Tema Primul an de viață

1. Caracteristica nou-născutului.
2. Dezvoltarea somato-fiziologică în primului an de viață (pruncia).
3. Achizițiile în dezvoltarea copilului în primul an de viață
4. Dezvoltarea conduitei la prunc
1) senzitivo-perceptivă;
2) motorie
3) verbală
4) afectivă
5) sociabilă
6) inteligentă.

Caracteristica nou-născutului.
La naștere, copilul trece dintr-un mediu relativ constant, condiționat de creșterea și
dezvoltarea în perioada intrauterină, într-un mediu aerian în care treptat trebuie să devină o
personalitate rațională. Deși nașterea este un stres puternic, copiii normali sunt înzestrați cu
toate cele necesare, pentru a trece cu succes acest prag. Înainte de naștere, organismul
copilului eliberează multă adrenalină și noradrenalină, ca urmare a stresului, ceea ce
compensează insuficiența de oxigen și pregătește copilul de respirația cu ajutorul plămânilor.
De aceea doar copilul își anunță apariția pe lume cu primul țipăt. Întâile mișcări respiratorii
sunt grele pentru copil, deoarece lichidul, care umplea plămânii, trebuie să se scurgă, iar
alveolele să se umple cu aer. Peste câteva minute, majoritatea nou-născuților încep să respire
regulat.
În organismul copilului circulă un șir de substanțe care diminuează durerea. Datorită
acestor substanțe, majoritatea nou-născuților, îndată după naștere, sunt destul de activi și
receptivi. Multi specialiști consideră că anume aceasta este perioada activismuiui ridicat și
durează nu mai mult de o oră, fiind ideală pentru primul contact al copilului cu părinții.
La exterior, nou-născuții par a fi lipsiți de apărare. În realitate, ei sunt pregătiți pentru
viața în noul mediu. Mai multe sisteme, respirator, circulator, digestiv, termoregulator,
nervos, sunt implicate direct în asigurarea adaptării la noul mediu. Perioada de nou-născut
cuprinde primele două luni de viață.
Primul țipăt este deosebit de important, reprezentând treapta inițială în dezvoltarea copilului.
În urma primelor inspirații plămânii se umplu cu aer și încep să funcționeze generând
schimbări în activitatea altor sisteme. Aceste schimbări continuă câteva zile după naștere.
Sistemul digestiv, termoregulator cer o perioadă mai mare de adaptare la noile condiții, de
aceea în primele zile nou-născutul trebuie învelit mai călduros. Cu timpul ei își pot menține
constantă temperatura corpului, datorită depunerilor de grăsime la câteva săptămâni după
naștere.
La început, viața copilului în noul mediu este determinată de unele mecanisme înnăscute.
Copilul se naște cu un anumit bagaj de reflexe necondiționate, înnăscute, care-i asigură
adaptarea la noul mediu. Printre acestea se numără:
Reflexul sugerii apare încă în perioada intrauterină. După naștere, copilul începe a suge
orice obiect, care-i nimerește în guriță.
Reflexul agățării apare încă în perioada intrauterină. Dacă atingem palma copilului, la el
apare reacția de apucare. Curios este faptul că, copilul se agață nu numai cu mânuțele, dar și
cu piciorușele.
Reflexul respirator apare la copil fără o pregătire specială și întreține activitatea vitală.
Reflexul respingerii apare la atingerea tălpilor copilului. Dacă-I așezăm pe burtică și
punem palma la tălpile lui, copilul o folosește ca punct de sprijin, pentru a se mișca înainte.
 Reflexele atavice devin evidente atunci când copilul nimerește în apă, unde face mișcări
de înot.
Dezvoltarea somato-fiziologică în primului an de viață
Pruncia este prima perioadă de viață stabilă în dezvoltarea copilului și include perioada
primului an de viață. Primele două luni reprezintă perioada de nou-născut, în care are loc
adaptarea copilului la noul mediu de viață. Comparativ cu puiul de animale, care este
independent imediat după naștere, copilul, fiind mai puțin înzestrat instinctiv, rămâne încă
mult timp dependent de părinți.
În această perioadă, copilul doarme mult, ceea ce sporește ritmul de creștere. În primul an
de viață ritmul creșterii este cel mai dinamic, copilul crescând în medie cu 23 - 24 cm,
atingând la finele anului înălțimea de 74 - 75 cm. Sporiri evidente se observă și în greutate.
