Ținte strategice 2020-2025

Ținta 1
Asigurarea calității serviciilor educaționale în vederea formării abilităților de viață, a
împlinirii și a dezvoltării personale, a integrării sociale și profesionale pentru toți elevii

OBIECTIVE SPECIFICE:
1.1 Creșterea calității procesului instructiv-educativ prin diversificarea metodelor de
predare-învățare cu accent pe caracterul aplicativ al lecțiilor și pe formele de organizare
grup-echipă;
1.2 Diversificarea ofertei educaționale prin derularea unor cursuri opționale cu tematică
specifică dezvoltării abilităților pentru viață (educație pentru sănătate, educația pentru
mediu, educație antreprenorială, educația financiară, participarea la dezbateri/debate);

1.3 Optimizarea instrumentelor de identificare a nevoilor de învățare și dezvoltare

personală, crearea unor strategii de asigurare a calității și realizarea unor instrumente de
constatare a gradului de satisfacție a beneficiarilor;

1.4 Formarea continuă a personalului didactic, în vederea dezvoltării abilităților de viață

ale elevilor.

ȚINTA 2
Corelarea competențelor educaționale cu competențele cheie prin transferul
experiențelor din proiectele europene și internaționale, în perspectiva învățării pe tot
parcursul vieții

OBIECTIVE SPECIFICE:
2.1 Dezvoltarea competențelor elevilor de la profilul pedagogic de a proiecta în
colaborare cu profesorii metodiști curs opțional, bazat pe problematica geo-politică
actuală
2.2 Dezvoltarea competențelor digitale relevante pentru piața muncii prin creare
instrumente digitale, platforme electronice, tutoriale și softuri educaționale

2.3 Valorificarea maximă a potențialului de învățare prin dezvoltarea la elevii și

profesorii VET a competențelor de integrare creativă a artelor în celelalte arii curriculare

2.4 Participarea organizației ca membru activ în rețeaua de formare Erasmus+ prin

găzduirea participanților și transmiterea lecțiilor învățate din proiecte implementate către
organizații cu mai puțină experiență în domeniu

2.5 Dezvoltarea strategiei de internaționalizare prin extinderea experiențelor de învățare

cu noi parteneri din proiecte Erasmus+

2.6 Formarea unei culturi a învățării pe tot parcursul vieții prin creşterea numărului de
proiecte locale, naţionale , europene şi internaţionale care vizează educația formală,
nonformală și informală

2.7 Operaționalizarea strategiei de internaționalizare prin dezvoltarea permanentă a

competențelor de elaborare și de implementare a proiectelor
ȚINTA 3
Armonizarea valorilor tradiționale definitorii instituției cu noile provocării ale societății
contemporane în vederea atingerii performanțelor organizației școlare

OBIECTIVE SPECIFICE:
3.1 Pregătirea inițială a viitoarelor învățătoare și educatoare din perspectiva adaptabilității
la dinamica socială și la provocările din domeniul educației
3.2 Formarea continuă a profesorilor din perspectiva rolului de mentor/ formator

3.3 Implementarea de activități de învățare colaborativă, cu scopul de a dezvolta

competențele „cheie” ale elevilor

3.4 Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor/elevilor în vederea desfășurării

optime a procesului instructiv – educativ prin contribuția la creareaunor aplicații de e-
learning

3.5 Formarea profesorilor/elevilor pentru a participa la mobilități fizice, virtuale și mixte

3.6 Dezvoltarea competențelor sociale și civice pentru participarea la viața democratică,

respectarea diversității și promovarea dialogului social

3.7 Participarea cadrelor didactice la activități de formare, respectiv de demultiplicare a

unor experiențe inovatoare în educație

ŢINTA 4
Creșterea calității în educație prin asigurarea unui climat socio-afectiv deschis,
prietenos pentru toți membrii comunității școlare și prin realizarea unui mediu favorabil
atingerii întregului potențial și stării de bine

OBIECTIVE SPECIFICE:
4.1. Stimularea motivației membrilor comunității școlare pentru a persevera în finalizarea
activităților de învățare formală și nonformală, în contextul condițiilor sociale care
generează grupuri vulnerabile de copii și adulți
4.2. Creșterea autonomiei în procesul învățării, în perfecționare și formare profesională și
din perspectiva copingului ca răspuns la provocările sociale actuale

4.3. Valorificarea experiențelor de învățare care favorizează starea de bine, dobândite din
implementarea proiectelor locale, naționale și internaționale

4.4. Realizarea unui climat de siguranță fizică și psihică pentru toți membrii comunității
școlare

4.5. Abordarea educației prin activități outdoor în vederea asigurării echilibrului fizic și
emotional, în condițiile digitalizării
 Componenta de incluziune sociala a elevilor se referă la eforturile și
strategiile educaționale destinate să asigure că toți elevii, indiferent de
originea lor socială, etnicitate, abilități sau alte caracteristici, au acces egal la
o educație de calitate și sunt incluși în comunitatea școlară. Incluziunea
socială în școli are ca scop să promoveze drepturile și șansele egale pentru
toți elevii și să creeze un mediu școlar care să favorizeze dezvoltarea
personală, socială și academică a fiecărui individ.

