CURS: NOILE EDUCAȚII

CONF. UNIV. DR. MIRELA ALBULESCU

TEMA 23 : Educația pentru participare, democrație și drepturile omului.

STUDENT:RAD ( BUGNAR ) SIMONA ELISABETA

MASTER, ANUL I, SEM. II, CSAP
 În plină eră tehnologică, reluăm în considere și reinterpretăm  o sintagma „problematica
lumii contemporane”. Termenul s-a impus cu rapiditate în sferele specialiștilor din diverse
domenii datorită anumitor aspecte îngrijorătoare: degradarea atmosferei și a oceanelor, punerea
în primejdie a faunei și a florei, gravitatea subdezvoltării și a sărăciei, creșteri demografice
vertiginoase în unele regiuni sau țări, întreținerea conflictelor armate în diverse zone etc.

În lucrarea „Educația la frontiera dintre milenii” G. Văideanu afirma că „noua

problematică a declanșat sau sugerat o mulțime de reacții și de proiecte imperative, a unor
direcții de acțiune.” Educația este una dintre aceste „direcții de acțiune” care se impune prin
procesul de sensibilizare și formare a tinerelor generații. Astfel s-au constituit noi tipuri de
conținuturi „ca răspunsuri ale sistemelor educative” la provocările erei industriale.

Noile educații vizează atât conținuturile generale cât și educația formală, nonformală și
informală, de aceea necesită o abordare globală, interdisciplinară, prin care se studiază temeinic
probleme precum igiena mediului, sănătatea, drepturile copiilor ș.a.m.d.

Educația, în calitatea sa de componentă complexă a existenței umane, asigură întâlnirea

dintre individ, societate și întreaga viață socială și, prin aceasta, pregătirea și formarea lui pentru
viața prezentă și pentru viitor. Anticiparea viitorului din perspective științifice reprezintă azi o
necesitate obiectivă a omului, pus în situația de a găsi soluții eficiente la cele mai diverse
probleme cu care se confruntă. Așadar, o educație cu adevărat modernă este orientată spre viitor
și urmărește o formare și modelare a omului nu doar adaptativă, ci și anticipativă, bazată pe o
filosofie a educației reconsiderată din perspectiva educației permanente. Menirea educației de a
pregăti omul de azi pentru ziua de mâine este dificilă, cu atât mai mult cu cât, nu este vorba
despre un viitor pe care să îl cunoaștem în totalitatea sa, ci de unul schițat, proiectat, anticipat,
având în vedere schimbările rapide și profunde din lumea contemporană. Anticiparea și
explorarea viitorului, nu se pot realiza pornind de la simpla analizare a unei singure dimensiuni
sociale, prin realizare de extrapolări și generalizări, fără să se țină cont de celelalte realități
sociale. Dimpotrivă, este vorba despre acțiuni complexe, interdisciplinare, care se bazează pe
adoptarea viziunii sistemice, care are nu doar avantajul de a face problemele mai „transparente”,
ci și acela de a permite realizarea de analize riguroase, obiective și de a conduce la identificarea
unor soluții pertinente.

Ca reacție la școala tradițională, la intelectualismul și autoritarismul acesteia, cu

originea în ideile pedagogice ale lui J.-J Rousseau și ale lui H. Spencer, la sfârșitul
secolului XIX și începutul secolului XX s-a făcut simțită o mișcare pedagogică puternică
– cea a „educației noi”. Curentul „educației noi” susținea libera dezvoltare a
individualității copilului, a dispozițiilor și înclinațiilor sale și nonintervenția educatorilor,
pentru a lăsa câmp liber de manifestare zestrei sale ereditare. Noua optică propusă de
curentul „educației noi”, identificarea și practicarea de noi forme de organizare a
activității instructiv-educative bazate pe activizarea elevului și pe satisfacerea intereselor
și nevoilor lui, au generat în domeniul științelor educației noi demersuri teoretice și
aplicative. Ele au fost sprijinite, în măsură decisivă, de diverse teorii ale învățării care s-
au elaborat între timp și care au stat la baza modelelor și teoriilor instruirii operante în
didactică. Noile educații pot fi considerate o continuare a curentului pedagogic care se
afirma la începutul secolului XX sub numele de „educația nouă” – centrată cu deosebire
pe ameliorarea raportului metodologic educatoreducat. Noile educații sunt focalizate mai
ales pe finalități educaționale, conținuturi curriculare și mesaje educaționale noi, care
determină filosofia, paradigmele, conținuturile și strategiile educației în contextele lumii
contemporane. Noile educații evoluează tocmai funcție de procesarea realizată la nivelul
finalităților educaționale, care generează denumirea fiecărei structuri de conținut, care
poate fi proiectată ca modul sau disciplină de studiu, concepută strategic în plan
disciplinar, dar mai ales inter și transdisciplinar. Evoluția noilor educații răspunde
provocărilor emergente, grave și de anvergură, complexe, identificate la nivelul planetei
și reunite sub genericul „problematica lumii contemporane”. Evoluția noilor educații
marchează și procesul de valorificare metodologică a acestora la nivelul celor cinci
dimensiuni ale activității de formare-dezvoltare a personalității. Putem vorbi, astfel,
despre un demersintelectual al noilor educații; un demers moral al noilor educații; un
 demers tehnologic al noilor educații; un demers estetic al noilor educații; un demers fizic-
sanitar și sportiv al noilor educații.

