Tulcea

Judeţul Tulcea este situat în extremitatea de E-SE a României, în partea central-

nordică a Dobrogei, la gurile Dunării, cu ieşire la Marea Neagră (în E), la graniţa cu
Republica Moldova şi Ucraina (în N), limitat de judeţele Galaţi (NV), Brăila (V) şi
Constanţa (S).
Pe teritoriul judeţului se află punctul extrem estic al României la Sulina.
Suprafaţa totală este de 8499 kmp (3,56% din suprafaţa ţării), locul 4 pe ţară.. Din
suprafaţa totală a judeţului, 3446 kmp reprezintă suprafaţa zonelor umede
constituită din Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim Sinoie.

Se invecineaza la N cu Republica Ucraina, granita fiind formata de Dunare. La

E se invecineaza cu Marea Neagra. Granita sudica are un traseu sinuos, ce incepe
de la Gura Portitei si Grindul Lupilor si continua pe directia E-V pana in apropierea
localitatii Garliciu, vecin fiind judetul Constanta. Latura vestica si nord-vestica este
data de Dunare (bratul Dunarea Veche, pana la Smardan), care desparte judetul
Tulcea de judetele Braila si Galati.

Unități de relief
Pe teritoriul judetului Tulcea se intalnesc, in acelasi timp, cele mai vechi, dar si
cele mai tinere forme de relief din tara, care apartin la doua unitati geografice
distincte: Podisul Dobrogei si respectiv lunca si Delta Dunarii. In S si SV judetului,
Podisul Casimcei, cu altitudini de peste 300 m, reprezinta cele mai vechi forme de
relief ale tarii, aparute in Orogeneza Caledonica, evidentiate prin dealuri puternic
tocite, alcatuite din sisturi verzi, acoperite discontinuu de gresii, calcare si loess.

La N de aceasta unitate se afla Podisul Babadagului,

Muntii Macinului, Podisul Niculitelului si Dealurile
Tulcei, resturi ale Orogenezei Hercinice (din a doua
jumatate a Paleozoicului), care culmineaza in varful
Greci cu 467 m. Geologic vorbind, peste fundamentul
de granite, cuartite si conglomerate dure se asterne o
stiva groasa de sedimente mai tinere (gresii, calcare, loess). Aceasta unitate,
cunoscuta sub numele de unitatea de orogen nord-dobrogeana, a suferit o
usoara inaltare recenta, in ultima faza (Valaha) a Orogenezei Alpine.

Partea de V, N si E a judetului este ocupata de lunca si Delta Dunarii, la care

includem si complexul lagunar Razim-Sinoie, fiind cele mai tinere forme de relief,
aparute in ultimele perioade ale erei Neozoice, totodata si cele mai joase,
atingand 0 m la nivelul litoralului Marii Negre. O unitate aparte, impresionanta
prin caracterul de unicat mondial, este Delta Dunarii care, cu cei 4350 km² (partea
romaneasca) este cea mai mare rezervatie naturala a tarii, fiind inclusa in
patrimoniul natural al planetei.

Climă
Clima este temperată, cu un pronunţat caracter continental, manifestat prin
veri călduroase, ierni reci, marcate adesea de viscole, amplitudini mari de
temperatură şi prin precipitaţii reduse. Zona litoral-maritimă a judeţului Tulcea se
caracterizează printr-un climat mai blând, cu veri a căror căldură este atenuată de
briza răcoroasă a Mării Negre şi ierni cu temperaturi nu prea coborâte (media
termică a lunii celei mai reci, la Sulina, este de -0,6°C).

Precipitaţiile medii anuale însumează cantităţi cuprinse între 359 mm la Sulina

(cele mai mici din ţară) şi 445 mm la Isaccea. Vânturile predominante bat cu o
frecvenţă mai mare dinspre NE (18,3%), urmate de cele dinspre NV (17,1%), E
(15,2%) şi N (13,1%), cu viteze medii anuale cuprinse între 0,8 şi 5,3 m/s. În timpul
verii, în condiţii de stabilitate atmosferică, se manifestă o circulaţie termică locală
a aerului, sub forma brizei de mare (ziua) şi brizei de uscat (noaptea), care se
resimte la o distanţă de 10-15 km spre interiorul uscatului.

Hidrografie
Hidrografia județului este strâns legată de fluviul Dunărea, care delimitează în
vest județul Tulcea de Brăila și în nord de statele Republicii Moldova și Ucrainei,
alături de Marea Neagră din estul județului, Tulcea fiind unul din singurele două
județe din țară cu deschidere la mare împreună cu Constanța. Dunărea este al
doilea fluviu ca lungime din Europa, după Volga, după cum delta sa este a doua ca
mărime după cea a Volgăi și izvorăște din Munții Pădurea Neagră de pe teritoriul
Germaniei. Dunărea travesează alte cinci state ca Austria, Slovacia, Ungaria,
Croația și Serbia, după ce străbate și România, marcând granița de sud și sud-est
cu Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, trecând deci și prin teritoriul acestor
alte trei state. Se varsă în Marea neagră prin trei brațe, formând la gura de
vărsare o deltă.

