Delta Dunării

Delta Dunării este o unitate de relief situată în estul României pe cursul Dunării, fiind
cea mai nouă unitate de relief a ţării, o câmpie aflată în stadiul de formare. Procesul de
aluvionare este realizat de Dunăre care la vărsarea în Marea Neagră depune anual însemnate
cantităţi de aluviuni, contribuind astfel la creşterea Deltei.
Delta Dunării este cea de a două deltă din Europa şi a cincea din lume din punctul de
vedere al mărimii sale şi este cea mai bine conservată din Europa. De asemenea este
considerată a fi cea de a treia zonă ca importanţă ecologică din lume. În 1991 a fost inclusă în
patrimoniul mondial UNESCO, ca rezervaţie a biosferei.
Delta Dunării are formă de triunghi și este situată în N-E-ul Dobrogei, pe paralela de
45° latitudine nordică. Începe la Pătlăgeanca, iar orașul Sulina este partea cea mai estică a sa
și a țării. În deltă, Dunărea are cea mai mică pantă de curgere (6mm la 1 km) și de aceea se
despletește în brațe și depune o bună parte din aluviuni.

Este cea mai joasă unitate geografică a țării (după platforma continentală), având o
altitudine medie de 0,50 m. Terenurile Deltei sunt în proporție de 20% sub 0 m, iar 55% au
altitudini de 0-1 m și sunt, în general, sub ape. La inundații rămân neacoperite în jur de 10-
13%. Înălțimea maximă se găsește pe dunele de nisip din Grindul Letea (12m), iar cea mai
mică altitudine este de -39 m pe o anaforă a brațului Chilia. În depresiunile mlăștinoase dintre
brațele Dunării, lacurile ating însă, abia 2-3 m adâncime. Din suprafaţa totală de 4152 kmp ai
deltei , 3446 aparţin României, restul revenind Ucrainei. Dacă includem şi complexul lagunar
Razim Sinoe, teritoriul Deltei creşte la 5165 kmp. Din punct de vedere genetic şi al statutului
de parte a patrimoniului mondial complexul Razim Sinoe face parte din Delta Dunării.

Este o câmpie fluvio-lacustră în formare unde domină zonele mlăştinoase, acoperite

de stuf şi vegetaţie abundentă şi un număr mare de lacuri şi canale. Delta Dunării s-a format
într-un vechi golf al Mării Negre, Golful Tulcea. Acesta a fost umplut cu aluviuni incepând
cu perioada Cuaternară. Umplerea s-a realizat în mai multe faze fiind favorizată de fluxul şi
refluxul mic din Marea Neagră. Prima faza a constat din formarea unui cordon litoral care a
barat parţial Golful Tulcea. În faza a doua golful este închis în întregime transformându-se în
lagună. În faza următoare, a treia laguna este umplută cu aluviuni şi în zona mlăştinoasă nou
formată se conturează braţul Sfântu Gheorghe – cel mai vechi braţ al Dunării. Tot în această
fază se închide golful Babadag, formându-se complexul lagunar Razim Sinoe. În faza a
patra cordonul litoral iniţial este străpuns pe aliniamentul actualei localităţi Crişan de un nou
braţ al Dunării – Sulina, care avansează rapid spre mare datorită cantităţii mari de aluviuni.
În faza a cincea cordonul litoral este străpuns din nou de această dată de braţul Chilia, în
dreptul viitoarei localităţi Periprava. În prezent acest braţ transportă cea mai mare cantitate de
apă şi aluviuni, contribuind la formarea unor noi teritorii ale Deltei Dunării.

