Sunteți pe pagina 1din 3

Aureliu Busuioc (n.

26 octombrie 1928, Codreanca, raionul Streni) este scriitor,


dramaturg i ziarist. Este redactor-ef la ziarul "Tinerimea Moldovei" i redactor-ef
adjunct al revistei "Chipru". n 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debuteaz cu placheta de versuri pentru
copii "La pdure" (1955). n acelai an i apare culegerea de poezii satirice "Prafuri
amare". Este autorul romanelor "Singur n faa dragostei" (1966), ecranizat la
Moldova-film , "Unchiul din Paris", "Pactul cu diavolul",, Spune-mi Gioni, al pieselor
"Radu tefan - Intiul i Ultimul", "i sub cerul acela". Este de asemenea autor al
mai multor scenarii de film.

Poet distinct in cohorta de scriitori afirmati in primul de ceniu postbelic, la ale carui carti de
versuri ne-am oprit anterior,
Aureliu Busuioc este si un prozator bun. Autorul a realizat mai multe nuvele interesante (de
exemplu, Pianista si strungarul) si cateva romane, dintre care cel putin doua Singur in fata dra
gostei (1966) si Unchiul din Paris (1973) merita sa fie luate in seama.
Romanul Singur in fata dragostei este o expresie preponde rent ironica, pana la urma nelipsita de
gravitatea necesara, a vietii unui colectiv de pedagogi in care pe neasteptate vine un profesor
nou, inteligent, in masura sa introduca un minim de aer primeni tor in activitatea intregii scoli.
Adica asa se intampla in majoritatea nuvelelor si romanelor de pana la Singur in fata dragostei
(tip: Lasa vantul sa ma bata... de Ana Lupan). Aureliu Busuioc il prezinta pe Radu Negrescu
drept tanar venit in sat numai pentru a-si satisface stagiul obligator si a astepta o invitatie de la
Acade mie ( marele semnal ). Acesta e primul semn al parodiei. Radu
Negrescu nu-si propune o primenire a starii de lucruri din scoala, el nu se doreste un profesorminune, nici nu se gandeste sa ramana pedagog.
Intentia scriitorului de a rasturna o situatie devenita intre timp sablon in proza epocii l-a
determinat pe eruditul critic Vasile
Coroban sa numeasca romanul lui Aureliu Busuioc facetie (de la latinescul facetiae gluma, umor,
in italiana fax faclie, flacara) specie literara umoristica, nuvela sau anecdota cu final surprin
zator, spiritual.
Scriitorul a abordat o schema raspandita in proza anilor 50 pen tru a o discredita oarecum din
interior. Romanul sau constituie o replica la atare scheme. Aureliu Busuioc rade de seriozitatea si
siguranta de sine a personajelor, de fapt si a autorilor, si dezum fla acele mostre de naivitati,
propunandu-ne o istorie marcata de haz, de veselie, de spirit. Elementul parodic, pomenit mai
inainte, se vadeste in polemica, neafisata ostentativ, cu descriptivismul si cu lipsa de profunzime
a operelor luate ca si cum in zeflemea.
Radu Negrescu vine la scoala sateasca fara intentii mari si ilu zii naive. De fapt, el evadase dintro lume in care nu se simtea bine (relatiile sale cu Lida etc.). In asteptarea invitatiei de la Aca
demie, Radu Negrescu este un om ca toti oamenii; nimic din multul si incredibilul entuziasm al
personajelor ce reprezentau pedagogi constiinciosi peste masura, cuminti ca niste ingeri. Este si
el bogat sufleteste, dezvoltat din punct de vedere intelectu al, poseda in afara de aceasta o reala
capacitate de a se autoironiza. Dar scriitorul nu se grabeste sa prezinte o primenire categorica si
radicala a personajului. In romanul sau conteaza mai mult sentimentele si gandurile personajelor,
adica resorturile in time, puternice, capabile sa genereze o atare primenire.
Pana la urma primenirea se intampla. Si directorul Spanu este demitizat, si profesorul Maier isi
depaseste inertia, si Viorica Vra bie se anunta drept luptator principial pentru o atmosfera sana
toasa in colectiv. Faptul ca schema, impotriva careia Aureliu Busu ioc isi propusese sa lupte,
ramane in picioare ar putea fi considerat un alt element al facetiei.