Iată câteva elemente cheie ale componentei de incluziune socială a elevilor:

1. Acces egal la educație: Este fundamental ca toți elevii să aibă acces la

învățământul de calitate, fără discriminare. Acest lucru implică asigurarea că
nu există bariere financiare, geografice sau sociale care să împiedice elevii
să aibă acces la școală.
2. Diversitate și acceptare: Școlile trebuie să promoveze diversitatea și să
creeze un mediu în care toate grupurile etnice, culturale, religioase și sociale
să fie acceptate și respectate. Acest lucru contribuie la formarea cetățenilor
cu mentalități deschise și la combaterea discriminării.
3. Incluziunea copiilor cu nevoi speciale: Componenta de incluziune socială
se referă și la asigurarea că copiii cu dizabilități sau cu nevoi speciale au
acces la resurse și suporturi adecvate pentru a participa pe deplin la
educație. Asta poate însemna adaptarea programelor de învățare și a
infrastructurii școlare.
4. Programarea școlară echitabilă: Este important să se asigure că toți elevii
au acces la programe școlare echitabile, care să le ofere șanse egale de a-și
dezvolta potențialul. Acest lucru poate implica atât adaptarea conținutului și
metodologiilor de predare, cât și oferirea de sprijin suplimentar acolo unde
este necesar.
5. Promovarea relațiilor sănătoase și a rezolvării pașnice a conflictelor:
Incluziunea socială se bazează și pe promovarea unui mediu școlar sigur, în
care se promovează relațiile sănătoase între elevi, iar conflictele sunt
abordate prin dialog și mediere.
6. Participarea părinților și comunității: Componenta de incluziune socială
implică și implicarea părinților, familiei și comunității în educația elevilor.
Aceștia trebuie să fie parteneri în procesul educațional pentru a asigura un
suport complet și consistent pentru copii.
 În concluzie, componenta de incluziune socială a elevilor se concentrează pe
asigurarea că educația este accesibilă și benefică pentru toți elevii, indiferent
de circumstanțele lor, contribuind la dezvoltarea unei societăți mai
echitabile și mai incluzive.

metode de incluziune sociala a elevilor

ChatGPT
Există numeroase metode și strategii pe care școlile și comunitățile le pot
utiliza pentru a promova incluziunea socială a elevilor. Aceste metode se
concentrează pe asigurarea participării active și egale a tuturor elevilor în
mediul școlar, precum și pe promovarea interacțiunii pozitive și a înțelegerii
reciproce între elevi. Iată câteva metode de incluziune socială a elevilor:

1. Adaptarea curriculumului: Personalizarea curriculumului pentru a se

potrivi nevoilor și abilităților individuale ale elevilor. Acest lucru poate
implica oferirea de materiale didactice suplimentare sau adaptarea
programelor de învățare pentru a ține cont de nevoile speciale ale unor
elevi.
2. Evaluarea și intervenția timpurie: Identificarea timpurie a elevilor cu nevoi
speciale sau cu dificultăți de învățare și furnizarea de intervenții adecvate.
Aceasta poate preveni excluderea și ajuta la îmbunătățirea performanței
academice.
3. Grupuri de suport și mentorat: Crearea de grupuri de sprijin pentru elevi,
în care aceștia pot discuta despre problemele lor și pot primi sprijin
emoțional și academic. De asemenea, mentorii pot fi folosiți pentru a oferi
îndrumare și modele pozitive pentru elevi.
4. Educația interculturală: Integrarea în programa școlară a educației
interculturale, care promovează înțelegerea și respectul față de culturi
diferite. Acest lucru ajută la combaterea discriminării și la promovarea
diversității.
5. Abordarea pedagogică inclusivă: Utilizarea metodelor de predare care iau
în considerare diversitatea de stiluri de învățare și ritmuri de dezvoltare ale
elevilor. Acest lucru poate include colaborarea între profesori și consilieri
pentru a se asigura că toți elevii beneficiază de un mediu de învățare
adecvat.
6. Programe de dezvoltare a abilităților sociale: Implementarea
programelor care promovează dezvoltarea abilităților sociale și emoționale
ale elevilor, precum și învățarea abilităților de rezolvare a conflictelor.
7. Măsuri împotriva bullying-ului și discriminării: Crearea unui mediu școlar
în care bullying-ul, discriminarea și hărțuirea nu sunt tolerate. Aceasta poate
implica campanii de conștientizare, politici și proceduri specifice.
8. Participarea părinților și comunității: Implicarea părinților în activitățile
școlare și promovarea parteneriatului dintre școală, familie și comunitate
pentru a sprijini elevii.
9. Programe de integrare a elevilor cu nevoi speciale: Dezvoltarea
programelor de integrare a elevilor cu dizabilități sau cu nevoi speciale în
activitățile și evenimentele școlare, astfel încât aceștia să se simtă parte a
comunității școlare.
10.Evaluare și monitorizare continuă: Monitorizarea constantă a progresului
elevilor și a efectelor strategiilor de incluziune socială pentru a se asigura că
acestea funcționează eficient și se pot ajusta, dacă este necesar.