Relieful este format din brațe, grinduri fluviatile și marine, resturi de câmpuri
continentale, depresiuni mlăștinoase-lacustre, gârle împotmolite, canale create de om, delte
secundare, bare de nisip și insule paralele cu țărmul. Toate acestea, împreună cu celelalte
elemente de mediu, formează sistemul deltaic. Elementele dinamice principale ale sistemului
sunt cele trei brațe principale dunărene.
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca (la vest de Tulcea) se bifurcă în două brațe, Brațul
Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Ceatalul Ismail, se desparte în
Brațul Sulina (direcția vest-est) și Brațul Sfântu Gheorghe (direcția NV-SE). 
Chilia este brațul cel mai lung (120 km) și cu cea mai multă apă (58% din volumul
mediu de 6500 m³/s și 15000 m³/s cel maxim la intrarea Dunării în deltă). Brațul - pe care se
formează multe ostroave (insule) - ia contact cu marea prin delta secundară a Chiliei.
Formează pe o bună porţiune graniţa României cu Ucraina.
Sulina este brațul cel mai scurt, deoarece a fost îndreptat (64 km) și amenajat pentru
navigația cu vase maritime (1897-1902). Sulina transportă 19% din apele Dunării și
avansează 10 km în mare printre două diguri. La gura sa se formează o ”bară” de aluviuni
care este periodic dragată.
Brațul Sfântu Gheorghe transportă 23% din apă, afost în parte scurtat prin rectificări,
iar la sud de gura de vărsare, aluviunile au format o insulă de 19 km lungime, numită Sacalin,
care este în fapt un grind litoral.
Grindurile fluviatile urmăresc brațele dunărene, actuale sau părăsite, ca niște fîșii de
câmpuri înalte de 2-5 m. Grindurile marine sunt orientate perpendicular pe brațele Dunării,
sunt mai înalte, prezintă dune și se lățesc mult către sud. Acestea se extind și la sud de deltă
unde închid sistemul lagunar Razelm. Cele mai mari grinduri sunt Letea și Caraorman.
Câmpurile continentale sunt resturi din Câmpul Bugeacului: Câmpul Chiliei și estul
Grindului Stipoc. Depresiunile mlăștinoasse sunt cele mai extinse (aproape 70%); cuprind în
interiorul lor și lacuri, între care mai mari sunt: Dranov, Roșu, Gorgova, Isac, Furtuna.
Pe teritoriul Deltei Dunării au fost create mai multe rezervaţii naturale fiecare cu specificul
său propriu şi cu elemente protejate specifice. Printre cele mai importante rezervaţii amintim:
Roşca-Buhaiova, Lacul Nebunu, Pădurea Letea, Vătafu-Lunguleţ, Istria-Sinoie, Grindul
Lupilor, Pădurea Caraorman, Insula Popina, Lacul Răducu, Arinişul Erenciuc, Sărături
Murighiol, Sacalin Zătoane, Lacul Belciug, Periteaşca-Leahova, Capul Doloşman, Grindul
Chituc, Lacul Rotundu, Lacul Potcoava.
Teritorul Deltei este prin excelenţă un ţinut al apelor. Zecile de lacuri, canale, gârle şi
mlaştini care intră în componenţa sa sunt elementele principale ale sistemului hidrografic al
biosferei Deltei Dunării , bineînţeles alături de braţele principale ale Dunării. Printre cele mai
importante lacuri amintim: Roşu, Puiu, Puiuleţ, Lumina, Tătaru, Merhei, Matiţa, Fortuna,
Gorgova, Trei Ozere, Erenciuc. Canalele sunt dacă vreţi sistemul principal de circulaţie în
Deltă, ele asigură improspătarea apelor din lacuri şi suportul pentru transportul pe apă. Cele
mai mari canale sunt: Dunavăţ, Cordon Litoral, Litcov, Dranov, Caraorman, Crasnicol.
Dintre gârle trebuie enumerate: Păpădia, Litcov, Lopatna, Şontea.
Complexul Razelm este o asociere de lagune. A luat naștere prin închiderea golfului,
numit în antichitate, Halmyris. Pe malul său se afla cetatea grecească Histria, a căror ruine se
văd și azi. Bararea s-a făcut prin cordoane (grinduri) litorale succesive, care au format patru
lagune principale: Raelm , Golovița, Zmeica și Sinoe. Apa sălcie a acestor lagune este
îndulcită de ape venite din brațul Sfântu Gheorghe, prin canalele Dunavăț și Dranov.
Clima din Delta Dunării este temperat continentală cu influenţe pontice pe alocuri cu
climat semiarid. Precipitaţiile sunt scăzute, în jur de 360 mm pe an, iar nebulozitatea este cea
mai scăzută din România. Temperatura medie multianuală este de 11 grade Celsius. Verile
sunt călduroase cu precipitaţii minime, iernile sunt relativ blânde cu strat de zăpadă minim şi
care se menţine doar scurte perioade de timp în iernile mai aspre.
Rețeaua hidrografică principală este constituită din brațele fluviale Chilia, Sulina
si Sfântu Gheorghe, iar cea secundară este formată din sahale, gârle, canale, jepse și
periboine. Sahalele sunt foste brațe ale Dunării, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare.
Gârlele, ca și sahalele sunt elemente de rețea hidrografică naturală, caracterizate prin
dimensiuni mult mai mici. 
Jepsele sunt elemente depresionare de formă alungită care au rol de rețea hidrografică numai
în timpul apelor mari. Periboinele sunt mici sparturi de litoral. Lacurile de delta, considerate
tip aparte, pentru caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaică dintre brațele
principale.