Drept care apare fireasca intrebare: prin ce dara este nou roma nul Singur in fata dragostei?
Nu numai printr-un vocabular si printr-un limbaj atat de ingri jite si de... romanesti. Rar confrate
de breasla, la noi, care sa manuiasca cu atata dezinvoltura ironia, umorul, sarcasmul. Repli ca
imediata, altfel zis spontana, fireasca, cu atat mai impresio nanta, comentariul umoristic succint
si hazos, provenit din inva luirea banalitatilor in haine alese, in expresii neasteptat de bogate in
seve de gandire profunda, care desfiinteaza banalitatile prin punerea lor maiestrita in fata unor
aprecieri inalte si serioase, con cluzia etica ce tradeaza lipsa de vigoare sau chiar de sens a
afirmatiei care altfel ar fi putut trece drept adevar si alte instru mente de lucru ale veselului
Aureliu Busuioc isi dovedesc eficienta. L-am intalnit, recunosc, intr-un restaurant este chiar fraza
de debut a romanului. Incercati s-o cititi fara specificarea recunosc si o sa va convingeti pe data
cat ar pierde propozitia inaugurala sau ceea ce e acelasi lucru cat ne poate spune un singur
cuvant, folosit cu talent. Gratie acestui cuvant re cunosc vedem ca aievea zambetul abia afisat al
unui vizitator frecvent al institutiei care odinioara era confundata, de majori tatea oamenilor
sovietici, cu ceva putin spus blamabil. Suculenta frazei creste pe seama autopersiflarii ce-o
contine ea, de vreme ce si autorul romanului este un musteriu al restaurantului.
Radu Negrescu in dialoguri, Viorica Vrabie in jurnalul sau, chiar unele personaje periferice, ca
Otilia ( te rog sa-mi zici Otilia Oc tavianovna , barbatii sunt niste ticalosi, nu merita sa le dai
ceea ce ai mai scump, ii stiu eu! ), se intiparesc adanc in memorie.
Uneori, ca in cazul lui Spanu, o singura remarca tradeaza superficialitatea si chiar obtuzitatea. Inca in anii 60 scriitorul lua in ze flemea modalitatea de adresare
adoptata la noi oficial dupa mode lul rusesc, absolut straina limbii noastre. La observatia Vioricai
Vrabie ca Viorica Mircevna suna ciudat, Spanu raspunde cu multa profunzime : Ciudat, neciudat,
n-ai ce-i face! Ca nu mata l-ai botezat pe tata! Banalitatea raspunsului rezida in faptul ca
Spanu nici nu admite gandul ca e vorba despre inoportunitatea principiala a patronimicului in
limba noastra; el crede ca Viorica se referise la numele tatalui sau. Dar culmea banalitatii abia
urmeaza, de vreme ce Spanu adauga la remarca anterior citata: Popa l-a botezat pe tata matale!
Scris in intregime cu o arta admirabila a cuvantului, romanul
Singur in fata dragostei isi poate atinge intr-o masura mai mare decat operele serioase cu aceeasi
tema obiectivele in structive privind profesorul si demnitatea sa, nevoia de personali tate a
acestuia, necesitatea unui climat psihologico-social propice desfasurarii normale a procesului de
invatamant. Acest lucru e posibil datorita inversarii totale a schemei din romanele persiflate de
scriitor ca intr-o facetie autentica: Radu Negrescu nu schimba starea de lucruri din scoala de la
Recea Veche, iar daca o schimba, reuseste s-o faca doar partial, in orice caz nu radical , ca intr-un
pseudoroman al lui Gheorghe Madan, protagonist al caruia este directorul Stejarescu; mai curand
scurta aflare in colectivul scolii l-a schimbat pe el, pe Radu Negrescu, convingandu-l sa nu
pozeze, ci sa actioneze, sa nu reflecteze despre dragoste, ci sa iubeasca, sa nu-si faca iluzii ca
este cineva, ci sa fie.
Plin de aceeasi ironie debordanta, de persiflare permanenta a adevarurilor rasuflate si a
pseudoadevarurilor este romanul Un chiul din Paris. Alexandru (alteori Alecu) Stanca a fost
luptator in Spania si a locuit un timp in Franta, iar spre batranete s-a intors la bastina. In faptul
insusi ca un om care a vazut marea bogatie a limii se arata incantat de fermele (complexele)
noastre de porci ne se contine un umor puternic. Scriitorul nu putea lua in zeflemea atare complexe zootehnice, considerate odinioara la noi chiar de noi! realizari epocale; el il
pune pe Alexandru Stanca sa se minuneze, studentului Richi oferindu-i posibilitatea de a
dezumfla inchipuirile lipsite de temei ale batranului. Aureliu
Busuioc demitizeaza realitatile si realizarile glorificate nesabuit odinioara, si o face intr-un mod
ingenios si agreabil.
Pe parcursul romanului se intretes trei substraturi ale fondu lui ideologico-tematic: eroic, ironic
si satiric. Ce-i drept, primul, cel eroic, este subred de tot, de vreme ce unchiul Alexandru
Stanca fie ca nu doreste sa se destainuie sincer, amanuntit si convingator, fie ca n-are ce adauga

