Sunteți pe pagina 1din 23

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX “TEOCTIST PATRIARHUL” DIN

GIURGIU

LUCRARE DE ATESTAT

NICODIM MUNTEANU
Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române
(1939-1948)
COORDONATOR: ELEV SUSTINATOR:
PR. PROF.
CONSTANTIN CRISTIAN

GIURGIU-2011-
Nicodim Munteanu
1.1 Introducere
Viaţa şi activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu
Născut în Moldova, în satul nemţean Pipirig, la 6 decembrie 1864, din tata
ardelean şi mama munteanca, cunoscut tuturor ca monah cărturar şi ierarh harnic şi
luptător, Patriarhul Nicodim Munteanu a păstorit Biserica Ortodoxă romana într-o
perioadă grea pentru Ţara şi Biserica, intre 1939-1948, ani de război şi apoi de
instaurare a dictaturii comuniste în România.
Devenit monah în 1894, la Mănăstirea Neamţ, pe când studia încă la
Academia de Teologie Ortodoxă din Kiev (1890-1895), tânărul Nicolae Munteanu
a primit numele Nicodim. A fost, pe rând, predicator al Catedralei Mitropolitane
din Iaşi, arhidiacon, ieromonah, arhimandrit şi vicar al Mitropoliei Moldovei, vicar
al Episcopiei Dunării de Jos şi director al Seminarului Teologic din Galaţi, episcop
al Huşilor (1912-1924), stareţ al Mănăstirii Neamţ (1924-1935), Mitropolit al
Moldovei şi Sucevei (1935-1939), iar în cele din urmă Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al româniei (1939-1948).
Pasionat de studiul Bibliei şi de misiunea pastorală, a scris şi a tradus mult,
fiind un monarh cărturar şi gospodar, un ierarh dinamic şi luptător intru apărarea
drepturilor şi demnităţii Bisericii pe care a păstorit-o cu vrednicie şi curaj. A fost,
de asemenea, un patriot luminat care iubea credinţa, cultura şi vitejia jertfelnica a
romanilor, recunoscând totodată şi valorile sau vredniciile altor popoare.
Cartea Părintelui Mihai Bistriceanu, paroh al Parohiei Pipirig II, din
Protopopiatul Târgu Neamţ, are meritul de a readuce în actualitate viaţa şi
activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, la ceas aniversar, când se împlinesc
200 de ani de la sfinţirea vechii biserici din această localitate nemţeana (1807), în
care vrednicul Patriarh Nicodim a construit o biserică nouă, mare şi impunătoare,
pe care o numea “Catedrala Munţilor”.
Binecuvântam publicarea acestei cărţi la Editura Mitropolitană TRINITAS,
ca pios omagiu de preţuire adus memoriei Patriarhului Nicodim, fiu al Moldovei şi
Părinte spiritual al României.
1.2 Nicodim şi Pipirigul
Pipirigul natal
Localitatea Pipirig, este situată în depresiunea Neamţului. De la Pipirig la
Piatra Neamţ Munţii Stânişoara mai poartă numele de Munţii Neamţ, între care se
disting: Măgura Pipirigului, Muntele Chiriacu, aproape de Mănăstirea Neamţ,
Munţii Sihlei (c. 1100 m), cul¬mea Agapia, Munţii Hangu-Buhalnita, Muntele
Horaiţa (1000 m), Muntele Bisericanilor şi culmea Cozla, lângă oraşul Piatra
Neamţ. Munţii Neamţului reprezintă partea sudică a Munţilor Stânişoarei, intre
cursul superior al zonei şi Bistriţa, învecinându-se la vest cu Masivul Ceahlău, iar
la est cu depresiunea Neamţului
.
Munţii Stânişoarei au fost dintotdeauna bogaţi în păduri seculare, în poieni
şi în stani de oi, de unde şi-au luat şi nu¬mele. Dar mai ales au fost binecuvântaţi
de Dumnezeu cu locuri retrase şi foarte prielnice vieţii de sihăstrie şi manăstireşti.
Din acest motiv în lanţul carpatic al Munţilor Stânişoara s-au ne¬voit cei mai
numeroşi sihastri din Moldova şi s-au înălţat multe mânăstiri, precum Slatina,
Risca, Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, Văratec, Horaiţa, Bistriţa, Bisericani şi
altele.
Încercând să explicăm toponimul Neamţ, trebuie să remarcăm două ipoteze.
Prima susţinută de Bogdan Petriceicu Haşdeu şi A.D. Xenopol, care consideră că
numele Neamţ se referă la nemţi, cavalerii teutoni, care au zidit Cetatea Neamţului.
Celalta, avansată de Ilie Minea, Nicolae Iorga, R. Rosetti şi alţii, indica
provenienţa slavă de la termenul nemeţi, care înseamnă liniştit, tăcut; definind
astfel specificul ambiental, pe care-l oferă paraul Nemţişor raului ce curge liniştit
aici.
În Munţii Neamţului se păstrează aceeaşi monotonie a reliefului, ca şi în
restul Munţilor Stânişoarei, culmea principală orientata NV-SE fiind crenelata de
curmături transversale, străbătute de afluenţii raului Bistriţa spre vest sau Moldova
spre est. Se remarca vârfurile: Crainicul (1192 m), Dealul Mare (Sihla Mare) de
lângă Schitul Sihla (1178 m), Măgura Dumesnicului (1054 m), Stana Manăstirii
(1018 m), Secu (917 m), iar la nord se înalta semeţ Vârful Bivolul (1531 m).
Depresiunea Neamţului sau bazinul Ozanei s-a format în cuaternar când a
avut loc o adâncire a văilor, datorită mişcărilor tectonice de ridicare a Carpaţilor,
formându-se suite de terase fluviale, iar în modelarea versanţilor un rol important l-
au avut alunecările de teren destul de extinse.
Clima de aici, se încadrează în cea a munţilor de înălţime mijlocie, cu
temperaturi medii anuale de 4-6 °C şi cu precipitaţii anuale de circa 800 mm.
Apele de suprafaţă sunt reprezentate de afluenţi ai Moldovei: raul Neamţ (Ozana)
în care se varsa pârâurile Pluton, Domesnic, Dobreanu şi Secu.
Pădurile de amestec cu fagi, brazi şi molizi acoperă aproape în întregime
munţii, coborând în depresiunile marginale din valea Ozanei.
Depresiunea Neamţului este o regiune locuită din cele mai vechi timpuri, fiind
atestate vechi aşezări monahale şi cetăţi feudale ce vorbesc de istoria Moldovei.
Oraşul Târgu Neamţ se afla în marginea estică a depresiunii, pe valea Ozanei, la o
altitudine de 365 m, intre extremitatea sud-estică a culmii Pleşului şi Dealul
Boiştea. Târgu Neamţ este o veche aşezare medievală (menţionată încă din secolul
al XIV-lea), mult timp centru administrativ şi comercial al ţinutului Neamţ.
Mergând spre vest, pe valea Ozanei, pe traseul Târgu Neamţ – Poiana
Largului ce urca de-a lungul albiei Ozanei, se trece prin localitatea Vânători
Neamţ, prin rezervaţia naturală Braniştea de unde se desprinde drumul spre
Mănăstirea Neamţ (Lavra Neamţului – ”Ierusalimul românesc”); continuând
traseul spre Poiana Largului, se trece prin Leghin, de unde se ramifica şoseaua spre
Manăstirile Secu şi Sihăstria, iar în continuarea traseului principal se ajunge, în
fine, în localitatea Pipirig.
Pipirig îşi trage numele de la o plantă numită pipirig, ce avea în trecut o
mare arie de răspândire pe terasele şi versanţii mlăştinoşi ai râului Neamţ (Ozana).
Prima menţiune a numelui se afla într-un hrisov din 12 martie 1437, care este un
act domnesc de danie către Mănăstirea Neamţ, prin care Ilie Voievod, domnul
Moldovei, a stabilit hotarul moşiei „Munţii”, arătând ca: „hotarul am început a
alege din gura paraului Muştei, în sus de Cetatea Neamţului, până la drumul
Neamţului…, până la gura Peperigului, apoi drept în Slatina, apoi obcina către
obârşia Largului şi a Farcasei…, până la muntele de sub Haluca şi gura Halucai,
apoi până în vârful Pitigaiei şi până la vârful Sihlei, la dealul Rusului şi peste
obârşia Nemţişorului drept la capul Pleşului şi izvorul Muştei”. Acelaşi hotar este
„întărit” la 3 februarie 1455 de către Alexandru-Voievod, domnul Moldovei.
În timpul domniei Sfântului Ştefan cel Mare, prin documentul din 27 iulie
1501, se împuternicesc călugării de la Mănăstirea Neamţ să-şi apere „Muntele
