PROZA FANTASTICĂ ŞI

FILOSOFICĂ EMINESCIANĂ

Elev: Catană Tudor

Clasa a XII a K
 Proza lui Eminescu este la fel de importantă ca şi
poezia sa, dar a fost insuficient cercetată şi studiată. A
format mai puţin obiectul exegezelor critice. În conştiinţa
publicului a pătruns imaginea poetului „nepereche"
(Călinescu) în timp ce proza a trecut pe nedrept în umbră.
 Proza eminesciană poate fi clasificată în funcţie de două
criterii:
 cel al apariţiei şi al editării ei
antumă (Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis, Cezara şi La
aniversară).
postumă (Geniul pustiu, La curtea cuconului Vasile Creangă
(boierimea de altădată), Părintele Ermolachie Chisaliţă, Avatarii
faraonului Tlá, Archaeus, Umbra mea, Moartea Cezarei, Toma
Nour în gheţurile siberiene, Iconostas şi fragmentariu, Visul unei
nopţi de iarnă, Poveste indică, Amalia, Falsificatorii de bani,
Contrapagină, etc.
 cel al direcţiei în care se încadrează
realistă (Aur, mărire şi amor, La curtea cuconului Vasile Creangă
şi Părintele Ermolachie Chisăliţă)
fantastică (Făt-frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis, Cezara,
Avatarii faraonului Tlá, Archaeus)
„Făt-Frumos din lacrimă”

„Cezara”

„Avatarii faraonului Tlá”

„Geniu pustiu”

„Archaeus”

„Sărmanul Dionis”
 Făt-Frumos din lacrimă

În Făt-Frumos din lacrimă întâlnim un fantastic

mitologic. Este un basm cult şi cu semnificaţii mistice
pentru că eroul se naşte dintr-o lacrimă a Maicii
Domnului. Făt-Frumos este un Orfeu autohton, care
porneşte la drum cu două fluiere: unul pentru doine, altul
pentru hore, „şi Făt-Frumos doinea şi horea”.
 Cezara

La prima vedere Cezara pare o nuvelă realistă cu o

intrigă sentimentală, ce se desfăşoară într-un decor meridional,
într-o Italie însorită, scăldată de apele Mediteranei. Nuvela
capătă semnificaţii fantastice şi filosofice în final, când Ieronim
şi Cezara se reîntâlnesc în cadru edenic al insulei lui
Euthanasius, unde redevin Adam şi Eva. Refac cuplul
primordial, de dinaintea păcatului originar şi se reintegrează în
arhetip.
În eseul Insula lui Euthanasius Mircea Eliade consideră
că aceasta este cea mai desăvârşită viziune paradisiacă în
literatura noastră şi o replică la Grădina Raiului.
 Avatarii faraonului Tlá

Avatarii faraonului Tlá este o nuvelă pe tema

metempsihozei. Această doctrină este de origine indiană şi
poartă în Upanişade denumirea de Samsara. Tot indian este
şi conceptul de „avatar”, care vine de la cele zece
reîncarnări, numite avatare ale zeului Vişnu, ce reprezintă
principiul conservator şi constructiv al lumii. În această
nuvelă, cuplul format din faraonul Tlá şi curtezana Rodope
se reîncarnează în Spania medievală şi apoi în Franţa
revoluţionară.
 Geniu pustiu

Romanul Geniu pustiu ocupă o poziţie intermediară în

proza eminesciană. Aici întâlnim elemente realiste şi fantastice.
Romanul trebuia să se numească Naturi catilinare, concept creat de
Eminescu de la numele senatorului roman Catilina, care a sfidat
întregul senat roman. Naturile catilinare sunt demonice, răzvrătite,
geniale, aşa cum este şi Toma Nour, eroul romanului, Tribun în
oastea lui Avram Iancu. După eşecul revoluţiei de la 1848, Toma
Nour este urmărit prin toate capitalele Europei şi deportat în Siberia.
Sfârşitul romanului este consemnat în fragmentul postum Toma
Nour în gheţurile siberiene. Geniu pustiu este prima încercare de
roman total din literatura noastră.
 Archaeus

În fragmentul Archaeus Eminescu face teoria arheilor,

acest concept fiind creat la începutul Renaşterii de filosoful,
medicul şi alchimistul elveţian Paracelsius, de la care a fost
împrumutat de Dimitrie Cantemir în Imaginea cu neputinţă de
zugrăvit a ştiinţei sacre. Arheul este un agent seminal din care se
nasc toate speciile şi formele, un principiu al vieţii, numit de
Cantemir „artizan al speţelor”.
Eminescu îl numeşte tot metaforic un „ahazver al
formelor”. O dovadă ce mare importanţă acorda Eminescu
conceptului de arheu sunt cuvintele bătrânului înţelept: „Arheus
este singura realitate pe lume. Toate celelalte sunt fleacuri.
Arheus este tot.”
 Sărmanul Dionis
Dionis este un modest copist din arhiva unei cancelarii. În
ciuda condiţiei sale sociale umile, Dionis reprezintă intelectualul
metafizic, pasionat de aventura cunoaşterii, un inadaptabil superior,
ce întruchipează condiţia omului de geniu. Eminescu îşi ia o distanţă
ironică faţă de Dionis, pentru care manifestă toată compasiunea şi
înţelegerea, aşa cum se observă din titlul nuvelei.
Eminescu creează toate premizele producerii fantasticului,
încercând să motiveze delirul imaginativ al eroului său. Dionis este
orfan de părinţi: tatăl său murise într-un spital de alienaţi, de aici
rezultând moştenirea lui Dionis încărcată. Dionis este o fire poetică şi
visătoare după care „lumea era un vis, iar visul era o lume”. Dionis
citea numai cărţi rare, vechi: tratate de magie, alchimie şi astrologie,
deci Dionis poate fi şi victima lecturii sale.
În interpretarea actorului FLORIAN PITIŞ
 G. Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura Pentru Literatură, 1966.
 Ovidiu Ghidirmic – Moştenirea prozei eminesciene, Editura „Scrisul românesc”, 1996
 Eugen Simion – Proza lui Eminescu, Editura Pentru Literatură, 1964
 www.youtube.com