Râurile principale ce traversează nord-estul județului de la vest la est sunt cele

trei brațe ale fluviului Dunărea, respectiv: Brațul Chilia în nord, Brațul Sulina pe
centru și Brațul Sfântul Gheorghe în sud. la gurile lor de vărsare au fost de puse
aluviuni de mâl și nisip purtate de ape curgătoare mari, cum este fluviul Dunărea,
iar în lipsa unor curenți litorali sau a unei pante înalte a reliefului care să
favorizeze trecerea lor în mare, au dus la formea în timp a Deltei Dunării. După
mărime este a doua deltă din Europa, după Delta Volgăi din Rusia. Delta Dunării
este alcătuită din câmpii deltaice, zone mlăștinoase și bălți, cu vegetație specifică
deltei și cu cele mai mici altitudini unde s-au construit sate. Delta Dunării a intrat
în patrimoniul mondial UNESCO în anul o mie nouă sute nouăzeci și unu, fiind
clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România, ca parc național și
ca zonă umedă de importanță internațională.

La vest județul se învecinează cu Insula sau Balta Brăilei, delimitată de Tulcea

prin alt braț al Dunării denumit Brațul Măcin, de lângă cei mai vechi munți ai țării,
Munții Măcin. Lacurile naturale sunt de tip lagune, sau întinderi de apă formate
prin bararea sau blocarea parțială a unui golf de către cordoane de nisip,
construite de curenții de apă sau de
valurile mării. Cea mai mare lagună a țării
este Lacul Razim, din sud-estul județului.
Deși poartă denumirea de lac acesta este o
lagună, care se diferențiază de lac prin
faptul că aceasta mai comunică cu marea
prin cordoanele de nisip, pe când lacul este
complet detașat prin uscat de o altă
întindere de apă ca o mare sau un ocean.
Laguna Razim face parte din Complexul
Lagunar Razim-Sinoe, arie naturală
proiejată, parte a Parcului Național Delta
Dunării. Doar unitatea Razim se află pe teritoriul județului Tulcea, alături de
lacurile Golovița, Zmeica și Babadag din sud-est. Acestea mai poartă denumirea și
de Limanele dobrogene, situate de-a lungul litoralului românesc. Limanele sunt
lacurile mici formate asemănător lagunelor doar că nu direct la golful mării, ci prin
inundarea unei văi a unui râu și bararea sa parțială printr-un cordon de nisip prin
care mai comunică cu marea. În cazul celor trei limane amintite sus este vorba de
valea râului Slava pentru limanele Golovița și Zmeica din marginea sud-estică și de
râurile Telița și Taița pentru limanul Babadag din centru. În nord-vestul extrem se
află Lacul Jijia, de lângă comuna omonimă, situat în Lunca Dunării. Orașul redat în
extremitatea nord-vestică este Măcin, la limita cu Brăila, la poalele Munților
Măcin din dreapta,

Reţeaua hidrografică, cu o densitate de 0,1-0,3 km/km2 (exclusiv Delta Dunării),

este cea mai redusă din ţară şi se caracterizează prin cursuri de apă scurte, unele
tributare Dunării (Topolog, Cerna etc.) altele lacurilor litorale (Taiţa, Teliţa, Slava
etc.). Dunărea constituie principala cale navigabilă şi sursa cea mai importantă de
apă a judeţului. Numeroasele lacuri fluviale (Balta Traian, Complexul Parcheş-
Somova etc.), deltaice (Furtuna, Gorgova, Complexul Matiţa-Merhei, Puiu, Roşu
etc.) şi litorale (Razim, Zmeica, Babadag etc.) constituie resurse naturale de apă,
cu importanţă piscicolă şi turistică.

Vegetație
Vegetaţia prezintă câteva diferenţieri teritoriale, legate de fondul general al
climatului de stepă, de relieful deluros, de cel muntos al horstului dobrogean şi de
întinsele suprafeţe acvatice şi de luncă.
Zona stepei, desţelenită în proporţie de peste 95%,
extinsă în părţile de E şi V ale judeţului, include
numeroase tipuri de pajişti xerofile, diferenţiate în
funcţie de speciile dominante, dintre care cele mai
frecvente sunt păiuşul, peliniţa, bărboasa, firuţa cu bulbi,
năgara. Pajiştile de colilie şi năgară, care caracterizau
odinioară vegetaţia de stepă, au dispărut aproape total.
Silvostepa, defrişată pe aproximativ 85% din suprafaţă,
este reprezentată prin pâlcuri şi rarişti de stejar pufos şi stejar brumăriu ce
alternează cu pajişti stepice. La altitudini medii (150-250m) pădurile scunde şi
dese de stejar pufos, cărpiniţă şi mojdrean formează etajul pădurilor
submediteraneene, specific Dobrogei. Etajul pădurilor balcanice este caracteristic
pentru altitudinile de peste 250 m, fiind alcătuit îndeosebi din păduri de gorun, în
care sunt abundente teiul, jugastrul şi unele elemente termofile, precum cărpiniţa
şi mojdreanul. Local, pe valea Luncaviţei, apare şi fagul. În lunca şi Delta Dunării
sunt caracteristice pădurile de plop şi salcie, ce se dezvoltă pe grinduri.
O zonă distinctă o formează grindurile Letea şi Caraorman din Delta fluvio-
maritimă, acoperite cu păduri compacte, numite de localnici "hasmacuri", în care
predomină stejarul brumăriu, frasinul pufos, plopul
alb, în interiorul cărora se dezvoltă un strat dens de
arbuşti şi numeroase plante agăţătoare. Pe dunele de
nisip şi în depresiunile dintre acestea, ce alternează cu
fâşiile de hasmacuri, vegetaţia arbustivă este
reprezentată prin salcia târâtoare, cătina albă, cătina
roşie. Tot în acest biotop, ca şi pe nisipurile litorale, se
dezvoltă o vegetaţie arenicolă, alcătuită din elemente
pontice şi submediteraneene. Stuful, care alcătuieşte şi formaţiuni plutitoare
numite plaur, formează vegetaţia predominantă, caracteristică pentru peisajul
Deltei Dunării, la care se adaugă cea acvatică, reprezentată îndeosebi prin nufărul
alb şi cel galben, foarfeca bălţii, cornaciul.

