Proiect seminar

Educația pentru pace

Studentă: Dragomir Raluca-Maria

Conversie PIPP, Anul II,
Disciplina:Didactica domeniului Om și societate
Profesor: Daniela Viorica Osiac

Educația pentru pace se bazează pe o concepție despre pace care nu se

reduce la absența războiului: pacea poate fi obținută prin căutarea dreptății și prin
înțelegerea formelor structurale de exploatare și injustiție.
Sunt puțini oameni care ar avea nevoie să fie convinși de necesitatea
educației pentru pace- pentru o mai bună înțelegere a conflictelor, pentru respectul
între oameni care ar diminua posibilitatea izbucnirii conflictelor violente și pentru
dezvoltarea capacităților de a transforma potențialele situații periculoase într0unele
pașnice.
Lumea are nevoie de dreptul natural la viață al oricărei ființe umane și de
respectul natural față de orice persoană, chiar și față de cei care au greșit. Educația
pentru toleranță, pentru înțelegere interculturală și educația în spiritul naturii
universale și inseparabile a drepturilor omului constituie calea majoră către acest
scop.
Perioada cuprinsă între 2001-2010 a fost declarată ”Decada internațională
pentru o cultură a păcii ți nonviolenței penyru copiii lumii”(Națiunile Unite, Doc
A/RES/53/25). Asociația Internațională de Cercetare pentru Pace, înființată cu
sprijinul UNESCO, are o Comisie de educație pentru pace, care adună laolaltă
educatorii ce activează pentru promovarea unei culturi a păcii.
Scopurile educaţiei pentru pace pot fi rezumate după cum urmează:
 "Educaţia pentru pace trebuie să îşi aducă contribuţia la transformarea lumii.
Violenţa la nivel individual, structural, în relaţiile inter-umane şi în toate domeniile
sociale şi statale trebuie deconspirată şi eliminată."
Educaţia pentru pace are menirea de a motiva oamenii să evite conflictele şi
escaladarea acestora în mod constructiv şi să facă posibilă împăcarea dintre părţile
implicate, şi toate acestea (...) la nivel personal, social şi internaţional."
[Günther Gugel / Uli Jäger, Institut für Friedenspädagogik Tübingen e.V.]
"Educaţia pentru pace nu se face într-un "nomansland" social, ea are de-a
face permanent cu conflicte, fie ele deschise sau ascunse. Obiectul strădaniilor ei
este deconspirarea obiectului acestor conflicte şi oferirea unor posibilităţi de
discuţie. Manevrarea conflictelor a fost considerată uneori ca fiind centrul
preocupărilor din cadrul educaţiei pentru pace. Uneori, educaţia pentru pace poate
influenţa în mod pozitiv cursul conflictelor, în cel mai bun caz ea poate găsi chiar
şi soluţii. În tot cazul, ea contribuie în mod decisiv la transformarea conflictelor în
acţiuni mai puţin violente.
Educaţia pentru pace constituie cea mai sigură modalitate de eliminare a
agresivităţii , a violenţei , a terorismului şi a conflictelor dintre comunităţi. Ea
reprezintă un factor capabil de a contribui la crearea unei societăţi democratice.
Pacea este o aspiraţie a popoarelor , un imperativ fundamental al epocii noastre şi o
finalitate prioritară a educaţiei de astăzi şi de mâine.
"Cu toate diferenţele dintre continente şi ţări , cu toate diferenţele culturale şi
ideologice finalităţile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt pretutindeni
aceleaşi. Pretutindeni se pune problema apărării păcii , a asigurării unei educaţii de
bază pentru toţi oamenii, a eliminării foametei şi a protejării sănătăţii , a apărării
valorilor mediului natural , a salvării identităţii culturale a diferitelor grupuri
umane"( Bogdan Suhodolski- filozof polonez )
 Educaţia pentru pace are şanse să fie eficientă pe plan socio – politic numai
dacă se propagă simultan în toate ţările , pe bază de încredere reciprocă şi cu
obiective fundamentale comune. 
Finalităţile şi obiectivele educaţiei pentru pace se pot grupa în trei mari categorii :
1. Însuşirea unor concepte şi a unor cunoştinţe pertinente specifice domeniului:
pace şi educaţie pentru pace, dezarmare şi educaţie pentru dezarmare, democraţie
şi drepturile omului, cooperare şi echitate, cultură universală şi culturi naţionale,
valori finale şi valori instrumentale, problematica lumii contemporane şi soluţiile
posibile, prospectiva socială şi relaţia viitorului cu prezentul şi trecutul ,
cunoaşterea omului şi a diversităţii tipurilor umane , distincţia între pacifişti
apărători ai păcii şi constructori ai păcii, agresiune şi agresivitate, conflict şi stări
conflictuale, fanatism şi convingere etc.
2. Însuşirea unor priceperi sau aptitudini : a asculta cu receptivitate pe altul sau pe
alţii , a dialoga , a face propuneri şi a da răspunsuri , a comunica fidel propriile
opinii sau intenţii , a iniţia schimbări şi a le controla , a învăţa continuu etc.