Farcaşa până la Gura Largului, precum şi ceilalţi munţi ai lor şi să-şi ia venitul
cuvenit de la cei ce vor să pască vitele, sau să vâneze în branistele lor”.
Pipirig făcea parte integrantă din moşia Manăstirii Neamţ, fiind un loc de o
frumuseţe rară, unde câţiva călugări locuiau şi se ocupau cu creşterea vitelor. Aici
era stana mănăstirii, unde pentru călugări era construită o capelă în care slujeau şi
se rugau cei ce îngrijeau turmele; de la aceasta bisericuţa locul se numeşte până
astăzi şi Popeni
.
Un moment important în popularea localităţii s-a petrecut în secolul al
XVIII-lea, când – după răscoală ţăranilor conduşi de Horia, Cloşca şi Crişan
(1784) – întreaga Transilvanie era în zbucium. Unii răsculaţi au plătit cu viaţa, alţii
n-au vrut să sufere persecuţiile grofilor şi ale nemeşilor, luând astfel calea bejeniei
peste munţi şi ajungând şi pe teritoriul moşiei Manăstirii Neamţului din
Depresiunea Pipirigului.
Un document oficial privind existenţa unei populaţii pe actuala arie a
comunei Pipirig, este Catagrafia Moldovei din anii 1772 – 1773 în care sunt
menţionate 38 de case sau 38 de birnici. Birnicii fiind de gospodărie, care aveau
obligaţia de a plăti bir mănăstirii, pe al cărei domeniu erau aşezaţi. Numărul
familiilor putea fi mai mare decât cel menţionat, deoarece existau şi familii scutite
de bir, care nu sunt menţionate, precum preoţii, văduvele, nevolnicii etc.
În acele vremuri, între anii 1764 – 1790, datorită prigoanei pornite
împotriva ortodocşilor din Ardeal privind încercarea de catolicizare a romanilor ,
mare parte din locuitorii din Ţara Bârsei, Breţcu, Siliştea Sibiului, Sadova
Campulungului, Vrancea precum şi de pe Valea Bârgăului au lăsat totul – case,
averi – şi au plecat cu familiile şi turmele lor spre Moldova, atraşi fiind de întinsele
plaiuri, de apele bune şi de vetrele de sat străjuite de codri de nepătruns.
Mergând pe Valea Bistriţei au trecut prin Pasul Petru Voda şi s-au oprit la
Pipirig. Aceasta emigrare masivă este amintita de Ion Creangă, atunci când afirma
că bunicul său, David Creangă, împreună cu alţi mocani ardeleni „s-au tras cu
bucăţele încoace” din cauza persecuţiilor religioase. Aici au găsit loc potrivit
pentru a ierna împreună cu familiile şi turmele lor. Monahii i-au primit cu dragoste
creştinească, i-au găzduit şi s-au localizat, cu acordul conducerii Manăstirii
Neamţului, aici la Pipirig.
În Catagrafia Moldovei din anul 1820 sunt prezentate toate satele existente
în acea perioadă, cu numele fiecărui locuitor pe categorii fiscale. Astfel îl
descoperim printre locuitorii satului Pipirig pe Ion Creangă şi fiii lui: David
Sin(fiul), Ion şi Vasile; apoi, Coman Creangă, Gheorghe Creangă. David Creanga
– bunicul marelui povestitor Ion Creanga – s-a născut la Pipirig în anul 1796 şi s-a
căsătorit cu Anastasia (Nastasia), născută în anul 1799 în cătunul Boboiesti, fiică a
lui Ion Lupu Baboi, venit din Sadova Campulungului prin anul 1774 şi căsătorit cu
faţa lui Ciubuc, venită şi ea de peste munţi din satul Ciubucani de lângă Topliţa.
Acest Ciubuc era meşter în turnarea clopotelor, oamenii din sat zicându-i
„clopotarul”. El a confecţionat clopotul de la biserica ”Sf. Nicolae” din Pipirig şi
de la biserica ”Sf. Gheorghe” din Gura Largului.
Ca argument al celor menţionate sta faptul că la Pipirig sunt multe familii
ce poartă numele de Bargaoanu, Gabor, Munteanu, Bistriteanu, Pataliga, Dorneanu
etc.
În decursul istoriei, locuitorii Pipirigului s-au înmulţit, încât capelă a
devenit neîncăpătoare, ceea ce i-a determinat că – în anul 1807 – să construiască în
locul vechii capele o nouă biserica, având hramul ”Sf. Ierarh Nicolae”. Biserica a
fost construită din lemn de brad, sub formă de navă cu trei turle, fiind acoperită cu
şindrila. Arhitectura este foarte interesantă, deoarece în naos se afla cafasul şi nu în
pronaos, aşa cum este întâlnit în mod tradiţional. Biserica a fost construită prin
strădania Preotului Vasile duhovnicul, cu osteneala credincioşilor. Preotul Vasile
Rezmeriţa avea rangul de sachelar. El era şi un bun zugrav. Pe icoana Sf. Nicolae,
din catapeteasma se găseşte o preţioasa inscripţie: „Această sfântă catapeteasma
din satul Pipirig s-a zugravit prin sârguinţa dumnealui Paharnicul Iancu Leatghi,
dimpreună cu soţia să Ecaterina, în vremea păstoriei mele, la anul 1841 octombrie
1. Vasile Sachelar Zugrav”.
Preotul Vasile Rezmeriţa a zugrăvit şi Sfântul Aer (Epitaf), pe care se
găseşte următoarea inscripţie: „Acest Sfânt Aer s-a zugravit de mine preotul Vasile
şi l-am dat bisericii cu hramul Sf. Nicolae, din satul Pipirig, pentru iertarea
păcatelor mele şi a tot neamul meu: Parascheva prezbitera, Vasile, Ecaterina, Ion,
Gheorghe, Maria, Terente, Varsănufie monah, Ioana prezbitera şi Elisabeta
monahia.”
Se păstrează până astăzi multe icoane şi obiecte de cult care atestă
vechimea bisericii, precum şi dragostea şi evlavia credincioşilor pentru locaşul
sfânt.
În decursul vremii biserica a suferit o serie de lucrări de reparaţie şi întreţinere; dar
asta nu i-a afectat vechea forma, fiind astăzi trecută în lista monumentelor istorice
şi prezentându-se într-o stare foarte bună.
Legat de această sfânta biserică trebuie amintit faptul că printre obiectele
de cult se afla şi cristelniţă în care a fost botezat marele povestitor Ion Creangă,
nepotul lui David Creanga al cărui nume alături de soţia să Smaranda se afla
înscris în pomelnicul preafericiţilor ctitori şi binefăcători.
Viaţa. Familia Munteanu
Aici, la Pipirig, în biserica cu hramul ”Sf. Nicolae”, a fost botezat şi cel ce
era „fecior al Pipirigului din ţinutul Neamţului” născut la data de 6 decembrie
1864 Nicolae Munteanu, cunoscut mai târziu ca Nicodim, Patriarhul României.
Când s-a născut, pe vremea lui Cuza, mai trăiau încă Gheorghe Asachi şi Vasile
Alecsandri, iar Eminescu avea doar 15 ani.
Tatăl său era de origine ardelean iar mama munteanca din părţile Buzăului.
Părinţii erau oameni cu stare, stăpânind un munte întreg, unde-şi aşezase stanile şi
ţineau oile numeroase. Crescut laolaltă cu părinţii şi ciobanii, la vatră de grai şi
suflet românesc, tânărul Nicolae Munteanu „porneşte cu încredere pe cărarea cea
luminoasă, dar plină de spini, a cărţii.”
Preotul D. Croitoru, în Omagiu P.F. Patriarh Nicodim, îl descrie în
următoarele cuvinte: „Din pruncia să cea dintâi, a fost pregătit de Dumnezeu
pentru pruncia cea de a doua a chipului îngeresc. Paşii lui au bătut potecile
lunecoase ale stâncii şi cărarea prin lunca Ozanei şi a Nemţişorului către raiul
pământean al sfintelor schituri şi mănăstiri în care din veac s-au rugat călugării cu
voievozii şi împreună cu ei îngerii lui Dumnezeu. Toate drumurile vieţii sale au
fost drumuri de închinare smerită şi de slujire curata.
Răsărit din brazda milostiva a pământului strămoşesc, învăţându-şi sufletul
cu toate puterile vii şi ziditoare ale neamului sau de ţărani, cu frică de Dumnezeu şi
sfiala de păcat, înşişi părinţii săi după trup şi-au schimbat rânduiala vieţii lor de
mireni, alegându-şi de bună voie chipul trăirii îngereşti până la capătul
blagaslovitei lor vieţi, tatăl purtând în cinul călugăresc numele Cuviosului
Varnava, iar bună sa maică numele de Veniamina (Mitrofana) şi a căror pomenire
în cele două soboare de îmbunătăţiţi, Neamţul şi Agapia, cu mare cinste se face an
de an”.

