Noile educaţii în şcoală

Bîliş Augusta Daniela – Şcoala cu clasele I-IV Pădureni, comuna Mărgineni,

judeţul Bacău

,,Educaţia are dificila misiune de a transmite o cultură acumulată de

secole, dar şi o pregătire pentru un viitor în bună măsură imprevizibil”.
Jacques Delors

Indiferent de epocă, acceleraţia progresului a creat un mediu nou de viaţă, a produs

schimbări radicale în toate aspectele vieţii oamenilor: în domeniul profesional, în cel
demografic, în configuraţia geopolitică a lumii, schimbarea stilului de viaţă . În lumea întreagă,
datorită numeroaselor realizări, există un sentiment crescând de nesiguranşă şi nelinişte,
observând cum sub privirea noastră în ,,dosarul naturii umane” există mai multă schimbare
decât putem digera.
În epoca noastră, s-au identificat o serie de probleme concrete, deschise oamenilor,
probleme complexe în a căror rezolvare este invitat şi sistemul educativ, căruia îi revine un rol
important: acela de a forma cetăţeanul de mâine, o lume mai bună şi mai paşnică. Astfel de
probleme cum ar fi: apărarea păcii, salvarea mediului înconjurător, respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale, sunt imperativ problemele lumii contemporane. Este menirea noastră,
a tuturor ,,oamenilor de la catedră”, de a pregăti tânăra generaţie şi societăţile în situaţii de
criză, fără a uita nici o clipă că avem un trecut ce a generat o uriaşă moştenire culturală, pe care
avem obligaţia morală de a o transmite şi urmaşilor. Ca finalitate a educaţiei, idealul
educaţional exprimă cerinţele şi aspiraţiile unei societăţi într-o anumită etapă istorică, sub
forma unui model dezirabil de personalitate umană (M. Ionescu, 2001).
Se cunosc astăzi peste12 noi educaţii, care în ordinea apariţiei lor ar putea fi: Educaţia
relativă la mediu (educaţia ecologică), Educaţia în materie de populaţie (educaţia demografică),
Educaţia nutriţională, Educaţia pentru noua tehnologie şi progres, Educaţia faţă de mass-media,
Educaţia pentru pace şi cooperare, Educaţia pentru democraţie şi drepturile omului, Educaţia
sanitară modernă, Educaţia economică şi casnică modernă, Educaţia pentru timpul liber,
Educaţia pentru o nouă ordine internaţională, Educaţia cu vocaţie internaţională.
,,Noile educaţii" reprezintă, într-un fel, o continure a curentului pedagogic afirmat la
începutul secolului XX, sub numele de ,,Educaţia nouă". Educaţia nouă era centrată îndeosebi
asupra înnoirii raportului metodologic educator – educat. Acestea sunt centrate, mai ales,
asupra unor obiective şi mesaje noi, care determină conţinuturile si strategiile educaţiei în
condiţiile lumii contemporane.
Noile educaţii nu trebuie privite numai ca surse de reînnoire şi reconstrucţie a unor
conţinuturi care derivă din dimensiunile tradiţionale ale educaţiei. Ca modalităţi practice de
realizare a acestora, se disting mai multe posibilităţi de acţiune:
-introducerea de noi discipline centrate pe un anumit tip de aducaţie (M.Ionescu, 2001);
-crearea unor module educaţionale specifice, respectiv a unor capitole speciale, în cadrul
disciplinelor tradiţionale (M. Ionescu, 2001);
-infuzarea disciplinelor clasice cu mesaje educaţionale înglobând conţinuturi informaţionale
specifice noilor educaţii (G. Văideanu, 1988);
-acordarea prioritară a formării unor aptitudini pedagogice complexe, pe parcursul formării
iniţiale şi continuie a cadrelor didactice (V. Marcu, 2001).
 Sintagma ,,noile educaţii” nu înseamnă numai noi conţinuturi, ci adesea înseamnă şi
conţinuturi complet diferite de cele cuprinse în disciplinele clasice. O parte din ele şi-ar putea
găsi locul în cuprinsul actualelor discipline, în timp ce altele reprezintă probleme complexe ce
şi-ar putea găsi rezolvarea educativă într-un context inter sau meta-disciplinar. Noile educaţii
sunt adaptabile la nivelul fiecărei dimensiuni a educaţiei, în funcţie de particularităţile acestora
dar şi de ciclurile vieţii şi de condiţiile sociale specifice fiecărui sistem educaţional.
Metodologia valorificării noilor educaţii vizează toate dimensiunile (intelectuală, morală,
tehnologică, estetică, fizică) şi formele educaţiei (formală, nonformală, informală).
Implementarea noilor educaţii presupune elaborarea şi aplicarea unor strategii pedagogice şi
sociale speciale. Acestea vizează:
- pătrunderea noilor educaţii în programele şcolare sub forma unor recomandări sau module
de studiu independente, difuzate şi prin sistemele de comunicare moderne: televiziune, radio.
- implicarea noilor educaţii în programele educaţionale ca alternative proiectate în diferite
formule pedagogice: module de instruire complementară (formală, nonformală), ghiduri,
îndrumări metodologice, lucrări fundamentale centrate asupra problemelor mari ale lumii
(dezvoltarea economică, tehnologia societăţii informatizate, educare permanentă,
democratizarea şcolii etc.).
- regândirea sistemelor de selectare şi de organizare a informaţiei în cadrul unui curriculum
