Sunteți pe pagina 1din 1

Caracterizarea personajului Onache Cărăbuș din opera ‚‚Povara bunătății

noastre‚‚ de Ion Druță.

Onache Cărăbuș este personajul principal al textului ,,Povara bunătății


noastre,, de Ion Druță.
Acesta face parte din tipul țăranului perseverent deoarece este un om harnic
care își lucra singur pămîntul și a reușit să construiască o casă (,,O făcuse singur și
trebuia s-o cunoască,,). Tipologia este susținută și de intenția sinceră a
protagonistului de a păstra și de a promova virtuțile și tradițiile naționale (,,Era
fericit că auzea în jur limba maternă,,).
Aspectul moral al personajului este marcat de optimism. Chiar dacă petrece
patru ani la război, Onache se bucură de micile aspecte ale vieții cotidiene pe care
unii oameni nici nu le iau în seamă (,,Era fericit că vine avînd același număr de
mîini și picioare pe care îl avea plecînd de acasă,,). Protagonistul este, de
asemenea, o fire loială deoarece își iubește locul natal și se intoarce în sat (,,În cei
patru ani de război, sătucul s-a transformat în inima lui Onache în tot ce avea el
mai sfînt,,).
Onache poate fi asociat cu alt personaj care face parte din aceeași tipologie-
Johann Muritz din opera ,,Ora douăzeci și cinci,, de Constantin Virgil Gheorghiu.
Ambele personaje sunt jertfe ale războiului. Protagoniștii întruchipează concepția
și destinul poporului nostru care, pe parcursul istoriei a suferit din cauza
numeroaselor lupte de eliberare națională (,,stăteau invalizi veniți din același
război, stăteau abătuți, cu mîinile fripte, cu ochii triști,,).
Onache Cărăbuș este o personalitate lucidă. În ciuda faptului că nu primește
susținere din partea societății, el rămîne de neclintit. El se adaptează rapid la
schimbările vertiginoase și se opune realităților crude ale vieții. (,,Onache, cam
stingherit de-o asemenea întîlnire, îi salută cu o cimilitură adunată și potrivită
cuvînt la cuvînt prin tranșeele umede, dar nimeni nu-i asculta vorba,,).
În cele din urmă, afirm că protagonistul este exemplul personajului literar, care
prin sistemul propriu de valori, inspiră apărarea virtuților naționale, cum ar fi
vatra părintească, munca cinstită, optimism și cinste. Acest fapt demonstrează
importanța educativă a lecturii și îl face un model demn de urmat.

S-ar putea să vă placă și