Studiile. Şcoala primară şi seminarul


Şcoala primară a făcut-o în satul natal şi în Târgu Neamţ, dar în duminici şi
sărbători cutreiera munţii pentru a participa la slujbele de la schituri şi mănăstiri. În
vacanţe, cu o traistă plină de cărţi, păzea oile şi se ruga învăţând din scrierile
Sfinţilor Părinţi cele despre Dumnezeu.
Prin unchiul său, Părintele Vasian de la Schitul Pocrov, aparţinând
Manăstirii Neamţ, este cunoscut de Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei, care-l
va ajuta să urmeze cursurile Seminarului ”Veniamin” de la Mănăstirea Socola –
Iaşi.
Mireasma curentului paisian ce plutea în jurul Manăstirii Neamţului,
drumurile parcurse pe jos, din ţinutul Neamţului până la Socola, i-au amintit – ca şi
lui Ion Creanga – că învăţătura cere multă osteneală şi l-au întărit în credinţa că
oricâte greutăţi s-ar ivi în cale, ele se cuvin a fi învinse pentru a putea dobândi
lumina cărţii. Şi el a biruit aceste greutăţi, reuşind să câştige preţuirea profesorilor
prin destoinicirea lui la învăţătură, ca şef de promoţie, mai ales a reuşit să
cucerească inima Mitropolitului Iosif Naniescu, care l-a luat ucenic, trimiţându-l –
în 1890 – la Kiev să urmeze cursurile Academiei teologice de acolo.
Facultatea de Teologie din Kiev
Trăind acolo în fericită tovărăşie cu tineri din alte ţări ortodoxe, tânărul
Nicolae a putut gusta mai din plin frăţia ortodoxă în largul ei. Aceasta i-a şi fost o
trăsătură a întregii sale vieţi. A avut coleg pe tânărul Hrisostom Papadopulos, care
mai târziu avea să ajungă Primatul Bisericii greceşti
.
În 1895, când a obţinut licenţa în Teologie, a fost invitat să rămână în
Rusia, pentru a fi pregătit să ocupe o catedră universitară. Dragostea lui pentru
neamul din care se ridicase şi veneraţia faţă de Mitropolitul Iosif Naniescu,
binefăcătorul sau, l-au îndemnat să nu primească invitaţia atât de măgulitoare şi a
părăsit Kievul pentru a reveni la Iaşi, ca un bun vorbitor de limba rusă şi cu o
bogată cultura teologică.
Nicolae Munteanu se întoarce în ţară şi cu un rod al muncii
extrauniversitare; şi anume, cu două tălmăciri care-i descopereau preocupările.
Cuvântările apologetice, pe care avea să le rostească din amvonul Catedralei
mitropolitane din Iaşi, pentru orientarea păturii intelectuale în problemele
religioase studiile şi cărţile printre care tălmăcirea operei de mare răsunet social a
lui Petrov, intitulata Un pastor model. „Cine l-a văzut în vremea aceea – scria
Arhimandritul Iuliu Scriban – îşi aduce aminte de chipul falnic şi plăcut al noului
slujitor al Mitropoliei. I-a auzit şi glasul de predicator de pe amvonul acelei
catedrale şi a rămas cu o plăcută amintire” şi i-a apreciat preocupările intelectuale.
Astfel, înţelegem de ce Mitropolitul Iosif Naniescu îl sfătuieşte să traducă
în limba românească lucrările de seamă de teologie din limba rusă, ceea ce
devotatul ucenic a socotit apoi o datorie sfântă a vieţii sale, dobândindu-şi astfel o
formaţie ştiinţifică şi bisericească, care ”avea să se desfăşoare în chip armonios şi
constant, datorită duhului luminos şi prieteniei marelui Mitropolit Iosif, în preajma
căruia tânărul ierodiacon locuia din 1884”.
A ales scrieri din cele mai bune şi a tradus atât de mult. Aşa a fost citită şi
mult gustata scrierea Pe urmele lui Hristos de Gr. Petrov, care a scos la iveală
deosebitele sale merite de traducător.