Greutatea de la naștere, la vârsta de 4 - 5 luni se dublează, datorită unei creșteri lunare de 750
g. Treptat, ritmul creșterii devine mai lent, scăzând de la 500 g în primele 4-8 luni până la 250
- 300 g lunar până la vârsta de un an. În primul an de viață copilul crește în greutate cu 6 - 6,5
kg, atingând la sfârșitul anului greutatea de aproximativ 9,5-10 kg.
Caracteristicile corporale, fizice ale pruncului. Pruncul are caracteristici specifice în ceea
ce privește raportul dezvoltării diferitelor segmente ale corpului: capul mare în raport cu
trunchiul, toracele, îngust la naștere, la vârsta de 3 - 4 luni devine mai lat, datorită creșterii
rapide în lățime. Membrele inferioare ale pruncului sunt scurte ca la nou-născut.
Încă din primii ani de viață, fetele se deosebesc de băieți. Ele au greutate și înălțime mai
mici, decât băieții, în schimb, țesutul gras este mai bine dezvoltat pe brațe și coapse, ceea ce
determină primele diferențieri ale formelor la cele două sexe.
În această perioadă, apar cei dinții temporari - dinți „de lapte". La copiii cu o dezvoltare
normală, primul incisiv apare în jurul vârstei de 8 luni, iar la un an și 2-3 luni copilul are toți
cei 8 incisivi. Erupția dinților la fete are loc mai devreme decât la băieți.
În această perioadă, crește mult lungimea mâinii și a labei piciorului datorită perfecționării
mișcărilor. Actul de apucare, însușirea posturii bipede, statul în picioare „copăcel", mersul
contribuie la perfecționarea mișcărilor.
Greutatea creierului la prunc constituie aproximativ a patra parte din greutatea creierului
omului adult. Numărul celulelor nervoase este același ca și la omul matur, însă ele nu sunt
dezvoltate până la capăt. De aceea, pentru dezvoltarea creierului copilului un rol important îl
are exercitarea intensă a analizatorilor. În acest scop copilului i se vor transmite permanent
excitații din exterior. În cazul izolării senzoriale, dezvoltarea copilului încetinește.

Achizițiile în dezvoltarea copilului în primul an de viață

Primul an de viață este dominat de acumularea experiențelor în 3 achiziții fundamentale:
1) apucarea și mânuirea elementara a obiectelor, 2) mersul; 3) rostirea primelor cuvinte.
Mal mulți savanți, printre care Stanli și Nansi Grinspen (1985), M Alnswort (1973), Dj.
Bowlby (1973), au evidențiat mai multe etape în dezvoltarea pruncului:
I. Adaptare și interes față de mediu. Această etapă durează până la vârsta de 3 luni și se
caracterizează prin adaptarea copilului la noul mediu de viață, la mediul social, deosebit de
bogat în stimuli și informație.
II. De îndrăgostire, care cuprinde vârsta de la 2 până la 7 luni. În această perioadă, copiii
recunosc oamenii apropiați și își orientează toată atenția asupra lor, nu asupra străinilor.
Lumea li se pare atractivă, emoțională și plină de plăceri, demonstrând acest lucru prin
zâmbet, acțiuni, mișcări cu întreg corpul.
III. Dezvoltarea comunicării intenționate (de la 3 luni până la 10 luni). În mare parte,
această etapă se suprapune pe cea precedentă. Copiii încep să dialogeze cu cei din jur. Mama,
tatăl, frații, surorile comunică cu copilul și el susține comunicarea.
IV. Apariția simțului stabil al Eu-lui (de la 9 luni până la 18 luni). Copiii de un an mai
bine se pot deservi și au un rol activ în relațiile cu părinții. Ei pot să-i înștiințeze pe maturi
despre necesitățile lor.
 Dj. Bowlby menționa că copiii, asemenea animalelor, apar pe lume cu forme programate
de comportare, care-i ajută să fie mai aproape de mama lor. Un atare comportament mărește
probabilitatea protejării lor de pericol, sporește siguranța lor. Zoologul austriac K.Lorenz a
observat, că boboceii deîndată ce ies din ou își urmează mama, iar dacă aceasta îi părăsește,
merg după ea și nu după altă gâscă. Observând comportamentul puilor de gâscă, de maimuțe,
savanții au constatat că toți puii apăruți pe lume se țin de mama lor. Un asemenea
comportament este specific și pentru copil.

