Cezara de Eminescu

Cezara, aparuta in "Curierul de Iasi" (nr.6,11,13,15 si 18 august). De n-ar fi scrisorile lui Euthanasius si epilogul intalnirii eroilor, Ieronim si Cezara, in cadrul edenic al insulei, in care traise batranul sihastru, am avea de a face cu o nuvela romantica obisnuita, cu o intriga romantioasa si pasionala, desfasurata intr-un timp neprecizat, intr-o Italie insorita, de carte ilustrata Dar, aceste elemente schimba complet datele problemei si Cezara devine, in final, o nuvela, cu un profund substrat mitic, fantastico-filozofica, cu un sens parabolic, totodata. Intriga nuvelei nu este, catusi de putin, complicata Cezara este fiica unui conte, Bianchi, decavat la jocul de carti, logodnica a marchizului Castelmare, care o vrea de sotie, in schimbul datoriilor contelui fata de el, prin urmare, victima unui santaj. Cezara se indragosteste de Ieronim, calugar, cu veleitati de pictor, un tanar de o stranie frumusete, de care o leaga o dragoste fulgeratoare si patimasa Cezara vede in Ieronim un "frumos demon". La randul ei, Cezara, blonda cu ochi albastri, dar cu un temperament meridional, reprezinta tipul femeii demonice, voluntare si agresive, care preia initiativa actului rotic, idealul feminin, din tinerete, al lui Eminescu. Numele de Cezara este imprumutat de la Albano von Cesara, eroul romanului Titan, al romanticului german Jean Paul Richter. Comportamentul Cezarei se aseamana cu cel al titanidei Linda, din acest roman. Ieronim il raneste in duel pe Castelmare si se refugiaza pe insula lui Euthanasius. Pentru a scapa de casatoria cu Castelmare, Cezara se calugareste. Din manastirea de pe malul marii, Cezara inoata, in fiecare zi, lasandu-se prada "amorului ei cu marea". Aceasta este atractia neptunica la Eminescu. Intr-o zi, Cezara nimereste pe insula lui Euthanasius, unde il reintalneste pe Ieronim. Aceasta este, pe scurt, intriga nuvelei, care in sine nu ne spune mare lucru. Eminescu utilizeaza, in aceasta nuvela, cu mult succes, tehnica epistolara in scrisorile adresate Cezarei, Ieronim nutreste idei schopenhaueriene, imprumutate din Metafizica amorului a marelui filozof german. in genere, se poate spune ca o parte din gandirea autorului Lumii ca vointa si reprezentare a trecut, in aceste scrisori. Lumea este condusa de "vointa oarba de a trai", care se manifesta prin egoism si minciuna Unele fraze nu sunt decat idei schopenhaueriene, parafrazate: "Mancare si reproducere, reproducere si mancare!"; "Nu! nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste lumea"; "Samburele vietii este egoismul si haina lui, minciuna", etc. Si mai importanta este corespondenta dintre Ieronim si unchiul sau, Euthanasius. Intr-una din scrisori, batranul intelept ii descrie insula pe care lecuieste si modul sau de viata ascetic. Insula apare in descrierea lui Euthanasius - ca o fortareata de stanci, inconjurata de apele marii. intreaga insula este o vale, situata sub nivelul marii si aparata de stanci, de furia valurilor. in centrul insulei se afla un lac, alimentat de patru izvoare. in mijlocul lacului, se afla o alta insula, mai mica. Este vorba, deci, de o insula in insula. Pe langa Insula Mare, exista, asadar, si Insula Mica Toata Insula Mica este inconjurata de o dumbrava de portocali. In ea se afla prisaca si pestera, in care locuieste inteleptul sihastru, care studiaza modul de organizare al statului natural al albinelor. intalnim, aici, ideile fiziocratice ale lui Eminescu. Peretii pesterii sunt ornamentati cu sculpturi. Un basorelief infatiseaza mitul Adam - Eva Un alt grup statuar reprezinta mitul Venus - Adonis.