1.3 Arhiereul Nicodim Munteanu


Intrarea în monahism
Nu terminase încă bine studiile la Kiev când, în 1894 – la vârsta de 29 de ani
– intră în monahism, alegând Lavra de la Neamţ, aproape de vatra Pipirigului său
natal. Aici primeşte numele de Nicodim. După numai cinci zile este hirotonit
ierodiacon. Se întoarce la Kiev, plin de har, făcând să-i răsune glasul la toate
slujbele.
Întors de la Kiev la Iaşi, în 1896 este hirotonit ieromonah, „iar în momentul
în care secolul al XIX-lea se schimba cu al XX-lea, în 1900, el atingea culmea cea
mai înaltă la care putea spera un monah rămas încă în rânduiala monahală propriu-
zisă: i se acorda rangul de arhimandrit mitrofor. Era o performanţă. Avea 35 de ani
şi doar 6 ani de călugărie” .
O asemenea ascensiune nu era însă de natură să bucure pe alţii. Un motiv în
plus, pentru care a stârnit invidii imediate şi puternice, a fost şi faptul că, la
întoarcerea de la Kiev, a rămas în continuare în graţiile blândului Iosif Naniescu.
Se vede ca astfel de gratii au darul de a naşte întotdeauna multe rivalităţi.
Mitropolitul Iosif Naniescu ştia însă ce face şi de ce şi-l apropie. Citise în viitorul
lui calităţile care îi dădeau asigurarea că tânărul Nicodim, trebuia ţinut aproape şi
ajutat. În primul rând, predica bine; „cuvânta minunat creştineşte”, cum spunea
arhimandritul Scriban .
La întoarcerea de la Kiev, Iosif Naniescu îl pune să traducă în româneşte tot
ce aprecia el a fi mai de seamă în teologia vecinilor pravoslavnici, a căror limbă şi-
o însuşise la perfecţie. Aceasta ascultare a fost respectată de tânărul învăţat până la
adânci bătrâneţe. A tradus din limba lui Dostoievski şi a lui Tolstoi volume imense
de Teologie.
În 1903, după stingerea din viaţa a Mitropolitului Iosif, este ales vicar al
Episcopiei Dunării de Jos, funcţionând şi ca director al Seminarului din Galaţi, pe
care îl conduce timp de 6 ani.
Hirotonia intru arhiereu
Trăind într-o obşte măcinată de ambiţii şi rivalităţi, la moartea Mitropolitului
Iosif Naniescu, în 1902, a rămas fără protector. Părtenie Clinceni, urmaşul lui Iosif
Naniescu, nu-i da nici o garanţie de protecţie. De aceea, tânărul arhimandrit
mitrofor, porneşte spre sud, în căutarea altui protector .
L-a găsit în persoana unui episcop vioi şi ambiţios, care se afla în căutare
de oameni: Episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos. Acesta îl numeşte
„arhimandrit de scaun”, un fel de vicar pe vremea aceea şi – în plus – îi
încredinţează şi direcţiunea Seminarului Teologic din Galaţi.
Acolo publica şi o carte, Cuvântări în Postul Mare a Arhiepiscopului
Inochentie al Odesei. Îi creşte prestigiul şi se dovedeşte că şi-a orientat bine
alegerea, atunci când s-a îndreptat spre Galaţi, căci în anul 1909 Pimen Georgescu
e ales Mitropolit al Moldovei şi îl ia cu sine şi pe arhimandritul care abia aştepta să
le poată dovedi că „l-au urât în zadar” .

Arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei


Mitropolitul Pimen Georgescu îl numeşte vicar al Mitropoliei şi – în acelaşi
an, în luna mai – îl ridică la treapta de arhiereu. Avea 44 de ani. Acum i se
prevedea o ascensiune rapidă.
Astfel, atunci când – în 1912 – episcopul de Huşi Conon Aramescu-Donici
trece pe scaunul de Mitropolit primat de la Bucureşti, Mitropolitul Pimen propune
în scaunul episcopal pe Nicodim Munteanu. Nu avem motive să credem că ar fi
fost o promovare menită să-l elibereze de vicar!
Numit arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei din Iaşi, cu titlul de
Bacaoanul, vădeşte însuşiri de gospodar şi se evidenţiază prin predicile substanţiale
pe care le rosteşte: „Ajuns arhiereu, se va lăsa îmbrăcat în mijlocul bisericii, de
către diaconi mulţi, mişcându-se după un ritm sacralizat până în cele mai mici
amănunte, în timp ce vlădica – aşa îi plăcea să i se zică – se lasa împodobirii într-o
imobilitate imperială, ridicând doar mâinile din timp în timp la nivele studiate,
pentru că diaconii să se plece, să îngenuncheze sau să se ridice în vârful
picioarelor, ca să-i poată lega mânecuţele sau aşeza omoforul cel mare.
Îşi confecţionase mantii strălucitoare, mitre cu pietre preţioase, veşminte cu
galon aurit. Aşa văzuse în Kievul tinereţii lui şi îi plăcuse. Biserica trebuia să fie
imaginea văzută a cerului celui nevăzut. Era totuşi multă seriozitate în această
pompa a slujbelor sale” .

1.4 Activitatea publicistică şi editorială


Este unul din traducătorii Bibliei româneşti; a tradus şi prelucrat din ruseşte
peste o sută de lucrări teologice, cărţi de predici sau broşuri religioase (după
arhiepiscopii Sergiu al Valdimirului şi Inocenţiu al Odessei, preoţii Constantin
Stratilatov, Grigorie Petrov şi Serghei Cetfericov, profesorul A. P. Lopuhin, Lev
Tolstoi, teologul englez F. V. Farrar - tot din limba rusă ş. a.); câteva lucrări
teologice originale, mai ales de zidire sufletească pentru credincioşi, cuvântări,
pastorale, cărţi de rugăciuni ş. a.

Lucrări originale şi prelucrări:


• Ce să crezi şi cum să trăieşti? Adecă schema credinţei şi moralei creştine,
Bucureşti, 1905, 47 p. (ed. a X-a în 1935, 31 p.)
• Cuvântări liturgice, Bucureşti, 1906, 114 p.
• Călăuza creştinismului la biserică sau Cum se cuvine să stea creştinul în
biserică la slujba Sf. Liturghii, Bucureşti, 1907, 96 p. (ed. a XII-a, Neamţ,
1943, 102 p., plus alte două ediţii la Sibiu)
• Ortodoxia şi creştinismul apusean. Prelucrare după A.P. Lopuhin şi alţii,
Bucureşti, 1912, 51 p.; ed. a II-a, Sibiu, 1922, 75 p.; ed. III-a, Bucureşti,
1943, 111 p.
• Cuvântări liturghice. Dumnezeu şi dreptatea lui. Mâna lui Dumnezeu în
lumea văzută. Scurtă explicare a Sf. Liturghii şi pomenirea morţilor.
Originale şi prelucrări, Man. Neamţ, 1933, 416 p.
• Cuvântări, pastorale şi îndemnuri, Man. Neamţ, 1940, XII+462 p.