Faună
Fauna, foarte eterogenă, cuprinde mai multe categorii, respectiv: terestră,
acvatică, semiacvatică. Speciile terestre sunt variate şi includ mamifere carnivore,
omnivore şi ierbivore (şacalul, vulpea, pisica sălbatică, dihorul, jderul de copac,
pârşul, mistreţul, căprioara ş.a.), rozătoare (iepurele de câmp, şoarecele dungat
de stepă, popândăul, grivanul pitic ş.a.), reptile (şarpele de apă, şarpele de casă,
şarpele rău, vipere, şopârle, guşteri ş.a.), păsări (răpitoare de zi şi de noapte,
ciocănitori, codobaturi, prigorii, potârnichi, prepeliţe, specii de paseriforme ş.a.) şi
numeroase specii de insecte.
 Prezenţa unor întinse suprafeţe acoperite de ape şi mai ales diversitatea
habitatelor de zone umede ale Deltei Dunării, determină o abundenţă rar întâlnită
de specii, respectiv cea mai mare parte a celor 325 de specii de păsări –
majoritatea strict protejate, unele declarate monumente ale naturii (pelicani,
egrete, călifari, lebede, etc.), precum şi numeroase specii de peşti (morun,
nisetru, cegă, păstrugă, somn, ştiucă, crap, şalău, scrumbie, calcan ş.a.), câteva

specii de mamifere (câine enot, bizam, şacal - pătrunse recent şi

spontan în Dobrogea, nurcă, vidră, hermelină).

Soluri
Solul este in cea mai mare parte un sol argilos. De aceea nu sunt foarte multe
culturi care se potrivesc acestui tip de sol, si anume sunt intalnite mai mult cultura
vitei-de-vie si cea a pomilor fructiferi acestea dau cele mai bune rezultate pentru
acest tip de sol. Se mai intalnesc culturi de grau, floarea soarelui, secara, porumb,
acestea se intalnesc in mod preponderent. Datorita solului si climei, cu veri foarte
secetoase in unii anii, nici cu aceste culturi nu se obtin rezultate foarte
importante.
In Delta Dunarii, principalele tipuri de sol si folosinte sunt: Solurile aluviale sunt
soluri foarte tinere caracteristice in principal grindurilor din partea fluviala
(vestica) a deltei, care in mod regulat primesc aluviuni proaspete. Aceste grinduri
sunt suficient de inalte pentru a fi moderat drenate si aerate. Limnosolurile,
includ depozitele lacustre/lagunare de pe fundul lacurilor. Aceste sedimente sunt
in marea lor majoritate alcatuite din suspensii minerale aduse de apele Dunarii si
cele provenite in urma proceselor chimice si biologice care au loc la nivelul masei
de apa si sedimentelor. Gleisolurile, sunt dezvoltate pe depozite aluviale, dar
cateva dintre ele s-au format si pe depozite de loess (Campia Chiliei). Daca nu
sunt drenate si cultivate, gleisolurile sunt acoperite, predominant, cu stufarisuri,
papurisuri si rogozuri. Psamosolurile si nisipurile, sunt asociate cu grindurile si
dunele de nisip din delta maritima si din Complexul lagunar Razim-Sinoie.
Psamosolurile sunt definite prin textura lor nisipoasa si de un profil de sol slab
dezvoltat. Nivelul general de fertilitate al psamosolurilor este foarte scazut. Sunt
folosite in special pentru pasuni si plantatii de plop. Numai pe portiuni de teren
foarte mici, in curtile caselor si pe langa sate, sunt cultivate cu porumb, cartofi,
secara, orz. Soluri balane sunt caracteristice, prin definitie, stepelor cu climat
continental uscat, sunt singurele soluri zonale din Delta Dunarii. Cea mai mare
parte a solurilor balane este folosita ca teren arabil de catre locuitorii comunei
Chilia Veche. Cele alcalizate sunt folosite ca pasuni. Cele de la Stipoc au fost
incluse in fermele piscicole. Cu toate ca solurile balane sunt bune din punct de
vedere fizic, ele au un nivel de fertilitate moderat din cauza continutului relativ
redus de materie organica. Antroposolurile si non-solurile sunt rezultatul
diferitelor activitati umane. Sunt in principal reprezentate de gramezi de pamant
sau alte materiale rezultate din saparea de canale, pentru desecare in incintele
agricole, pentru deschiderea unor cai navigabile si canalelor pentru imbunatatirea
circulatiei apei in partile mai izolate ale deltei. Antroposolurile sunt constituite in
principal din depozite aluviale, uneori amestecate cu materii organice. Suprafete
mici – circa 500 ha – sunt folosite de locuitori pentru cultura legumelor, pepeni si
alte culturi de subzistenta. Suprafete mai mari ce s-au inierbat natural sunt
folosite ca pasune.