Aceste metode și strategii pot fi adaptate la nevoile și resursele specifice ale

fiecărei școli sau comunități pentru a asigura o educație inclusivă și
echitabilă pentru toți elevii.
Incluziunea în educaţie presupune:
- Valorizarea egală a tuturor elevilor şi a personalului.
- Creşterea participării tuturor elevilor la educaţie şi, totodată, reducerea numărului
celor
excluşi din cultura, curricula şi valorile comunităţii promovate prin şcoala de masă
- Restructurarea culturii, a politicilor şi a practicilor din şcoli, astfel încât ele să
răspundă
diversităţii elevilor din localitate.
- Reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi elevii, nu doar pentru cei
cu
dizabilităţi sau cei etichetaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”.
- Insuşirea învăţămintelor rezultate din încercările de depăşire a barierelor de
accesare a
şcolii şi de participare din partea unor elevi.
- Înţelegerea diferenţelor dintre elevi ca resursă pentru procesul de învăţare, nu ca o
problemă ce trebuie depăşită.
- Recunoaşterea dreptului elevilor la educaţie în propria lor localitate.
- Evoluţia gradului de incluziune în şcoli, atât în privinţa personalului, cât şi în privinţa
elevilor.
- Creşterea rolului şcolilor în construirea comunităţilor şi a valorilor lor, precum şi în
creşterea performanţelor.
- Cultivarea unor relaţii de susţinere reciprocă între şcoli şi comunităţi.
- Recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie este un aspect al incluziunii în
societate.

Şcoala incluzivă devine astfel o şcoală deschisă tuturor, o şcoală prietenoasă,

flexibilă, o şcoală care abordează procesul de predare – învăţare – evaluare într-un
mod dinamic şi atractiv, o şcoală care, prin sprijinul pe care îl oferă tuturor copiilor, se
constituie într-un factor de bază al incluziunii sociale, contribuind la eliminarea
prejudecăţilor legate de apartenenţa la un anumit mediu şi la spargerea barierelor
existente între diferitele grupuri din interiorul unei comunităţi
Impunându-se ca un nou tip de educaţie , flexibilă , adaptabilă la nevoile
speciale şi c.e.s. ale tuturor educabililor în general şi la cele ale celor disabili în
special , educaţia integrată se detaşează de normativitatea educaţiei tradiţionale .
Acest aspect se reflectă în maniera de abordare metodologico-procedurală a
educabililor . Strategiile specifice integrării educative sunt la rândul lor flexibile ,
caracterizate prin diversitate Conceptul de strategie în educaţia integrată se
distanţează de accepţia din pedagogia europeană-continentală , apropiindu-se de
cea anglo-saxonă . Aceasta nu pune accent pe combinarea inspirată a metodelor şi
mijloacelor clasice , ci pe „ aplicarea inspirată , originală , creativă , în orice caz , într-
o nouă manieră , a unor metode şi mijloace vechi , preexistente , acceptându-se
chiar modificarea acestora “ ( Ungureanu Dorel , 2000 ) .
În esenţa lor , strategiile educaţiei integrate sunt „ strategii de micro-grup,activ-
participative cooperative , colaborative , parteneriale , implicante , organizative şi
socializante “. Acestea , datorită atributelor lor , sunt adaptabile , putând fi cu uşurinţă
multiplicate sau diversificate pentru a acoperi situaţiile noi . Aceste atribute
caracterizează şi învăţarea , care trebuie să se realizeze în grupuri mici , să fie
cooperativă , partenerială , activ-participativă , să se desfăşoare într-un mediu
relaxant , plăcut .
Datorită strategiilor cooperative toţi elevii învaţă să asculte activ , să fie toleranţi ,
să ia decizii şi să-şi asume responsabilităţi în cadrul grupului .
Învăţarea în grupuri mici , activă şi colaborativă asigură o reală interacţiune şi
intercomunicare ; o redistribuire corectă de recompense sociale ( apreciere
considerare , respect) ;o distribuţie eficientă a sarcinilor de lucru ;un simţ al
disponibilităţii şi al artei solicitării sau acordării ajutorului mult sporite .
Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare influenţează în mod pozitiv formarea
răspunderii individuale ( elevii trebuie să comunice rezultate în nume personal sau în
numele grupului ) , interacţiunea directă şi formarea deprinderilor interpersonale şi de
grup mic . De asemenea , ele creează între elevi o interdependenţă pozitivă ( aceştia
realizează că au nevoie unii de alţii pentru a realiza obiectivele şi sarcinile grupului ,
că au resurse pe care trebuie să le administreze în comun , că recompensele vor fi
comune ).
Pentru a evita ca în clasele integrate activităţile să fie dominate de elevii normali , în
defavoarea elevilor cu nevoi speciale , strategiile de microgrupuri trebuie să fie şi
parteneriale . Acestea au rolul de a împiedica acordarea de ajutor în exces colegilor
disabili , de a evita intradistribuirile preferenţiale ale sarcinilor în grup şi subevaluarea
unor rezultate modeste ale colegilor disabili de către ceilalţi .
Predarea în parteneriat s-a impus ca o altă strategie de succes . Aceasta presupune
prezenţa şi colaborarea a două cadre didactice în cadrul lecţiei propriu-zise .
Predarea în parteneriat presupune respectarea unor condiţii şi anume: să se
realizeze după asistenţă reciprocă la ore ; să fie riguros planificată anterior ; să
desfăşoare activităţi compatibile şi complementare ; să prezinte o unitate în
concepţiile prezentate , în modul de a acţiona , evitând controversele ; să evalueze
activitatea ulterior .
De un mare succes în practică se bucură şi strategiile tutoriale . Tutoriatul se poate
realiza între egali , cu inversare de roluri sau între elevi de vârste diferite
 Tutoriatul între egali , numit şi „ De la copil la copil “ , se poate realiza în cadrul
şcolii , dar şi în afara ei , vizând programul de realizare a temelor dar şi activităţi
extraşcolare .Se realizează prin constituirea unei perechi compuse dintr-un copil cu
c.e.s. şi unul normal . Aceasta trebuie făcută pe cât posibil informal , pe baza unor
prietenii sau simpatii . Copiii care îndeplinesc rolul de tutor trebuie aleşi discret , din
rândul celor care au dovedit de-a lungul timpului disponibilitate în a acorda sprijin
celorlalţi , într-un mod spontan , neimpus .
Când tutoriatul se face reciproc , strategia devine benefic versatilă , în sensul
tutoriatului cu inversare de roluri . Colegul normal poate învăţa de la cel disabil , mai
ales când acesta are un talent pentru o disciplină . Schimbarea rolurilor este benefică
pentru copilul disabil , care capătă încredere în propriile forţe şi în valoarea lui , dar şi
pentru colegul lui normal , care învaţă să caute în profunzime şi să respecte talentul
fiecărui om .