Platforma continentală românească este prelungirea teritoriilor dobrogene și deltaice

sub apele Mării Negre, până la adâncimea de –130 m, rar minus 180-200 m, unde începe
abruptul continental (înclinare de circa 10‰). Lățimea platformei este de 170 km în nord și
130 km în sud. Geneza sa este legată de abraziunea și sedimentareaa din timpul unor
transgresiuni și regresiuni repetate, când nivelul mării a oscilat între –130 m și +5 m. De
exemplu, în timpul ultimei glaciațiuni, platforma era în mare parte o câmpie acoperită cu
tundră. Subdiviziunile au formă de fâșii: fâșia marginală este modelată de valuri și de curenții
marini, care răspândesc aluviunile venite de pe continent și are adâncimi între 0-40-50 m;
fâșia mediană (–50 și –70 m) este mai uniformă, cu sedimente mai fine, obișnuit argiloase,
dar pestde acestea se observă conuri de dejecție ale unor vechi râuri dobrogene, cum sunt
Mangalia, Techirgiol, Casimcea; fâșia internă (–70 și –130 m) prezintă ondulări și denivelări
paralele cu țărmul (sunt foste linii de țărm), iar în prelungirea brațului Sf. Gheorghe apare un
mare con dunărean. Limita cu abruptul este marcată de începutul unor vechi canioane
submarine. Din platforma continentală se exploatează hidrocarburi.