Schimbările paradigmatice produse la nivelul societăților, provocările și imperativele

lumii contemporane – de natură politică, economică, ecologică, demografică, sanitară etc.,
precum și nevoile de ordin socio-pedagogic 31 din ce în ce mai bine conturate, solicită din partea
sistemelor educaționale proiectarea, articularea și implementarea unor noile tipuri de conținuturi
sau „noi educații”. Noile educații sunt definite în documentele UNESCO elaborate în ultimele
decenii drept răspunsuri ale sistemelor educaționale la provocările și imperativele lumii
contemporane, în acord cu paradigmele pedagogice acceptate. Noile educații s-au constituit ca o
necesitate obiectivă de a oferi răspunsuri la implicațiile pe care le au modificările înregistrate la
nivelul societății.

Noile educații nu trebuie privite doar ca surse de reînnoire și reconstrucție superficială a

unor conținuturi care derivă din dimensiunile tradiționale ale educației. Metodologiile
valorificării noilor educații vizează toate dimensiunile educației (intelectuală, morală,
tehnologică, estetică și fizică) și toate formele educației (formală, neformală și informală)
educației. În perspectivă pragmatică implementarea noilor educații presupune trecerea de la
demersurile particulare, specifice, la abordări mai complexe, profunde, interdisciplinare, globale,
ale unor probleme ale societății, cum ar fi: mediul (înțeles în integralitatea sa), interculturalitatea,
justiția socială, democrația, pacea, dezvoltarea, sănătatea, alimentația. Noile educații au o
puternică vocație inter- și transdisciplinară. Ele nu reprezintă domenii de preocupare pentru o
singură disciplină care se studiată, ci constituie realități complexe a căror clarificare necesită
cooperarea unui întreg evantai de dimensiuni și perspective ale cunoașterii (L. Antonesei, 2002).
Interdisciplinaritatea integrativă și transdisciplinaritatea au un rol important, esențial, în
introducerea noilor educații în învățământ.

Interdisciplinaritatea promovează o viziune asupra cunoașterii și o abordare a curriculum-

ului care aplică în mod conștient metodologia și limbajul din mai multe discipline pentru a
examina o temă centrală, o problemă sau o experiență.
 Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului,
mergând deseori până la fuziune – faza cea mai complexă și mai radicală a integrării. Abordările
de tip transdisciplinar tind progresiv către o „decompartimentare” completă a disciplinelor
implicate.

Raporturile metodologice deschise între dimensiunile educației și noile educații angajează

următoarele demersuri pedagogice, instituționalizate deja la nivelul sistemelor moderne de
învățământ:

a ) Demersul infuzional angajează noile educații în aria unor discipline școlare diferite, dar și
a unor dimensiuni ale educației diferite: Spre exemplu, problemele educației ecologice sunt
abordate simultan la biologie, chimie, fizică, geografie, dar și la nivelul educației
intelectuale, morale, tehnologice, estetice, fizice, sanitare.
b ) Demersul modular/disciplinar angajează noile educații în cadrul unor discipline de
studiu integrate la nivelul unor trepte școlare, dar și la nivelul unor dimensiuni ale educației
Spre exemplu, educația ecologică este abordată ca modul în cadrul biologiei în învățământul
liceal, cu obiective specifice dimensiunii educației intelectuale.
c) Demersul disciplinar angajează noile educații în cadrul unei discipline școlare distincte.
Spre exemplu, educația ecologică apare ca disciplină de învățământ integrată în planul de
învățământ, proiectat la nivelul sistemului școlar respectiv, cu obiective pedagogice
instituționalizate la nivelul programei școlare, care procesează adecvat resursele generale și
specifice ale tuturor dimensiunilor educației.
d) Demersul transdisciplinar angajează noile educații la nivelul unor sinteze științifice
propuse semestrial sau anual de echipe de profesori. Spre exemplu, problemele globale și
speciale ale educației ecologice sunt abordate de o echipă formată din profesori de filosofie,
sociologie, economie; biologie, chimie, fizică etc., în cadrul unor lecții de sinteză, seminarii
etice, conferințe tematice, dezbateri ideologice, concursuri școlare etc.
Idealul educațional – formarea unei personalități integral dezvoltate și creative, care să
promoveze și să creeze valori autentice – se realizează prin intermediul componentelor
educației, obiectivelor și conținuturilor acestora. Astfel, prin finalități și prin conținut,
educația trebuie să se adapteze exigențelor și evoluțiilor realității naționale și internaționale
și să contribuie la soluționarea problemelor cu care se confruntă diferitele societăți. Astfel,
pe lângă dimensiunile/laturile tradiționale ale educației (educația intelectuală, educația
morală, educația estetică, educația religioasă, educația fizică și educația profesională), au
apărut, ca răspunsuri ale educației la problematica tot mai complexă a lumii contemporane,
noile educații. Precizăm că în literatura de specialitate este denominat un ansamblu de noi
educații și că, adesea, se pot întâlni formulări asemănătoare pentru anumite noi educații: -
educația pentru mediu și dezvoltare durabilă/educația pentru mediu/educația ecologică -
educația pentru comunicare și mass-media - educația pentru participare, democrație și
drepturile fundamentale ale omului - educația interculturală - educația civică - educația
axiologică - educația medicală - educația pentru sănătate - educația nutrițională - educația
demografică - educația economică și casnică modernă - educația pentru viața de familie -
educația pentru timpul liber (loisir) - educația pentru schimbare și dezvoltare - educația
pentru pace și cooperare - educația pentru tehnologie și progres - educația pentru calitate și
competență - educația pentru o nouă ordine internațională - educația comunitară - educația
pentru inovație , invenție, inițiativă.

Educația pentru participare, democrație și drepturile fundamentale ale omului își

propune responsabilizarea individului, pentru a deveni un cetățean integrat social, activ și
conștient de drepturile și responsabilitățile sale. Drepturile omului reprezintă principalele
condiții care permit fiecărei persoane să își dezvolte și să își folosească cât mai eficient
calitățile: fizice, intelectuale, socio-afective, morale și spirituale. Ele decurg din aspirația –
tot mai mare - a omenirii la o viață în care demnitatea și valoarea fiecăruia este respectată și
protejată. Drepturile omului au un caracter universal: ele se referă la toate ființele umane de
pe tot globul. Declarația 37 Universală a Drepturilor omului spune că toți oamenii, indiferent
cine sunt și unde locuiesc, trebuie să fie capabili să trăiască în liniște, libertate și pace.
Încălcarea drepturilor omului a constituit sursa unor tragedii personale și a unor mari
conflicte sociale și politice, a violențelor dintre națiuni și în interiorul acestora. Această nouă
educație presupune nu doar dobândire de cunoștințe, informare despre drepturile omului, ci,
în egală măsură, cunoașterea și respectarea lor, inter relaționare de atitudini, comportamente,
convingeri, norme și regulamente. Ea vizează promovarea respectului pentru drepturile
omului și pentru libertățile fundamentale ale acestuia, a respectului față de sine și a
respectului față de alții, promovarea cetățeniei active și a democrației. Rezultatele acestei noi
educații se reflectă în: cunoștințe legate de drepturile omului; competențe legate de
 exercitarea drepturilor omului și în atitudini și valori specifice promovării drepturilor
omului.

