Sursa bibliografică:

Șerbănoiu, S., Tudor, V. (2013). Teoria și metodica educației fizice și sportului,

UNEFS, București

Efortul în lecţia de educaţie fizică

Trăsătura comună a tuturor acţiunilor unui individ o reprezintă consumul

energetic, care atunci când atinge un anumit nivel determină starea de oboseală.
Acţiunile motrice specifice educaţiei fizice implică o suprasolicitare (stress)
somato-funcţională şi psihică a individului, care printr-o dozare şi dirijare adecvată
induce perfecţionarea organismului la nivele diferite.
În acest fel putem defini efortul sportiv, cel mai important consumator de
energie al activităţii noastre.
Răspunzător direct de apariţia stării de oboseală, efortul trebuie analizat în
corelaţie cu aceasta şi cu acţiunile de îndepărtare a ei, respectiv refacerea (odihna). Din
relaţia efort-oboseală-refacere se poate aprecia consumul energetic necesar activităţii
depuse, indicator important în dozarea efortului.
În educaţia fizică dozarea efortului este esenţială pentru realizarea obiectivelor
şi se realizează prin modificarea parametrilor efortului şi corelarea cu un anumit tip de
pauză, respectând legile fiziologice ale organismului.

Parametrii efortului

O abordare completă a elementelor ce caracterizează efortul, presupune

aprecierea acestuia prin parametrii mărimea efortului, orientarea efortului şi tipul
efortului 1.

A. Mărimea efortului este privită atât din perspectivă externă, a factorilor

induşi de specialist şi anume volum, durată, amplitudine, densitate, intensitate,
complexitate, cât şi din perspectiva internă a reacţiei complexe a organismului la
activitatea desfăşurată. Discuţia acestor factori este făcută în legătură cu noţiunea de
stimul specific.
Specificitatea stimulului este dată de structura mişcării care selecţionează
grupele musculare, durata acestei solicitări, tipul de acţiune neuro-musculară,
metabolică şi de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, precum şi de ansamblul
funcţiilor activate.
Volumul reprezintă cantitatea totală de repetări apreciată prin: distanţe
parcurse, greutăţi ridicate, timp de lucru (efectiv şi pauze), execuţii parţiale sau
integrale ale unui exerciţiu, execuţii ale structurilor tehnico-tactice, acţiuni complexe,
număr de lecţii.
Durata stimulului se apreciază prin timpul cât acesta acţionează singular sau
în serie, în cadrul unor structuri specifice.
1
abordarea aparţine autorilor A. Dragnea şi
Silvia Mate-Teodorescu, 2002
 Amplitudinea stimulului este reprezentată de ansamblul valorilor numerice
relative ale duratei şi numărului de stimuli în cursul unei structuri de lecţie. De
exemplu, 2 x 6 x 10 (două reprize, a câte şase serii, cu 10 de repetări fiecare).
Densitatea stimulului este apreciată prin raportul dintre durata aplicării
stimulilor şi durata pauzelor din lecţie.
Frecvenţa aplicării stimulului este dată de numărul de lecţii la care participă
elevul într-un semestru, an, etc.
Intensitatea efortului este definită drept cantitatea de lucru mecanic efectuată
în unitatea de timp.
Complexitatea efortului rezultă din numărul acţiunilor motrice efectuate în
timpul unei activităţi şi de originalitatea înlănţuirii acestora.
Acestor parametrii le sunt adăugaţi indicatorii ce oferă o perspectivă din interior
a modificărilor generate de efortul prestat la nivelul organismului: timpul de reacţie şi
de execuţie, date despre frecvenţa respiratorie şi cea cardiacă etc.

B. Orientarea efortului se apreciază în funcţie de sistemul furnizor de energie

aerob-anaerob, dominant în tipul de efort programat în lecţie. Totodată, ea este
determinată şi de particularităţile aplicării şi ordinea combinării caracteristicilor de
durată, intensitate, caracterul exerciţiilor, al pauzelor, numărul de repetări etc.

C. Tipul efortului este discutat sub aspectul efortului specific şi nespecific.

Specificitatea efortului se consideră a fi dată pe de o parte de caracteristicile externe
ale mişcării (amplitudine,traiectorie etc.) şi pe de altă parte de structura sa
coordinativă, particularităţile funcţionale ale muşchiului şi de reacţiile vegetative ale
organismului.
Stabilirea parametrilor efortului se realizează în funcţie de anumite variabile şi
anume2:
 obiectivele lecţiei, funcţie de care se stabileşte conţinutul acesteia;
 particularităţile şi nivelul bio-motric al colectivului de elevi;
 locul şi condiţiile de desfăşurare a lecţiei.
Faţă de aceste elemente se poate stabilii o evoluţie a efortului în lecţia de
educaţie fizică, care să convină legilor fiziologice şi să asigure eficienţa fiecărei verigi.

