,
centrul de carenă C0 se deplasează după o direcţie paralelă cu dreapta ce trece prin
centrele geometrice (de greutate) g1, g2 ale celor două onglete şi are mărimea
proporţională cu g1 g 2 respectiv cu volumul v şi invers proporţională cu volumul carenei.

Din triunghiul mC0C1: C0C1 = r ⋅ tg (dθ ) ⇔ C0C1 ≈ r ⋅ dθ şi în plus C0C1 g1 g 2 (Figura 7.3.)

C0C1 v v ⋅ g1 g 2
= ⇒ C0C1 = (expresia matematică a teoremei-condiţia generală de
g1 g 2 V V
deplasare a centrului de carenă la înclinări izocarene)
Expresia anterioară se poate scrie sub forma: C0C1 ⋅ V = v ⋅ g1 g 2 unde termenul din stânga
expresiei reprezintă variaţia momentului static al volumului carenei în raport cu un plan
perpendicular pe g1 g 2 ce trece prin g1, iar membrul doi momentul static al volumului v în
raport cu acelaşi plan, care se determină din relaţia:

L/2
1 2 2 2 L/ 2 3 
v ⋅ g1 g 2 = ∫ 2 ⋅ y ⋅ dθ ⋅ dx ⋅ ⋅
323
2 y = dθ ⋅  ⋅ ∫ y ⋅ dx  ⇒ v ⋅ g 1 g 2 = I X ⋅ dθ unde IX este
 3 − L / 2 
−
1 L /4
2 442444 3 1 gg
144244 3
Volum onglet 1 2
IX
momentul de inerţie al suprafeţei plutirii drepte faţă de axa longitudinală centrală de inerţie.

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 3

Concluzii generale privind deplasarea centrului de carenă:
1. Centrul de carenă se deplasează întotdeauna în direcţia înclinării.
2. Pe direcţie verticală, centrul de carenă se deplasează întotdeauna în sus în raport
cu nava.
3. Dacă axa de înclinare este axă centrală principală de inerţie a suprafeţei plutirii,
atunci centrul de carenă se deplasează numai într-un plan paralel cu planul de
înclinare.
4. Tangenta dusă la curba C0C1 într-un punct oarecare este paralelă cu urma liniei de
plutire.
Din relaţia anterioară rezultă:
I X ⋅ dθ I
C0C1 = ⇒ r = X - raza metacentrică transversală.
V V
Concluzie: Deplasarea centrului de carenă la deplasările infinit mici în plan transversal
este proporţională cu momentul de inerţie central al suprafeţei plutirii faţă de axa de
înclinare şi invers proporţională cu volumul carenei.
- Raza de curbură r se numeşte rază metacentrică transversală, iar centrul de
curbură corespunzător (punctul m) – metacentru transversal sau micul metacentru.
- Deoarece IX şi V sunt mărimi pozitive, raza metacentrică transversală va fi
întotdeauna pozitivă iar m se va situa deasupra lui C0 la distanţa r.
In mod similar, se poate pune în evidenţă metacentrul M şi raza metacentrică R, în cazul
înclinărilor în jurul celeilalte axe principale de inerţie (longitudinale).

IYF
Astfel, raza metacentrică longitudinală va fi egală cu: R = unde
V
M se numeşte în acest caz metacentru longitudinal sau marele metacentru.
Din cele de mai sus rezultă că la înclinările transversale raza metacentrică depinde de cel
mai mic moment de inerţie în raport cu axele centrale principale, iar raza metacentrică
longitudinală depinde de momentul de inerţie cel mai mare. Din acest motiv, razele
metacentrice se mai numesc şi raza mică metacentrică, respectiv raza mare metacentrică.
Pentru o navă în formă de ponton paralelipipedic, de dimensiuni LxBxT, expresiile razelor
metacentrice vor fi:
L ⋅ B3
I B2
r = X = 12 =
V L ⋅ B ⋅ T 12 ⋅ T
L3 ⋅ B
I L2
R = YF = 12 =
V L ⋅ B ⋅ T 12 ⋅ T
2
R  L
Raportul razelor este: = 
r  B
Cum raportul L/B variază în limitele (4......14), rezultă că raportul razelor metacentrice se
va situa în gama (16......196). In general, se apreciază că raza metacentrică longitudinală

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 4

R este de ordinul de mărime al lungimii navei L ( R 〉〉 r = (1 ÷ 1,5)L ), iar raza metacentrică
transversală r se află în limitele (1/6.....1/3)B.

