TEMA CURS 6

DIRIJAREA EFORTULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ I

A. Relaţia dintre efort şi parametrii acestuia în lecţia de Educaţie fizică

Efortul depus în lecţie acţionează asupra organismului determinând modificări de ordin
calitativ şi cantitativ. Este apreciat prin parametrii: volum, intensitate, complexitate.
Volumul efortului reprezintă componenta cantitativă. El constă în însumarea numărului
de repetări, de serii, a distanţelor parcurse sau a timpilor înregistraţi. Volumul de lucru raportat la
particularităţile individuale poate fi mic, mediu, mare.
Intensitatea efortului reprezintă componenta calitativă. Ea este dată de viteza de execuţie,
frecvenţa mişcărilor, durata pauzelor, mărimea încărcăturii. Intensitatea efortului se apreciază în
raport de posibilităţile individuale ale momentului respectiv şi se exprimă fie sub formă de
fracţie/raport (1/4, 2/4, 3/4, 4/4), fie prin eşalonare gradată a valorii intensităţii: mică, medie,
mijlocie, submaximă, maximă, şi supramaximă.
Între intensitate şi volum există un raport invers proporţional astfel, când intensitatea este
mică, volumul de lucru este mare, iar când intensitatea este mare volumul de lucru este mic.
Efortul cu un volum mare se abordează atunci când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei, iar
efortul cu intensitatea este abordat atunci când se urmăreşte dezvoltarea vitezei, forţei explozive,
perfecţionarea şi verificarea deprinderilor şi aptitudinilor motrice.
Complexitatea efortului este dată de multitudinea de acte şi acţiuni motrice ce compun un
exerciţiu, o deprindere motrică. Procesul învăţării deprinderilor motrice este grăbit sau încetinit
in funcţie de complexitatea exerciţiilor. Cu cât complexitatea exerciţiilor este mai mare cu atât
participarea proceselor sistemului nervos central este mai solicitantă şi timpul de învăţare mai
mare.
Dinamica efortului, în lecţie, se stabileşte în funcţie de sarcina(ile) didactice (învăţare,
consolidare, perfecţionare, evaluare, dezvoltare/educare) stabilite privind deprinderile motrice
sau aptitudinile psiho-motrice. Stabilirea dinamicii efortului este o operaţie dificilă, care depinde
în primul rând de particularităţile colectivelor de elevi, de gradul lor de pregătire fizică, de baza
materială disponibilă, iar în al doilea rând de raportul ce se poate stabili între volumul,
intensitatea şi complexitatea mijloacelor folosite.
Nivelul efortului în lecţiile de educaţie fizică se apreciază în mod simplist pe baza
măsurării frecvenţei cardiace (FC) şi a frecvenţei respiratorii (FR), întrucât aceşti indici sunt cei
mai accesibili de măsurat la clasele cu un număr mare de elevi şi prin observarea reacţiei
elevilor. În cazul, în care clasele dispun de un mare număr de elevi, cuprins între 20-32, şi nici nu
există posibilitatea realizării unor înregistrări ştiinţifice, în cadrul unor laboratoare, posibilitatea
de apreciere a efortului se limitează la înregistrarea frecvenţei cardiace şi observarea elevilor.
Frecvenţa cardiacă se înregistrează la începutul lecţiei, în diferite momente şi la sfârşitul
lecţiei, pentru a aprecia intensitatea efortului. O frecvenţă cardiacă (un puls) între 120 -140
bătăi / minut, reprezintă un efort cu intensitate mică, între 140 - 160 bătăi /minut reprezintă un
efort cu intensitate medie, între 160 - 180 bătăi /minut reprezintă un efort cu intensitate maximă
şi peste 180 bătăi /minut reprezintă un efort cu intensitate supramaximă. Frecvenţa cardiacă
înregistrează valori mai ridicate de 160-180 bătăi/minut în verigile a IV-a şi a VI-a, în care sunt
abordate teme de dezvoltare a aptitudinilor psiho-motrice (viteză, coordonare, rezistenţă şi forţă),
dar şi în veriga de a V-a, când se vizează consolidarea, perfecţionarea şi verificarea deprinderilor
şi priceperilor motrice. Se apreciază că în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, dinamica efortului
înregistrează o curbă ascendentă în primele trei verigi, în care frecvenţa cardiacă variază între
120-150 bătăi /minut, se menţine pe un platou cu oscilaţii între 180-140 bătăi / minut în veriga a
IV-a, a V-a, a VI-a şi o curbă uşor descrescătoare în veriga a VII-a şi a VIII-a în care frecvenţa
cardiacă scade sub 120 bătăi/minut şi tinde să revină la valorile dinaintea începerii efortului.
Dinamica efortului, în lecţia de educaţie fizică, înregistrează o curbă oscilatorie, rezultată din
alternarea eforturilor intense cu pauze de odihnă activă, pasivă şi de relaxare, ce depinde de
nivelul colectivului, temele abordate, obiectivele operaţionale stabilite, conţinutul ales, dar şi de
condiţiile atmosferice (vezi fig. 1).