Tutoriatul între elevi de vârste diferite se poate realiza între doi educabili cu
c.e.s. . Experienţa acumulată a dovedit că elevii cu c.e.s. , bine instruiţi şi
supravegheaţi, pot deveni tutori pentru colegii mai mici . Avantajele sunt de ambele
părţi . Copiii mai mici se identifică mai uşor cu tutorii lor şi evoluează pozitiv , relativ
mai repede , având modele apropiate lor şi încredere în reuşită . Tutorii se dezvoltă
la rândul lor mai repede, în condiţiile în care învaţă mai mult despre un subiect ,
explicându-le altora , decât citind dintr-o carte sau audiind un profesor.
Strategiile cooperative şi tutoriale , sunt doar două dintre opţiunile la care pot apela
educatorii . Lor li se alătură strategiile de socializare în clasa integrată , strategiile
organizative şi cele curriculare ( prin adăugare/ modificare de obiective şi
conţinuturi ) .
Cunoaşterea strategiilor educaţiei integrate este indispensabilă oricărui cadru
didactic , care vrea să-şi asume responsabilitatea de a răspunde tuturor exigenţelor
şi cerinţelor educative ale diverşilor elevi , care le calcă pragul clasei cu speranţa
reuşitei . Educatorul trebuie să se plieze după fiecare caz , să-şi flexibilizeze
demersul didactic pentru a satisface cerinţele educative ale fiecărui elev luat în parte
şi ale tuturor la un loc.

ŞCOALA INCLUZIVĂ – UN NOU TIP DE ȘCOALĂ

Şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor elevilor. A asigura şanse
egale elevilor înseamnă a asigura posibilităţi maxime de dezvoltare fiecăruia, în
funcţie de aptitudinile şi interesele sale.
 Educaţia incluzivă a devenit parte integrantă a educaţiei pentru toţi şi
constituie răspunsul şcolii la nevoile ce decurg din diversitatea copiilor. Sunt aduşi
elevii împreună într-o sală de clasă şi într-o comunitate, indiferent de punctele lor
forte sau punctele slabe în orice domeniu, căutându-se maximizarea potenţialului
tuturor.

Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe

educaţionale ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să asigure o educaţie
de calitate pentru toţi. Este vorba de o altă opţiune de politică a educaţiei, pentru ca
şcolile să poată oferi răspunsuri adecvate cerinţelor educaţiei diferite ale copiilor.

Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar şcoala dispune de servicii
adecvate care să acţioneze continuu pentru a întâmpina cerinţele educaţionale
diferite.

Filosofia educaţiei incluzive este împărtăşită de toţi membrii comunităţii

şcolare şi de toţi cei care intră în şcoală. De fapt, crearea culturii şcolii este un proces
la fel de important ca acela de predare a cunoştinţelor şi dezvoltare a deprinderilor. O
astfel de filosofie stă la baza unor strategii şi decizii curente privind practica. Aceasta
dimensiune se referă la realitatea unei şcoli şi la imaginea transmisă despre aceasta.

Este adevărat că nu de puţine ori condiţiile de organizare şcolară - efective

numeroase de elevi în clasă, programa şcolară foarte încărcată, timpul scurt de
activităţi şi interacţiuni în clasă cu elevii pe parcursul unei lecţii, insuficienta pregătire
psihopedagogică şi /sau de educaţie -reprezintă obstacole serioase în asigurarea
unui învăţământ eficace pentru fiecare elev.

După 1990 a fost lansat un nou concept, al educaţiei incluzive, care aduce în
atenţie necesitatea reexaminării şi extinderii rolului învăţământului obişnuit, pentru a
se putea adapta cerinţelor copiilor şi nu invers, ca până atunci, pentru ca toţi copiii să
înveţe împreună.

Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme
şi niveluri de eşec şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi şi acceptaţi din punct de
vedere psihopedagogic. Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din
partea şcolii şi a societăţii în general este de subvalorizare - bazată în mare măsură
pe lipsa de reuşită şi de competenţa şcolară.

Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe

educaţionale ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să asigure o educaţie
de calitate pentru toţi. Este vorba de o altă opţiune de politică a educaţiei, pentru ca
şcolile să poată oferi răspunsuri adecvate cerinţelor educaţiei diferite ale copiilor.
 Argumente

De ce este Şcoala mea - Şcoală incluzivă?

Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar şcoala dispune de servicii
adecvate care să acţioneze continuu pentru a întâmpina cerinţele educaţionale
diferite.

Se pun următoarele întrebări:

ü De ce nu pot face progrese semnificative în invăţare toţi elevii dintr -o

clasă?