Dezvoltarea conduitei la prunc

Principalele elemente de conduită, care înregistrează progrese evidente în această
perioadă, sunt următoarele: 1) senzitivo-perceptivă; 2) motorie-, 3) verbală-, 4) afectivă-, 5)
sociabilă, 6) inteligentă.
Conduita senzitivo-perceptivă. La început, copilul doar trăiește, suportă pasiv senzațiile,
iar pe parcursul dezvoltării, el singur devine generator de senzații (aruncă jucăria, deoarece
sună; mănâncă biscuiți, terci pentru că sunt dulci ca și laptele șa.). Cea mai importantă
achiziție în plan senzitivo-perceptiv, în această perioadă, este detașarea copilului de obiecte.
Dacă la început, obiectul exista pentru copil numai în cazul când era inclus în activitatea lui
(fluturat în mâini, aruncat ș a.), la sfârșitul primului an de viață, obiectul devine pentru copil
ca ceva ce există ca atare. Spre exemplu, dacă până la 7 luni obiectul ascuns înceta să existe
pentru copil, de la 8 luni el este căutat, ceea ce demonstrează, că obiectul a căpătat o existență
de sine stătătoare, care, după vârsta de 12 luni se va exprima prin intermediul limbajului.
Conduita motorie. În perioada primului an de viață, acest tip de conduită, cunoaște cele
mai spectaculoase schimbări. Se disting următoarele tipuri de comportamente motorii și con-
secințele lor asupra dezvoltării:
La 4 săptămâni se observă o mobilitate diferențiată în zona bucală. Copilul suge, caută cu
gurița hrana. La nivelul ochilor, începe a fixa obiectele, urmărește stimulii ce se deplasează
vizual.
La 4 luni copilul ține capul, devine mobil, poate întoarce capul spre zona de unde vine un
sunet cunoscut, întinde brațele spre obiecte.
La 5 luni poate prinde obiectul cu mâna.
La 6-7 luni stă pe scaun rezemat, apucă și manipulează obiectele, orientându-se după văz.
Duce la gură tot ce prinde cu mâna, palpează obiectele, le trece dintr-o mână în alta. Apare
folosirea diferențiată a mâinii drepte.
La 7 - 8 luni șade singur, stă în picoare ajutat de maturi.
La 9 luni se poate ridica în picioare, întrucât nu-și poate menține echilibrul, cade. Stă în
picioare, ținându-se de pătuc, cărucior.
La 10 luni, culcat pe burtă, se târăște înainte - înapoi, merge pe genunchi, își ține singur
biberonul, pipăie obiectele. Explorarea vizuală și digitală devin dominante față de cea bucală.
La 12 luni stă în picioare fără să fie ajutat, merge sprijinindu-se de mobilă.
Dacă la început, mișcările sunt necoordonate, treptat ele devin din ce în ce mai diferențiate.
Cele două mari achiziții ale acestei perioade, sunt apucarea și mersul. Aceste mișcări lărgesc
considerabil posibilitățile copilului în cunoaștere. Deplasarea, mersul îi permit copilului să
descopere noi obiecte, să trăiască experiențe asemănătoare în relația cu anumite obiecte.
Conduita verbală Comunicarea cu copilul este necesară în permanență, chiar și în
perioada intrauterină, nemaivorbind de perioada postnatală, când copilul trebuie să se
adapteze la noul mediu, la mediul social, să însușească conduitele sociale.
La 3 - 4 luni, apar primele forme ale comunicării nonverbale, care treptat se
perfecționează. Primele forme ale comunicării nonverbale sunt relativ simple, exprimate prin
diferite expresii ale feței - surâs, zâmbet ș a. Pe parcursul dezvoltării, apar conduite
comunicative mai complexe. Zâmbetul copilului este completat de mimică și gesturi, ceea ce
sporește posibilitățile de exteriorizare a unei anumite stări afective.