Fig. 4. Valori ale frecvenţei cardiace în timpul lecţiei de educaţie fizică

 Frecvenţa respiratorie este un indicator care înregistrează valori între 14-18 în stare de
repaus şi ajunge până la 24-26 după terminarea efortului de intensitate.
Observarea elevilor este un procedeu ce poate furniza profesorului informaţii preţioase în
legătură cu reacţia organismului la efort. Urmărirea şi sesizarea unor aspecte exterioare, ca:
apariţia transpiraţiei, culoarea pielii, respiraţia agitată, atenţia, stare generală a elevilor, gradul de
coordonare a mişcărilor, furnizează date privind reacţia organismului la efortul depus. Acest
procedeu empiric, dar eficient, informează profesorul privind instalarea sării de oboseală şi a
nivelului acesteia.
În funcţie de semnele exterioare, starea de oboseală poate fi apreciată ca fiind: uşoară,
mijlocie, mare.
Oboseala uşoară se caracterizează prin: înroşirea pielii, transpiraţie uşoară, respiraţie
accentuată, siguranţă în execuţia mişcărilor, atenţie bună, execuţie corectă, stare generală bună.
In această stare copilul poate să continue efortul cu aceeaşi intensitate.
Oboseala medie se caracterizează prin înroşirea puternică a pielii, transpiraţie abundentă
respiraţie accelerată şi puternică, mişcări nesigure, stare generală slăbuţă. În acest caz efortul
poate să continue, dar intensitatea trebuie scăzută.
Oboseala mare se caracterizată prin transpiraţie abundenta, dureri de genunchi, greutate
în schimbarea direcţiei, palpitaţii pronunţate, înroşirea pielii foarte accentuată, paloare
accentuată, respiraţie greoaie, mers clătinat, executarea cu îngreuiere a comenzilor şi numai la
cei foarte puternici, dureri de cap, greaţă uneori senzaţii de vomă, nesiguranţă în execuţia
mişcărilor, atenţie slăbită, execuţie incorectă, stare generală proastă. În acest caz este indicată
întreruperea efortului şi folosirea metodelor de revenire, refacere şi vitaminizare. În caz de
leşinuri este indicat asigurarea primului ajutor şi chemarea urgentă a medicului.

