Sunteți pe pagina 1din 2

Student: Goga Raluca

PIPP anul I

Dimensiunile contemporane ale educației.


De ce este nevoie de noile educații?

Dezvoltarea continuă a lumii a dus la formarea acestui concept numite noile educații.
Acestea au ca scop formarea și instruirea oamenilor pentru un viitor mai bun, pentru a
înțelege mai multe lucruri. Există, în ziua de azi mai multe tipuri de noi educații. Printre
acestea se numără: educația pentru pace, educația ecologică, educația pentru comunicare și
pentru mass-media, educația nutrițională, educația economică și antreprenorială, educația
pentru timpul liber, educația privind drepturile fundamentale ale omului, etc.

Uitându-ne la ele ne vom da seama că, în ciuda faptului că știm despre aceste lucruri, nu
suntem educați în a le și pune în practică. Majoritatea dintre noi suntem buni cunoscători ai
mass-mediei, dar nu știm să o folosim cum trebuie de multe ori. Vrem o lume curată,
nepoluată, vrem să fie pace, să arătăm și să ne simțim bine, vrem să avem cât mai mulți bani,
dar și timp liber, vrem să ni se facă dreptate. Câte dintre aceste dorințe umane am reușit să le
îndeplinim? Câte din acestea le-am învățat în 12 ani de școală. Da, poate că am avut câteva
lecții despre cum să reciclezi sau despre drepturile omului, însă nu ne-au fost bine
implementate, dovadă fiind lumea în care trăim.

Acestea noi educații ar aduce o mare schimbare, chiar o revoluție am putea zice, a lumii
contemporane. Noile educații au rolul de a pregăti omul pentru viitor. Acest lucru se poate
face aplicând un șir de strategii: centrarea pe învăţarea inovatoare, implementarea
principiilor şi a conţinuturilor învăţării anticipative, extinderea actului educativ de-a lungul
întregii vieţi a individului, abordarea globală şi abordarea coerentă a conţinutului,
adaptabilitate la schimbare1.

Fiecare tip de nouă educție are niște obiective clare. De exemplu: educația pentru pace
are ca obiectiv însuşirea unor priceperi sau aptitudini: a asculta cu receptivitate pe altul sau
pe alţii; a dialoga; a face propuneri şi a da răspunsuri 2; educația ecologică are ca obiectiv
dobândirea unor cunoştinţe ecologice privind raporturile omului cu natura,
comportamentele umane în utilizarea mediului înconjurător3; educația pentru comunicare
și pentru mass-media are ca obiectiv cunoaşterea şi valorificarea resurselor de comunicare

1
Butnari, Nadejda (2017). Noile educații. Suport de curs. Chișinău: Editura CEP USM.
2
ibidem
3
ibidem
Student: Goga Raluca
PIPP anul I

la nivel de mass-media4; educația nutrițională are ca obiectiv respectarea/aplicarea


normelor de igienă, a normelor sanitare, a normelor de alimentaţie etc.5; educația
economică modernă și antreprenorială are ca obiectiv aprecierea corectă a situaţiilor
economice întâlnite la nivel micro şi macro6; educația pentru timpul liber are ca obiectiv să
răspundă întrebării care se regăseşte în ochii oricărui elev: ,,cum să-mi administrez timpul,
astfel încât să mă pot relaxa cât mai mult?” 7, iar educația privind drepturile fundamentale
ale omului are ca obiectiv respectarea demnităţii fiecărei fiinţe umane8.

Obervăm cum noile educații pot avea un impact foarte mare prin obiectivele sale. Însă
ca acestea să aibă acest impact, trebuie să fie predate și explicate de cineva bine pregătit și
dornic de a face elevul să înțeleagă importanța fiecăruia.

„De ce este nevoie de noile educații?”, se pot întreba unii. Ei bine acestea nu doar că sunt
importante pentru noi înșine, dar sunt și necesare pentru un viitor, un trai mai bun. Noile
educații vin în sprijinul nostru, a fiecăruia. Au scopul să ne formeze, să ne instruiască, să ne
pregătească pentru viață.

Acestea sunt foarte importante, de aceea trebuie să punem accentul pe ele și să nu


trecem cu vederea cunoștințele pe care le putem extrage din fiecare.

4
ibidem
5
ibidem
6
ibidem
7
ibidem
8
ibidem

S-ar putea să vă placă și