la cele doua povestiri prea putin concludente, omniprezent ramanand Richi (diminutiv de la
Andrei sau totusi de la Aureliu?), un ironist incorigibil. Am putea spune ca Alexandru Stanca
ramane mai curand un pretext pentru a se spune cate ceva adevarat despre realizarile epocale de
odi nioara si despre fostii revolutionari de tipul lui Ciutac, devenit un chiabur contemporan,
comerciant de (cu) porci, care nici nu-l recunoaste pe Stanca (nu-l invita cel putin pe-o clipa in
ograda), sau al lui Ion Roman, contabil care de mult nu mai pune vreun pret pe ideile
revolutionare si care este de fapt cel mai necrutator apreciator al realitatii sovietice de odinioara.
Se tem oamenii unii de altii, Alecule, si se urasc. Nu pot imparti lumea! Iaca, ai fost tu in Spania,
ai luptat pentru niste straini; in
Franta zici c-ai luptat, ei si? Ce, s-a schimbat ceva? Stai, asculta ma! Te-a multumit cineva? Ti-a
pus cineva monument? Cu ce-ai ajuns tu la batranete? Nici casa, nici tara, nici copii, nici un
coltisor unde sa-ti pui capul... Stai!... Si toate numai pentru ca oamenii sunt rai, egoisti! (...)
Unchiul e gata sa sara de pe scaun, apoi se calmeaza...
De unde-ai scos, Ioane, filozofia asta? Intr-adevar, parca te stiam mai altfel!
Contabilul pufneste:
De unde, de unde... Din viata, de unde! Ce-am vazut eu din viata asta? Numai rau, din toate
partile si de la toti... .
La inca o incercare a lui Alexandru Stanca de a-l convinge ca in societatea sovietica sunt realizari
remarcabile Ion Roman ii da replica definitiva: Tu sa nu-mi spui mie asa lucruri, auzi! Sa nu-mi
vorbesti asa ceva! N-ai dreptul! Tu n-ai urcat un deal de patruzeci de ani cu crucea in spate! N-ai
urcat!
Daca Aureliu Busuioc ar fi reusit sa spuna numai acest adevar despre puterea sovietica in 1973,
si inca si atunci romanul sau
Unchiul din Paris ar avea pentru ce fi apreciat. Or, el este plin de atare adevaruri, spuse in mod
aluziv, de cele mai multe ori ascunse indaratul glumelor interminabile ale studentului Richi.
Am putea spune ca jumatate din succesul romanului este asigu rat de Richi. Ba de ce n-am zice:
de autor, care s-a travestit in acest narator deosebit de volubil, inventiv, subtil si am mai remarcat
agreabil?
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Vasile Coroban, Romanul moldovenesc contemporan, Chisinau, Ed.
Cartea moldoveneasca, 1969; editia a II-a, 1974.
Mihai Cimpoi, Vocatia epica a poetului. In cartea lui: Disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1969.
Ion Ciocanu, Eroicul si expresia lui. In cartea lui: Dialog continuu ,
Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1977; Tentatia exemplaritatii. In Limba romana , 1995, nr. 6.
Anatol Gavrilov, Singur in fata dragostei la o noua lectura. In cartea lui: Reflectii asupra
romanului , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1984.
Nicolae Biletchi, Romanul si contemporaneitatea, Chisinau, Ed. Stiinta, 1984.
Mihail Dolgan, Aureliu Busuioc. In cartea: Mihail Dolgan, Nicolae
Biletchi, Vasile Badiu, Creatia scriitorilor moldoveni in scoala (Nicolai Cos tenco, Aureliu
Busuioc, Vladimir Besleaga, Gheorghe Malarciuc) , Chisinau,
Ed. Lumina, 1990.