În Delta Dunării, condițiile biologice deosebit de favorabile create de prezența

permanentă sau aproape permanentă a apei, face ca vegetația să se dezvolte luxuriant.
Predominantă elementului acvatic atrage după sine o dezvoltare predominantă a vegetației de
baltă îndeosebi a vegetației palustre dure, din care caracteristic pentru Delta Dunării este în
primul rând stuful. Într-adevăr aici se găsește cea mai compactă suprafață stuficolă de pe glob
(aproximativ 240 000 hectare). Prezența și dezvoltarea vegetației sunt în directă dependentă
de variația în timp și spațiu a regimului hidric. De aceea în Delta Dunării, între repartiția
vegetației și cea a elementelor morfo-hidrologice există deseori o vizibilă concordanță. De
asemenea, ghiolurile, mlăștinile, japsele, grindurile fluviatile, litoralul sau sectorul marin din
fața deltei, constituind biotopuri și biocenoze aparte, au fiecare dintre ele o vegetație
specifică.
Vegetaţia Deltei este luxuriantă, pe alocuri vizitatorul are impresia că se află într-o veritabilă
junglă. Putem deosebi mai multe tipuri de plante: plante de uscat , plante riverane şi de plaur
şi plante cu frunze plutitoare.
Dintre plantele de uscat menţionăm plopul, arinul, salcia albă, frasinul. Plantele riverane şi
de plaur sunt reprezentate de stuf, papură, măcriş, floarea de nu mă uita, feriga de apă, izma
broaştei. Un aspect interesant de notat este faptulo că Delta Dunării reprezintă cea mai
compactă suprafaţă stuficolă din lume (circa 240 000 de hectare). În ceea ce priveşte plantele
cu frunze plutitoare, ele sunt reprezentate de nufărul alb (Castalia Alba), nufărul galben,
iarba broaştelor, limba apei, ciulinii de baltă.
Un element de vegetaţie aparte îl reprezintă plaurii – aceştia sunt insule de vegetaţie
plutitoare, un veritabil amestec de rădăcini, ierburi, stuf şi resturi organice. Plaurii se
formează atunci când în rizomii de stuf (tulpinile subterane ale stufului) se acumulează gaze
care duc la ridicarea stratului de stuf. Plaurii sunt de mai multe tipuri: mobili (se deplasează
liber), împotmoliţi şi fixaţi. Plaurii pot fi periculoşi pentru navigaţie deorece împinşi de vânt
pot închide canalele sau lacurile îngreunând semnificativ navigaţia.
Ca și vegetația, fauna Deltei Dunării este deosebit de bogată. Numeroaselor specii ale
faunei locale li se adaugă numeroasele elemente ihtiologice marine pătrunse în apele deltei
pentru ecloziune și hrană, cât și numeroasele specii de păsări migratoare, deoarece prin
aceasta regiune trec cinci căi principale de migrație. Datorită condițiilor biologice favorabile,
cât și a unei relative izolări, se găsesc aici multe specii de păsări care în alte regiuni de pe
glob ori au dispărut (țigănușul, gâsca cu gâtul roșu, lopătarul, etc.), ori sunt pe cale de
dispariție (cormoranul pitic, pelicanul alb și pelicanul creț, pasărea ogorului, etc.).
Păsările reprezintă faima Deltei Dunării, aici se intâlnesc peste 327 de specii de păsări ceea ce
este cea mai bogată şi variată colonie de păsări din Europa. Din totalul speciilor de păsări 218
cuibăresc în Deltă, restul fiind doar în trecere, fiind prezente doar în anumite sezoane. Dintre
speciile de păsări ocrotite din Delta Dunării amintim: pelicanul comun şi pelicanul creţ,
piciorongul, ciocintors, egreta mică şi egreta mare, lopătarul, călifarul alb şi călifarul roşu,
lebăda mută şi lebăda cântătoare precum şi una dintre cele mai rare păsări din
Europa: vulturul codalb.
Bogăția de faună se manifestă și în mediu acvatic și pe uscat, datorându-se atât
întrepătrunderii apei cu uscatul, cât și a vecinetății apelor Dunării cu cele marine. 
Cea mai importantă categorie de faună, întâlnită în Delta Dunării este fauna piscicolă,
remarcabil de bogată în specii, cuprinzând 75 de specii. Majoritatea sunt specii de apă dulce
(în număr de 44), celelalte fiind specii migratoare care aparțin faunei din Marea Neagră și
care trec prin Delta Dunării în special în timpul perioadei de migrație. Cam 30% din specii
sunt exploatate prin pescuitul comercial intensiv, dezvoltat foarte mult în ultimii 20 de ani.
Ca urmare a "transformărilor" (regularizări și adaptări ale cursurilor de apă, poldere etc.) care
au avut loc în ultimele decenii în jurul și în interiorul Deltei Dunării, marea majoritate a
populațiilor de pești sunt într-o situație critică și deosebit de critică
Peştii sunt atracţia celor împătimiţi în arta pescuitului sportiv. Printre cele mai valoroase
specii de peşti din Deltă se numără cu siguranţă sturionii. Aceştia sunt apreciaţi mai ales
datorită icrelor negre (caviarul). Dintre speciile de sturioni existente pe plan mondial sunt
prezente în Delta Dunării: morunul, nisetrul, păstruga (sturionii marini), cega şi
viza (sturionii de apă dulce). Alte specii de peşti: scrumbia (peşte migrator), crapul, carasul,
bibanul, ştiuca, somnul (cel mai mare peşte din Deltă – poate ajunge chiar şi la 400 de
kilograme), șalăul, avatul, roşioara.
Mamiferele sunt reprezentate mai ales de animale de talie mică: vidra, nurca, dihorul, enotul,
vulpea.
Reptile şi amfibieni se intâlnesc la tot pasul. Cele mai reprezentative fiind broaştele
ţestoase şi şerpii de apă.

Delta Dunării este cea mai puţin populată zonă din Europa temperată, densitatea
medie fiind de 2 locuitori la kmp. Populaţia totală se ridică la aproximativ 15000 de locuitori
din care 4600 în oraşul Sulina iar restul în 27 de sate. Dintre aceste sate doar 3 au mai mult
de 500 de locuitori.
Printre cele mai importante localităţi se numără: Sulina, Sfântu Gheorghe, Chilia Veche,
Crişan, Malicu, Pardina, Mila 23, Caraorman, Periprava. În ceea ce priveşte componenţa
etnică a locuitorilor aici putem întâlni o gamă variată de naţionalităţi. Alături de români
trăiesc ruşi lipoveni, turci, tătari, ucrainieni.

Bibliografie:
Posea, G. – Geografia României: manual pentru clasa a VIII-a, Editura ALL
EDUCATIONAL, Bucureşti, 2000
https://www.ropedia.ro
https://www.infoghidromania.com