Dimensiuni contemporane ale educației:

De ce este nevoie de „noile educații”?

„Noile educaţii” sunt noi laturi ale educaţiei care reprezintă răspunsurile, dar şi
anticipările fenomenului educaţional cu privire la transformarile societăţii în ansamblul ei.
Analizîndu-se problemele apărute pe parcurs, s-au găsit unele sugestii pentru educarea noului
individ, pe baza noilor direcţii a educaţii sau a unor conţinuturi noi, cum ar fi: educaţia pentru
pace, educaţia ecologică, educaţia pentru participare şi democraţie, educaţia demografică,
educația pentru schimbare și dezvoltare, educaţia pentru comunicare şi pentru mass-media,
educația nutrițională, educaţia economic și casnică modernă, educația pentru timp liber,
educaţia privind drepturile fundamentale ale omului, educaţia pentru o nouă ordine
internaţională, educaţia comunitară etc.
Educația relativă la mediu sau educația ecologică încearcă să sensibilizeze omul față
de ecosistemul în care își desfășoară activitatea, să optimezeze relația dintre om și natura
înconjurătoare. Factorii care generează necesitatea educației ecologice sunt:
- consecințele dezastruoase ale dezechilibrului dintre mediu și dezvoltare;
- industrializarea nerațională care are ca efect poluarea și chiar distrugerea naturii;
- apariția unor boli generate de degradarea cadrului natural (poluarea aerului, a apei, a
solului).
Educația ecologică este importantă fiindcă prin aceasta copiii vor dobândi cunoștințe despre
mediu și despre modalitățile de rezolvare și menținere a unui mediu nepoluat. Acest tip de
educaţie ajută copiii să înţeleagă mai bine natura, să o ajute, să respecte tot ce există în cadrul
natural, să gestioneze corect deşeurile, să aranjeze frumos ceea ce îi înconjoară, să utilizeze
coerent resursele naturale. Lipsa educaţiei ecologice duce la efecte drastice, cum ar fi:
alunecări de teren, inundaţii, secetă, infestare radioactivă, distrugeri ale stratului de ozon.
Educaţia ecologică implică în sine studierea unor disciplini ecologice, bazate pe explicaţii,
atitudini şi comportamente responsabile faţă de mediul natural.
Educația pentru drepturile omului reprezintă o constantă a epocii actuale și vizează
conștientizarea oamenilor în legătură cu drepturile acestora la viață, la liberă exprimare, la
circulație, la opinie, la considerație, etc. Acest tip de educație este o premisă pentru
implementarea eficientă a tratamentului egal și a drepturilor omului. Educaţia pentru
drepturile omului este un mod de a înrădăcina cunoştinţele, competenţele, atitudinile şi
valorile care pot favoriza crearea unei culturi a drepturilor omului. Educația pentru
respectarea drepturilor fundamentale ale omului este importantă pentru că prin aceasta copiii
vor învăța despre drepturile și îndatoririle lor, precum și despre coresponsabilitatea pe care o
au în a nu încălca drepturile altora. Cunoaşterea şi înţelegerea drepturilor omului pot oferi
elevilor un limbaj comun de respect, nediscriminare, incluziune, egalitate şi demnitate,
precum şi valori comune, pentru a crea o lume mai echitabilă şi mai sigură.
Educația pentru participare și democrație este o latură a educaţiei care face parte
integrantă din noile educaţii, tocmai pentru că democraţia are o istorie de mai bine de două
milenii. Deceniile din urmă au arătat că inactivismul social poate genera formule totalitare de
organizare a societății. Participarea și implicarea sunt condiții pentru buna funcționare a unei
societăți, remediul cel mai adecvat pentru alunecări autoritariste sau totalitariste. Gradul de
democratizare a unei societăți este dat de această predispoziție a indivizilor de a acționa și
reacționa, de a genera discuția, de a-și exprima punctul de vedere, de a proiecta și anticipa.
Educația pentru participare și democrație este importantă pentru că astfel elevii vor învăța să
participe activ la viaţa socială, contribuind la apărarea valorilor şi principiilor libertăţii, să fie
preocupaţi de binele altora, să-şi exprime opiniile şi argumentele clar, să aibă o influență în
lume. Prin participare își pot exprima liber opțiunile în domeniul educației, culturii, timpului
liber, sportului, pot deveni coparticipanți la propria formare. Participarea se manifestă prin
acțiuni de cooperare, prin dialoguri și fuziune moral-afectivă, dezvoltă dorința de a deveni
partener. Educația pentru participare și democrație pregătește elevii pentru viața reală prin
construirea unei persoane libere şi autonome, care îşi cunoaşte şi apără drepturile, îşi asumă
responsabilităţile sale în societate.
