Idealul educational: structura si  functionalitate

Daca pana in prezent am intreprins o succinta inventariere asupra conceptiilor despre

structura si determinarile idealului, in continuare vom incerca sa analizam idealul
educational, pregatind astfel terenul pentru analiza raportului-interrelatiei dintre idealul
educational si  socializare.

Mai intai facem precizarea ca idealul educational este o forma a idealului social
si  profesional si ca depinde in mai mare masura de determinarile sociale - actiunea sociala
decat de forta launtrica a individului. Daca idealul individului depinde in cea mai mare
masura de aceste resorturi si interioare, idealul educational, perspectiva si  determinarile sale
sunt mai mult de natura sociala si  depind in mai mica masura de individ, neputand insa face
abstractie de acesta. El vizeaza in primul rand sensul si proiectia sociala a individului pe un
fond cultural istoric, avand o structura cu mult mai complexa si chiar o dinamica mai rapida
decat idealurile individuale. Idealul social si  implicit cel educational difera de cel individual,
avand o semnificatie sociala profesionala si morala mai pronuntata. Aceste tipuri de idealuri
difera in primul rand de structura si conditionarile vietii sociale, si nu de structura psihologica
a individului. Cea care intermediaza raportul individului cu societatea din perspectiva
idealului educational este educatia. Nu trebuie insa exagerata perceptia si valoarea idealului
dintr-o perspectiva unitara si de omogenizare, pe fondul asa-zisului ideal comun sau al
„marelui ideal” intrucat din aceasta perceptie si evaluare omogena pot rezulta consecinte
periculoase in atingerea unor obiective individuale uneori disociate de cele colective.
Principalul efect negativ ar consta in eliberarea raspunderii si responsabilitatii individuale si a
declinarii acestora colectivitatilor. Concentrarea privirii-atentiei pe marile idealuri inabusa
tendinta naturala catre actiuni si responsabilitati la nivel micro si individual prin crearea unui
spatiu simbolic al cooperarii-raspunderii colective, cu efecte contraproductive atat pentru
grup  cat si pentru individ. In acelasi timp, grupul si colectivitatea diminueaza sentimentul
individului si al raspunderii sale prin exacerbarea sentimentului apartenentei si, asa cum am
aratat, a declinarii competentei si raspunderii, a interesului si chiar motivatiei individuale in
favoarea celei colective, difuza si divergenta uneori. Aceasta perceptie simbolica, prin prisma
idealului social si colectiv a condus uneori la estomparea idealurilor „mici” ale individului, in
mod deosebit a celor profesionale si educationale. In acest context idealul educational
reprezinta in mai mare masura modelul de personalitate pe care il proiecteaza si urmareste
societatea, si nu imaginea proiectata de catre individ in spatiul trebuintelor de autorealizare
profesionala si chiar civica.

Dupa aceste succinte idei premergatoare, vom analiza in continuare semantica

conceptului de ideal educational. Intr-o prima definire, asa cum rezulta din Dictionarul de
Pedagogie, idealul pedagogic (educativ) ar fi „modelul sau prototipul dupa care sa fie format
orice copil, orice tanar, prin ajutorul educatiei“. In acest model ar fi sintetizate si  reflectate
cele mai inalte cerinte si  aspiratii ale societatii viitoare, partial idealul educational fiind
independent de individ, fiind expresia unor dimensiuni axiologice si  teleologice
supraindividuale. Elevul, tanarul in general, trebuie sa asimileze si  sa accepte un model spre
care tinde in primul rand societatea si  nu exclusiv acesta.

Se subintelege ca factorii ce mediaza si  intermediaza aceste raporturi dintre individ si

societate sunt educatia si socializarea, ultima constituindu-se intr-o premisa a unui act
educational eficient, ambele avand o capacitate persuasiva in vederea acceptarii idealului
educational, a modelelor oferite de scoala si  societate in general.