Dinamica efortului în lecţia de educaţie fizică

În totalitate, autorii reprezentativi ai domeniului sunt de acord că aprecierea

dinamicii efortului în educaţie fizică poate fi apreciată, având în vedere posibilităţile
de care dispune un profesor în timpul lecţiei, prin evoluţia parametrilor frecvenţă
cardiacă şi frecvenţă respiratorie.
Evoluţia demonstrată practic dar şi cerută de fiziologia efortului, pentru
angrenarea treptată şi cu un bun randament a organismului în efort, evidenţiază un
traseu al efortului în lecţie de forma unei curbe ale cărei cote de reprezentare sunt
stabilite prin valorile indicatorilor funcţionali menţionaţi.

2
Gh. Mitra şi A. Mogoş, 1980; Elena Firea, 1984, Gh. Cârstea, 2000
 Astfel, pe parcursul primelor trei verigi evoluţia efortului înregistrează un drum
ascendent evidenţiat de valorile FC şi FR, care pornind de la aproximativ 70
pulsaţii/min. respectiv 16-18 respiraţii/min., pot atinge cote de 120-130 pulsaţii/min.
respectiv 20-22 respiraţii/min. în finalul verigii a treia. Această situaţie corespunde
încălzirii organismului, care exprimă o stare de preparaţie psiho-fizică, senzorială şi
chinestezică optimă, ce previne posibilele accidente3.
Acţionarea în vederea rezolvării obiectivelor operaţionale specifice lecţiei
atrage după sine solicitările cele mai importante exercitate la nivelul organismului.
Urmare acestui fapt, în verigile corespondente (IV, V în funcţie de numărul unităţilor
de învăţare abordate) se înregistrează o aparentă stabilizare a efortului la cote crescute,
puse în evidenţă de valori ale FC în jurul a 160 pulsaţii/min.
Spunem aparentă stabilizare întrucât natura elementelor de conţinut,
metodologia şi mijloacele folosite, durata şi natura pauzelor, reprezintă variabile în
funcţie de care efortul poate înregistra mici variaţii, dovedite de alternanţa valorilor FC
între 140-180 pulsaţii/min. şi care conferă imaginea unui platou cu unele oscilaţii.
Evoluţia descendentă a valorilor parametrilor funcţionali este una fiziologic
normală, asigurată de mijloacele ultimelor două verigi care urmăresc revenirea
organismului la o stare optimă continuării activităţii şcolare sau cotidiene. Acest fapt
generează un aspect descendent al curbei de efort, până la cote apropiate de cele
înregistrate înaintea începerii lecţiei.

Dirijarea efortului în lecţia de educaţie fizică

Sarcina dirijării efortului în lecţia de educaţie fizică, revine profesorului care

are obligaţia de a asigura o dinamică corespunzătoare, fapt ce reclamă o bună
cunoaştere a relaţiei efort-oboseală-odihnă.
Oboseala poate fi privită ca răspunsul acut al organismului la efortul fizic,
manifestat printr-o stare de disconfort caracterizat prin scăderea temporară a capacităţii
de efort şi o alterare (dezechilibru) a coordonării funcţiilor organismului.
Această stare este una reversibilă şi fiziologic normală, urmărită de profesor pe
parcursul lecţiei ca exponent al efectului determinat de efortul specific asupra
organismului subiecţilor.
Manifestările stării de oboseală se pot înlătura prin odihna asigurată de pauzele
active sau pasive dintre repetări şi dintre lecţii, care nu trebuie prelungite dincolo de
faza în care se păstrează efectele favorabile ale efortului, respectiv faza de
supracompensare4.
Modalităţile principale de dirijare a efortului în lecţie, în funcţie de momentul
folosirii lor, sunt următoarele5:
● dirijarea anticipată-realizată prin intermediul documentelor de planificare;
● dirijarea concretă (curentă)-realizată în timpul desfăşurării lecţiei în urma
unor informaţii obţinute prin metode obiective (înregistrarea frecvenţei cardiace şi a
celei respiratorii) şi subiective (observarea reacţiei elevilor la efort, care permite
aprecieri cu privire la gradul de transpiraţie, coloritul pielii, gradul de coordonare

3
Cornelia Bota, 2000
4
Gh. Mitra şi A. Mogoş, citaţi de Monica Stănescu, 2002
5
Gh. Cârstea, 2000
motorie, atenţia etc.). În această situaţie se impun modificări ale dirijării anticipate
concretizate în:
- modificarea duratei şi naturii pauzelor;
- modificarea parametrilor de efort;
- modificarea condiţiilor de exersare.