Resurse naturale
Resursele naturale ale judeţului Tulcea, resursele subsolului cât şi cele de
suprafaţă, constituie o rezervă importantă de materii prime şi materiale.
Resursele naturale au fost şi sunt încă exploatate cu tehnologii care au impact
semnificativ asupra unor zone ale judeţului şi
afectează imaginea peisagistică.
Resursele subsolului: rocile de construcţii şi alte
substanţe minerale utile exploatate timp îndelungat
sunt departe de a fi epuizate constituind perspective
de exploatare interesante. Rocile de construcţii reprezentate de roci vulcanice de
natură porfirică şi granite sunt prelucrate în vederea obţinerii de cribluri şi nisip.
Calcarele sunt exploatate ca roci de construcţii în carierele Zebil, Bididia, Trei
Fântâni, Malcoci Sud. Pentru nevoile locale mai sunt exploatate multe alte
categorii de roci din perimetrele consiliilor locale de pe teritoriul judeţului:
Nalbant, Ciucurova, Baia.

Populație
Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Tulcea se
ridică la 73.707 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (83,37%).
Principalele minorități sunt cele de ruși lipoveni (2,36%), romi (1,29%) și turci
(1,11%). Pentru 10,53% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din
punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (85,92%), dar
există și minorități de musulmani (1,32%) și ortodocși de rit vechi (1,3%). Pentru
10,57% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Economie
Economia actuală se caracterizează printr-o industrie diversificată, o agricultură
bazată tot mai mult pe proprietatea particulară, un comerţ favorizat de existenţa
tuturor categoriilor de mijloace de transport (rutier, feroviar, fluvial, maritim şi
aerian), precum şi printr-o activitate turistică accentuată, de valorificare a
frumuseţilor Deltei Dunării.
INDUSTRIE
Întreprinderile industriale tulcene, situate în centrele urbane (Tulcea, Babadag,
Isaccea, Măcin şi Sulina) şi în unele aşezări rurale (Niculiţel, Topolog, Mihail
Kogălniceanu ş.a.) produc traulere pentru pescuit, vase-dormitor, alumină şi
feroaliaje, cărămizi refractare, mobilă, cherestea, confecţii, conserve de peşte,
preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice, panificaţie, etc. În judeţul Tulcea au
fost autorizate 10 cariere pentru exploatarea pietrei pentru construcţii. Conform
estimărilor, din aceste cariere pleacă zilnic spre şantiere mii de tone de rocă. În
cadrul economiei judeţului Tulcea se individualizează pescuitul şi piscicultura, a
căror producţii se realizează atât din apele Dunării, din lacurile deltaice şi litorale,
din Marea Neagră, cât şi din pepinierele piscicole. Principalele produse
industriale sunt: alumina, construcţii şi reparaţii nave, confecţii textile, feroaliaje,
produse magneziene (cărămizi refractare), calcar şi piatră de construcţie, produse
ale industriei alimentare, industrie şi mobilier.
AGRICULTURĂ
Agricultura, cu un procent din ce în ce mai mare de privatizare, dispune de
condiţii pedoclimatice favorabile şi de suprafeţe agricole destul de mari în raport
cu configuraţia sa fizico-geografică.
Viticultura In judeţul Tulcea viţa de vie poate fi cultivată oriunde. Relieful
regiunii, format dintr-o succesiune de coline şi terenuri plane, condiţiile
climaterice, toate acestea oferă condiţii dintre cele mai bune atât pentru
producerea vinurilor, cât şi a strugurilor de masă. Cele mai importante podgorii
ale judeţului Tulcea sunt Podgoria Istria-Babadag şi Podgoria Sarica-Niculiţel. Sub
aspect social-economic, reţeaua internă de căi ferate şi rutiere, conectată la cea
naţională, asigură circulaţia şi consumul produselor viti-vinicole pe plan local
(inclusiv în zona turistică a litoralului) şi în restul ţării, iar căile navale dunărene şi
maritime înlesnesc exportul. Motivat de faptul că regiunea are două direcţii
principale de producţie (struguri de masă şi vinuri), se justifică de ce într-o regiune
restrânsă şi-au găsit loc numeroase soiuri.