3. Însuşirea unor comportamente sau atitudini : responsabilitate faţă de propria
patrie şi de colectivitatea mondială , solidaritate şi încredere în semeni ,respect faţă
de propria cultură şi de cultura altor popoare sau colectivităţi , toleranţă în sensul
de acceptare a diversităţii şi generozitate , probitate morală şi intelectuală, respect
faţă de valorile spirituale şi de purtătorii de valori , modestie şi recunoaşterea
meritelor sau a talentelor altora , spirit critic şi capacitate de a lua decizii.
Identificarea şi stoparea agresivităţii , intoleranţei , predispoziţiei pentru
fanatism trebuie să înceapă de timpuriu şi pentru îmbunătăţirea calităţii etice a
vieţii diferitelor colectivităţi umane este foarte importantă descoperirea şi
eliminarea egoismului , a comportamentelor nonparticipative care pot duce la
conflicte sau la dezagregarea colectivelor : perfidia , intriga , laşitatea etc.
 Educaţia pentru pace are precursori mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de
vremea noastră J.A. Comenius (1592-1670), considerat un precursor al O.N.U.-ului
şi al UNESCO-ului năzuia spre o pace universală şi căuta structurile şi mijloacele
necesare pentru a o instaura şi menţine.
După primul război mondial , evitarea unei noi conflagraţii mondiale a
preocupat spiritele laminate, iar unele organizaţii au iniţiat acţiuni educative
specifice păcii. După al doilea război mondial , problema apărării păcii s-a pus şi
se pune în termeni noi , cu o insistenţă în creştere devenind o preocupare prioritară
şi o năzuinţă a tuturor naţiunilor. Ea intră în conexiune cu alte probleme din lumea
contemporană , caracterizată prin caracter global , universal şi pluridisciplinar :
interdependenţele şi transspecificitatea nu anulează diversitatea şi specificitatea
problemelor şi a colectivităţilor naţionale, dar problematica societăţii democratice
ni se înfăţişează din ce în ce mai mult ca o unitate indivizibilă.
Probleme cum sunt : protejarea mediului terestru, acvatic şi aerian ,
decalajele între Nord şi Sud , subdezvoltarea , subnutriţia , apărarea păcii şi
îmbunătăţirea calităţii relaţiilor dintre oameni şi dintre grupurile umane , lupta
împotriva maladiilor şi protejarea copiilor , promovarea unei vieţi democratice şi
apărarea drepturilor omului etc. nu sunt numai probleme ale diplomaţilor sau
specialiştilor diferitelor domenii , ci având un caracter concret este o preocupare
prioritară a tuturor oamenilor şi tuturor naţiunilor indiferent de mărimea lor şi de
regiunea căreia îi aparţin.
Această problematică complexă este abordată de omenire , dar soluţiile par
să nu o acopere. În acest mod se declanşează o serie de întrebări : o lume umană şi
armonios dezvoltată sau o lume divizată , plină de tensiuni şi hărţuită de tulburări
şi conflicte ? Un mediu protejat şi umanizat sau o deşertificare galopantă ? O
afirmare a spiritului raţional şi a toleranţei sau generozităţii sau o dezlănţuire a
fanatismului de tot felul ? O promovare a democraţiei şi a unei noi etici
internaţionale sau o răspândire a totalitarismului şi a arbitrarului ? Cooperare ,
respect reciproc , încredere , dezarmare şi pace sau un război nimicitor care s-ar
extinde pe întreaga planetă ? “ Fără pace , dezvoltarea este imposibilă : fără
dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii : fără drepturi pentru om , pacea este
violenţă. (College de France )
În promovarea educaţiei pentru pace în cadrul unor organizaţii mondiale
guvernamentale şi nonguvernamentale , considerăm că ar fi potrivit să se ia un
număr de măsuri care ar pune mai bine în valoare experienţa dobândită până acum.
Formele de realizare a acestei educaţii sunt următoarele :
- educaţia formală – învăţarea sistematică realizată în instituţii specializate
- educaţia non-formală –activităţile educative desfăşurate în afara sistemului
formal de învăţământ
- educaţia informală – experienţele de învăţare spontană , cotidiană.
Educaţia pentru pace are nevoie de condiţii-cadru politice prielnice, care să
îi stimuleze procesul de instituţionalizare şi care să îi garanteze o activitate
sistematică şi continuă. Numai atunci educaţia pentru pace va avea şi şansa de a
putea deveni eficientă într-un context mai larg. Din păcate, aşa ceva nu s-a
întâmplat însă niciodată -  nici măcar într-o ţară precum Germania, cu un nivel
ridicat de trai. De aceea, educaţiei pentru pace nu îi rămâne de multe ori decât să
atragă atenţia în mod continuu asupra situaţiilor cu potenţial de ameninţare, pentru
ca acestea să nu fie uitate sau trecute cu vederea, să numească persoanele
responsabile, să prezinte alternative şi să lucreze la nivel minor pentru o schimbare
majoră."