Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem de la

copii" Ghandi

Educaţia pentru Cetăţenie Democratică (E.C.D.) cuprinde educaţia pentru drepturile omului, educaţia
civică, educaţia pentru pace, educaţia globală şi interculturală .

Afirmând încrederea în capacitatea educaţiei pentru pace , pentru pregătirea generaţiilor în formare în
spiritul cooperării , al participării şi al democraţiei , ne afirmăm de fapt încrederea în succesul acţiunilor
de apărare a păcii şi în viitorul umanităţii.

Educaţia pentru pace are precursori mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de vremea noastră J.A. Comenius
(1592-1670), considerat un precursor al O.N.U.-ului şi al UNESCO-ului năzuia spre o pace
universală şi căuta structurile şi mijloacele necesare pentru a o instaura şi menţine.

După primul război mondial , evitarea unei noi conflagraţii mondiale a preocupat spiritele laminate, iar
unele organizaţii au iniţiat acţiuni educative specifice păcii.

După al doilea război mondial , problema apărării păcii s-a pus şi se pune în termeni noi , cu o insistenţă
în creştere devenind o preocupare prioritară şi o năzuinţă a tuturor naţiunilor. Ea intră în conexiune cu
alte probleme din lumea contemporană , caracterizată prin caracter global , universal şi pluridisciplinar :
interdependenţele şi transspecificitatea nu anulează diversitatea şi specificitatea problemelor şi a
colectivităţilor naţionale, dar problematica societăţii democratice ni se înfăţişează din ce în ce mai mult ca
o unitate indivizibilă.

Probleme cum sunt : protejarea mediului terestru, acvatic şi aerian , decalajele între Nord şi Sud ,
subdezvoltarea , subnutriţia , apărarea păcii şi îmbunătăţirea calităţii relaţiilor dintre oameni şi dintre
grupurile umane , lupta împotriva maladiilor şi protejarea copiilor , promovarea unei vieţi democratice şi
apărarea drepturilor omului etc. nu sunt numai probleme ale diplomaţilor sau specialiştilor diferitelor
domenii , ci având un caracter concret este o preocupare prioritară a tuturor oamenilor şi tuturor
naţiunilor indiferent de mărimea lor şi de regiunea căreia îi aparţin.

Această problematică complexă este abordată de omenire , dar soluţiile par să nu o acopere. În acest
mod se declanşează o serie de întrebări : o lume umană şi armonios dezvoltată sau o lume divizată ,
plină de tensiuni şi hărţuită de tulburări şi conflicte ? Un mediu protejat şi umanizat sau o deşertificare
galopantă ? O afirmare a spiritului raţional şi a toleranţei sau generozităţii sau o dezlănţuire a
fanatismului de tot felul ? O promovare a democraţiei şi a unei noi etici internaţionale sau o răspândire a
totalitarismului şi a arbitrarului ? Cooperare , respect reciproc , încredere , dezarmare şi pace sau un
război nimicitor care s-ar extinde pe întreaga planetă ?
“ Fără pace , dezvoltarea este imposibilă : fără dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii : fără drepturi
pentru om , pacea este violenţă. (College de France )

Cel mai pertinent şi mai util răspuns propus de organizaţiile internaţionale active în domeniul cercetării
educaţiei îl constituie noile tipuri de conţinuturi. Se impun din ce în ce mai insistent ca sursă ale unui
conţinut pertinent , un sistem de noi educaţii care dispun de obiective şi conţinuturi specifice, dar care
sunt greu de conturat sub forme de discipline independente . Educaţia relativă la mediu ale cărei
conţinuturi pot fi distribuite atât în sfera ştiinţelor exacte , cât şi în cea a ştiinţelor umaniste ; Educaţia
pentru bună înţelegere şi pace ; Educaţia pentru o nouă ordine economică şi internaţională ; Educaţia
pentru participare şi democraţie ale cărei conţinuturi nu pot fi

reduse numai la cele ale educaţiei civice ; Educaţia pentru participare şi dezvoltare care îşi propune să îi
înveţe pe tineri şi să iniţieze schimbări , să domine schimbările, situându-se şi menţinându-se în centrul
dezvoltării ca agent , scop, şi beneficiar al acesteia ; Educaţia nutriţionistă etc. Se vorbeşte foarte mult
despre educaţia pentru comunicare şi mass-media , educaţia pentru viitor , educaţia economică ,
educaţia culturală şi pentru timpul liber , educaţia sanitară etc. Noile educaţii corespund unor trebuinţe
de ordin socio- pedagogic. Autorii de cursuri şi tratate de pedagogie nu au reuşit să distribuie noile
educaţii în sfera educaţiilor tradiţionale care o compun pe cea integrală ( intelectuală, tehnologică şi
pentru muncă , moral- patriotică , estetică ,sportivă şi igienică ) dar noile tipuri de conţinuturi au pătruns
în cadrul activităţilor educative curriculare şi extracurriculare.
Educaţia pentru pace constituie cea mai sigură modalitate de eliminare a agresivităţii , a violenţei , a
terorismului şi a conflictelor dintre comunităţi. Ea reprezintă un factor capabil de a contribui la crearea
unei societăţi democratice. Pacea este o aspiraţie a popoarelor , un imperativ fundamental al epocii
noastre şi o finalitate prioritară a educaţiei de astăzi şi de mâine. "Cu toate diferenţele dintre continente
şi ţări , cu toate diferenţele culturale şi ideologice finalităţile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt
pretutindeni aceleaşi. Pretutindeni se pune problema apărării păcii , a asigurării unei educaţii de bază
pentru toţi oamenii, a eliminării foametei şi a protejării sănătăţii , a apărării valorilor mediului natural , a
salvării identităţii culturale a diferitelor grupuri umane "( Bogdan Suhodolski- filozof polonez )

Educaţia pentru pace are şanse să fie eficientă pe plan socio – politic numai dacă se propagă simultan în
toate ţările , pe bază de încredere reciprocă şi cu obiective fundamentale comune.