Asa cum se poate deduce, idealul educational nu reprezinta suma idealurilor

individuale, abordarea analitica putand fi mai mult de natura holistica si deductiva decat
taxonomica si inductiva. Idealul educational reprezinta deopotriva constiinta educativa a
societatii cat si  tipul de personalitate pe care o comunitate doreste sa-l formeze in randurile
viitorilor cetateni. Totodata, el poate deveni un etalon al societatii viitoare, o configurare de
valori fundamentale si  un „proiect dinamic deschis care sintetizeaza un ansamblu de insusiri
si determinari proprii omului societatii noastre“, cum avea sa-l defineasca I. Nicola (1994) in
lucrarea de referinta asupra careia facem trimitere.

Intreprinzand o complexa analiza asupra idealului educational, autorul citat este primul
care realizeaza un model structural al idealului educational, printre elementele structurale
imbinand calitatile potentiale ale personalitatii - componenta antropologica si  calitatile
actionale ale personalitatii - componenta actionala, pe fondul unui nucleu al idealului ce
cuprinde vocatia si  creativitatea de ale carui grad de integrare depinde, in ultima instanta,
idealul educational. In opinia autorului citat, idealul educational proiecteaza ca deziderate
fundamentale elementele structurale ale personalitatii armonioase si creatoare, integral -
vocationale, capabile sa exercite si sa initieze roluri sociale in concordanta cu propriile
aspiratii si  cerinte sociale. De aceea,               I. Nicola percepe esenta idealului educational
„ca expresie concentrata a unor necesitati  istorice“ fiind „determinat de anumite conditii
sociale obiective societatii romanesti in procesul dezvoltarii sale”. El desprinde un tip aparte
a idealului, idealul vocational, care asa cum afirma in lucrarea citata, „reprezinta o cerinta
fireasca a dezvoltarii productiei materiale“ si, totodata, un element component al nucleului
idealului  educational. In acelasi  timp, autorul citat, in editia lucrarii Pedagogie, aparuta in
anul 1994, desprinde trei dimensiuni ale idealului educational:

1)      dimensiunea sociala (sa fie congruent sau coextensiv unor cerinte sociale);

2)      dimensiunea psihologica (sa raspunda nevoilor si  posibilitatilor indivizilor; sa

nu fie cu mult peste putinta oamenilor);

3)     dimensiunea pedagogica (sa permita o transpunere practica in planul instructiv-

educativ).

        Elementele structurale si raportul dintre aceste componente ale idealului

educational pot fi prezentate ca in schema de mai jos.

Raportandu-se la nivelurile de la care trebuie sa se porneasca in fixarea unui ideal

educational, acestea ar putea fi dupa unii autori (Nicolescu M.) urmatoarele:

a)      determinarea sociala (tipul si  esenta societatii);

 b)      modelul dezvoltarii ideale a personalitatii istoriceste determinat;

c)      valorile fundamentale ale lumii contemporane (democratia, umanismul,

civismul, toleranta, respectarea drepturilor omului etc.);

d)     traditiile culturale, valorile nationale intemeiate istoric.

Devenit un concept fundamental al pedagogiei si  sociologiei educatiei, prin idealul

educational este reflectata conexiunea dintre realitatea sociala si educational-culturala
si  devenirea personalitatii si  societatii, a personalitatii dezirabile, cum defineste L.
Antoanesei idealul educational.

Din acest punct de vedere, idealul are o valoare orientativa, nefiind doar un reper
actional ci si  un cadru de referinta axiologica si teleologica pentru intreaga activitate
educationala. In acelasi  timp, asa cum il defineste C. Cucos in lucrarea sa „Pedagogie“,
idealul educativ este „o instanta valorica din care iradiaza norme, principii, scopuri si
obiective determinate, care directioneaza procesul de formare a tinerei generatii“. In
acelasi  timp, idealul educational „determina si  forteaza realitatii educative sa urmeze un
anumit traseu valoric, filtreaza - selectiv - o serie de imperative supraordonate, ghideaza si
legitimeaza axiologic strategii educative, sanctioneaza trasee periferice sau rezultate
educationale catastrofice“. El poate fi si   rezulta unui „compromis“, „mai mult sau mai putin
inteligent, care se negociaza intre sistemul educativ, sistemul culturii si macrosistemul
social“, cum avea sa sustina L. Antoanesei in lucrarea „Paideia. Fundamentele culturale ale
educatiei“.