7.3. CALCULUL MOMENTULUI DE REDRESARE. ÎNĂLŢIMI METACENTRICE

7.3.1. Moment de redresare

Fie nava In poziţie de echilibru iniţial pe linia de plutire WL0 cu centrul de carenă în C0 şi
centrul de greutate în G. Se dă navei o înclinare izocarenă de unghi θ produsă de
momentul exterior Mext. Când planul de plutire devine WL1 (Figura 7.4.), nava este supusă
acţiunii a două forţe egale şi de sens contrar, normale pe WL1, şi anume greutatea P=D=∆,
aplicată în G şi respectiv forţa de flotabilitate γV, aplicată în centrul de carenă înclinată C1.

Figura 7.4.
Aceste forţe formează un cuplu numit cuplu de redresare. Momentul cuplului de redresare
se numeşte moment de redresare (sau momentul stabilităţii transversale) şi are expresia:

M rθ = D ⋅ GK = ∆ ⋅ GK [Nm]

Segmentul GK reprezintă braţul cuplului şi, după cum reiese din Figura 7.4., se
calculează din triunghiul dreptunghic ∆ mGK:

GK = (r − a ) ⋅ sin θ ≅ h ⋅ θ pentru unghiuri θ mici, unde

r – raza metacentrică transversală;

a – este distanţa dintre centrul de greutate şi centrul de carenă iniţial;
h – înălţime metacentrică transversală.

Astfel, expresia momentului de redresare devine:

M rθ = D ⋅ (r − a ) ⋅ sin θ = D ⋅ h ⋅ sin θ ≅ D ⋅ h ⋅ θ

Relaţia de mai sus se numeşte formula metacentrică a stabilităţii transversale. Se observă

că mărimea şi semnul acestui moment depind direct proporţional de mărimea şi semnul
înălţimii transversale „h”. Se deosebesc astfel următoarele cazuri de echilibru:

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 5

Cazuri de echilibru:
1. Echilibru stabil - Momentul de redresare Mr este pozitiv (înălţimea metacentrică h
este pozitivă) iar metacentrul m este situat deasupra centrului de greutate G:
M rθ > 0 ; h > 0
Când metacentrul „m” se află deasupra centrului de greutate G (Figura 7.4.), momentul de
redresare tinde să redreseze nava la poziţia iniţială de echilibru stabil. Această situaţie
este caracteristică navelor comerciale şi militare.

2. Echilibru instabil - Momentul de redresare Mr este negativ (înălţimea metacentrică h

este negativă) iar metacentrul m este situat sub centrul de greutate G:
M rθ < 0 ; h < 0
Dacă metacentrul „m” se află sub centrul de greutate G (Figura 7.5.), momentul de
redresare este negativ şi nava este în poziţie de echilibru instabil. Se spune că stabilitatea
iniţială este negativă. In practică nu este admisă o astfel de situaţie de navigaţie.

Figura 7.5. Figura 7.6.

3. Echilibru indiferent - Momentul de redresare Mr este nul iar metacentrul m
coincide cu centrul de greutate G:
M rθ = 0 ; h = 0
Dacă metacentrul „m” coincide cu centrul de greutate G (Figura 7.6.), momentul de
redresare este zero şi nava este în poziţie de echilibru instabil. Se spune că nava este
canarisită. In practică nu este admisă o astfel de situaţie de navigaţie.

La înclinările longitudinale (Figura 7.7.), prin analogie, momentul de redresare va fi:

M r ψ = D ⋅ (R − a ) ⋅ sin ψ = D ⋅ H ⋅ sin ψ ≅ D ⋅ H ⋅ψ [Nm] unde

D – deplasamentul navei (notat şi cu simbolul ∆);

R – este raza metacentrică longitudinală;
ψ - unghi infinit mic de înclinare longitudinal al navei.

