Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA “VALAHIA TARGOVITE”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA SI STIINTELE EDUCATIEI

STUDENTE: ONETE ANA – MARIA

IOAN PAULA – GEORGIANA

P.I.P.P. ANUL II.

INDRUMATOR: CONF. UNIV .DR. GABRIELA ALINA ANGHEL


POLITICI EDUCAȚIONALE PRIVIND
IMPLEMENTAREA NOILOR EDUCAȚII ȘI A
ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE
,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte
om: ,, tot ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic
nu trece în organismul noului născut”- fără educaţie.

1.1. Apariţia şi dezvoltarea noilor educaţii

L. Papuc susţine că în ultimele decenii savanţii dar şi oamenii politici au început prin a
identifica un nou tip de probleme, care se impuneau atat prin caracterul lor grav şi presant, cat şi
prin dimensiunile lor universale. În acest mod sau identificat probleme cum sunt: deteriorarea
continuă a mediului, caracterul limitat al resurselor materiale, caracterul galopant al creşterii
demografice etc. Aceste probleme care la început păreau a sta doar în atenţia savanţilor,
factorilor decizionali, oamenilor politici, au început să devină probleme concrete, deschise şi
îngrijorătoare pentru toţi oamenii, probleme ce nu pot fi discutate separat, ci într-o
interconexiune. Astfel, dezvoltarea nu poate avea loc fără pace, pacea nu poate fi autentică fără
respectarea drepturilor omului şi asigurarea libertăţilor fundamentale. Libertăţile şi drepturile
sunt iluzorii acolo unde domnesc: foametea, mizeria şi analfabetismul
La sfîrşitul secolului trecut, un document UNESCO propunea sub titlu de Problemele
mondiale în şcoală, introducerea în şcoală a unor teme ca:
- drepturile omului şi libertăţile fundamentale;
- foametea, sărăcia şi progresul economic;
- protejarea copilăriei şi a adolescenţei;
- proliferarea conflictelor între naţiuni;
- creşterea problemelor de sănătate;
- alimentaţia, malnutriţia şi subnutriţia;
- dispariţia speciilor de plante şi animale etc.
Aceste realităţii l-au determinat pe Aurelio Peccei – fostul preşedinte al Clubului de la
Roma să introducă noul concept de “problematică a lumii contemporane”.

Viziunea lui N. Savu problematica lumii contemporane a generat atat în sfera politicii şi
culturii, cat şi în cea a educaţiei, un număr de imperative care sunt din ce în ce mai bine
precizate: apărarea păcii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice etc. Aceste
imperative s-au impus atenţiei organizaţiilor internaţionale ca ONU, UNESCO etc., precum şi
diferitor categorii de specialişti: economişti, jurişti, filozofi, medici, padagogici, pentru a
promova o viziune globală în analiza problematicii lumii contemporane.
Soluţionarea problematicii lumii contemporane este esenţial legată de filosofia educaţiei, de
politicile educaţionale ale statelor lumii. Deci, modul de dezvoltare a lumii contemporane este
legat în mare măsură de modul în care educaţia poate să satisfacă cerinţele acestei dezvoltări.

Noua problematică a declanşat şi sugerat o mulţime de reacţii şi de proiecte, ce s-au


conturat treptat sub forma unor direcţii de acţiune. Una dintre aceste direcţii de acţiune o
constituie educaţia ca proces de formare şi sensibilizare a copiilor, tinerilor şi adulţilor pentru
participare la abordarea şi soluţionarea problemelor cu care omenirea este şi va fi confruntată

Astfel diferitelor sfidări ale lumii contemporane li s-a răspuns cu educaţii specifice,
denumite noile educaţii . Prin urmare, noile educaţii constituie răpunsuri ale sistemelor
educative la sfidările lansate de problematica lumii contemporane.
Importanța pedagogică și socială a noilor educații a fost recunoscută la nivel de politică
globală începînd cu anii 1980. Noile educaţii reprezentau, într-un fel, o continuare a curentului
pedagogic afirmat la începutul secolului XX, sub numele de “Educaţia nouă”. “Educaţia nouă”
era centrată îndeseobi asupra înoirii raportului metodologic educator-educat. “Noile educaţii”
sunt centrate, mai ales, asupra unor obiective şi mesaje noi, care determină conţinuturile şi
strategiile educaţiei în condiţiile lumii contemporane .
Noile educații astfel reprezintă un set de conținuturi particulare speciale, afirmate ca
răspunsuri pedagogice la problematica lumii contemporane de natură politică, economică,
ecologică, demografică, sanitară etc. Sunt generate de evoluțiile pozitive și negative înregistrate
în societatea modernă și postmodernă la nivel de situație a mediului, populație, mass-media,
sănătate, democrație, schimbare socială, valori civice, relații internaționale, interculturalitate etc.
În consecință, noile educații au o sferă largă de referință.