Traduceri:
• După Inocenţiu, Arhiepiscopul Odessei: Şase cuvântări despre natură,
Bucureşti, 1904, 80 p. (ed. a Il-a.Chişinău, 1924, 42 p.; ed. a IlI-a, Neamţ,
1931, 85 p.); 51 de cuvântări la Postul Mare, Bucureşti, 1909, 384 p. (ed. a
II -a, 58 cuvântări.... Neamţ, 1932, 507 p.; reeditată la Bucureşti 1998, 279
p.); Predici la sărbătorile împărăteşti. Neamţ, 1933, 510 p.; Cuvântări la
sărbătorile Maicii Domnului, Duminici..., Neamţ, 1933, 443 p.; Predici
despre căderea Iui Adam, păcat, moarte şi înviere, Neamţ, 1939, 544 p.
• După Sergiu, arhiepiscop de Vladimir, Cuvântări: apologetice asupra
adevărurilor fundamentale ale religiunii creştine ortodoxe, Bucureşti, 1905,
486 p. (ed. a II-a, Neamţ, 1932, 400 p.).
• După preotul Constantin Stratilatov: 26 predici la credinţa creştină sau
tâlcuirea Crezului, Bucureşti, 1912, 183 p.; 23 predici la nădejdea creştină
sau lămuriri asupra rugăciunii "Tatăl nostru" şi a celor 9 fericiri, Chişinău,
1928, 88 p. 75 predici catehetice pentru popor. Tâlcuirea crezului, Tatăl
nostru, 9 Fericiri şi 10 Porunci, Neamţ, 1932, 446 p.
• După preotul Grigorie Petrov: Pe urmele lui Hristos, Bucureşti, 1908-1909;
218+211 p.(ed. a II-a, Chişinău, 1926, 260 p. ed a III-a, Neamţ, 1943, 262
p.); Viaţa de seminar , Bucureşti , 1909, 248 p. (ed. a II-a, Neamţ, 1943, 174
p); Un păstor model, Bucureşti. 1918, 280 p. (ed a II -a, Sibiu, 1925, 224 p.;
ed. a III-a, Neamţ. 1938, 394 p.).
• După Lev N Tolsloi Meniirea ştiinţei şi artei sau: Religia este ştiinţa
ştiinţelor, Neamţ, 1932, 411 p. şi câteva broşuri, toate în mai multe ediţii.
• După protoiereul Serghei Cetfericov, Paisie, stareţul mănăstirii Neamţ
Viaţa, învăţătura şi influenţa lui asuprii Bisericii Ortodoxe. Neamţ, 1933,
431 p. (ed. a ll-a, Neamţ, 1940 1943, 416p.).
• După F. V. Farrar: Viaţa şi operele Sfinţilor Părinţi şi învăţători ai Bisericii,
vol. I, Chişinău, 1932, 441 p.; vol. II, Neamţ, 1934, 416 p. şi vol. III, Neamţ,
1935, 478 p.; Predici pentru tineretul şcolar. Neamţ, 1935, 416 p.; Primele
zile ale creştinismului, 3 părţi, Neamţ, 1938, 599 + 439 + 493 p.; Viaţa şi
operile Sf. Apostol Pavel, 3 părţi, XXIII + 637 + 510 + 432 p.; Viaţa lui lisus
Hristos, 2 vol., Neamţ, 1944-1945, 640 + 576 p.
• A. P. Lopuhin, Istoria biblică. Vechiul Testa ment, 4 vol. Bucureşti, 1944-
1946, 584 + 560 + 640 + 566 p.; Noul Testament, 2 vol., Bucureşti, 1947,
702 p.
• Cele mai multe din aceste traduceri au apărut în colecţia "Ogorul
Domnului", cu 35 vol., iniţiată de patriarh pe când se găsea la mănăstirea
Neamţ (1932-1947).
• A tradus Noul Testament (cinci ediţii: Neamţ, 1924, 1926, 1931 şi 1937 şi
Bucureşti, 1941) şi Psaltirea (trei ediţii: Chişinău, 1927, Bucureşti, 1931,
1943, plus una la Cluj, în 1943). În Biblia sinodală din 1936 îi aparţin 24 de
cărţi din Vechiul Testament (restul tradus de Gală Galacti on şi Vasile
Radu); în ediţia Bibliei sinodale din 1944 îi aparţin 24 de cărţi din Vechiul
Testament şi toate cele 27 din Noul Testament. Textul Bibliei sinodale din
1936 stă la baza ediţiilor din 1968, 1975 şi 1982. În 1913 a publicat Mica
Biblie (VI + 398 p.), în colaborare cu Arhim. Iuliu Scriban şi Pr Pavel Savin
(de atunci au mai apărut câteva ediţii). Împreună cu prof. I. D. Ştefănescu a
publicat Biblia ilustrată. Locuri alese, însoţite de ilustraţii de artă şi
lămuriri ştiinţifice. Neamţ, 1936, 4 f. + XVII + 182 p. +4 f. + XCVI pl.
Colaborări - îndeosebi cu traduceri şi prelucrări din limba rusă - la revistele:
"Biserica Ortodoxă Română", "Viitorul" - Iaşi, "Luminătorul" - Chişinău,
"Mitropolia Moldovei" - Iaşi ş.a.
1.5 Activitatea pastoral misionară
Ca stareţ a înfiinţat un Seminar monahal la Neamţ (1925-1928) - mutat apoi
la Cernica- şi o şcoală pentru fraţii din mănăstire (1928-1937), mai târziu un
Seminar de muzică bisericească (1937).
Ca mitropolit a ridicat, tot la Neamţ, palatul mitropolitan şi actuala clădire a
seminarului teologic; în tipografia reutilată de la Neamţ s-au imprimat peste o sută
de lucrări.
În 1927 - delegat de Sf. Sinod la Marele sobor de la Moscova care a hotărât
reînfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Ruse.
În toamna anului 1946 a condus o delegaţie sinodală română într-o vizită în
Moscova.
1.6 Repere biografice
MUNTEANU NICODIM (din botez Nicolae), patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române
N. 6 decembrie 1864, în Pipirig, jud. Neamţ
† 27 februarie 1948, Bucureşti
Studii:
• 1882-1890 - Seminarul "Veniamin" din Iaşi
• 1890-1895 - Academia duhovnicească din Kiev (licenţa în 1895)
• 1894 - tuns în monahism la mănăstirea Neamţ, sub numele de Nicodim
• 1894 - hirotonit ierodiacon la Iaşi
• 1886 - ieromonah
• 1895 - predicator la catedrala mitropolitană din Iaşi
• 1898-1902 - hirotesit arhimandrit şi numit vicar al mitropoliei Moldovei
• 1902-1909 - vicar al Episcopiei Dunării de Jos
• 1908-1909 - director al Seminarului "Sf. Andrei" din Galaţi
• 1909 - arhiereu-vicaral al Mitropoliei Moldovei, cu titlul, "Băcăuanul"
• 1912, 18 februarie - ales episcop la Huşi(înscăunat la 3 martie 1912)
• 1918, iunie - 1919, decembrie - locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi
Hotinului
• 1923, 31 decembrie - retras din scaunul de la Huşi
• 1924-1935 - stareţul mănăstirii Neamţ.
 1918, 5 octombrie - Membru de onoare al Academiei Române
 1920 - "doctor honoris causa" al Facult cii de Teologie din Cern uci
 La 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei (înscăunat 4 februarie
1935).
 La 30 iunie 1939 a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat
5 iulie), păstorind până la moarte.