Din perspectiva evaluarii valentelor functionale ale idealului educational, acesta are o
dubla natura functionala. Una la nivel macrosocial, unde rolul sau se manifesta in orientarea
si  fundamentarea strategiilor educationale, in corespondenta cu orientarile predictibile ale
actiunilor educationale, ce vizeaza in esenta deciziile si reformele initiate de societate in
planul structurilor educationale si ale continuturilor educatiei. A doua, in plan microsocial,
avand o incidenta mai vizibila asupra individului si  microcolectivitatilor scolare. Din cea de-a
doua perspectiva se resimte in mai mare masura individualizarea si personalizarea, nefacandu-
se abstractie nici de efectele educationale si  socializatoare. Chiar daca obiectivele
educationale capata un grad de specificitate mai ridicat, ele trebuie sa fie in concordanta cu
idealul social si educational, cu imperativele actului educational si  socializator. Intreaga
activitate didactica trebuie sa se desfasoare in conformitate cu obiectivele, scopurile si  idealul
educational dintr-o anumita societate si  etapa istorica.

Un alt punct de vedere interesant asupra idealului educativ si, mai ales asupra
delimitarilor facute intre idealul si  copul educativ, il regasim la I. Bontas in lucrarea de
referinta – „Pedagogie“. Pentru autorul citat, idealul educativ si scopul reprezinta categorii
fundamentale ale pedagogiei, ele desemnand finalitatea actiunii educative. Cu toate ca au
conotatii semantice asemanatoare, vizand proiectia personalitatii ca finalitate a actiunii
educative, dupa cum sublinia autorul citat anterior, idealul educational educativ priveste in
opinia acestuia „proiectia relativ perfecta a personalitatii ca finalitate a actiunii educative
ideale, iar scopul educativ priveste proiectia relativ optima a personalitatii ca finalitate a
actiunii educative concrete.” Daca prin idealul educativ facem oarecum abstractie de
individul concret, de cerintele si  aspiratiile sale educationale, prin scopul educativ ne
apropiem in mai mare masura de mijloacele si  posibilitatile educationale regasite in actiunile
educationale. Educatia vizeaza din aceasta perspectiva obiective si scopuri educationale
riguros elaborate si nu idealuri educationale cu finalitati probabilistice si oarecum disociate
obiectivelor procesului instructiv-educativ. Daca idealul educational vizeaza armonia,
libertatea si  implinirea personalitatii, scopurile educatiei sunt circumscrise unor determinari
conjuncturale-istorice, asa cum si  idealul educational s-a diferentiat in evolutia istorica a
societatii si  umanitatii. Ambele reprezinta atat un model proiectiv, o anticipare ideala, cat
si  un imperativ ce implica vointa si efortul individului si  societatii in realizarea sa. De aceea,
idealul si  scopul educativ sunt strict legate de actiunea educationala si,  asa cum vom vedea,
nu poate face abstractie nici de socializare. Idealul educativ confera actiunii educative un
caracter constient, activ, creator si  prospectiv. Prin el este presupusa si  propusa o anumita
strategie educationala ce vizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii sub raport intelectual,
socio-moral, profesional, fizic etc.

Fara ideal in general si fara ideal educativ in special, nici individul nici societatea nu
ar fi progresat. Din acest punct de vedere idealul, si  in mod deosebit idealul educational, pot
fi considerate un principal vector al progresului social-istoric, al societatii si  umanitatii.
Idealul a dat si va da omului si societatii optimism, dinamism, incredere si  perspectiva.

Lipsa de ideal, mai ales la categoria tineretului, inseamna stagnare, inertie, plafonare,
ignoranta, refractarism, individualism si  egoism, nonvalori contemporane cu care se
confrunta cea mai mare categorie din randul tineretului.
 Cauzele sunt binecunoscute, mai putin insa efectele ce se intrezaresc intr-o perspectiva
nu prea indepartata. La baza acestora sta lipsa idealului de viata, starea anxiogena a celor mai
multi, determinata de vitregia vietii sociale prezente, de calitatea vietii si a relatiilor sociale in
multitudinea si diversitatea formelor lor de manifestare.