Căi de comunicații
Căile de comunicaţie tulcene asigură întreaga gamă de transporturi (rutiere,
feroviare, fluviale, maritime, aeriene), fiind al doilea judeţ al ţării, după judeţul
Constanţa, care beneficiază de prezenţa pe teritoriul său a tuturor categoriilor de
asemenea mijloace. Judeţul Tulcea, beneficiază de o reţea de drumuri publice
destinate circulaţiei rutiere ce măsoară 1.332,169 km, reprezentând 1,687% din
totalul drumurilor publice la nivel naţional.
Transporturile fluviale şi maritime de mărfuri şi călători se realizează prin
intermediul porturilor Tulcea, Sulina, Sfântu Gheorghe, Isaccea, Chilia Veche,
Măcin. Pe braţul Sulina şi în continuare pe Dunăre, până la Brăila, pot naviga şi
vase maritime, fapt ce favorizează un intens comerţ de tranzit.
Deplasarea către zonele de agrement din Delta Dunării se face pe Dunăre, cu
nave de pasageri, după programe orare stabilite (curse clasice şi curse rapide) sau
cu nave de agrement private.
 Judeţul Tulcea are pe teritoriul său Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea, situat la o
distanţă de 3 km de localitatea Cataloi şi la 15 km de municipiul Tulcea pe DN22.
Aeroportul Tulcea este destinat uzului public şi poate fi pus la dispoziţia oricărui
operator aerian in orice perioadă de timp cât este disponibil pentru aterizarea şi
decolarea aeronavelor în traficul intern şi internaţional de pasageri, marfă şi
poştă.

Obiective turistice naturale

PARCUL NAȚIONAL MUNȚII MĂCINULUI
Parcul național din nordul Dobrogei, cu o suprafață de peste 11.000 de hectare,
cuprinde cea mai veche formațiune geologică din România, rezultată în urma
orogenezei hercinice.
Munţii Măcinului au o deosebită importanţă
între munţii ţării, fiind cei mai vechi munţi din
România, interesul cercetătorilor fiind orientat,
datorită numeroaselor vestigii istorice, către
săpăturile arheologice, dar în egală măsură şi
către cercetarea stiinţifică a vastului tezaur
natural existent aici – geologic, botanic,
zoologic.
Potenţialul natural de care dispune în prezent, face Parcul Naţional Munţii
Măcinului accesibil unei game largi de turişti interesaţi de drumeţii în natură,
peisaje, flora, faună caracteristice parcului, studii şi documentare.
Pe diferitele etaje de vegetaţie, între 7 şi 467 m – Vf. Ţuţuiatu, vom întâlni
peisaje unice de stepă la baza versanţilor, urmate de păduri cu gorun, mojdrean şi
cărpiniţă, stejar pufos ajungându-se la tufişuri pe culmi şi stâncării, apoi pajişti de
stepă cu aspect de gol alpin.
Pe teritoriul parcului există una din cele mai vechi, interesante şi cunoscute
rezervaţii din ţara noastră – Rezervaţia Naturală Valea Fagilor. Aceasta se remarcă
prin prezenţa unică şi viguroasă a fagului tauric ce prezintă caractere intermediare
între fagul autohton şi fagul oriental şi a florei de subarboret, unică în Dobrogea şi
asemănătoare făgetelor din Crimeea.
Dintre cele aproape 2.000 de specii de plante prezente în parc, peste 70 sunt
protejate, fiind rare sau vulnerabile, iar 27 de specii sunt endemice. Diversitatea
peisagistică este oferită de numeroase specii de arbori și arbuști, specifici
ecosistemelor de stepă și silvostepă. Dintre acestea amintim de pădurile de gorun
amestecat cu tei, mojdrean și frasin și de arbuști precum cornul, alunul sau
păducelul. Dintre florile rare sau endemice amintim: clopoțelul dobrogean, capul-
șarpelui, garofița pitică, feriga mediteraneană, aliorul dobrogean și bujorul
românesc.
Munții Măcinului adăpostesc numeroase specii de păsări, mamifere, reptile,
amfibieni și insecte, dintre care unele specii protejate la nivel internațional.
Avifauna parcului este reprezentată de peste 200 de specii de păsări. Printre
speciile rare se numără: șoimul dunărean, mierla de piatră și pițigoiul de livadă.
Lista mamiferelor cuprinde aproape 50 de specii, echivalentul a jumătate din
fauna țării.