ü Cum pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţare elevii care par să înveţe

mai greu?

ü Cât este de justificată marginalizarea ori chiar excluderea unor elevi din
şcoala obligatorie?

În orice act de educaţie se întrepătrund trei dimensiuni importante: politicile,

practicile şi cultura. Se porneşte de la un cadru de inţelegere, de la obiective şi
direcţii ale acţiunilor. Se vehiculează şi se operează cu un set de practici care
antrenează schimbările preconizate prin obiective. Întreaga acţiune se derulează intr-
un context anumit, întro situaţie educaţională care surprinde un cadru cultural
specific. Fiecare din aceste elemente este la fel de important. De aceea construcţia
unei educaţii pentru toţi ia în calcul schimbările necesare, obţinute prin procesul
organizat al invăţării în aşa fel încât să se construiască politici ale incluziunii, să se
dezvolte practici incluzive pentru ca în final să apară şi să se organizeze o cultură a
incluziunii. Pentru a analiza şi descrie o şcoală incluzivă pot fi folositi o serie de
indicatori (Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli - Ghid managerial, 1998, MEC,
UNICEF).

„Indicatorii de incluziune" asigură o bază utilă pentru realizarea unei astfel de

analize. Aceştia se bazează pe datele preluate din două surse principale de
informaţie. În primul rând, este vorba de datele care au rezultat din studiul acelor
procese despre care se ştie că stimulează participarea elevilor care anterior au fost
excluşi sau marginalizaţi; în al doilea rând, se au in vedere datele recente privind
procesele eficiente în vederea îmbunătăţirii activităţii în şcoală. Astfel, indicatorii
definesc o agendă bazată pe rezultatele cercetării care poate fi utilizată pentru a
orienta activităţile de revizuire şi dezvoltare. Indicatorii se concentreaza asupra celor
trei dimensiuni ale vieţii şcolare:

Dimensiunea 1 - Cultura
 Filosofia educaţiei incluzive este împărtăşită de toţi membrii comunităţii
şcolare şi de toţi cei care intră în şcoală. De fapt, crearea culturii şcolii este un proces
la fel de important ca acela de predare a cunoştinţelor şi dezvoltare a deprinderilor. O
astfel de filosofie stă la baza unor strategii şi decizii curente privind practica. Aceasta
dimensiune se referă la realitatea unei şcoli şi la imaginea transmisă despre aceasta.

Dimensiunea 2 - Strategia

Abordarea incluzivă este plasată în inima dezvoltării şcolare, astfel încât

aceasta să pătrundă în toate strategiile şi să nu fie privită ca o nouă strategie care se
adaugă la cele existente. Atenţia faţă de conceptul de educaţie incluzivă este
prezentă în toate aspectele planificării şcolare.

Dimensiunea 3 - Practica

Cultura şi politicile incluzive ale şcolii se reflectă în activitatea la clasă. Astfel,

planurile de învăţământ şi modul în care ele se aplică - în interiorul şi în afara clasei -
încurajează participarea tuturor elevilor.

Linii de acţiune pentru atingerea indicatorilor de incluziune:

v Promovarea şi susţinerea politicii şcolii incluzive.

v Contribuţia la combaterea discriminării şi la crearea unei societăţi şcolare

incluzive, care valorizează toate persoanele indiferent de gen, vârstă, etnie,
condiţie fizică sau intelectuală, statut social etc.

v Credinţa că orice şcoală poate deveni incluzivă dacă abordează o educaţie

specifică incluziunii şi o aplică în procesul de învăţământ pe care îl gestionează.
În acest sens, schimbarea începe cu crearea unei culturi incluzive şi continuă cu
dezvoltarea de practici educaţionale şi măsuri concrete de incluziune.

v Cunoaşterea liniilor directoare ale unei strategii pentru educaţie incluzivă, linii
directoare valorificate în managementul instutuţional: 1) Implicarea părinţilor; 2)
Teme curriculare adecvate şi abordate gradual; 3) Acordarea timpului necesar
studiului şi o instruire bazată pe nevoile de învăţare; 4) Predare directă pornind
de la noţiuni cheie şi continuând cu o serie de paşi sistematici; 5) Raportarea
instruirii la experienţa anterioară a elevilor; 6) Strategie de învăţare în 3 paşi: a)
Modelarea prin demonstrarea comportamentelor dorite, b) Activităţi asistate în
care elevii sunt ajutaţi direct de profesor, c) Activităţi practice în care elevii
acţionează independent 7) Sprijin pentru învăţare; 8) Asigurarea învăţării
temeinice; 9) Învăţarea prin cooperare; 10) Educaţie adaptată nevoilor specifice
şi potenţialului specific.
 Este adevărat că nu de puţine ori condiţiile de organizare şcolară - efective
numeroase de elevi în clasă, programa şcolară foarte încărcată, timpul scurt de
activităţi şi interacţiuni în clasă cu elevii pe parcursul unei lecţii, insuficienta pregătire
psihopedagogică şi /sau de educaţie -reprezintă obstacole serioase în asigurarea
unui învăţământ eficace pentru fiecare elev.

Rolul esenţial în educaţia integrată îl deţine învăţătorul clasei, care devine

principalul factor de acţiune şi de coordonare a realizării programului pedagogic
individual pentru elevi.

Acesta trebuie:

Ø să elaborareze un program pedagogic individualizat.

