Poeziile “Sufletul satului” și “Satul minunilor” de Lucian Blaga prezintă

spațiul rural drept un loc al spiritualității. Factorul generator de minuni

este liniștea, datorită căreia, omul își poate regăsi puritatea. Motivul
este accentuat în secvențele “Aici orice gând e mai încet”, și respectiv
“Drumeaguri ades ocolit-am prin liniști”. Motivul comuniunii cu natura
se evidențiază prin comparația “Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi/ Ca
un miros sfios de iarbă tăiată”. El marchează satul ca o lume curată și
pură. La fel, imaginea lunii din a doua poezie: “după mersul albastru al
lunii” redă satului putere magică și misterioasă.