Sunteți pe pagina 1din 1

SĂPTĂMÂNA EDUCAȚIEI GLOBALE

Global Education Week/GEW/ Săptămâna Educației Globale este o inițiativă anuală de


sensibilizare la nivel mondial, inițiată de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei, care se
desfășoară anul acesta în perioada 14-20 noiembrie 2022.
Campania urmărește, în esență, adoptarea unor stiluri de viață durabile, contribuind,
astfel, la un viitor sustenabil. În prezent această inițiativă este adoptată de 42 de țări, printre care
se află și România.
În timpul Săptămânii Educației Globale, școlile, organizațiile de tineret, organizațiile
guvernamentale locale și naționale și alte părți interesate se reunesc pentru a crește gradul de
conștientizare cu privire la importanța cooperării pentru protejarea lumii noastre, printr-o serie de
activități: dezbateri și discuții în direct, festivaluri de filme de scurt metraj, concursuri de
postere, conferințe internaționale, ateliere de lucru, expoziții de fotografie/eseuri
fotografice, campanii pe rețelele sociale și multe altele.
Până în prezent, peste 1000 de profesori din România si-au anuntat activitățile pe care le
vor organiza în GEW 2022, 14-20 noiembrie 2022.
Imagini relevante și descrieri succinte, comunicate pe adresa de email
globaleducationweek.romania@gmail.com vor fi publicate pe site-ul nostru
https://www.facebook.com/globaleducationweek.romania/

Nr. SUGESTII DE ACTIVITĂȚI


Crt.
1. Pacea din inima noastră – pacea lumii
2. De ce sunt pentru pace eu?
3. Copacul prieteniei
4. Pace pentru toți copiii
5. Copiii lumii doresc pacea
6. Împreună pentru pace
7. Pacea în ochii copiilor
8. Împreună pentru o lume mai bună

S-ar putea să vă placă și