Ø să-şi îmbogăţească pregătirea cu elemente care să-i faciliteze includerea

optimă în clasă a acestor elevi şi asigurarea de şanse egale pentru aceştia la
instrucţie şi educaţie;

Ø să manifeste interes continuu pentru identificarea, evaluarea şi reprogramarea

periodică a conţinuturilor învăţării pentru fiecare elev;
Ø să coopereze în cu ceilalţi membri ai echipei educaţionale, dar şi cu familia elevului;

Şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor elevilor. A asigura şanse
egale elevilor înseamnă a asigura posibilităţi maxime de dezvoltare fiecăruia, în
funcţie de aptitudinile şi interesele sale.

Educaţia incluzivă a devenit parte integrantă a educaţiei pentru toţi şi

constituie răspunsul şcolii la nevoile ce decurg din diversitatea copiilor. Sunt aduşi
elevii împreună într-o sală de clasă şi într-o comunitate, indiferent de punctele lor
forte sau punctele slabe în orice domeniu, căutându-se maximizarea potenţialului
tuturor.

Fiecare copil este unic, cu necesităţi diferite. Noi, adulţii, părinţi şi dascăli
deopotrivă, încercăm să-i educăm, astfel încât să devină, la rândul lor, adulţi fericiţi,
iubitori şi eficienţi. Însă există copii marginalizaţi, defavorizaţi şi/sau excluşi de la
educaţie. Aceştia sunt cei pentru care educaţia incluzivă a devenit o şansă pentru o
dezvoltare armonioasă.

Incluziunea presupune efortul de a asigura tuturor elevilor - de limbă şi cultură

diferite, din familie diferite, cu orice probleme de sănătate, cu interese şi moduri de
învăţare diferite - strategii de predare-învăţare adecvate şi individualizate, fără a
stigmatiza sau a separa. Includerea îmbunătăţeşte procesul de învăţare pentru toţi
elevii, cu şi fără nevoi speciale. A asigura şanse egale elevilor înseamnă a asigura
posibilităţi maxime de dezvoltare fiecăruia, în funcţie de aptitudinile şi interesele sale.

Pentru ca activitatea instructiv –educativă să fie profitabilă pentru toţi elevii,

aceasta trebuie să se realizeze diferenţiat. Educaţia diferenţiată vizează adaptarea
activităţii de instruire la posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi
ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecărui elev în parte.

O categorie de copii pentru care educaţia incluzivă reprezintă o şansă la

învăţământul de masă, în care ei să se dezvolte alături de viitorii lor semeni, colegi
de serviciu, vecini, prieteni, lideri de echipă, subordonaţi, sunt cei care
manifestătulburare de hiperactivitate cu deficit de
atenţie. Hiperactivitatea specifică preşcolarilor şi şcolarilor mici cu ADHD este
cauzată de o serie de deficienţe cerebrale ale copiilor, de faptul că impulsurile şi
informaţiile nu se transmit într-o manieră normală datorită insuficienţei secreţiei
neurotransmiţătorilor. Conform cercetărilor realizate de specialişti, alte cauze ar fi
plictiseala, supradotarea, conflictele psihice, tulburările emoţionale, depresie, mediu
familial conflictual, deficit de atenţie, deficit de învăţare, auz sau văz, tulburări
tiroidiene, alergii alimentare.

Educaţia incluzivă promovează egalitatea şanselor, oferind sprijin pentru

învăţare şi acestor copii, care nu reuşesc să se adapteze la exigenţele şcolii, care
întâmpină dificultăţi în învăţare, care uneori vor, dar…nu pot.

Incluziunea presupune nu doar acceptarea, tolerarea copiilor cu nevoi

speciale într-o clasă din învățământul de masă ci şi adaptare la cerinţele acestor
copii, cuprinderea acestora în programele educaţionale alături de copii normali, dar şi
responsabilitatea de a le asigura în acelaşi timp servicii de specialitate, programe de
sprijin individualizate. Înseamnă asumarea unor schimbări în organizarea şi
dezvoltarea activităţilor instructiv – educative derulate în şcoală. Dar în condiţiile
actuale, într-o perioadă de transformări continue, patronate de lipsuri materiale, când
numărul de copiii la clasă este încă destul de mare, când prezenţa unui profesor de
sprijin care să fie alături de copilul cu ADHD reprezintă doar o dorinţă a învăţătorului,
responsabilitatea pentru educarea unui astfel de copil pentru sprijinirea familiei lui
cade pe umerii profesorilor şi a psihologului din şcoală (acolo unde acesta există).

Bibliografie:
1. Ungureanu, D., Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Editura de Vest, Timişoara,
2000.
2. Vrăşmaş, T., Învăţământul integrat şi/sau inclusiv, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001.
3. Vrăşmaş, T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004.
4. Vrăjmaş, Traian, Învăţămantul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti,
2001

5. Gherguţ, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale-strategii

diferenţiate şi incluzive în educaţie, editura Polirom , Bucureşti,2006

6. A. Gherguţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie

integrată, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.

7. Hall si Tinklin, Elevii cu deficienţe din învăţământul superior, Consiliul Scoţian de

Cercetare a Educaţiei, 1998.