1.2. Caracterizarea noilor educaţii

Noile educaţii s-au impus într-un timp foarte scurt, dat fiind faptul că ele
corespund unor trebuinţe de ordin sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate. În ciuda
situaţiei paradoxale în care se găseşte, în pofida obstacolelor cu care se confruntă, educaţia este
invitată să pregătească într-o manieră activă, mai constructivă şi dinamică, generaţia viitoare. În
aceste condiţii, noile educaţii vin să pregătească un comportament adecvat, adică raţional, care să
atenueze în parte şocul viitorului.
„Noile educații” sunt definite in programele UNESCO, adoptate in ultimele decenii,
„ca raspunsuri ale sistemelor educationale la imperativele lumii contemporane” de natura
politica,economica,ecologica,demografica,sanitara.
                Conținuturile specifice, propuse din aceasta perspectivă, sunt integrabile la toate
nivelurile, dimensiunile și formele educației.

 „Noile educații” sunt adaptabile la nivelul fiecărei dimensiuni a educației, în funcție de


particularitățile acestora dar și de 'ciclurile vieții' si de condițiile sociale specifice fiecărui sistem
educațional. De exemplu, educația ecologică sau educația relativă la mediu, clar poate fi
integrată la nivelul educației morale (în învățământul general), educației intelectuale (în
învățământul liceal), educației tehnologice (în învățământul profesional), ridică probleme
specifice în anumite zone sau țări ale lumii, respectiv în cadrul diferitelor sisteme sociale și
educaționale.

                 Metodologia valorificării „noilor educații” vizează toate dimensiunile (intelectuală,


morală, tehnologică, estetică, fizică) și formele (formală, nonformală, informală) educației.
Procesul declanșat stimulează trecerea de la demersurile specifice la abordările globale,
interdisciplinare, care permit aprofundarea unor probleme sociale care cer soluții concrete:
pacea, democrația, justiția socială, dezvoltarea, mediul, alimentația, sănătatea, protejarea copiilor
și a tinerilor, promovarea învățământului și a cercetarii științifice.

               „Noile educații” evoluează în funcție de procesarea realizată la nivelul obiectivelor


propuse care dau și „denumirea” fiecărei structuri de conținut, care poate fi proiectat ca modul
sau disciplină de studiu conceput strategic în plan disciplinar, dar mai ales în plan interdisciplinar
și transdisciplinar.
1.3. Clasificarea noilor educaţii
Noile educaţii sunt (conform G. Văideanu, 1966, C. Cucoş, 1999 şi M. Stanciu, 1999):
1. Educaţia ecologică (sau educaţia relativă la mediu);
2. Educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
3. Educaţia pentru tehnologie şi progres;
4. Educaţia pentru comunicare şi mass-media;
5. Educaţia în materie de populaţie (sau demografică);
6. Educaţia economică şi casnică modernă;
7. Educaţia pentru timp liber;
8. Educaţia nutriţională;
9. Educaţia pentru pace şi cooperare;
10. Educaţia pentru democraţie şi drepturile fundamentale ale omului;
11. Educaţia sanitară modernă,
12 Educaţia interculturală

Educația ecologică sau educația relativă la mediu vizează formarea și cultivarea


capacităților de rezolvare a problemelor declanșate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale și
postindustriale la scară socială, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii și
al existenței umane.

     Educația pentru schimbare și dezvoltare vizează formarea și cultivarea capacităților


de adaptare rapidă și responsabilă a personalității umane la condițiile inovațiilor și ale reformelor
sociale înregistrate în ultimele decenii ale secolului XX, în perspectiva secolului XX.