Născut la 6 decembrie 1864 în comună nemţeana Pipirig, viitorul patriarh al


României se numea ca mirean Nicolae Munteanu şi era vlăstarul unor ţărani
înstăriţi, care la bătrâneţe au decis să se călugărească. În 1890 termina ca şef de
promoţie seminarul de la Socola, iar în anul 1895 şi-a susţinut licenţa în teologie la
Academia de profil din Kiev. Între timp, intrase în monahism, eveniment care
avusese loc la mănăstirea Neamţ, prilej cu care primi şi numele de Nicodim. A
îndeplinit numeroase funcţii, printre care acelea de arhimandrit şi vicar
administrativ la Iaşi (1898-1902); vicar administrativ în cadrul Episcopiei Dunării
de Jos (cu sediul la Galaţi), în perioada 1902-1909; episcop de Huşi (1912-1923);
stareţ al mănăstirii Neamţ (1924-1935).
S-a impus prin remarcabile capacităţi organizatorice, moralitate desăvârşită,
aptitudini de traducător. Cunoştea perfect limba rusă, avea solide informaţii
istorice, literare, teologice. Blând, modest, dispreţuind onorurile, a fost iubit pentru
generozitatea, toleranta şi înţelepciunea sa. Pe data de 4 februarie 1935 a fost
înscăunat în funcţia de mitropolit al Moldovei, iar la 5 iulie 1939 devenea patriarh
al României, după ce nu dorise iniţial să candideze, invocând cei 75 de ani pe care
îi avea.
A păstorit într-un moment greu pentru ţara, cel de-al doilea război mondial
izbucnind la 1 septembrie 1939... În septembrie 1940 şi ianuarie 1941 şi-a exprimat
dorinţa de a se retrage din scaunul patriarhal, din cauza sănătăţii tot mai precare,
dar şi dezamăgit de turnura pe care o luaseră evenimentele. Mareşalul Ion
Antonescu, conducător al statului, i-a respins, însă, solicitarea, astfel ca Nicodim
Munteanu a trebuit să rămână în funcţie.
Anii 1945-1948 au fost şi mai dificili, autorităţile comuniste de la Bucureşti
făcând eforturi pentru a-şi subordona Biserica, însă patriarhul Nicodim a dat
dovadă de demnitate, curaj şi nu a făcut niciun compromis major. Nu a ezitat să-şi
exprime dezacordul fata de atitudinea colonială a sovieticilor şi a Rusiei, în genere,
fata de romani. Aflat la Moscova, i-a replicat patriarhului rus Alexei care afirmase
că, în 1877, Rusia contribuise decisiv la dobândirea independenţei de către romani:
"Nu sunteţi bine informat. Nu ruşii au ajutat pe romani în războiul independenţei,
ci, dimpotrivă, romanii au ajutat ruşii. La Academia romana se găseşte textul
telegramei tarului Nicolae către prinţul Carol al României".
La 1 decembrie 1947 era adus în Bucureşti, cu un tren special, grav bolnav.
Se retrăsese ostentativ la mănăstirea Neamţ, ştiind că devenise extrem de incomod
noilor guvernanţi. Pe 1 ianuarie 1948 demisiona din funcţie, iar la 27 februarie
trecu dincolo...
Opera să teologica e impresionantă, atât cantitativ, cât şi valoric. Peste 40 de
volume, traduceri, articole, studii, cuvântări pastorale, interviuri etc...
În partea de nord a ţinutului Neamţului, pe malurile Ozanei „cea frumos
curgătoare şi limpede ca cristalul” se află localitatea Pipirig. Locuitorii formează o
puternică şi bine conturată comunitate, omogenă prin tradiţii, viaţă spirituală şi
obiceiuri.
Pipirigul şi-a făcut intrarea în spiritualitatea românească prin Ion Creangă;
geniul humuleştean venea des în copilărie la bunicii săi-Nastasia şi David Creangă,
de la care a învăţat să fie bun, blând şi omenos. Pipirigul însă, nu este cunoscut
doar din „Amintiri”. Aceste ţinuturi au zămislit şi alte mari personalităţi ale culturii
româneşti: partriarhul Nicodim Munteanu, scriitorul Dumitru Vacariu, pictorul
Gheorghiţă Vasile şi profesorul Ilie Gheorghiţă.
Patriarhul Nicodim Munteanu a fost al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române, fiind precedat de patriarhul Miron Cristea şi urmat de patriarhii: Iustinian,
Iustin şi Teoctist şi Daniel-actualul patriarh al B.O.R.
Patriarhul Nicodim (Nicolae) Munteanu s-a născut la 6 decembrie 1864 în
comună Pipirig, pe vremea lui Al. I. Cuza, fiind contemporan cu: Gh. Asachi,
Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu etc. Părinţii săi, Vasile şi Varvara
Munteanu (tatăl ardelean de origine, iar mama munteancă), erau ţărani cu stare care
ţineau un munte întreg sub poalele Ceahlăului, unde îşi păşteau turmele de oi şi
aveau stânele. Ei s-au călugărit spre bătrâneţe, tatăl la Mănăstirea Neamţ, iar mama
la Mănăstirea Agapia, dânduli-se numele Varnava şi, respectiv, Mitrofana .
Crescut laolaltă cu părinţii şi ciobanii, la vatră de grai şi suflet românesc,
tânărul Nicolae Munteanu porneşte cu încredere pe cărarea cea luminoasă, dar
plină de spini a cărţii. A absolvit şcoala primară la Pipirig şi Târgu Neamţ cu
media 10. După terminarea şcolii primare directorul şcolii a insistat pe lângă
părinţii lui să-l dea la şcoală mai departe. Tot timpul şi-l petrecea citind cărţi, chiar
şi în timpul nopţii, fiindcă tatăl lui se plângea vecinilor spunând că:”Nicolae
ceteşte toată noaptea până se termină gazul în lampă.”
Într-una din zile aflându-se cu oile pe Muntele Domesnic şi citind
permanent Psaltirea şi alte cărţi de rugăciuni nu a observat că oile au intrat într-o
plantaţie de brad şi au fost luate de pădurar la Ocolul Silvic. Nu s-a întors acasă, ci
s-a îndreptat spre Mănăstirea Secu unde era cunoscut de stareţ întrucât duminicile
şi sărbătorile cânta la strană şi citea rugăciunile din timpul slujbei. Stareţul, ca de
obicei, l-a primit şi i-a promis că va lua el legătura cu familia; a doua zi, duminică
fiind, stareţul l-a trimis la strană ca întotdeauna. Coincidenţa a făcut ca în acea
duminică să ia parte la slujbă şi mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Naniescu,
care, impresionat fiind de talentul acestui tânăr, l-a luat la Iaşi şi l-a înscris la
seminarul „Veniamin Costache”, seminar pe care l-a absolvit, ca şef de promoţie,
cu media 10.
Aceste rezultate l-au determinat pe mitropolitul Naniescu ca în anul 1890
să-l trimită pe cheltuiala Mitropoliei la Academia teologică „Petru Movilă” din
Kiev. La această vatră a tradiţiei bisericeşti şi-a desăvârşit învăţătura timp de
aproape cinci ani. În vacanţa anului 1894, petrecută în Moldova, a intrat în
monahism la Mănăstirea Neamţ, primind numele Nicodim, şi a fost hirotonisit
ierodiacon. În 1895, când a obţinut licenţa în teologie, a fost invitat să rămână în
Rusia, pentru a fi pregătit să ocupe o catedră universitară.
Dragostea lui pentru neamul din care se ridicase şi veneraţia fată de
mitropolitul Iosif Naniescu, l-au îndemnat să nu primească invitaţia atât de
măgulitoare şi a părăsit Kievul, pentru a reveni la Iaşi. Întorcându-se între ai săi, cu
o temeinică pregătire teologică şi aleasă cultură bisericească, în 1896 a fost
hirotonisit ieromonah (preot călugăr) şi numit mare ecleziast şi predicator al
catedralei mitropolitane din Iaşi.
Între anii 1902-1909 este arhiereu-vicar la Episcopia Dunărea de Jos şi
director al Seminarului teologic din Galaţi, iar intre 1909-1912 este numit arhiereu-
vicar la Mitropolie (Iaşi).
În 1912, în urma unor frământări ce tulburaseră liniştea Bisericii, tânărul
arhiereu Nicodim a fost cerut mitropolit la Bucureşti. Refuză însă această înaltă
slujire, dar acceptă scaunul Eparhiei Huşilor, socotindu-l mai potrivit pentru el. Ca
episcop de Huşi, a restaurat palatul episcopal, a renovat catedrală, a înfrumuseţat
parcul şi grădina reşedinţei şi a introdus ordinea şi disciplina în cler.
După revenirea Basarabiei la Patria-mamă(28 martie 1918), în iunie acelaşi
an, ca locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, i s-a încredinţat
conducerea şi reorganizarea Bisericii din această provincie. În decembrie 1919
revine la Huşi, unde păstoreşte până la 31 decembrie 1923, când se retrage la
metania sa de la Neamţ.
În 1925 a înfiinţat un seminar monahal, mutat, în 1928, la Cernica şi o
şcoală pentru fraţii din mănăstire.
A fost ales membru de onoare al Academiei Române şi proclamat ”Doctor
honoris causa” al Universităţii din Cernăuţi.
În ianuarie 1935 a fost chemat să păstorească în scaunul Mitropoliei
Moldovei. Ca mitropolit, a strâns fonduri pentru repararea catedralei şi pentru
construirea unui edificiu destinat cancelariei eparhiale, iar la Mănăstirea Neamţ a
ridicat casa arhierească şi actuala clădire a Seminarului teologic şi a reutilat
tipografia.
La 30 iunie 1939, Marele Colegiu Electoral Bisericesc îl alege patriarh.
Anii păstoririi sale ca patriarh au fost ani de zbucium, de muncă şi de răspundere.
A contribuit cu toate puterile sale la construirea bisericii din centrul
Pipirigului numită”Catedrala Munţilor” sau „Catedrala Patriarhilor”.
Era un povestitor încântător şi un vorbitor bisericesc interesant şi plăcut.
Nu citea cuvântarea niciodată, ci vorbea liber, făcând astfel dovada agerimii minţii.
Mihail Sadoveanu spunea despre patriarhul Nicodim:”O perlă minunată din
colierul virtuţilor patriarhului Nicodim a fost modestia” sau „…înalt în simţire cât
Ceahlăul, adânc în gândire cât fundul mării .”
La 27 februarie 1948 a trecut în lumea drepţilor fiind înmormântat cu tot
ceremonialul cuvenit în Catedrala Patriarhală, lângă patriarhul Miron Cristea.