Batranul Euthanasius marturiseste ca ii place "a reprezenta pe femeia agresiva", dar precizeaza ca nu este vorba de "curtizane", ci de "agresiunea inocentei femeiesti". Din aceleasi ratiuni, sihastrul incepe sa sculpteze si un alt basorelief, cu mitul Orion - Aurora, in care Aurora il rapeste pe Orion, de care era indragostita "insasi cruda si vergina Diana". In comentariul acestor grupuri statuare se afla cheia nuvelei. In acest "rai pamantesc" isi duce existenta inteleptul anahoret si-l invita pe Ieronim sa-l stapaneasca dupa moartea sa. Tot aici, batranul sihastru isi da obstescul sfarsit cand presimte ca i-a sosit ceasul de pe urma se asaza in albia unui rau si expiaza pentr-o moarte lenta si usoara fara durere, reintegrandu-se, astfel, prin evanescenta in circuitul naturii. Acesta este conceptul de moarte naturala de "euthanasie" (gr. "eu" - bine; "thanatos" - moarte), de la care vine si numele batranului sihastru. Acest concept il intalnim si la Schopenhauer. In acest "rai pamantesc" isi duce existenta inteleptul anahoret si-l invita pe Ieronim sa-l stapaneasca dupa moartea sa. Tot aici, batranul sihastru isi da obstescul sfarsit cand presimte ca i-a sosit ceasul de pe urma se asaza in albia unui rau si expiaza pentr-o moarte lenta si usoara fara durere, reintegrandu-se, astfel, prin evanescenta in circuitul naturii. Acesta este conceptul de moarte naturala de "euthanasie" (gr. "eu" - bine; "thanatos" - moarte), de la care vine si numele batranului sihastru. Acest concept il intalnim si la Schopenhauer. S-au facut analogii, in ceea ce priveste acest cadru edenic, intre nuvela Cezara si romanul Hesperus, al lui Jean Paul Richter. Ermistul Emanuel, din Hesperus, este un personaj inrudit cu batranul Euthanasius. Amandoi practica o religie a naturii si isi desfasoara existenta intr-un eden, la fel de stralucitor, numai ca paradisul de la Maienthal, in care traieste Emanuel, se afla situat in varful unui munte (ceea ce tine de o mitologie nordica), in timp ce edenul sihastrului eminescian se afla intr-o insula inconjurata de apele limpezi si inspumate ale marii (ceea ce tine de o mitologie meridionala). Ambele sunt zugravite, insa cu aceeasi exuberanta si risipa de forme, linii, sunete, parfumuri si culori, printr-o tehnica amintind de cea a "corespondentelor" baudelairiene. In eseul sau: Insula lui Euthanasius, din volumul cu acelasi titlu (1943), Mircea Eliade considera ca descrierea acestei insule reprezinta "cea mai desavarsita viziune paradiziaca din literatura romaneasca". Tot Mircea Eliade este acela care a reusit sa decripteze sensurile cele mai adanci ale nuvelei eminesciene. Dupa parerea marelui nostru mitolog, aceasta insula apartine unei geografii mitice, nu reale, si este un teritoriu sacru, nu profan, o varianta a edenului biblic. Cele patru izvoare, ce alimenteaza lacul, din mijlocul insulei, nu sunt decat cele patru rauri ale Raiului. Insula lui Euthanasius apare, astfel, ca o replica la Gradina Raiului. inainte de intalnirea lor, pe insula Euthanasius, Ieronim si Cezara ilustreaza mitul Venus-Adonis. Dupa intalnirea lor, in cadrul edenic al acestei insule, eroii redevin Adam si Eva si se reintegreaza in arhetip. In finalul nuvelei este vorba, de fapt, de mitul reintegrarii in arhetip, al cuplului biblic, primordial, de dinaintea pacatului originar. Mitul reintegrarii in arhetip poate fi corelat cu mitul Androginului, un alt mit care a facut cariera in romantism Adam (in ebraica "primul om" sau "stramosul omului) a fost conceput, mai intai, ca Androgin Eva ("viata") s-a desprins din "coasta" lui Adam. Cuvantul "coasta" are, in ebraica si conotatia de "parte". Deci, mai corect spus ar fi ca Eva s-a desprins dintr-o "parte" a lui Adam. Mircea Eliade avea perfecta dreptate, cand afirma, in eseul sau Mitul reintegrarii (1942), ca dragostea absoluta nu este, in ultima instanta decat o "nostalgie a androginismului".