REZERVAȚIA NATURALA VÂRFUL SECARU

Cu o suprafata totala de 34,5 ha, rezervatia naturala Varful Secaru este situata in
partea de vest a Podisului Babadag , la aproximativ 4 km sud-vest de localitatea
Atmagea, comuna Ciucurova.
Varful Secaru (401m – cea mai mare altitudine din podisul Babadag ) reprezinta
unul din putinele zone granitice din podisul calcaros al Babadagului.In poienile din
zona strict protejata predomina asociatile ierboase de stepa pontica si petrofila pe
soluri superficiale, vegetatie saxsicola, arbustiva alaturi de arbori termofili izolati
sau in palcuri. Aici s-au descoperit un numar de 9 taxoni ce figureaza in Lista Rosie
a plantelor superioare din Romania.
Vârful Secaru reprezintă unul din puţinele zone granitice din podişul calcaros al
Babadagului. Din punct de vedere geomorfologic, Vârful Secaru reprezintă cea
mai mare altitudine din podişul Babadag (401 m) fiind un martor de eroziune
reprezentativ. În cuprinsul rezervaţiei, unităţile geomorfologice predominante
sunt versanţii cu înclinări şi expoziţii diverse. Deşi Vârful Secaru face parte din
podişul calcaros al Babadagului în care reţeaua hidrografică este slab dezvoltată,
structura sa granitică favorizeaza existenţa unor cursuri de apă cu caracter
temporar sau chiar permanent. Astfel, la nord de rezervaţie, în imediata
apropiere, se află unul din afluenţii principali ai râului Slava, cel mai important din
Podişul Babadag. Precipitaţiile medii anuale înregistrează valori de 417,9 mm.
Ploile au adesea un caracter torenţi. Specific Vârfului Secaru este caracterul de
„insulă” cu vegetaţie ceva mai acidofilă în comparaţie cu restul Podişului Babadag,
unde sunt caracteristice speciile calcofile. În poienile din zona strict protejată
predomină asociaţiile ierboase de stepă pontică şi petrofilă pe soluri superficiale,
vegetaţie saxicolă, arbustivă, alături de arbori termofili izolaţi sau în pâlcuri. În
zona tampon predomină vegetaţia forestieră reprezentată prin eşantioane relativ
bine conservate încadrate în tipul de pădure şleau de deal dobrogean de
productivitate inferioară, specifică Dobrogei.

REZERVAȚIA NATURALĂ LACUL TRAIAN

Rezervatia naturala Lacul Traian cu o suprafata de 326 ha este formata din luciul
de apa al lacului Traian, la care se adauga malurile joase aluvionare, mlastinoase
sau saraturate, versantii si ravenele sapate in loess.
Lacul Traian prezintă un deosebit interes pentru studiile ornitologice, atât pentru
faptul că zona este foarte puţin studiată, dar mai ales pentru că acesta reprezintă
un important refugiu pentru cuibăritul, odihna şi hrănirea speciilor de păsări rare.
În urma studiului efectuat în zona Lacului Traian au fost identificate 102 specii de
păsări, grupate din punct de vedere sistematic în 15 ordine şi 39 de familii. Din
totalul speciilor identificate, 52 de specii sunt clocitoare. Câteva dintre speciile de
păsări rare identificate sunt: stârcul roşu, călifarul roşu, călifarul alb, codalbul,
şorecarul mare, piciorongul, presura de grădină.

REZERVAȚIA DELTA DUNĂRII

Delta s-a format de-a lungul a 10 000 de ani și continuă să crească încă și astăzi,
fiind considerată cel mai tânăr pământ românesc. Este cea mai bine conservată
deltă din Europa, iar din anul 1990 este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO,
fiind considerată rezervație a biosferei. Este un labirint de lacuri și canale, ce
șerpuiesc prin cea mai mare suprafață compactă de stuf din lume și este una
dintre zonele cu cea mai mare biodiversitate de pe planetă.
Fiind a treia ca mărime din Europa, și pe locul 22 la nivel mondial, Delta crește an
de an cu aproximativ 40 m². În momentul de față suprafață deltei este de peste 5
700 km². Din toată această suprafață doar 10% este reprezentată de uscat. Peste
3 000 km² sunt reprezentați de ecosisteme naturale acvatice și terestre, destinate
reconstrucției ecologice. Aceste zone sunt incluse în patrimoniul UNESCO, în
cadrul programului “Omul și Biosfera”. În Delta Dunării sunt întâlnite 30 de
habitate protejate la nivel european, dintre care 8 sunt strict protejate, unele
dintre acestea fiind întâlnite doar în România.
Delta are o biodiversitate uimitoare, aproape 5 500 de
specii, dintre care 1839 de plante. Vegetația Deltei
Dunării este preponderent specifică zonelor umede,
78% fiind reprezentată de stuf, rogoz, papură, pipirig,
salcie pitică. Este de menționat faptul că, în Deltă se
găsește cea mai întinsă zonă compactă de stuf din
lume, având o suprafață de 1 750 km². Pe grindurile
fluviale speciile cele mai întâlnite sunt arbori și arbuști,
plopul alb, plopul negru, cătină, tufe de mure, etc. Pe
marginea canalelor putem întâlni o varietate de nuferi, albi sau galbeni, care sunt
spectaculoși în perioada de înflorire, între lunile iunie și septembrie. Tot în arealul
rezervației se găsesc și două plante carnivore, aldrovanda și otrățelul de baltă.
Suprafața mică de uscat, a făcut ca aici să se concentreze o faună preponderent
reprezentată de pești, amfibieni, reptile și păsări.
Noaptea răsună de zgomotul amfibienilor, aici găsindu-
se nu mai puțin de 10 specii, printre care: broasca
râioasă verde, broasca de lac mare, broasca râioasă
brună, buhaiul de baltă sau brotăcelul de copac. Fauna
piscicolă este reprezentată de o varietate de pești, 133
de specii, dintre care 66 se întâlnite doar în apele saline:
hamsia, calcanul sau stavridul; 54 de specii trăiesc în
apele dulci: somnul, linul, bibanul, crapul, avatul, șalăul, știuca și 13 de specii care
trăiesc și în apele sărate și în cele dulci: sturionii (păstruga, cega, morunul,
nisetrul), scrumbia etc.
În ceea ce privește mamiferele prezente în arealul Deltei, găsim 54 de specii, care
pot fi întâlnite preponderent în zonele mai izolate de
uscat sau în cele mlăștinoase. Dintre acestea amintim:
hermina, câinele enot, bizamul, vulpea, vidra, nurca
europeană, pisica sălbatică, mistrețul, castorul etc.
Cu siguranță cel mai mare spectacol oferit de Deltă este
cel dat de păsări, nu mai puțin de 331 de specii. Pe lângă
păsările mai cunoscute și mai comune care pot fi regăsite aici (diferite specii de
rațe și gâște, stârci, egrete, lebede, și specii mai rare și mai puțin prezente în alte
zone din România, cum ar fi țigănușul, lopătarul, ciocântorsul, piciorongul, alături
de specii mai rare de gâscă cum ar fi gâsca cu gât roșu (50% din populația
mondială), specii rare de răpitoare sau cormoranul mic (60% din populația
mondială).

