NOILE EDUCAȚII

“Noile educații" sunt definite în programele UNESCO, "ca răspunsuri ale

sistemelor educaționale la imperativele lumii contemporane" de natură
politică, economică, ecologică, demografică, sanitară etc.
În documentele UNESCO sunt menționate următoarele noi educații:
• educația raportată la mediu;
• educația pentru pace și cooperare;
• educația pentru participare și democrație;
• educația pentru comunicare și mass-media;
• educația pentru schimbare și dezvoltare;
• educația economică;
• educația nutrițională;
• educația pentru timpul liber.
 Educația
ecologică
• dezvoltarea
conștiinței
ecologice;
• dezvoltarea
capacității de a lua
decizii, de a
identifica și de a
pune în practică
soluții;
• pregătirea
cetățeanului actual și
viitor pentru a
influența pozitiv
deciziile politice,
economice și sociale
cu privire la mediu.
 Educația pentru pace
G. Văideanu identifică trei mari
categorii de obiective ale educație pentru
pace:
• însușirea unui sistem de concepte-
valori (pace, democratie, cooperare,
respect);
• formarea unor capacități (de a te
exprima și de a dialoga, de a lua decizii
responsabile);
• formarea unor atitudini pozitive
(receptivitatea față de celălalt,
responsabilitatea față de propia persoana
etc).
 Educația pentru democrație
Educația pentru democrație este o componentă
a procesului de formare a personalității umane
care cuprinde trei aspecte:

pentru
educația despre drepturile omului și democrație
în spiritul
Educația pentru
drepturile
omului
Audigier situează educația
pentru drepturile omului
într-un câmp de
contradicții, dintre care
enunță:
• supunerea la norme și
învățarea libertății
critice;
• universalitatea și
dreptul la diferență;
• relația specială dintre
spațiul privat și spațiul
public;
• transmiterea de
cunoștințe și formarea
de atitudini.
 Educația pentru comunicare și
mass-media:
 pregatirea pentru utilizarea noilor mijloace:
• să vadă ce i se prezintă;
• să exprime și singur, cu propriile mijloace ceea
ce a recepționat;
• să poată lua hotărâri și atitudini adecvate față
de ideea emisă
 să îndeplinească acțiuni = educație în acțiune
 Principalele modalități de integrare a
“noilor educații” în școală sunt (Văideanu,
1986; De Landsheere, 1992):

◦ introducerea unor module specifice în cadrul disciplinelor tradiționale;

◦ introducerea sau infuzarea unor dimensiuni ale problematicii lumii
contemporane în cadrul disciplinelor tradiționale;
◦ In.troducerea unor discipline distincte
Bibliografie:

• De Landsheere, G., (1992), L education et la formation, Presses Universitaires de France, Paris.

• Marinescu, M., (2013), Noile educații în societatea cunoașterii, Pro Universitaria, București.
• Toffler, A., (1983), Al treilea val, Editura Politică, București.
• Văideanu, G., (1986), Pedagogie (ghid pentru profesori), Universitatea A.I. Cuza, Iași.