Educația pentru comunicare și mass-media își propune să formeze personalitatea
pentru a gestiona corect și adecvat mesajele mediatice, pentru a decripta operativ sensurile
diferitelor informații mediatice, pentru a selecta și adecva sursele informaționale în
consonanță cu valorile adevărului, dreptății, frumuseții, etc. Universul nostru existențial este
saturat de stimuli informaționali de care trebuie să ne apropiem cu competență și
responsabilitate. A ști să ne relaționăm la sursele emitente, a însuși noi coduri de lectură, a ne
racorda simultan la emitenți alternativi, a amenda și neutraliza informațiile false, a activa
competențele proprii de a comunica cu semenii, toate aceste conduite se pot forma și prelucra
prin diferite exerciții și practici educative. Necesitatea acestei educații a devenit important de
când mediul în care creşte şi se formează copilul este, într-o tot mai mare măsură, determinat
de influenţele pe care le exercită mass-media. Pentru cea mai mare parte a copiilor, ca şi
pentru mulţi adulţi, vizionarea programelor de televiziune, urmărirea emisiunilor radiofonice
sau citirea presei scrise ocupă cea mai mare parte a timpului liber. Pentru aceştia, participarea
la interacţiunea mediată este una dintre cele mai frecvente activităţi de fiecare zi. Astfel ei
receptează un număr foarte mare de mesaje, în special audio-vizuale, cu numeroase implicaţii
imediate sau latente, directe sau indirecte, previzibile sau imprevizibile asupra dezvoltării
personalităţii lor aflate în formare. Ca urmare, se produc modificări importante la nivelul
personalităţii acestora, prin generarea de opinii, atitudini, comportamente noi. Prin educaţia
pentru comunicare şi mass-media copiii pot învăța să selecteze informaţiile furnizate de
presă, radio, televiziune, să delimiteze binele de rău, originalul de neoriginal, să folosească
adecvat mijloacele de comunicare, dar și să-și dezvolte capacităţile de exprimare personală şi
de transmitere a mesajelor constructive.
Educația pentru pace și cooperare își propune promovarea dialogului și a cooperării,
îmbunătățirea relațiilor dintre comunități, formarea persoanelor pentru apărarea și
salvgardarea păcii și liniștii. Obiectivele educației pentru pace se înscriu pe următoarele
direcții:
- achiziționarea unor concepte și cunoștințe specifice problematicii propensării și bunei
înțelegeri (pace, dezarmare, cooperare, echitate, pacifism, agresiune, război, fanatism,
terorism, etc.);
- formarea de aptitudini și însușiri de personalitate (toleranță, receptivitate, respectarea
opiniilor celorlalți);
- structurarea unor atitudini responsabile față de propria comunitate și față de umanitate
(iubirea față de aproape, solidaritatea umană, încrederea în semeni, etc.).
Pacea este un suport necesar, invizibil şi trainic al umanităţii. Educatia pentru pace trebuie să
înceapă de la o vârstă fragedă, să se regăsească în educaţia părinţilor şi să formeze şi să
dezvolte aptitudinile şi atitudinile de cooperare, rezolvare a conflictelor, toleranţă,
interculturalitate, respectul faţă de om ca valoare socială supremă şi încrederii în destinul
umanităţii şi valorile umane. Acest tip de educaţie promovează comunicarea şi participarea,
uşurînd legătura dintre state, crearea indivizilor, ce promovează pacea şi liniştea în lume.
Educația economică și casnică modernă vizează pregătirea tinerilor pentru o adecvare
la lumea bunurilor, la practicile economice, la lumea muncii. Trăim într-o perioadă în care
pragmatismul și mercantilismul economic par să dirijeze toate practicile umane. Aceste
modificări valorice trebuie să-l găsească pregătit pe tânărul ce caută săse integreze în
societatea modernă. În măsura în care spațiul privat tinde să se redefinească, potențarea
spiritului gospodăresc, a gestionării convenabile apropriilor bunuri sau a câștigului se
dovedește de a fi un deziderat formativ urmărit încă din școală. Important este nu numai să
câștigi bine, ci să știi să te și folosești de rezultatul muncii și efortului. Un astfel de tip de
educație poate fi conceput ca o pregătire pentru viața de familie, pentru administrarea
bunurilor personale, pentru utilizarea bugetului personal. În condițiile în care viața economică
este foarte dinamică, instrumentalizarea tinerilor cu explicațiile adiacente, cu termeni de
specialitate, cu practici economice de bază, cu atitudini corespunzătoare, cu o gândire
economică fundamentală, cu un ideal economic etc. constituie o ipostază a pregătirii
generale. Pentru a avea o viaţă echilibrată şi o optimă integrare socială, fiecare dintre noi
trebuie să cunoască cauzele schimbării economice şi modalităţile de adaptare la acestea.