Opera scrisă a Patriarhului Nicodim


Opera scrisă a Patriarhului Nicodim este foarte însemnată. A răspândit cu
însufleţire învăţăturile ziditoare de suflet, prin mii de pagini scrise sau tălmăcite de
el în grai curat românesc. A publicat, în lunga sa carieră de scriitor bisericesc, o
întreagă bibliotecă creştină, neobişnuit de bogată şi de variată, pe care a intitulat-o,
simbolic, „Ogorul Domnului”.
Colecţia „Ogorul Domnului” (35 de volume) formează aproape o
enciclopedie teologică. În ea figurează deopotrivă istoria biblică şi istoria creştină,
cuvântul sfintei Scripturi şi literatura patristică, biografii şi opere de viaţă creştină,
literatură religioasă şi omiletica (aceasta cuprinde o lungă serie de predici şi
cuvântări). Nu lipsesc nici cele cu un conţinut şi o destinaţie specială precum cele
adresate tineretului şcolar. În ele sunt prezentate adevărurile şi îndatoririle creştine
fundamentale, precum şi tâlcuri de mare folos pentru credincioşi: Sfânta Liturghie,
Tatăl nostru, Crezul, cele nouă fericiri, cele zece porunci.
Un interes teologic deosebit prezintă, în această colecţie, volumele privitoare
la istoria biblică, viaţa lui Iisus Hristos, viaţa şi opera Sf. Apostol Pavel, primele
zile ale creştinismului etc. În 1913, în colaborare cu alţi autori, a alcătuit „Mica
Biblie”, dând la îndemâna credincioşilor cuvântul Evangheliei în veşmântul curat
al limbii româneşti.
Colecţia „Ogorul Domnului” este astfel un bogat depozit de cunoştinţe, de
fapte şi de îndemnuri creştine, în care ştiinţa şi viaţa practică sunt cinstite şi
socotite îndatoriri sfinte în ogorul Domnului.
Pe lângă colecţia „Ogorul Domnului”, opera scrisă a Patriarhului Nicodim
cuprinde şi o altă serie de lucrări: vreo patruzeci de volume şi broşuri, unele
apărute în mai multe ediţii, toate slujind aceluiaşi scop religios-moral al instruirii şi
edificării credincioşilor. În fruntea lor stă cu cinste, într-o bună traducere, Noul
Testament (cinci ediţii) însoţit de un interesant Studiu introductiv şi urmat de
Arătare cum se citesc apostolii şi Evangheliile în toate zilele anului.
De asemenea, Patriarhul Nicodim a fost un colaborator preţios la traducerea
Bibliei, ediţia Sfântului Sinod din 1935, împreună cu Preoţii -profesori Gala
Galaction şi Vasile Radu.
Seria cărţilor religioase ale Patriarhului Nicodim prezintă aceeaşi bogăţie şi
variaţie de subiecte şi materii, ca şi colecţia „Ogorul Domnului”. Dintre acestea fac
parte cărţi biblice tipărite separat, carte de rugăciuni, Călăuza creştină la biserică,
vieţi de sfinţi şi frumoase povestiri cu caracter religios-moral, potrivite pentru
îndrumarea şi zidirea creştină a cititorilor. Între aceştia, se bucură de atenţie şi
cărţilor dedicate celor mici, prin istorioare morale scrise pe înţelesul şi pentru
folosul lor sufletesc.
Bogată operă scrisă a Patriarhului Nicodim constă în lucrări originale,
prelucrări şi traduceri; traducerile formează, după numărul şi importanţa
volumelor, cea mai mare parte a operei sale. El a înţeles şi săvârşit un lucru firesc
şi necesar în literatura noastră teologică şi bisericească.
Bun cunoscător al limbii ruse, în care este scrisă cea mai bogată literatură
teologică, Patriarhul Nicodim a ales şi a tradus opere de mare valoare, recunoscută
în anii primei jumătăţi de secol XX.
Prin munca sa de câteva decenii, ne-a lăsat numeroase traduceri, o colecţie
de nume şi de opere însemnate, dăruite limbii şi literaturii noastre, printr-o muncă
asiduă de zi şi de noapte, până la sfârşitul vieţii sale de peste 83 de ani.
Nicodim Munteanu (n. 6 decembrie 1864, Pipirig, judeţul Neamţ - d. 27
februarie 1948, Bucureşti), pe numele său de botez Nicolae, a fost al doilea
patriarh al României, membru de onoare al Academiei Române din 5 octombrie
1918.
Biografie
S-a născut la data de 6 decembrie 1864 în satul Pipirig, judeţul Neamţ.
Părinţii săi erau ţărani înstrăriţi şi la rândul lor vor îmbrăţişa viaţa mohală, la
bătrâneţe.
Nicolae a absolvit şcoala primară în anul 1882, an în care a intrat la
Seminarul de la Socola pentru a-şi continua studiile. A absolvit Seminarul ca şef de
promoţie, după care a plecat la Kiev, Ucraina, în anul 1890, pentru a urma
cursurile
Academiei teologice din acel oraş. În vacanţa de vară a anului universitar
1894, aflându-se în Moldova natală, a fost hirotonisit ierodiacon şi a primit numele
de monahal de Nicodim. În anul 1895 a obţinut licenţa în teologie şi a fost invitat
să rămână la Kiev, dar s-a întors totuşi în România. În ţară a fost hirotonisit
ieromonah (preot călugăr), numit mare ecleziarh şi predicator al catedralei
mitropolitane din Iaşi, în anul 1896. În anul 1898 a fost ridicat la rangul de
arhimandrit şi a preluat funcţia de vicar administrativ.
A fost chemat la Galaţi de episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos,
care l-a numit arhimandrit de scaun, tot un fel de vicar administrativ. Între anii