Educația pentru tehnologie și progres vizează formarea și cultivarea aptitudinilor


generale și speciale și a atitudinilor afective, motivaționale și caracteriale, deschise în direcția
aplicării sociale a cuceririlor științifice în condiții economice, politice și culturale specifice
modelului societății postindustriale de tip informational.

       Educația față de mass-media vizează formarea și cultivarea capacității de valorificare


culturală a informației furnizată de presă, radio, televiziune etc, în condiții de diversificare și de
individualizare care solicită o evaluare pedagogică responsabilă la scara valorilor sociale.
 Educația demografică sau educația în materie de populație vizează cultivarea
responsabilității civice a personalității și a comunităților umane în raport cu problemele specifice
populației, exprimate la nivelul unor fenomene: creștere, scădere; densitate, migrație; structura
profesională, pe vârste, sex; condiții de dezvoltare naturale, sociale (economice, politice,
culturale, religioase etc.) - situate în context global, regional, național, teritorial, zonal,
local.             

    Educaţia economică şi casnică modernă practicată cu mare succes în ţările


dezvoltate; imperativele acestei educaţii este iniţierea în problematica economiei casnice şi
formarea capacităţii de autogestiune. Educaţia economică şi casnică modernă constituie o
pregătire indirectă pentru muncă. Educaţia economică urmăreşte să stabilească scopuri relevante
şi cerinţe ce decurg din noile realităţi, astfel ca copilul, elevul, studentul să fie bine informat în
legătură cu ceea ce se întîmplă în domeniul economiei, adică să fie un cercetător şi să poată
evalua critic materialele ce-i sunt disponibile, fiind apt să identifice golurile, punctele personale
de vedere etc.
Educaţia pentru timp liber se dovedeşte din ce în ce mai necesară, mai benefică,
incluzînd componente culturale, artistice, turistice şi sociale. “Folosirea înţeleaptă a timpului
liber este un produs al culturii şi al educaţiei”, afirma Bertrand Russel. Activităţile din timpul
liber sunt acelea care contribuie la relaxarea individului. Acestea sunt activităţile extracurriculare
şi extraşcolare ce reprezintă puntea dintre cele două coordonate ale vieţii, în etapa şcolară.

Educaţia nutriţională, susţine G.Văideanu, este o formă de activitate ce vizează


cunoaşterea alimentelor şi substanţelor nutritive, producerea şi/sau utilizarea acestora,
conservarea alimentelor, alimentaţia copilului, alimentaţia raţională. Scopul educaţiei
nutriţionale constă în formarea consumatorului raţional de alimente şi, prin aceasta, asigurarea
stării de sănătate a populaţiei pe termen lung şi calitativ superior indicilor realizaţi pînă în
prezent.

Educaţia pentru pace şi cooperare trebuie să aibă un conţinut esenţialmente pozitiv,


să cultive idei, sentimente, atitudini active, responsabile care să stimuleze şi să determine acţiuni
ferme în favoarea îndeplinirii cerinţelor unei lumi paşnice, a înţelegerii şi cooperării.

Educaţia pentru democraţie şi drepturile fundamentale ale omului vizează


formarea şi cultivarea capacităţilor de înţelegere şi de aplicare a democraţiei la nivelul
principiilor sale valorice de conducere socială eficientă şi a instituţiilor sale recunoscute la scara
universală, care promovează drepturile omului, incluse şi în programele şcolare şi universitare în
cadrul unor module sau discipline de învăţămant.
Educaţia sanitară modernă. După unii autori educaţia sanitară modernă
încorporează educaţia nutriţională şi educaţia sexuală. Educaţia sanitară modernă reprezintă, sub
aspect educaţional, procesul de informare, formare şi dezvoltare a omului – tînăr şi adult – în
domeniul sănătăţii, procesul înzestrării individului cu cunoştinţe, atitudini şi obişnuinţe privind
sănătatea. Finalitatea educaţiei sanitare în instituţiile de învăţămînt fiind culturalizarea igienico-
sanitară a copiilor şi tinerilor, în vederea formării unui stil de existenţă şi comportare igienică, a
unui mod de viaţă sănătos, contribuind – prin perfecţionarea sănătăţii fizice, afectiv-emoţionale
şi mintal-spirituale, la dezvoltarea multilaterală a personalităţii şi la integrarea socială a celor
educaţi.