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 6

 Figura 7.7.
Condiţia echilibrului longitudinal stabil este ca metacentrul longitudinal sau marele
metacentru să fie situat deasupra centrului de greutate G al navei.

Concluzii:
1. Stabilitatea iniţială transversală este cu atât mai bună cu cât centrul de greutate este
mai coborât. Aceasta se asigură de obicei printr-o dispunere corespunzătoare a
greutăţilor la bord.
2. Stabilitatea iniţială longitudinală este întotdeauna pozitivă şi cu mult mai mare decât
cea transversală.

7.3.2. Inălţimi metacentrice

Inălţimea metacentrică – este distanţa măsurată pe verticală dintre metacentru şi centrul
de greutate al navei.
In planul de înclinare transversal, înălţimea metacentrică transversală se notează cu „h”
(Figura 7.5.) şi are expresia:
h = r −a [m]
Distanţa „a” dintre centrul de greutate G şi centrul de carenă C (Figura 7.4.) se poate scrie
sub forma:
a = zG − zC [m]
Astfel, expresia generală a înălţimii metacentrice transversale devine:
h = r + zC − zG [m] unde
h – înălţime metacentrică transversală iniţială, [m];
r – raza metacentrică transversală, [m];
zc – cota centrului de carenă, [m];
zG – cota centrului de greutate, [m]

Pentru înclinările în plan longitudinal, înălţimea metacentrică longitudinală notată cu „H”,

este egală cu (Figura 7.7.):
H = R + zC − zG [m]
Inălţimile metacentrice se pot calcula dacă se dispune de diagrama de carene drepte a
navei analizate. Valorile uzuale ale lui „h” variază, functie de tipul navei, în limite relativ
largi: 0,5 ÷ 2,5 [m].

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 7

Inclinările metacentrice longitudinale au valori mult mai mari, de ordinul zecilor sau sutelor
de metri. De aceea, la studiul stabilităţii iniţiale a unei nave se analizează în special
stabilitatea transversală, pierderea stabilităţii longitudinale producându-se extrem de rar.

7.4. COMPONENTELE MOMENTULUI DE REDRESARE

Expresia momentului de redresare transversal este:

M r θ = D ⋅ h ⋅ sin θ ≅ D ⋅ h ⋅θ . Ea mai poate fi scrisă, în baza expresiilor anterioare astfel:

M r θ = D ⋅ (r + z C − z G ) ⋅θ = D ⋅ r ⋅θ − D ⋅ ( z G − z C ) ⋅θ .

IX
In continuare dacă înlocuim relaţiile: D = γ ⋅ V şi r = în expresia anterioară obţinem:
V
M r θ = D ⋅ r ⋅θ − D ⋅ ( z G − z C ) ⋅θ = γ ⋅ I X ⋅θ − γ ⋅ V ⋅ ( z G − z C ) ⋅θ .
123
v ⋅ g1 g 2

Figura 7.8.

După cum s-a demonstrat la 6.3., v ⋅ g 1 g 2 = I X ⋅ dθ şi astfel forma finală a momentului de

redresare capătă forma:

M r θ = γ ⋅ v ⋅ g 1 g 2 − γ ⋅ V ⋅ (z G − z C ) ⋅θ ⇒ M r θ = M f − M g [Nm] unde
14243 144 42444 3
Mf Mg

Mf – momentul stabilităţii de formă. El acţionează întotdeauna în sensul redresării navei.

Mg – momentul stabilităţii de greutate. Acesta depinde de greutatea navei P=D=∆ şi de
dispunerea centrului de greutate al navei G pe înălţime.
Interpretare fizică:
Se poate spune că momentul de redresare este pozitiv sau negativ după cum momentul
stabilităţii de formă Mf este mai mare sau mai mic decât momentul stabilităţii de greutate
Mg. Cum la o navă construită, momentul Mf are o valoare bine determinată (funcţie de
dimensiunile şi forma suprafeţei de plutire), modificarea stabilităţii se face de fapt numai pe
seama momentului stabilităţii de greutate (prin reaşezarea pe verticală a greutăţilor la
bord).

 Conf.dr.ing. Laurenţiu Chiotoroiu 8