Tehnici, metode și jocuri de incluziune (Mobilitate Erasmus+)

3 septembrie 2020 • Ioana Savu • Școala Gimnazială Buică Ionescu, Glodeni (Dâmboviţa) •
România

Sunt profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială „Buică Ionescu” din Glodeni din
județul Dâmbovița. În anul 2019, școala noastră a obținut un grant de la Comisia Europeană, în
cadrul Programului Erasmus+, pentru proiectul de mobilitate în domeniul educației școlare,
KA101 „Educație incluzivă – educație pentru viitor”. Proiectul este implementat în perioada
01.08.2020 – 31.07.2020 și are ca scop dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul
educației incluzive.

Participarea la cursul structurat de formare „Non formal for inclusion – using non formal education
methods to foster inclusion”, din cadrul acestui proiect, desfășurat în Grecia, în perioada 01.09. –
07.09.2020, mi-a oferit posibilitatea conștientizării faptului că educația nonformală este foarte
importantă și pe placul copiilor, fiind un sprijin real pentru cadrele didactice care doresc
incluziunea elevilor care provin din diferite categorii dezavantajate.

Stimularea gândirii critice a elevilor, desfășurarea mai multor activități extrașcolare, dezvoltarea
încrederii elevilor cu nevoi speciale prin participarea activă în cadrul tuturor activităților
nonformale, crearea unui mediu plăcut care a ajutat la învățarea activă a elevilor, dorința de
participare a tuturor elevilor în cadrul jocurilor desfășurate, verificarea conținuturilor predate prin
intermediul activităților incluzive, scăderea numărului de conflicte în rândul elevilor sunt câteva
dintre aspectele pozitive ale aplicării metodelor și strategiilor de educație incluzivă însușite la
cursul la care am participat.

Feedbackul primit de la elevi în urma chestionarelor de satisfacție aplicate mi-a întărit

convingerea că aplicarea la clasă a tehnicilor, metodelor și jocurilor de incluziune a avut rezultatul
așteptat, iar dorința copiilor de a continua desfășurarea de astfel de activități mă motivează și mă
determină să-mi îmbunătățesc permanent procesul didactic și să-l adaptez la clasele de copii la
care predau.

Ofer în continuare câteva exemple de activități incluzive ce pot fi desfășurate atât la orele de
dirigenție, cât și în orele de specialitate, adaptarea acestora fiind o provocare pentru fiecare
profesor în parte.

Câinele și orbul
Elevii se grupează câte doi, unul este câinele, iar celălalt este orbul. Câinele își va conduce
stăpânul orb printre obstacolele de pe teren, iar orbul merge, ghidat de câine, cu ochii închiși sau
cu o eșarfă legată la ochi. Stăpânul trebuie să aibă încredere și să se lase condus de câinele
său.

Pendulul
Elevii se împart în grupe de câte 5-6 și se așează în cercuri mici. Câte un reprezentant de la
fiecare grupă va fi ,,pendulul” care va sta în mijlocul cercului, cu ochii închiși și se va lăsa mișcat
de către membrii grupului său. Jocul se bazează pe încrederea pe care cel din mijloc trebuie să o
aibă în cei din jur, astfel încât pendulul să se miște cât mai repede și să fie în siguranță. Rolurile
vor fi schimbate până când toți membrii grupului vor avea rolul de pendul.

Salata de fructe
Se dau trei exemple de fructe (măr, pară, banană). Elevii se așează într-un cerc, primind un
nume de fruct: măr, pară, banană. Aceștia sunt așezați pe scaune, iar un elev va rămâne în
picioare. El va rosti un fruct „măr”, iar elevii care au acest nume, se ridică și trebuie să ocupe un
alt scaun decât cel ocupat anterior. Fructul care a rămas în picioare va rosti un alt nume de fruct,
iar jocul se va repeta de mai multe ori.

Steluța identității
Pe o coală de hârtie se desenează un cerc, iar în mijloc fiecare elev își scrie numele. În
exteriorul cercului, se trasează mai multe linii de diferite mărimi care reprezintă razele steluței.
La capătul fiecărei linii se scrie câte o însușire/ descriere a persoanei respective (elev, harnic,
cuminte, ascultător etc.), evidențiindu-se astfel cât mai multe însușiri. Când steluța este gata,
elevii trec unii pe la alții și acolo unde sunt identificate însușiri identice, se notează numele tuturor
elevilor care au acea însușire.

Portret în grup
Elevii sunt așezați într-un cerc în picioare. Fiecare are în fața sa o coală pe care își notează
numele într-un colț. La comanda dată (o bătaie din palme), elevii se vor roti în direcția indicată și
vor desena partea corpului sugerată de lider. Elevii vor desena părțile indicate, ale elevului căruia
îi aparține portretul. Jocul se continuă până când portretul fiecărui participant este gata. La final
se compară portretele obținute cu fiecare elev.

Pătrunde în cerc!
Elevii se așează în cerc, ținându-se de mână. Doi dintre ei vor sta în afara cercului. La comanda
liderului ,,Pătrunde în cerc!”, cei doi trebuie să găsească o modalitate de a pătrunde în interiorul
acestuia. Nu există reguli asupra modului de a pătrunde în cerc și nici a celorlalți de a-i primi.
Fiecare hotărăște modul de intrare/acceptare în interiorul grupului (forță fizică, cuvinte frumoase
etc.)

Oglinda
Elevii se împart în 2 grupe, așezați față în față. Pe unul dintre rânduri, toți elevii reprezintă
oglinzile, iar pe celălalt rând, copii. La o bătaie din palme, copiii execută diferite mișcări, iar
oglinzile le imită. La două bătăi din palme, rolurile se schimbă: oglinzile devin copii, iar copiii,
oglinzi.

