Politici educaţionale privind formarea cadrelor didactice

Un document de o valoare teoretică şi practică deosebită a fost dat publicităţii de

către Comisia Europeană în iunie 2005. Acest text prezintă principiile europene comune
pentru competenţele şi calificările profesorului, care au fost elaborate ca răspuns la
provocările formulate în Raportul interimar Comun de către Consiliul Educaţiei şi
Comisia Europeană privind progresul către Educaţia şi Pregătirea Profesională 2010.
Ele au ca scop sprijinirea dezvoltării de noi politici la nivel naţional sau regional, după
caz. În această lucrare prin profesor se înţelege o persoană căreia i se recunoaşte statutul
de profesor (sau echivalentul) în conformitate cu legislaţia şi legile unei ţări date.

Documentul specifică faptul că profesorii joacă un rol crucial în sprijinirea

experienţei de învăţare a tinerilor şi a adulţilor. Ei sunt actorii cheie în evoluţia
sistemelor de educaţie şi în implementarea reformelor

Principii comune europene:

• pregătire universitară - profesorii trebuie să fie absolvenţi ai instituţiilor de

învăţământ superior sau echivalentul lor. Orice profesor trebuie să aibă posibilitatea de
a-şi continua studiile până la cel mai înalt nivel pentru a-şi dezvolta competenţele
profesionale şi a progresa în profesiunea sa. Educaţia profesorilor este multidisciplinară.
Aceasta înseamnă ca profesorii să aibă:

1. cunoştinţe specifice disciplinei/disciplinelor predate;

2. cunoştinţe de pedagogie;

3. abilităţi şi competenţe necesare pentru a îndruma şi ajuta elevii şi

4. o înţelegere a dimensiunii sociale şi culturale a educaţiei. Profesorul răspunde

la nevoile individuale ale elevilor într-un mod cuprinzător. Abilităţile practice şi
educaţia ştiinţifică şi academică le dă profesorilor competenţa şi încrederea de a fi
practicieni reflectivi care discern informaţia şi cunoştinţele.

• profesie amplasată în contextul învăţării permanente (de-a lungul vieţii) -

dezvoltarea profesională trebuie să continue pe toată durata carierei şi trebuie sprijinită
şi încurajată de sisteme coerente la nivel naţional, regional, şi/sau local, după caz.
Profesorii trebuie să contribuie la procesul prin care elevii lor vor deveni ei înşişi
oameni care să înveţe singuri toată viaţa.

• profesie mobilă – mobilitatea trebuie să fie o componentă centrală a

programelor de educaţie iniţială şi continuă a profesorilor. Profesorii ar trebui să meargă
în alte ţări europene în scopuri de dezvoltare profesională. Ţara gazdă le va recunoaşte
statutul iar ţara lor va recunoaşte şi aprecia participarea. Mobilitatea este şi între
diferitele nivele de educaţie şi către diferite alte profesiuni din cadrul sectorului
educaţiei.

• profesie bazată pe parteneriate – instituţiile care asigură educaţia profesorilor ar

trebui să lucreze în parteneriat cu şcoli, societăţi economice, întreprinderi industriale,
furnizori de pregătire profesională.

Pentru a implementa principiile comune europene, se fac următoarele

recomandări celor responsabili de politicile la nivel naţional sau regional:

1. profesorii trebuie să fie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior sau

echivalentul acestora.

2. programele de educare a profesorilor trebuie distribuite în toate cele 3 cicluri

(conform procesului Bologna) de învăţământ superior pentru a le asigura locul în
învăţământul superior European şi pentru a creşte oportunitatea de avansare şi
mobilitate în cadrul profesiei.

3. Contribuţia în cercetare şi în rezolvarea problemelor practice care duc la

dezvoltarea noilor cunoştinţe privind educaţia şi pregătirea profesională trebuie
promovate.

4. Parteneriate între instituţiile unde profesorii sunt angajaţi, industrie, cei ce

asigură pregătirea profesională şi instituţiile de învăţământ superior, trebuie încurajate
să sprijine pregătirea de înaltă calitate, şi practica efectivă şi să dezvolte reţele de
inovaţie la nivel local şi regional.

5. Strategii de învăţare permanentă (de-a lungul vieţii) prin resurse coerente şi

adecvate, care să cuprindă activităţi de dezvoltare formale şi informale, sunt necesare
pentru a asigura dezvoltarea profesională continuă a profesorilor. Aceste activităţi, care
includ pregătirile de specialitate şi pedagogice, trebuie puse la dispoziţie pe întregul
parcurs al carierei lor şi trebuie recunoscute în mod corespunzător.
 6. Conţinutul programelor de formare profesională iniţială şi continuă trebuie să
reflecte importanţa abordărilor interdisciplinare şi în colaborare pentru învăţare.

7. Proiectele de mobilitate pentru profesori trebuie facilitate şi promovate ca

parte integrantă a programelor de formare profesională iniţială şi continuă.

8. programele de formare profesională iniţială şi continuă trebuie să asigure

faptul ca profesorii să aibă cunoştinţe şi experienţă în cooperarea europeană pentru a le
permite să aprecieze şi să respecte diversitatea culturală şi să-i educe pe elevi pentru a
deveni cetăţeni ai U.E.

9. Oportunităţile pentru a studia limbile europene, inclusiv vocabularul de

specialitate, pe parcursul formării iniţiale a profesorilor şi a programelor de formare
profesională continuă, trebuie să fie disponibile şi promovate.

10. Trebuie dată prioritatea dezvoltării încrederii şi transparenţei mai mari a

calificărilor profesorilor în Europa pentru a permite o recunoaştere reciprocă şi o
mobilitate crescândă.

În concluzie, formarea profesorilor în prag de nou mileniu va fi determinată de

elaborarea unor noi metode de evaluare a diferitelor modalităţi de formare,

servind interesul eficientizării, care presupune prevederea altor strategii. Se mai prevede
crearea şi dezvoltarea continuă a unui sistem de încurajare sistematică, mai substanţială,
a celor care-i formează pe profesori, formatorii, participarea profesorilor la procesul de
decizie asupra organizării activităţii de formare a formatorilor, subordonarea metodelor
de formare dezvoltării unor modele de şcoală naţională, iar metodele de formare vor
avea un caracter novator, cu accent pe soluţionarea problemelor ambientale, de interes
social şi educativ (educaţie pentru mediu, educaţie pentru sănătate, educaţie
interculturală, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, mondializarea vieţii socio-
culturale, ştiinţifice şi economice, a gusturilor), necesitatea de a mări durata formării
profesionale, imprimând acesteia un caracter pragmatic.