Formele comunicării capătă și o puternică încărcătură emoțională
- privirea cu tentă de plăcere, încântare la apariția adultului care-i zâmbește sau, dimpotrivă -
nemulțumire, reproș atunci când îl părăsește, probozește.
Pe la 3 luni formele comunicării nonverbale se împletesc cu cele ale comunicării verbale.
La început, apare gânguritul, iar după 4 luni - articularea vocalelor, consoanelor. O formă
superioară de dezvoltare a gânguritului o constituie lalațiunea - repetiția de silabe, care începe
pe la 5 luni.
După vârsta de 10 luni, copilul se centrează pe cuvinte, chiar dacă acestea la început sunt
imitări de sunete, care exprimă acțiunile obiectelor (mașina - bi-bi, pisica - miau-miau, câinele
- ham-ham). Pentru copil ele au înțeles de propoziții și-l ajută să-și exprime dorințele, sim-
patiile sau antipatiile, plăcerea sau neplăcerea, îi permit să realizeze conduite relativ
complexe.
Practica demonstrează, cu cât activitatea verbală a copilului, în această perioadă, este mai
intensă cu atât este mai mare probabilitatea atingerii unui coeficient de inteligență mai ridicat.
Conduita afectivă. Afectivitatea copilului este polarizată. El trăiește atât stări plăcute,
pozitive, cât și negative. Simțul plăcerii se dezvoltă pe la 2 luni, râsul - la 6 luni, bucuria - pe
la 8 luni. Pe la 3 luni se stabilizează mimica. La 5 luni apar frica și anxietatea, furia și
agresivitatea. Stările afective sunt determinate de satisfacerea sau insatisfacerea necesităților,
de apariția unor persoane străine sau chiar de un zgomot puternic, o mișcare bruscă ș.a.
Conduita sociabilității. Acest tip apare și se manifestă pe fondul și în strânsă interacțiune
cu conduita afectivă. Prezența ei poate fi surprinsă în reacții de tipul surâsului, care debutează
în jurul vârstei de 2 luni. La început, surâsul copilului este nediferențiat, se manifestă ca o
reacție la o altă reacție - surâde la surâsul mamei, altei persoane. La 4-6 luni surâsul devine
mai selectiv și bogat în interpretări - surâde doar la persoane cunoscute.
„ Sociabilitatea copilului se manifestă diferențiat față de adulți și copiii de aceeași vârstă.
Cu adulții relațiile copilului sunt bogate, profunde, fiindcă ei au experiență mare de viață și au
ce spune, demonstra. Cu copiii de aceeași vârstă, relațiile sunt sărăcăcioase, reduse. Aceste re-
lații urmează a fi dezvoltate, însușite corect.
Conduita inteligentă. În evoluția acestui tip de conduită se disting trei elemente
importante:
1) Repetarea actelor și mișcărilor, chiar a unora din componentele de conduită, pentru a
obține cele necesare - sunetul produs de jucărie pentru a fi luat în brațe;
2) Subordonarea acțiunilor unei mișcări, unui scop dinainte propus în vederea obținerii
unui anumit rezultat (ridică perna, pentru a găsi jucăria ascunsă):
3) Executarea unei mișcări cu modificări, ceea ce îi permite copilului să descopere noi
însușiri, fațete ale obiectului, noi relații ale acestuia.
J. Piaget (1965. 1989) care a cercetat conduita senzitivo-motorie, a descris câteva
constituente de conduită mai importante ale copilului, care evidențiază prezența ei. Dacă unui
copil i se pune o batistă pe față, el depune eforturi să se debaraseze de ea. Pe la 8-9 luni, când
cineva încearcă să-i acopere fața cu batista, copilul îi apucă mâna și îndepărtează batista.
O altă mișcare inteligentă este legată de relația cu sfoara. Când copilului, pe sfoara
căruciorului i se atârnă mai multe jucării, el va găsi jucăria dorită.
Inteligența sugarului este una concretă, practică. Ea implică acțiunea, manipularea și îl
ajută pe copil să rezolve o serie de situații problematice.
 Sursa: TROFAILA, LIDIA. Psihologia dezvoltâni. Suport de curs/Lidia Trofaila. Univ. de
Stat Tiraspol din Chișinâu - Ch.: UST, 2007 (Tipogr ..Reclama' SA). ISBN 978-9975-9630-3-
9 pp76-80.