B. Densitatea lecției de educație fizică

Densitatea lecţiei este considerată expresia numerică cel mai des utilizată în vederea
sublinierii calității și eficienței activității desfășurate în lecția de educație fizică, scoțând în
evidență modalitatea utilizării timpului alocat lecției din punctul de vedere al parametrilor
efortului. Aceasta reprezintă în esență relația dintre timpul valorificat în mod eficient pentru
rezolvareasarcinilor de lecție şi cel integral destinat desfășurării acesteia, fiind exprimată în
unităţi de timp, respectiv minute şi secunde.Valorea sa este considerată ca fiind semnificativă
atunci când înregistrările sunt efectuate simultan pe cât mai mulți subiecți reprezentativi și ținând
cont de nivelul de dezvoltare fizică și motricitate al acestora, de aparteneța la o anumită categorie
de gen, cât și de faptul că acestă valoare nu este egală cu durata lecției. În funcție de actorii
actului educațional și de volumul, intensitatea și complexitatea efortului fizic densitatea lecției
poate fi abordată trei puncte de vedere: pedagogic (densitate pedagogic), motric (densitate
motrică) şi funcţional (densitate funcțională).
Densitatea pedagogică face trimitere la timpul destinat angrenării active a
subiectului/subiecților înregistrat/înregistrați în cadrul acțiunilor din categoria celor didactice si
metodice specifice conducatorului lecției de educație fizică. Drept urmare acest tip de densitate
nu se referă la cea ce face și cât face cel ce conduce activitatea, la care se mai adaugă recepția și
răspunsul subiecților la informațiile transmise, ci reprezintă timpul utilizat de profesor în vederea
realizării tuturor momentelor de natură didactică raportat la durata integrală a lecției. Densitatea
pedagogică înglobează timpul destinat utilizării metodelor de predare (conversație,
demonstratie, explicatie etc.), indicațiilor metodice, corectării greșelilor de execuție, organizarii
colectivului de elevi, manevrării aparatelor, instalațiilor și a echipamentelor folosite, pauzelor
necesare odihnei subiectului/subiecților. Formula de calcul recunoscvută pentru densitatea
pedagogică este următoarea:
D.P. = Timpul consumat de profesor / Durata orei (50 min.) x 100
Densitatea motrică se referă la activitatea motrică desfășurată de subiecți/elevi fiind
unul dintre parametri eficienței lecției. Deci, în esență acest tip de densitate reperzintă întinderea
temporală pe parcursul căreia subiecții/elevii sunt angrenați în mod activ în rezolvarea sarcinilor
de natură motrică - timpul consumat (efectiv de lucru) de către aceștia pentru realizarea sarcinilor
amintite raportat la cel total aferent desfășurării lecţiei de educație fizică. Se consideră că o
densitate motrică bună are valori calculate cuprinse între 60 - 65% (30-35 de minute), din timpul
integral destinat lecției. Teoretic, valorile procentuale ale densităţii pedagogice și ale celei
motrice, sunt influențatede tipul lecției de educație fizică și însumate trebuie să dea 100%. Dar,
indiferent de tipologia lecției predominantă este densitatea motrică valorile cele mai mari ale
acesteia fiind calculate în cazul lecțiilor de dezvoltare și perfecționare a deprinderilor și/sau
priceperilor motrice și/sau a celor destinate dezvoltării capacităților condiționale sau a celor
coordinative. În aceste condiții, este evident că, valoarea densității pedagogice este crescută în
cadrul lectiilor care au drept scop însușirea, respectiv formareadeprinderilor și priceperilor
motrice prevăzute de programa de specialitate.Densitatea motrică este calculată după formula de
mai jos.
D.M. = Timpul efectiv de lucru al unui elev / Durata orei (50 min.) x 100
Densitatea funcțională este consideratăal treilea tip de densitate specific activității de
educație fizică și sport, fiind sub influența intensității și complexității efortului. Densitatea
funcțională reprezintă timpul dedicat execuției unui exercițiu fizic în raport cu intensitatea și
complexitatea lui și durata totală a lecției.
Această categorie de densitate este apreciată prin prisma valorilor frecveței cardiace (F.C.), și a
celei respiratorii (F.R.), ținând cont de succesiunea verigilor de lecție, care definesc dinamica efortului
fizic depus.
Valorilecelor trei tipuri de densităţii sunt înregistrate (înregistrarea se face de către alte personae
decât cel care conduce activitatea), pe baza unui protocol special, denumit protocol de densitate care nu
trebuie confundat cu proiectul didactic, chiar dacă în cea mai mare parte rubricile corespund.
Protocolul oferă în preambul date despre: instituția de învățământ, subiecți (efectiv pe categorii
de gen), data efectuării înregistrăriilor, locul desfășurării activității, numele celui care conduce activitatea,
numele subiectului înregistrat, definirea temelor și a obiectivelor urmărite. Partea a doua a acestui
document se prezintă sub formă tabelară după modelul de mai jos.
Tabelul 4. Protocol de densitate în lecția de educație fizică
Dozare Pauză Formații de lucru

Observații
F.C./F.R.
Conținut
Verigi

Ora

Nr.de repet.
Distanță
Durată

Activă

Pasivă

Cauzele care care pot conduce la o densitate scăzută și implicit la o diminuare a eficienței
lecției de educație fizică pot fi împărțite în trei categorii, conform tabelului nr. 5.

Tabelul 5. Tipologia cauzelor înregistrării unei densități scăzute în lecția de educație