Educaţia interculturală, care ar putea fi definită ca o formă de educaţie pentru toţi în


spiritul recunoaşterii diferenţelor care apar în cadrul comunităţii precum şi a respectului faţă de
propria persoană, dar şi faţă de ceilalţi. Termenul a fost înlocuit cu cel de “acceptanţă”, acesta
insistînd pe implicarea pe care individul ar trebui să o manifeste şi pe contribuţia pe care este
dator să o aducă în ceea ce priveşte întrepătrunderea dintre culture prin apropierea valorilor
comune.

1.4. Modalităţi de introducere a noilor educaţii

Implementarea noilor educaţii presupune elaborarea şi aplicarea unor strategii pedagogice


şi sociale speciale.
Integrarea „noilor educaţii” în programele şcolare este realizată / realizabilă pe baza a
patru demersuri de proiectare a conţinutului instruirii:
1. Demersul infuzional – presupune efortul tuturor educatorilor în promovarea
conţinuturilor noilor educaţii, diseminarea informaţiei prin intermediul disciplinelor de
învăţămînt. De exemplu, problemele educaţiei ecologice sunt abordate simultan la
biologie, chimie, fizică, geografie dar şi la nivelul educaţiei (intelectuale-morale-
tehnologice-estetice-fizice/sanitare).
Acest tip de demers ridică două probleme metodologice de maximă importanţă
pedagogică şi socială: necesitatea de a integra informaţia adusă de la nivelul „noilor educaţii” în
structura programei şcolare, eliminand practica tratării acesteia doar ca o anexă a unei discipline
„clasice” (sau a unui capitol sau manual) şi necesitatea de a realiza efectiv o sinteză curriculară
între cele două tipuri şi circuite informaţionale. Principalul avantaj rezidă din faptul că nu este
nevoie de modificarea planurilor şi programelor şcolare. Presupune o abordare interdisciplinară a
subiectelor, ajută la dezvoltarea capacităţilor de a realiza transferul de cunoştinţe şi a face
conexiuni la elevi, nu supraîncarcă programele şcolare şi nu este costisitor..
2. Demersul modular/disciplinar angajează „Noile educaţii” în cadrul unor discipline de
studiu integrate la nivelul unor trepte şcolare dar şi la nivelul unor dimensiuni ale
educaţiei. De exemplu “educaţia ecologică” este abordată ca modul în cadrul biologiei, în
învăţămîntul liceal, cu obiective specifice dimensiunii educaţiei intelectuale.
Acest tip de demers ridică problema corelaţiei existente între diferite module introduse în
cadrul unor discipline de învăţămînt. De asemenea, ridică problema riscului unilateralizării
obiectivelor specifice în cadrul aceleiaşi dimensiuni a educaţiei. Dezavantajul care apare este
pregătirea suplimentară specială de care au nevoie cadrele didactice.

3. Demersul disciplinar angajează “Noile educaţii” în cadrul unei discipline şcolare


distincte. De exemplu educaţia ecologică apare ca disciplină de învăţămînt, integrată în
planul de învăţămînt proiectat la nivelul sistemului şcolar respectiv, cu obiective
pedagogice instituţionalizate la nivelul programei şcolare, care procesează adecvat
resursele generale şi specifice ale tuturor dimensiunilor educaţiei.
Acest tip de demers a consacrat deja în planurile de învăţămînt noi discipline şcolare:
educaţia ecologică, educaţia civică, educaţia pentru drepturile omului, educaţia sanitară, educaţia
demografică şi mai ales educaţia tehnologică.
Problema metodologică pe care o ridică demersul disciplinar ţine de statutul special al
disciplinelor şcolare promovate pe această cale. Ele nu au baza academică specifică ştiinţelor
particulare, care dau şi titularea majorităţii disciplinelor şcolare. Proiectarea lor presupune, astfel,
în mod obiectiv, depăşirea tendinţelor monodisciplinare în favoarea strategiilor pluridisciplinare
centrate simultan asupra conţinuturilor ştiinţifice preluate informativ dar şi a efectelor sociale,
aplicative prelucrate formativ, în sens intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic.