care fie ,,introduce module specifice” pentru noile educaţii- integrate ca discipline distincte în
planul de învăţământ, fie introduce conţinuturile fiecărei noi educaţii în sfera mai multor
discipline, printr-o ,,abordare infuzională” (G. Văideanu).
Evoluţia "noilor educaţii" marchează şi procesul de valorificare metodologică a acestora la
nivelul celor cinci dimensiuni ale activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii. Putem vorbi
astfel de un demers intelectual al "noilor educaţii"; un demers moral al "noilor educaţii"; un
demers tehnologic al "noilor educaţii"; un demers estetic al noilor educaţii; un demers fizic -
sanitar şi sportiv - al "noilor educaţii".
Raporturile metodologice deschise între dimensiunile educaţiei şi "noile educaţii" angajează
următoarele patru demersuri pedagogice instituţionalizate, deja, la nivelul sistemelor moderne
de învăţământ:
A) Demersul "infuzional" angajează "noile educaţii" în aria unor discipline şcolare diferite
dar şi a unor dimensiuni ale educaţiei diferite. De exemplu, problemele educaţiei ecologice sunt
abordate simultan la biologie,chimie, fizică, geografie, dar şi la nivelul educaţiei intelectuale-
morale-tehnologice-estetice-fizice (sanitare). Acest tip de demers ridică două probleme
metodologice de maximă importanţă pedagogică şi socială: necesitatea de a integra informaţia
adusă de la nivelul "educaţiei ecologice" în structura programei şcolare, eliminând practica
juxtapunerii acesteia doar ca o anexa, la sfârşitul unui capitol sau manual; necesitatea de a
realiza efectiv o sinteză curriculară între cele două tipuri şi circuite informaţionale.
B) Demersul modular/disciplinar angajează "noile educaţii" în cadrul unor discipline de
studiu integrate la nivelul unor trepte şcolare dar şi la nivelul unor dimensiuni ale educaţiei. De
exemplu, "educaţia ecologică" este abordată ca "modul" în cadrul biologiei, în învăţământul
liceal, cu obiective specifice dimensiunii educaţiei intelectuale. Acest tip de demers ridică
problema corelaţiei existente între diferitele "module" introduse în cadrul unor discipline de
învăţământ. De asemenea, ridică problema riscului unilateralizării obiectivelor specifice în
cadrul aceleiaşi dimensiuni a educaţiei.
C) Demersul disciplinar anagajează "noile educaţii" în cadrul unei discipline şcolare
distincte. De exemplu "educaţia ecologică" apare ca disciplină de învăţământ, integrată în
planul de învăţământ, proiectat la nivelul sistemului şcolar respectiv, cu obiective pedagogice
instituţionalizate la nivelul programei şcolare, care procesează adecvat resursele generale şi
specifice ale tuturor dimensiunilor educaţiei. Acest tip de demers a consacrat deja în planurile
de învăţământ noi discipline şcolare: educaţia ecologică, educaţia civică, educaţia pentru
drepturile omului, educaţia sanitară, educaţia demografică şi mai ales educaţia tehnologică.
Problema metodologică pe care o ridică demersul disciplinar ţine de statutul special al
disciplinelor şcolare promovate pe această cale. Ele nu au bază academică specifică ştiinţelor
particulare, care dau şi titulatura majorităţii disciplinelor şcolare. Proiectarea lor presupune,
astfel, în mod obiectiv, depăşirea tendinţelor monodisciplinare în favoarea strategiilor
pluridisciplinare centrate simultan asupra conţinuturilor ştiinţifice preluate informativ dar şi a
efectelor sociale, aplicative prelucrate formativ, în sens intelectual, moral, tehnologic, estetic,
fizic.
D) Demersul transdisciplinar angajează "noile educaţii" la nivelul unor "sinteze ştiinţifice"
propuse trimestrial sau anual de "echipe de profesori". De exemplu, problemele globale şi
speciale ale educaţiei ecologice sunt abordate de o echipa formată din profesori de filosofie,
sociologie, economie; biologie, chimie, fizică, etc., în cadrul unor lecţii de sinteză, seminarii
etice, conferinţe tematice, dezbateri ideologice, concursuri şcolare etc. Acest tip de demers,
"probabil cel mai interesant, mai promiţător, dar şi mai greu de pus în aplicare" (George
Văideanu) răspunde unor teme incluse ăn conţinutul "noilor educaţii", care reflectă tensiunea
ideologică şi psihosocială a problemelor lumii contemporane: democraţia; dezvoltarea
economică; apărarea mediului natural, valorificarea timpului liber, relaţiile dintre sexe. rolul
religiei, raportul dintre naţional şi internţtional în viaţa politică; raportul dintre naţional şi
universal în creaţiile culturale; cultura societăţii postindustriale de tip informatizat etc.
Dificultăţile metodologice inerente acestui demers angajează sensibilitatea şi responsabilitatea
socială a educatorilor: capacitatea lor de abordare globală (intelectuală-morală-tehnologică-
estetică-fizică) a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii: atitudinea lor de deschidere
faţă de problemele instruirii permanente, voinţa lor de auto-perfecţionare profesională
continuă.