fizică și diminuarea eficienței acesteia

Nr. Cauze Factori perturbatori

 crt.
1. din categoria celor  existența deficiențelor în alegerea formațiilor de lucru, a
organizatorice metodelor de exersare utilizate - neadecvate, necorespunzatoare
temelor propuse;
 lipsa condiților materiale, neconcordanța acestora cu temele
de lecție;
 starea necorespunzătoare a instalațiilor, apartelor și
echipamentelor sportive;
 locul de desfasurare a lecției impropriu, neadecvat;
2. din categoria  utilizarea unui vocabular necorespunzător, a explicațiilor
celormetodice lungi și neclare;
 demonstrții sau utilizarea de materiale intuitive necores-
punzătoare, neconvingatoare;
 folosirea de modele de actionare neaccesibile, fără
concordanță cu temele de lecție și particularitățile subiecților;
 lipsa unei succesiunilogice a mijloacelor utilizate;
 lecții cazone, lipsite de atractivitate;
 folosirea imporvizațiilor, de regulă corespunzătoare lipsei
de pregatire a lectiei.
3. de alta natura  absența proiectului de lecție (didactic);
 utilizarea timp îndelungat a mijloacelor neatractive;
 lipsa interesului, participare necorespunzatoare a subiecților
înregistrați.

În vederea atingerii integrale scopului lecției de educație fizică și pentru ca eficiența acesteia
săse manifeste la nivel superior, în condițiile actuale, devine necesară asigurarea anumitor cerințe
care să fundamenteze, indiferent de tipologia și obiectivele propuse, realizarea unei densități
optime, ceea ce înseamnă dinamism, varietate și atractivitate.Masurile preconizatecu privire la
creșterea densitatii, în special a celei motrice, respectiv a intensitatii și complexității efortului în
lecția de educație fizică, reprezintă aspecte importante dar cu character partial, ale utilizării
eficiente a timpului destinat acesteia, între acestea și obiectivele demersului educațional specific
impunându-se existența unei concordanțe optime, de natură cantitativă dar mai ales calitativă.
Pentru îmbunătățirea densității lecției și creșterea eficienței acesteia în literatura de
specialitate (Cârstea Gh., 1993-2000, Dragnea A., și colab. 2002 și 2006, Rață Gloria, 2001,
2004, 2008), sunt recomandate mai multe măsuri, dintre care, fără a fi exhaustivi, am selecționat
și prelucrat pe următoarele:
 pregătirea în prealabil a lecției și utilizarea eficientă a timpului destinat acesteia pe verigi
și teme, ceea ce presupune îndepărtarea timpilor morti și asigurarea celor destinați
pauzelor de odihnă dintre serii și repetări astfel încât să fie asigurată capacitatea de
funcționare optimă a organismului elevilor;
 motivarea puternică a elevilor ca urmare a modului atractiv, simplu de enunţare a temelor
de lecție şi sarcinilor didactice, utilizării de metode cu caracter euristic, problematizat
care să-i angreneze fizic și afectiv-emoțional în rezolvarea situațiilor create pe parcursul
activității;
 utilizarea eficientă a convorbirilor, explicațiilor, a demonstrațiilor, materialelor intuitive.
Astfel, conștientizarea elevilor conduce la activizarea lor, la dezvoltarea capacității
superioare de înțelegere a execuției și scopului învățării specific, comntext în care acesta
va acționa cu mai mult interes, ambiționându-se pentru perfecționarea execuțiilor lor;
 selectarea, adaptarea, cuantificarea și utilizarea de mijloace, variate, atractive și cu
eficiență maximă care să permită dezvoltarea continuuă a spiritului de întrecere
(emulație), crearea unei atmosfere destines de lucru, atribute specific metodei
competiției, jocurile dinamice, ştafetelor și parcursurile aplicative, care ridică interesul
elevilor pentru lecție;
 selectarea, schimbarea și utilizarea celor mai eficiente formații și procedee metodice de
exersare care să asigure un volum crescut de efort prin: lucrul frontal (recomandat să se
utilizeze pentru rezolvarea conținuturilor primelor trei verigi), cel pe perechi (aplicabil în
executarea elementelor specifice gimnasticii, elevi având rol dublu de executant și
asistent), prin lucrul pe grupe (atunci când se are în vedere dezvoltarea capacităților
condiționale și a celor coordinative, cât şi a deprinderilor și/sau priceperilorramurilor sau
probelor sportive), lucrul în torent utilizat în cazul săriturilor, al ștafetelor și
parcursurilor aplicative şi, nu în ultimul rând, prin promovarea lucrului
independen/individual destinat dezvoltării structurii capacității motrice și a celei
funcționale a organismului în strânsă legătură cu particularitățile fiecăruia dintre elevi
ș.a.m.d;
 Pregătirea în prealabil (din timp) a locului de desfășurare a lecției prin amplsarea și
utilizarea corespunzătoare și în totalitate a aparatelor, instalațiilor și materialelor sportive
existente; angrenarea elevilor, atunci când este cazul în această activitate.