Obiective turistice antropice

Muzeul de Istorie si Arheologie
A fost infintat in 1975, in Parcul Monumentului Independentei, in ambianta unui
complex arheologic si istoric, alturi de ruinele vechiului Aegyssus( dava getica,
oras roman si veche asezare romaneasca ) si de monumentul ridicat in 1899 de
catre locuitorii din Tulcea eroilor razboiului de Independenta.
Muzeul este organizat in doua
pavilioane – primul pastrat in forma din
1975, adaposteste vestigii din epocile
greco-romana, romano-bizantina,
medievala timpurie si evul mediu
dezvoltat; al doilea , reorganizat radical
in 1995, este rezervat preistoriei si
protoistoriei Nordului Dobrogei (parter) si expozitiilor temporare (etaj).
Muzeul ofera vizitatorilor imaginea succesiva a trecutului istoric al teritoriului de
la Gurile Dunarii, din cele mai vechi timpuri si pana in perioda eviului mediu
dezvoltat. In expozitia permanenta si in depozite se conserva un bogat patrimoniu
arheologic – aproape 90.000 de piese arheologice, numismatice si epigrafice-
rezultat in principal, din cercetarile arheologice efectuate in a doua parte a sec.XX
in Nordul Dobrogei; unele dintre piesele din colectiile muzeului sunt de
importanta nationala si chiar
europeana.

CETATEA HISTRIA
Cetatea Histria se află în localitatea Istria, la numai 60 km de orașul Constanța.
Cunoscută și sub numele de „Pompeiul românesc”, Cetatea Histria reprezintă,
chiar și astăzi, o sursă nesecată de artefacte. Odată ce pășiți în Complexul muzeal
Histria, veți putea vizita atât Muzeul de Arheologie, cât și ruinele orașului greco-
roman. Muzeul cuprinde basoreliefuri, amfore și altare, cu o vechime de peste
2000 ani.
De asemenea, pot fi vizitate și zidurile de apărare ale cetății, ruinele templelor
grecești, bazilicile creștine, Templul Afroditei, Templul lui Zeus, piața, forumul,
precum și o parte din conductele de
canalizare. Descoperirea bazilicii
episcopale atestă că Histria devenise
episcopie începând cu secolul al VI-lea.
Acest edificiu de 60 metri lungime și 30
metri lățime, a fost descoperit abia în
anul 1969. Pe lângă parcul arheologic,
veți putea descoperi atât o porțiune din vechiul zid al orașului, împreună cu cele 7
turnuri de apărare și 2 porți, cât și ruinele templelor grecești, împreună cu câteva
locuințe și străzi pavate.
În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României. Este
vorba despre monede de argint turnate care au pe avers simbolul orașului,
repezentat de un vultur pe un delfin spre stânga.

CETATEA HERACLEEA ( ENISALA )