4. Demersul trandisciplinar(team-teaching) angajează “noile educaţii” la nivelul unor


“sinteze ştiinţifice” propuse trimestrial sau annual de “echipe de profesori”. De exemplu,
problemele globale şi speciale ale educaţiei ecologice sunt abordate de o echipă formată
din profesori de filozofie, sociologie, economie; biologie, chimie, fizică etc., în cadrul
unor lecţii de sinteză, seminarii etice, conferinţe tematice, dezbateri ideologice,
concursuri şcolare etc.

Acest tip de demers,după afirmaţiile lui George Văideanu este “probabil cel mai interesant, mai
promiţător, dar şi mai greu de pus în aplicare”, răspunde unor teme incluse în conţinutul „Noilor
educaţii”, care reflectă tensiunea ideologică şi psihosocială a problemelor lumii contemporane:
democraţia; dezvoltarea economică; apărarea mediului natural, valorificarea timpului liber,
raportul dintre naţional şi internaţional în viaţa politică; raportul dintre naţional şi universal în
creaţiile culturale; cultura societăţii postindustriale de tip informatizat.
Ca modalităţi practice de introducere a noilor educaţii, sunt menţionate trei posibilităţi
(Văideanu, 1998):
pătrunderea noilor educaţii în programele şcolare şi universitare sub forma unor recomandări
sau module de studiu independente, difuzate şi prin sistemele de comunicare moderne:
televiziune, radio, reţele de calculatoare etc;
implicarea noilor educatii în programele educaţionale ca alternative proiectate în diferite
formule pedagogice: module de instruire complementară (formală-nonfor-mală), ghiduri,
îndrumări metodologice, lucrări fundamentale centrate asupra problemelor mari ale lumii
contemporane (dezvoltarea economică, tehnologia societăţii informatizate, educaţia
permanentă, democratizarea şcolii, reforma educaţiei...);
regîndirea sistemelor de selectare şi de organizare a informaţiei în cadrul unui curriculum
care, fie "introduce module specifice"- pentru noile educaţii - integrate ca discipline distincte
în planul de învăţămînt (educaţia ecologică, educaţia pentru o nouă ordine economică
internaţională...), fie introduce conţinuturile specifice unei noi educaţii în sfera mai multor
discipline, printr-o "abordare infuzionala" .

Consultand mai multe abordări în direcţia cercetată am stabilit că noile educaţii pot
fi valorificate în cadrul formelor educaţiei:
1. Frontal – la şcoală;
2. Nonformal – la lecţia de diriginţie, în cadrul activităţilor extracurriculare;
3. Informal – la activităţile extraşcolare.
În baza acestor constatări pot propune următoarele activităţi de valorificare a noilor
educaţii.
Noile educaţii constituie o investiţie a educaţiei în procesul de soluţionare a problematicii
lumii contemporane. Ele au forme diverse şi sunt purtătoare de conţinuturi noi. Astfel aceste
conţinuturi noi trebuie valorificate prin divese metode în cadrul şcolii pentru formarea şi
sensibilizarea copiilor, tinerilor şi adulţilor care participă la abordarea şi soluţionarea
problemelor cu care omenirea este şi va fi confruntată.
2.  Măsuri privind combaterea problemei “noilor educații”

1. Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.694/02.08.2019 privind


aprobarea Curriculumului pentru educaţie timpurie

“În temeiul prevederilor art. 65, alin. (4) și ale art. 94, alin. (2) lit.e din Legea educaţiei naţionale
nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și în baza prevederilor ordinului de
ministru nr. 3593/2014 care aprobă Metodologia privind elaborarea și aprobarea
curriculumului școlar, planuri-cadru de învățământ și programe școlare, a fost elaborat și
promovat, prin ordinul nr. 4.694/2.08.2019, Curriculumul pentru educaţia timpurie (0 - 6 ani). 