Fiind in concordanta cu dezvoltarea social-economica dintr-o anumita etapa istorica,

idealul educativ nu poate face abstractie de suportul material si  chiar spiritual al societatii
si  epocii respective, dar nici de interesele, motivatiile si exigentele individului, ale
personalitatii acestuia. In acelasi  timp, idealul educational trebuie sa fie in concordanta cu
posibilitatile reale de realizare, cu potentialul educational, material si spiritual, cu teoria si
practica educationala in vederea realizarii personalitatii umane corespunzatoare cerintelor
societatii si indivizilor acesteia. Desigur, idealul are un caracter dinamic, adica se modifica in
functie de dezvoltarea istorica a societatii si umanitatii si, nu in ultima instanta, de mutatiile
petrecute in structura psihofiziologica si psihosomatica a individului. O asemenea incursiune
si  retrospectiva istorica asupra idealului educational (pedagogic) a fost realizata de C.
Narly in „Texte Pedagogice“ (Antologie), lucrare editata sub denumirea de “Pedagogie
Generala“, in anul 1996, de aceea nu vom insista asupra acestei perspective istorice in analiza
idealului educational. Completand acest demers analitic, I. Bontas, in lucrarea citata, face
referinte si  asupra idealului educativ in epoca moderna (sec. XVII – XX) si, in mod deosebit,
in societatea democratica romaneasca de dupa evenimentele din decembrie 1989. Daca pana
in perioada moderna idealul educational viza mai mult obiective cognitive volitionale
si  caracteriale si  o armonizare intre bine si  frumos, avand finalitati mai putin pragmatice, in
epoca moderna si in contemporaneitate idealul educativ se circumscrie tot mai mult unor
cerinte si  determinari praxiologice pragmatice. Din acest punct de vedere, J. Locke aprecia ca
ideal educativ formarea unui om intelept, virtuos, a gentlemenului, spre a deveni un om de
afaceri activ, cu initiativa, prefigurand modelul idealului educativ contemporan, iar J.J.
Rousseau, mai aproape de realitatea contemporana, intrevedea prin finalitatile idealului si
actiunilor educationale, invatarea mestesugului de a trai, formarea unui om sanatos, cu o
cultura solida, cu o meserie si cu calitati morale demne, imperative educationale apropiate si
idealului educatiei contemporane. Tot dintr-o perspectiva practica si pragmatica se sitmarele
pedagog ceh, J.A. Comenius - Komensky, care aprecia ca ideal educativ formarea unui om cu
bune deprinderi.
 Avand un caracter dinamic, de relativa continuitate si  permanenta, idealul educativ
cunoaste transformari radicale in societatea democratica romaneasca prezenta. Prin toate
formele educatiei, idealul educational vizeaza un prototip de personalitate integral vocationala
si creatoare (I. Nicola), complexa, integrala, multilaterala, armonioasa (I. Bontas), capabila sa
se adapteze la schimbari si restructurari, pe care am denumi-o personalitate dinamica
adaptativa, cu resurse intelectuale dar si cu un potential psiho-comportamental corespondent
cerintelor societatii prezente si  viitoare. Asa cum prezinta I. Bontas schema generala a
obiectivelor idealului educational - sub raport psiho-pedagogic, acestea s-ar concretiza in:

a)      obiective cognitive (de cunoastere sau intelectuale): dobandirea de cunostinte;

formarea de abilitati si capacitati intelectuale dintre care: gandirea logica,
rationala, euristica etc.;

b)      obiective psihomotorii (actionale sau practice), de aplicare si  creatie: formarea

de priceperi, deprinderi si   obisnuinte, care sunt urmarite si  in obiectivele
educatiei militare alaturi de celelalte;

c)      obiective afective (conative) - care dezvolta emotii si  sentimente si  asupra

carora in educatia si  pregatirea militara ar trebui sa ocupe un loc important;

d)     obiective volitionale si caracteriale: formarea trasaturilor de vointa si  caracter.