Cetatea Enisala o gasim la 2 km de localitatea Enisala din judetul Tulcea, langa
Babadag, pe un deal calcaros ce s-a format tocmai in jurasic, deasupra lacurilor
Razim si Babadag si a uscatului dimprejur.
Este ingenios realizata si constructorul a
urmarit curbele dealului masiv de calcar.
Astfel a creat un plan neregulat care-i da o
nota de originalitate dar si de rezistenta
pentru ca inca se pastreaza zidurile si
bastioanele, in unele locuri chiar au inaltime
de 4-10 m. Zidurile de incinta si turnurile au
fost facute din piatra de calcar de pe dealul
respectiv, taiata special pentru constructia zidurilor dar cioplita rudimentar si de
diferite marimi.
Modul in care domina dealurile, felul in care iti apare cand o privesti de jos sau
cand urci spre ea pe drumul serpuitor pana acolo sunt de nepretuit. Nimic nu se
compara insa cu senzatia pe care o ai in interior, mai ales atunci cand intri in
turnurile cetatii, vezi locurile din jur si poate,
pentru o clipa, simti ce au simtit si oamenii care
au aparat-o, cu multe sute de ani in urma.
Nu mai vorbim de cum arata peisajul din jur, cu
un farmec tipic dobrogean, cu dealuri mici,
intinderi de iarba si apa. Un sfat: este bine sa
parcurgi pe jos tot drumul de la baza cetatii pana in varf pentru a te bucura pe
indelete de nemarginirea locurilor, de peisajul simplu dar atat de frumos si
neobisnuit pentru cei care n-au mai vizitat Dobrogea.
Cetatea a fost construita in scop militar, si chiar a slujit acestui scop pentru ca de
acolo se puteau supraveghea drumurile de pe apa si de pe uscat, mai ales Gurile
Dunarii (Cernet si Dunavat) iar cei interesati de asta erau bogatii negustorii
genovezi ce detineau monopolul navigatiei in Marea Neagra.

MONUMENTUL INDEPENDENȚEI
Monumentul Eroilor din Razboiul pentru Independenta din Tulcea se afla pe
Colnicul Hora, in Parcul Monumentului, unde se gasesc si ruinele cetatii Aegyssus.
Piatra de temelie a fost pusa la 17 octombrie 1879, in prezenta regelui Carol I.
Conceptul si executia Monumentului apartine sculptorului George Vasilescu.
Liga pentru propasirea Dobrogei, condusa de poetul Ion Nenitescu, a avut
initiativa ridicarii Monumentului ca omagiu adus eroismului si al vitejiei poporului
roman in razboiul pentru eliberarea de sub dominatia otomana.
In forma initiala, monumentul era amplasat pe soclu de plan patrat, in doua
trepte, realizat din granit de Dobrogea, plasat pe un piedestal in forma de doua
volume paralelipipedice si un trunchi de piramida, ornate cu brau si cornisa pe
care se inalta maiestuos un obelisc inalt de 22 de metri realizat din granit de
Ravena. La baza obeliscului, se aflau 2 elemente sculpturale, un dorobant cu arma
pe umar si o goarna in mana si al doilea element sculptural, un vultur urias cu
aripile deschise. Monumentul Independentei a fost refacut abia in 1932, dupa
distrugerea sa in perioada 1916 – 1918, insa fara statuia dorobantului si a
vulturului. Cu prilejul aniversarii centenarului cuceririi Independentei de stat a
Romaniei, in anul 1977, Monumentul si-a recapatat forma sa initiala, la
restaurarea lui aducandu-si contributia sculptorul Cristea Grosu.
LACUL AGIGHIOL
Contine un namol la fel de negru si unsuros ca cel de la Techirghiol. Numele este
de origine turca si inseamna Lac Amar
(agi=amar;ghiol=lac).Efectele benefice ale
acestui namol au fost cunoscute inca de la
unirea Dobrogei cu Tara Mama .La inceputul
secolului era des vizitat de tulceni pentru
efectele lui miraculoase in tratarea
reomatismului si afectiunilor articulare. La
1900 avea o suprafata de 250 de ha, dar
suprafata lui s-a redus considerabil in ultimul secol. Din pacate acest lac a fost dat
uitarii, regimul communist nefacand nimic pentru punerea lui in valoare.

IZVOARELE SULFUROASE DE LA ATMAGEA

La inceputul secolului M.D.Ionescu ne vorbea de doua izvoare sulfuroase cu
proprietati vindecatoare existente in apropierea satului Atmagea (comuna
Topolog) si care puteau dezvolta o statiune balneoclimaterica de succes. Acestea
izvorasc din dealul Kasla-Bair si se unesc in valea Gebelke pe vechiul drum
Atmagea-Horia. Acum aceste izvoare nu mai exista, fiind colmatate. Totusi
acestea se pot gasi si excava pentru a fi puse in valoare. Important este ca aceste
fire de apa cu sulf (provenita din descompunerea piritelor) sa fie captate pentru a
avea cat mai putin contact cu aerul pentru a nu le micsora proprietatile.
Proprietatile apei sulfuroase sunt cunoscute de sute de ani, mai ales cele
dezinfectante, antiinflamatorii si curative, care ofera organismului posibilitatea de
a se vindeca de multe afectiuni si boli.

Gastronomie
Se spune că turiștii care beau apă din Dunăre se îndrăgostesc pentru
totdeauna de deltă și vor reveni. Această vorbă din bătrâni este
confirmată, mulți dintre cei care au ajuns în Delta Dunării, paradisul
dintre ape, se întorc în vacanțe în satele în care localnicii nu prea
mănâncă altceva decât pește. Meniurile lor sunt atât de diversificate,
încât au ajuns să gătească peștele în mii de feluri. Inclusiv dulciuri și
dulceață au ajuns să prepare locuitorii din județul Tulcea din pește și
sunt tare mândri de produsele lor.