Pregătirea economică pentru viaţa individuală, iniţierea în problematica economiei casnice şi
formarea spiritului de cooperare şi respect faţă de muncă constituie factorii esenţiali ai
îmbunătăţirii calităţii vieţii. Astfel educația economică are un rol foarte important în formarea
viitorilor adulți și îi ajută să înţeleagă problemele din viaţa cotidiană, să identifice şi să
evalueze consecinţele deciziilor personale, ale părinţilor lor, ale autorităţilor locale, ale
diferiţilor actori ai comunităţii locale. Prin aceasta adolescenţii vor fi pregătiți pentru
provocările relaţiilor personale, pentru cele specifice vieţii de familie şi pentru cele sociale.
Educația nutrițională își propune să-l informeze și să-l formeze pe tânăr în legătură cu
valoarea nutriției, a selectării și dozării raționale a hranei, a pregătirii adecvate a acesteia, a
identificării alimentelor autentice, a îngrijirii propriului organism printr-un regim alimentar
echilibrat și adecvat. Hrănirea este o necesitate biologică, dar și un cadru de socializare și de
culturalizare. Obiectivele acestei „noi” educații trebuie să fie diversificate și să vizeze
formarea unei culturi culinare, cultivarea unor practici culinare sănătoase, salvgardarea
specificității în materie de artă culinară, estetizarea existenței private prin propensarea
gusturilor culinare veritabile, cultivarea respectului față de alte obiceiurisau practici culinare,
experimentarea unor noi conduite în această direcție, apropierea de alteritate, etc. Educaţia
nutriţională ocupă o poziţie prioritară în problemele lumii contemporane. În ultimii ani,
incidenţa obezităţii şi a excesului de greutate la adulţi, ca şi la copii, a crescut constant. O
alimentaţie dezechilibrată determină în rândul copiilor tulburări de creştere, întârzieri de
dezvoltare, anemii, scăderea rezistenţei la îmbolnăviri, tulburări funcţionale, uzura organelor
interne, deteriorarea funcţiilor sistemului nervos central şi sistemului nervos vegetativ. Copiii
trebuie conștientizați că sănătatea este cea mai importantă parte din viața noastră și că este
strâns legată de ce și cum mâncăm. Astfel, este necesar să acorde o atenție sporită produselor
sănătoase și naturale, cum ar fi fructele, legumele și lactatele, și să evite dulciurile și
produsele ce conțin zahăr, adoptând astfel un stil de viață sănătos. Pregătirea meselor și a
gustărilor cu explicarea calităților fiecărui aliment sunt metode de însușire și practicare a
cunoștințelor legate de nutriție, pentru că conceptul de nutriție este abstract pentru copii și de
aceea informațiile pot ajunge la ei doar dacă sunt transpuse în activitățile de zi cu zi, care
presupun contactul lor cu mâncarea.
Educația pentru timpul liber porneşte de la premisa că educaţia nu include doar orele
de şcoală, ci şi timpul liber, care trebuie să fie gestionat eficient, valoarea unui tânăr fiind
dedusă şi din modul în care îşi petrece timpul liber. În codițiile în care timpul liber are
tendința să crească, oamenii trebuie învățați să se bucure de acesta. Fără o pregătire adecvată,
timpul pentru sine poate deveni o povară, un motiv al decăderii, al alunecării în plictiseală și
inactivism. În acest sens, se pot imagina mai multe traiecte acționale:
- obișnuirea indivizilor de a-și gestiona cât mai bine temporalitatea pentru a dispune și
de timp liber;
- „încărcarea” timpului liber cu activități recreative, productive, etc. care să aducă
bucurii și împliniri persoanei în cauză, tonifiind existența și accentuând gustul de a
trăi;
- realizarea unor alternanțe și complementarități adecvate între activitățile din timpul
liber;
- corelarea activităților din timpul liber cu practici formale sau cvasiformale, în
perspectiva valorificării la scară socială.
Timpul liber poate reprezenta un avantaj sau un dezavantaj, în funcție de modul în care este
folosit. Timpul liber a devenit o componentă a stilului de viață modern, în dauna timpului de
învățare, de muncă și de odihnă. Inexistența unei balanțe echilibrate între timpul de învățătură
și muncă, pe de o parte, și cel de odihnă și cel liber, pe de alta, are efecte negative
necontrolabile și nebănuite asupra vieții celor tineri. Supradimensionarea timpului liber duce
inevitabil la supradimensionarea unor riscuri, precum oboseala, epuizarea, absenteismul,
abandonul școlar, și, în cele din urmă, incultura și izolarea socială. Tinerii au nevoie de ajutor
pentru a înțelege că timpul liber nu este irosirea vieții cu plăceri minore, ci este un bun prilej
de pregătire pentru viață. Educarea modului de petrecere a timpului liber nu e ceva ce trebuie
atașat educației și nici nu trebuie spus tinerilor ce ar trebui să facă în timpul liber. În
principal, trebuie trezite și stimulate facultățile creative și create posibilitățile de exprimare,
încât ori de câte ori există timp liber, ei să aleagă acele activități care îi satisfac.