1903 - 1909 Nicodim a funcţionat la Galaţi ca director al Seminarului "Sf. Andrei"
şi tot în acelaşi interval de timp a publicat primele sale predici, în volumele
intitulate "Cuvântări liturghice" şi "Călăuza creştinului în Biserică".
În anul 1909 a revenit în Moldova alături de protectorul său, Pimen, devenit
acum mitropolit al Moldovei. Mitropolitul Pimen îl hirotoniseşte pe Nicodim
arhiereu şi îi acordă titlul "Băcăuanul", numidu-l vicar al Mitropoliei.
În anul 1912 arhiereul Nicodim este solicitat că mitropolit primat la
Bucureşti, dar refuză această ofertă, acceptând însă scaunul eparhiei Huşi, care i s-
a părut mai potrivită pentru sine. Ca episcop de Huşi, pe lângă alte activităţi, a
publicat împreună cu colaboratorii săi "Mica Biblie".
După Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, a primit în iunie 1918 funcţia de
locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, cu sarcina de a reorganiza
Biserica din această provincie românească. Ulterior, Nicodim a revenit la Huşi,
unde şi-a continuat activitatea până în anul 1923, când s-a retras la Neamţ, ca
stareţ, funcţie ce o va ocupa timp de unsprezece ani.
Datorită operei sale cărturăreşti, a fost ales membru de onoare al Academiei
Române la data de 15 octombrie 1918. Universitatea din Cernăuţi l-a proclamat
"doctor honoris causa".
Pe 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei, cu sediul al Iaşi, ca
urmare a morţii mitropolitului Pimen. Aici va tipări în anul 1936 "Biblia ilustrată"
şi va traduce 24 cărţi din Vechiul Testament, pentru ediţia sinodală a Bibliei din
anul 1936. Textul acestei Biblii va sta la baza ediţiilor Bibliei din anii 1968, 1975
şi 1982.
În urma morţii patriarhului Miron Cristea în anul 1939, a fost chemat ca
patriarh al României, dar a refuzat să candideze la această funcţie. Pentru că până
la urmă Nicodim a fost nevoit să îşi depună candidatura la patriarhie, Marele
Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales patriarh al României la data de 30 iunie 1939.
În condiţiile grele datorate izbucnirii celui de-al doilea război mondial şi a
situaţiei politice instabile din România, patriarhul Nicodim şi-a anunţat hotărârea
de a se retrage de pe scaunul patriarhal, invocând vârsta să înaintată, precum şi o
boală a inimii, care îi provoca dificultăţi serioase. Cererea i-a fost însă respinsă,
astfel încât va mai solicita în două rânduri să i se aprobe retragerea din funcţie.
Nici aceste cereri nu i se vor aproba, astfel încât Nicodim nu va avea de ales
şi va rămâne patriarh al României.
Pe când se afla la mănăstirea Neamţ, pentru odihnă, în august 1947,
patriarhul Nicodim a făcut congestie pulmonară, astfel încât în noiembrie acelaşi
an a fost dus la Bucureşti cu un tren special, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cu tot efortul medicilor de a-l salva, patriarhul Nicodim a murit la 27
februarie 1948, în vârstă de 83 ani.
A fost înmormântat în partea dreaptă a pronaosului Catedralei Patriarhale,
alături de primul patriarh al României, Miron Cristea.
BIBLIOGRAFIE

• Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Patru trepte în cei 60


de ani de patriarhat ortodox român, vol. "Alte file de calendar de inimă
românească", Sibiu 1988, p. 44-69 (cuvântare ţinută în Sala Sinodală
din Palatul Patriarhal din Bucureşti în ziua de 29 septembrie 1985)
• Gheorghe Vasilescu, Nicodim, al doilea Patriarh al României, Magazin
istoric nr. 5, 1998, p.42-45
• "Mitropolia Moldovei", Iaşi, an. XI, nr. 1-2, 1935, p. 20- 47; an. XII,
1936, nr. 6, p. 193-246; an. XV, 1939, nr. 7-8; BOR, an. LVII, I939,nr. 7-
8, p. 469-483; an. LXIII, 1945, nr. 11-12, p. 553-560,670-680 şi 688-698
(sub titlul: Închinare Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Nicodim al
României); an. LXIV, 1946, nr. 4-6, p. 290- 308, an. LXVI, 1948, nr. 1-2,
p. 1-36
• rev. "Apostolul" - Bucureşti, an. XVI, 1939, nr. 12, p. 131-181; GB, an.
IV, 1945, nr. 13-18, p. 113-232
• Teodor N. Manolache, Bibliografia I. P. S. Nicodim, Patriarhul
României, Mănăstirea Neamţ
• Vol. Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim, Patriarhul României,
cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de vârstă, cincizeci de ani de preoţie
şi şapte ani de patriarhat, Bucureşti, 1946, XXX + 312 p.

CUPRINS
Argument
1.1 Introducere
Viaţa şi activitatea Patriarhului Nicodim munteanu

1.2 Nicodim şi Pipirigul


Pipirigul natal

Viaţa. Familia Munteanu


Facultatea de Teologie din Kiev
1.3Arhiereul Nicodim Munteanu
Intrarea în monahism
Hirotonia intru arhiereu
Arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei

1.4 Activitatea publicistică şi editorială


Lucrări originale şi prelucrări
Traduceri

Colaborări

1.5 Activitatea pastoral misionară


1.6 Repere biografice
Studii

Opera scrisă a Patriarhului Nicodim


Biografie
1.7 Bibliografie