În ciuda situaţiei paradoxale în care se găseşte, în pofida obstacolelor cu care se confruntă,

educaţia este invitată să pregătescă într-o manieră activă, mai constructivă şi dinamică,
generaţia viitoare. În aceste condiţii ,,noile educaţii” vin să pregătească un comportament
adecvat (adaptat), adică raţional care să atenueze în parte ,,şocul viitorului”.

Bibliografie:

1. Elena Joiţa, Vali Ilie, Mihaela Vlad, Ecaterina Frăsineanu, (2003), ,,Pedagogie şi
elemente de psihologie şcolară”, Editura Arves, Craiova - ,,Problematica educaţiei şi
învăţământul în societatea contemporană. Inovaţie şi reformă în şcoala românească”;
2. Constantin Cucoş, (2000), ,,Dimensiuni culturale şi interculturale”, Editura Polirom,
Iaşi- ,,Dimensiunea culturală a educaţiei”;

3. Miron Ionescu, Vasile Chiş, (2001), ,, Pedagogie. Suporturi pentru formarea

profesorilor”, Editura Presa Universitară Clujană;

4. George Văideanu, Neculau A., (1986), ,,Noile educaţii”, în Buletinul Cabinetului

Pedagogic, Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iaşi;

5. Mircea Maliţa, (2002), ,,Zece mii de culturi o singură civilizaţie”, Editura Nemira,
Bucureşti.