Conceptul de educație –

abordare psihopedagogică
 Educaţia reprezintă obiectul de studiu specific
pedagogiei (ştiinţelor pedagogice sau ştiinţelor
educaţiei) care vizează activitatea de formare-
dezvoltare a personalităţii umane, realizabilă prin
corelaţia educator – educat, într-un context deschis.
Etimologia cuvântului

 educatio = creştere, hrănire, formare;

 educo-educare = a creşte, a hrăni, a forma, a instrui;
 educo-educere = a scoate din (...), a ridica, a înălţa.
Percepţia socială a fenomenului din
diferite perspective istorice:
 perspectiva limitată, reducţionistă = creşterea, cultivarea plantelor;
 perspectiva general-umană = "alimentarea", formarea omului pentru viaţă;
 perspectiva managerială modernă = conducerea, dirijarea, orientarea
unei activităţi.
 Noțiunea de educație reprezintă simultan:

• o activitate instiuționalizată care se desfășoară conform unor finalități

pedagogice/orientări valorice;
• un produs al activităţii, care poate fi determinat şi adaptat la cerinţele
societăţii;
• un proces, angajat între mai multe persoane, aflate în diferite relaţii de
comunicare şi de "modificare reciprocă" .
(Mialaret, G., 1993, pag.7-9).
 Educaţia ca produs - necesitate de natură socială, care orientează
activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane.
Educaţia ca proces - necesitate de natură psihologică, angajată la nivelul
numeroaselor raporturi interindividuale care intervin în activitatea de formare-
dezvoltare a personalităţii umane.
 Structura acţiunii educaţionale

Seminar 3
 “ Structura generală a activităţii de educaţie
corespunde funcţiilor generale ale educaţiei angajând,
la nivel de acţiune, corelaţia formativă existentă între
subiectul educaţiei (un educator individual sau / şi
colectiv) şi obiectul educaţiei (cel educat, care, de
asemenea, poate fi individual sau colectiv).

”
(Cristea, S., 2016, p. 78)

Subiectul educaţiei - este cel care proiectează, realizează şi dezvoltă acţiunea

educaţională, în calitate de iniţiator şi emiţător al mesajului educaţional (părinţii,
profesorii, agenţii sociali, instituţiile mass-media specializate în educaţie etc. ).
Obiectul educaţiei - este cel care preia mesajul educaţional în calitate de receptor deschis
în direcţia transformării sale, în timp, din obiect în subiect al propriei sale formări (copil, elev,
student, (tele)spectator etc. ).
Structura acţiunii educaţionale presupune analiza
corelaţiei funcţionale, cu valoare formativă explicită
şi implicită, existentă între subiectul şi obiectul
educaţiei, analiză realizabilă la nivelul unui model
teoretic (Nicola, I., 1996; Cristea, S., 2000).
Structura acţiunii educaţionale
- un model teoretic -

S. Subiectul educaţiei M.e. Mesaj educațional O. Obiectul educaţiei

I.e. Ideal educațional R.C. Repertoriul comun S'. subiectivitatea obiectului
S.e. Scopuri educaționale A.ed. ambianţa educaţională C.rd. comportament de răspuns
dirijat
P.P. Proiect Pedagogic C.ps. Câmp psihosocial C.ra.. comportament de răspuns
C. Curricular autodirijat
ob. obiective
c. conţinut c.i.i. conexiunea inversă internă
m. metodologie AUTO-PROIECT c.i.e. conexiunea inversă externă
AP.P PEDAGOGIC

e. evaluare A.ED AUTOEDU-CAŢIE

 Subiectul educaţiei elaborează proiectul pedagogic de tip
curricular care include:
Obiective
Conţinuturi
Metode
Tehnici de evaluare
în funcţie de finalităţile macrostructurale, idealul educaţiei și
scopurile educaţiei, stabilite, în termeni de politică a educaţiei, la
nivelul sistemului de educaţie / învăţământ.
 Mesajul educaţional presupune selecţionarea informaţiilor cu
valoare formativă optimă.

Comunicarea pedagogică a mesajului educaţional

Repertoriu comun (subiect şi obiect)

Subiectivizarea Strategii de dirijare

(conştientizarea mesajului educaţional) a educaţiei

Comportament de răspuns dirijat al subiectului educaţiei

 Evaluarea comportamentului de răspuns al obiectului educaţiei permite
subiectului educaţiei (profesorului) elaborarea unui mecanism de conexiune
inversă externă.
Acest mecanism vizează perfecţionarea acţiunii la nivelul: proiectului pedagogic
curricular - mesajului educaţional - repertoriului comun - strategiilor de
declanşare / stimulare a comportamentului de răspuns al obiectului educaţiei.
Perfecţionarea continuă a acţiunilor educaţionale creează premisa realizării
saltului de la educaţie la autoeducaţie, pe parcursul următoarelor etape:
- formarea capacităţii obiectului educaţiei de autoevaluare a propriului său
comportament de răspuns pe baza elaborării unor circuite de conexiune inversă
internă şi a unor strategii de autodirijare a educaţiei / instruirii (vezi
comportamentul de răspuns autodirijat);
- valorificarea comportamentului de răspuns autodirijat;
- structurarea capacităţii obiectului educaţiei de autoproiectare pedagogică a
acţiunii de (auto)formare-(auto)dezvoltare a propriei sale personalităţi;
- transformarea obiectului educaţiei în subiect al propriei sale formări.
 Realizarea efectivă a acţiunii
educaţionale depinde în acelaşi timp:

- din interior de ambianţa educaţională

(calitatea spaţiului educaţiei, a timpului
educaţiei şi a stilului educaţiei:
democratic, autoritar sau permisiv)
- din exterior de formare-dezvoltare
permanentă a personalităţii umane
(sistemul social, sistemul de educaţie /
învăţământ; câmpul psihosocial care
înconjură acţiunea educaţională).
Bibliografie

1. CRISTEA S. (2004). Studii de pedagogie generală. Bucureşti.

2. CRISTEA S., (2016). Pedagogia. Științele pedagogice, științele educației. București: Didactica
Publishing House.
3. CUCOŞ, C. (1996). Pedagogie. Iași: Polirom.
4. PLANCHARD, E., (1976). Introducere în pedagogie. București: Editura Didactică și
Pedagogică.
5. RADU T. I., EZECHIL L., (2006) Pedagogie. Fundamente teoretice. Piteşti: V&I Integral.