Educaţia pentru cetăţenie democratică şi educaţia pentru drepturile omului sunt strâns
inter-corelate şi se sprijină reciproc. Acestea diferă mai degrabă din punct de vedere al
focus-ului şi al ariei de cuprindere, decât din punct de vedere al scopurilor şi practicilor.
Educaţia pentru cetăţenie democratică se concentrează în primul rând asupra drepturilor,
responsabilităţilor şi participării active, în relaţie cu dimensiunea civică, politică, socială,
economică, juridică şi culturală a societăţii, în timp ce educaţia pentru drepturile omului are
în vedere spectrul mai larg al drepturilor şi libertăţilor fundamentale în fiecare aspect al vieţii
oamenilor.
Educația pentru cetățenie democratică și drepturile omului nu se întâmplă numai în
școală, în timpul lecțiilor despre cetățenie: ea acoperă toate formele educației, de la copii la
adulți tineri din universități, la educația adulților, formarea profesională și dezvoltarea
profesională continuă. Puteți găsi ECD/EDO în activitatea grupurilor de campanii și pe
paginile de Internet dedicate copiilor. Nu este vorba numai despre a învăța să votezi. Este
vorba despre a învăța cum să rezolvi probleme în familie, fără a recurge la violență. Este
vorba despre a învăța cum să rezolvi problemele de pe terenul de joacă, în mod cinstit și cu
sensibilitate. Este vorba despre vecini care se unesc pentru a păstra mediul curat și sigur.
Cetățenia democratică este o abilitate, iar o abilitate se formează. Multe școli i-au învățat
pe elevi despre structurile guvernamentale din trecut: nu prea multe i-au învățat cum ar fi
putut să aibă un cuvânt de spus în societatea în care au trait și de c ear fi fost important.
Termenul ”democrație” vine din limba greacă, însemnând ”al poporului”. Cu toate
acestea, studiile arată că, în Europa, mulți oameni se distanțează de sistemele lor politice.
Nu au încredere în politicieni, sunt confuzi cu privire la instituțiile politice și sceptici cu
privire la importanța votului. Poate copiii și tinerii nu au vârsta necesară pentru a vota la
alegeri sau pentru a fi membri în juriu, însă au și ei drepturi și îndatoriri și sunt
îndreptățiți să aibă un cuvânt de spus. ECD/EDO le formează abilitățile necesare pentru
viața de familie și viața socială, oferindu-le, în același timp, cunoștințe pentru viitor.

“Dacă libertatea și egalitatea, așa cum cred unii, pot fi găsite în democrație, ele vor fi obținute
cel mai bine atunci când ar fi posibil ca toate persoanele să participe la
guvernare.” Aristotel (384 î.Hr. – 322 î.Hr.)
“Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea.” Nelson
Mandela

“You have to be the change you want to see in the world.”

“To safeguard democracy the people must have a keen sense of independence, self-respect, and
their oneness.”

“The spirit of democracy cannot be imposed from without. It has to come from within. In true
democracy every man and woman is taught to think for himself or herself.” Mahatma Gandhi.

“Votul este unul dintre puținele momente când boicotul în semn de protest face mai mult rău
decât bine.” Jane Auer, autoare americană.

“Lumea este un loc periculos, nu din cauza celor care fac rău, ci in cauza celor care privesc și nu
fac nimic.” Albert Einstein.

“Responsabilitatea nu le revine doar liderilor țărilor noastre ori celor aleși sau numiți să facă
ceva anume. Ea revine fiecăruia dintre noi. Pacea, de exemplu, începe în fiecare dintre noi. Când
avem pace interioară, putem trăi în pace și cu cei din jurul nostru.” Dalai Lama.

BIBLIOGRAFIE:

Albulescu, I.; Albulescu, M. (2004), Cetățenia democratică. O provocare pentru

educație, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Antonesei, L. (2002), O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice și

transdisciplinare ale educației, Editura Polirom, Iași.

Bîrzea, C. (2000), Educația pentru cetățenie democratică. Perspectiva învățării

permanente, Consiliul Europei, Strasbourg.
 Bocoș, M., Jucan, D. (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia
curriculum-ului. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela
45, Pitești.

Georgescu, D. (1999), Educația pentru cetățenie democratică, in: Curriculum național.

Planuri cadru 93 pentru învățământul preuniversitar, Ministerul Educației Naționale, București.

Neculau, A., Cozma, T., (coord.), (1994), Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iaşi.