Acest nou curriculum, disponibil atașat, imprimă o viziune actualizată și îmbunătățită asupra


educației timpurii, reflectată în Planul de învățământ pentru educație timpurie, Programa
școlară pentru educație timpurie și Metodologia de aplicare a Planului de învățământ pentru
educație timpurie, ținând cont de:

- necesitatea corelării cu prevederi și recomandări din documente promovate la nivel european


privind competentele-cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi, documente
strategice ale Comisiei Europene și Consiliului Uniunii Europene privind educația și îngrijirea
timpurie;

- corelarea cu schimbările inițiate la niveluri învățământului preuniversitar pentru construirea


unei concepţii curriculare unitare şi coerente, având ca referinţă competenţele-cheie care
determină profilul de formare al elevului, definite la nivel european şi statuate de Legea
educaţiei naţionale nr. 1/2011;

- corelarea permanentă cu legislaţia în vigoare, îndeosebi cu prevederile recente care vizează


domeniul educaţiei timpurii (ex., Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și
completările ulterioare, Hotărârea de Guvern nr.1.252/2012 de aprobare a Metodologiei de
organizare și funcționare a creșelor și a altor servicii de educație timpurie antepreșcolară);

- necesitatea unei abordări sistemice a educaţiei timpurii, care înglobează, deopotrivă, educaţia
antepreşcolară şi educaţia preşcolară, corectându-se abordarea lor fragmentată din practica de
până acum.”

ACEASTĂ LEGE SE CONSIDERĂ A FI O MĂSURĂ  NAȚIONALĂ, CU


INFLUENȚE EUROPENE, DEOARECE ADOPLAREA ACESTEIA ARE LEGĂTURĂ ȘI
CU ANUMITE PREVEDERI DE NIVEL EUROPEAN.
Astfel, la nivel internaţional, se vorbeşte de o „reformă continuă” sau de
„permanentizarea” reformelor, ca urmare a schimbărilor axiologice, sociale, economice,
tehnologice. „Reformele educaţionale parcurg diferite etape, cu momente de vârf sau de
schimbări radicale, cu perioade intermediare, mai puţin vizibile, şi cu perioade de consolidare a
achiziţiilor dobândite în etapele anterioare”2 . În România, atât politicile educaţionale, cât și
curriculumul național elaborat și aplicat în decursul ultimului deceniu exprimă o ritmicizare a
schimbărilor şi a ajustărilor, fapt care a condus la o evoluție în domeniu și, implicit, la racordarea
politicilor educaţionale ale României cu politicile la nivel european.

În documentul de politici educaționale – Repere pentru proiectarea și actualizarea


Curriculumului național (ISE, 2016), se menționează următoarele: curriculumul pentru
educaţia timpurie a copilului de la naștere până la 6 ani se fundamentează pe un set de finalităţi
formulate în documentul de politici educaţionale Reperele fundamentale în învăţarea și
dezvoltarea timpurie (RFIDT, aprobate prin O.M. nr. 3851/2010). Acest document reprezintă un
set de enunţuri care reflectă aşteptările privind ceea ce ar trebui copiii să ştie şi să fie capabili să
facă. Aceste aşteptări sunt definite pentru a sprijini creşterea şi dezvoltarea normală și deplină a
copiilor de la naştere până la intrarea în şcoală. Conform documentului menţionat, finalităţile
educaţiei timpurii au în vedere o abordare holistică, vizând cele cinci domenii ale dezvoltării
copilului:

 dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală;


 dezvoltarea socio-emoţională;
 dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii;
 dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii;
 capacităţi și atitudini în învăţare.

În acest context, noul curriculum pentru educaţia timpurie aduce o viziune îmbunătăţită asupra
educaţiei pentru acest segment de vârstă, înglobată în conținutul programei, în Metodologia de
aplicare a planului de învățământ pentru educația timpurie, în scrisori metodice şi recomandări,
în ghiduri și îndrumătoare metodice avizate de minister, constituind un demers complex, care
valorizează contribuţiile anterioare, experienţa şi practicile reușite în domeniul educaţiei timpurii
din România. Acesta se adresează tuturor cadrelor didactice, managerilor, factorilor de decizie,
specialiştilor în domeniul educaţiei timpurii – pedagogilor, psihologilor, consilierilor, cadrelor
didactice din mediul academic, care asigură formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice
pentru educația timpurie (prin grade didactice şi prin programe, cursuri sau stagii de formare),
precum și altor actori de la nivelul societății, cu rol important în educaţie.
3. Instituții responsabile de: intervenție, prevenirea și combatere.
Instituții europene
 European University Asociation
 Comisia Europeană;

Instituții naționale
 Ministerul Educației și Cercetării
 Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării
Profesionale;

Instituții regionale/ locale


 Inspectoratul Județean;
 Grădinițele/ Școlile;
 Primăria

Parteneriatul public privat


 Parteneri scolari

4. Strategii de intervenție: atribuții și responsabilități

Acțiuni concrete:

-intrarea in vigoarea a noului curriculum ;


-insusirea noilor informatii de catre cadrul didactic;
-punerea in aplicare a noilor continuturi.