Oul de cristal
Se împarte clasa în grupe de câte 3-4 elevi. Fiecare grupă primește următoarele materiale: un ou
crud, paie de suc, coli, scotch. Sarcina fiecărei grupe este de a confecționa din materialele oferite
o protecție pentru oul primit, astfel încât la final, când acesta va fi aruncat, să nu se spargă.
Fiecare membru participă la realizarea sarcinii. Când toate grupele sunt gata, la semnalul
liderului, câte un reprezentant de la fiecare grupă va da drumul oului, sperând ca acesta să nu se
spargă. Câștigă grupa al cărei ou nu se sparge.
 Ceea ce este foarte important în desfășurarea acestor activități de incluziune o reprezintă discuția
purtată cu elevii după fiecare tehnică/ metodă aplicată, realizându-se astfel debriefingul. Copiii
trebuie să conștientizeze faptul că jocul este o formă plăcută de a învăța. Învățămintele extrase
din joc sunt mai ușor de reținut și mai ușor de înțeles, importanța acestora fiind foarte mare.
Asocierea situațiilor de joc cu situații de viață permite elevilor găsirea soluțiilor potrivite oricărei
probleme întâmpinate.

Deși situația actuală este una dificilă pentru fiecare dintre participanții la actul educațional, iar
aplicarea acestor metode devine greu adaptabilă contextului, voi încerca să găsesc soluțiile
potrivite în așa fel încât elevii să beneficieze în continuare de o educație incluzivă adecvată, care
să țină cont de măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2,
impuse de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Copiii sunt cei mai importanți,
de aceea fiecare dintre noi, profesorii, trebuie să ofere elevilor săi atât sprijin profesional, cât și
sprijin emoțional astfel încât aceștia să traverseze mai ușor această perioadă incertă.

Bibliografie:
1. Suportul de curs „Non formal for inclusion – using non formal education methods to foster
inclusion”, furnizor Edu2Grow Portugal, Grecia, 01-07.09.2019, desfășurat în cadrul proiectului
Erasmus+ , KA101, Educație incluzivă – educație pentru viitor, nr. referință: 2019-1-RO01-
KA101-061952.
2. Despre Erasmus+, [Online] Disponibil pe: ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/about_ro,
[Accesat la data de 16.08.2020].

Precizare: Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului

material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia
Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei

Stagiile Erasmus în învățământul profesional și tehnic (Erasmus TVT -

Technical and Vocational Training) oferă numeroase avantaje pentru
studenți și tinerii profesioniști care doresc să-și completeze educația sau să-
și dezvolte abilitățile într-un mediu internațional. Iată câteva dintre
principalele avantaje ale acestor stagii:

1. Experiență internațională: Stagiile Erasmus TVT oferă oportunitatea de a

trăi și lucra într-o țară străină, ceea ce vă permite să experimentați o nouă
cultură, să vă dezvoltați abilitățile interculturale și să vă extindeți orizonturile
personale.
2. Dezvoltare personală și profesională: Prin participarea la aceste stagii, veți
avea șansa de a vă dezvolta abilități practice în domeniul vostru de studiu
sau de formare profesională. Veți învăța de la experți internaționali și veți
putea aplica cunoștințele acumulate într-un mediu real de lucru.
3. Îmbunătățirea limbajelor străine: Stagiile Erasmus TVT vă oferă
oportunitatea de a vă îmbunătăți competențele lingvistice, deoarece veți
 interacționa cu colegi și clienți din țara gazdă. Acest lucru vă poate ajuta să
vă dezvoltați competențe lingvistice și să vă simțiți mai confortabil în
comunicarea în limbi străine.
4. Creșterea șanselor de angajare: Stagiile Erasmus TVT pot să adauge
valoare CV-ului vostru. Experiența internațională și abilitățile dobândite în
timpul stagiilor pot face diferența în procesul de recrutare. Angajatorii
apreciază candidații cu experiență internațională și deschiși către noi culturi.
5. Oportunitatea de a construi rețele de contact internaționale: Prin
interacțiunea cu colegi și profesioniști din țara gazdă, aveți oportunitatea de
a vă dezvolta rețele de contact care vă pot ajuta în carieră ulterior. Aceste
conexiuni internaționale pot fi valoroase pe termen lung.
6. Finanțare Erasmus: Programul Erasmus oferă burse și sprijin financiar
pentru studenți și tinerii profesioniști care participă la stagiile Erasmus TVT.
Acest sprijin financiar vă poate ajuta să acoperiți costurile de trai și de
călătorie în timpul stagiilor.
7. Cunoaștere culturală: Trăind într-o altă țară, veți avea ocazia să vă
înțelegeți mai bine propria cultură și să vă dezvoltați deschiderea către alte
culturi. Această experiență poate aduce înțelegere și toleranță interculturală.
8. Posibilitatea de a experimenta un alt sistem educațional sau de
formare profesională: Stagiile Erasmus TVT vă permit să comparați și să
experimentați un alt sistem de învățământ sau de formare profesională,
ceea ce vă poate oferi noi perspective asupra domeniului vostru de studiu
sau carierei.

În concluzie, stagiile Erasmus TVT sunt o oportunitate valoroasă pentru cei

care doresc să-și dezvolte abilitățile profesionale și personale într-un mediu
internațional. Aceste stagii pot avea un impact semnificativ asupra carierei și
dezvoltării voastre personale, deschizându-vă uși la noi oportunități și
experiențe.