Finalităţile şi obiectivele educaţiei pentru pace se pot grupa în trei mari categorii :

1. Însuşirea unor concepte şi a unor cunoştinţe pertinente specifice domeniului: pace şi educaţie pentru
pace, dezarmare şi educaţie pentru dezarmare, democraţie şi drepturile omului, cooperare şi echitate,
cultură universală şi culturi naţionale, valori finale şi valori instrumentale, problematica lumii
contemporane şi soluţiile posibile, prospectiva socială şi relaţia viitorului cu prezentul şi trecutul ,
cunoaşterea omului şi a diversităţii tipurilor umane , distincţia între pacifişti apărători ai păcii şi
constructori ai păcii, agresiune şi agresivitate, conflict şi stări conflictuale, fanatism şi convingere etc.

2. Însuşirea unor priceperi sau aptitudini : a asculta cu receptivitate pe altul sau pe alţii , a dialoga , a
face propuneri şi a da răspunsuri , a comunica fidel propriile opinii sau intenţii , a iniţia schimbări şi a le
controla , a învăţa continuu etc.

3. Însuşirea unor comportamente sau atitudini : responsabilitate faţă de propria patrie şi de

colectivitatea mondială , solidaritate şi încredere în semeni ,respect faţă de propria cultură şi de cultura
altor popoare sau colectivităţi , toleranţă în sensul de acceptare a diversităţii şi generozitate , probitate
morală şi intelectuală, respect faţă de valorile spirituale şi de purtătorii de valori , modestie şi
recunoaşterea meritelor sau a talentelor altora , spirit critic şi capacitate de a lua decizii.

Identificarea şi stoparea agresivităţii , intoleranţei , predispoziţiei pentru fanatism trebuie să înceapă de

timpuriu şi pentru îmbunătăţirea calităţii etice a vieţii diferitelor colectivităţi umane este foarte
importantă descoperirea şi eliminarea egoismului , a comportamentelor nonparticipative care pot duce la
conflicte sau la dezagregarea colectivelor : perfidia , intriga , laşitatea etc.

În cadrul de promovare a conţinuturilor pentru pace s-au conturat două strategii. Prima constă în
introducerea unor module specifice care ocupă anumite durate putându-se asocia cu istoria, literatura ,
psihologia , filozofia , educaţia civică , educaţia plastică etc. O a doua strategie constă într-o dublă
acţiune : de punere în valoare a conţinuturilor existente şi de difuzare sau introducere în sânul acestora a
unor noi teme , concepte sau preocupări specifice educaţiei pentru pace.

Ţinând seama de faptul că elevii trebuie să înveţe să participe la viaţa socială şi să construiască viitorul ,
să se simtă responsabil cu toate generaţiile şi cu toate naţiunile lumii în realizarea educaţiei pentru pace
s-au impus anumite metode şi mijloace de lucru.

În promovarea educaţiei pentru pace în cadrul unor organizaţii mondiale guvernamentale şi

nonguvernamentale , considerăm că ar fi potrivit să se ia un număr de măsuri care ar pune mai bine în
valoare experienţa dobândită până acum .

Formele de realizare a acestei educaţii sunt ca şi la educaţia pentru cetăţenie democratica următoarele :
- educaţia formală – învăţarea sistematică realizată în instituţii specializate
- educaţia non-formală –activităţile educative desfăşurate în afara sistemului formal de învăţământ
- educaţia informală – experienţele de învăţare spontană , cotidiană
Modalităţile de realizare a educaţiei pentru pace la nivelul claselor I-IV sunt :
- memorizări ,povestiri , activităţi de observare , desene realizate de copii , lecturi după imagini , filme ,
convorbiri tematice , jocuri de rol , rebusuri , dezbaterea unor fapte , exerciţii de simulare etc. Aceste
activităţi pot fi realizate pe grupe sau individual .
La nivel mondial au izbucnit o serie de probleme care ne asaltează continuu . Acestea au devenit obiectul
activităţii diferitelor categorii de specialişti . În prezent asistăm la o intensificare a revoltelor şi
conflictelor la care se adaugă şi dezastrele naturale . Problema păcii este un imperativ al lumii
contemporane .

În “ Noul Testament “ scrie “ dacă rădăcinile sunt sfinte , atunci şi ramurile sunt “. Altfel spus , dacă
îngăduim ca răul să coboare spre rădăcini ( copii ) şi să le întineze , atunci însuşi trunchiul şi ramurile se
vor ofili , iar copacul va putrezi .