Rolul specialiștilor:

-monitorizarea noii implementari;


5. Concluzii

Noile educații sunt soluții de ordin practic, pe care le-a propus sistemul educațional întru
rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea contemporană în toate domeniile de
activitate. Noile educații au drept scop formarea conduitei și conștiinței morale din perspectiva
valorilor aferente tuturor aspectelor de existență și activitate umană, și anume aspectul economic,
ecologic, informațional, cultural, nutrițional, democratic, demografic, moral-civic etc.
Obiectivele specifice ale noilor educații țin să dezvolte individul, potențialul lui creativ și
competențele profesionale.
Tendinţa sau preocuparea de a asimila noile educaţii este în creştere, dar decalajul dintre
recomandările, studiile şi rezoluţiile realizate la nivel internaţional sau naţional şi practica
educaţională rămîne încă mare. În majoritatea ţărilor, autorii de planuri şi programe şcolare nu
situează încă problematica lumii contemporane în rîndul surselor care trebuie să alimenteze
conţinutul învăţămîntului. Problema deschisă este cea a modalităţilor de solicitare şi angajare a
elevilor în toate etapele parcurse de inovaţiile sau reformele aduse învăţămîntului. Iar pentru a
integra cu succes elevul în societatea ce pe zi ce trece suferă de noi reforme trebuie să
introducem treptat Noile educaţii în sistemul de învăţămînt oferind şcolii oportunitatea de a-şi
realiza scopul deţinut, prin noile imperative ale lumii contemporane ce conturează o nouă viziune
asupra problematicii lumii contemporane unde personajul principal este elevul.
Noile educaţii constituie o investiţie a educaţiei în procesul de soluţionare a problematicii
lumii contemporane. Ele au forme diverse şi sunt purtătoare de conţinuturi noi. Astfel aceste
conţinuturi noi trebuie valorificate prin divese metode în cadrul şcolii pentru formarea şi
sensibilizarea copiilor, tinerilor şi adulţilor care participă la abordarea şi soluţionarea
problemelor cu care omenirea este şi va fi confruntată. Tipurile de activităţi propuse în cadrul
acestei cercetări ar trebui realizate în cadrul şcolii sub eghida învăţătorului cît şi a părinţilor
pentru a pregăti elevii pentru societatea contemporană-adică integrarea lor cu success în
comunitate.
Rolul învăţătorului în realizarea noilor educaţii astfel este de a soluţiona problemele care
îi stau în cale pentru realizarea obiectivelor caracteristice noilor educaţii în cadrul orelor
organizate în jurul celor patru tipuri fundamentale de învăţare ce constituie pilonii cunoaşterii,
aceasta la rîndul său favorizînd dezvoltarea individului (elevului), potenţialului său creativ şi
competenţelor profesionale care îl vor ajuta la o integrare cu succes în comunitate.
Fiind un răspuns la problemele lumii contemporane noile educaţii au ca scop dezvoltarea
elevului din toate aspectele pentru ca el să poată confrunta lumea contemporană şi să se integreze
în ea cu uşurinţă. Şi pentru acesta noile educaţii apelează la toate personajele principale din
sistemul educaţional care sunt şcoala, învăţătorul şi nu în ultimul rînd părinţii. Acest trio îmbinat
cu succes asigură un viitor prosper elevului în lumea contemporană.
6. Bibliografie

1. „Curriculum Pentru Educaţia Timpurie - 2019”

2. Cristea S. Fundamentele pedagogiei. Iași: Poliom

3. Marinescu M. Noile educații în societatea cunoașterii. Bucureşti: Pro


Universitaria

4. Pâslaru P. Noile educaţii a conştiinţei pedagogice.


5. https://www.edu.ro/proiecte
6. https://ec.europa.eu/education/policies/european-policy-cooperation/et2020-
framework_ro

7. https://www.edu.ro/direc%C8%9Bia-general%C4%83-management-strategic-%C8%99i-
politici-publice