Jocul - modalitate de integrare a copilului hiperactiv în grădiniță

Prof.înv.preșc. Spineanu Ana-Maria

Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” Tg Jiu, jud. Gorj

Fiecare copil are șansa de a se dezvolta și a se schimba prin forța metodei educaționale dacă
învață ceea ce i se potrivește, dacă o face cu plăcere și dacă este valorizat pentru eforturile lui. Un
lucru important că aproape toți copii pot să învețe să citească dacă metoda este cea adecvată și
așteptările profesorului sunt realiste.Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție cunoscută și sub
denumirea de THDA sau ADHD este o tulburare de comportament a copilului care se manifestă
prin deficit de atenție și dificultăți în desfășurarea unei sarcini. Această tulburare apare în copilărie
dar poate persista și la vârsta adultă. Nu se cunoaște cu exactitate cauzele declanșării sale,
cercetările recente au arătat că cel mai probabil este de natură genetică. Copii au dificultăți în
controlul activităților motorii și par într-o continuă mișcare. Încep mai multe lucruri, dar nu le duc
la bun sfârșit. Hiperactivitatea cu deficit de atenție determină o deteriorare în activitatea socială și
școlară iar principala complicație este eșecul școlar. Dificultățile școlare ale copiilor cu ADHD
includ achiziționarea unui număr mic de cunoștințe, chiar dacă au potențial intelectual. Cel mai
adesea dau impresia că trăiesc în altă lume, arătând o atitudine pasivă în clasă. Prin comportamentul
lor impulsiv tulbură activitatea întregii clase. Au tendința de a manifesta o neatenție activă, ceea ce
determină întreruperea din activitate și a colegilor din jurul lui.
Jocul deține un rol important în viața copilului pentru că îi satisface nevoia de mișcare, de
colaborare cu alții. Jocul îl introduce în cunoașterea lumii complexe în care trăiește. Pentru copil
sunt multe necunoscute, sunt taine care-l așteaptă pe el, copilul plin de energie, veșnic în căutare,
care încearcă să pătrundă cu neastâmpăr, cu sete de cunoaștere: strică și desface, demontează apoi
încearcă să reclădească întregul, dar nu-i mai iese, uneori este dezamăgit, n-a gasit ceea ce căuta și
se înfurie.
Jocul este activitatea principală a preșcolarului și totuși ascunde reguli și cerințe, imaginație,
perseverență, restricții, acțiuni mintale și multe altele. In timpul jocului copilul învață să înțeleagă
ce este „bine” și „rău”, ce are voie și ce nu are voie să facă. La început este foarte greu. Aprecierea,
autocontrolului acționează mult în jocul copilului. Copilul hiperactiv iubeste colectivitatea și se lasă
ușor antrenat în acestea. Participarea copilului hiperactiv la jocuri trebuie să se facă gradual,
pornind de la sarcini și reguli simple și ușoare, iar ducerea la bun sfârșit să fie urmată de aprecieri.
Jocul sau elementul de joc posedă calitatea de a potența eficiența acțiunii educative
exercitată asupra copilului, făcând ca sarcina didactică ce i se prezintă să capete o formă atractivă
care îi declanșează dorința de a o îndeplini și de a depune efortul cerut fără să fie simțită ca o
constrângere sau povară.
 Educatoarea are multe posibilități de a implica eficient copilul hiperactiv în întreaga
activitate pe care acesta o desfășoara în grădiniță. Prin fiecare joc de miscare copilul trebuie
solicitat să rezolve sarcini pe măsura posibilităților sale. In acest mod copilul se concentrează pe
înțelegerea conținutului, regulilor. Toate acestea determină activizarea gândirii, el e stimulat să
compare, să analizeze și să sintetizeze.
Jocul de mișcare solicită din partea lor reacții prompte, hotărâri neîntârziate, mișcări ca la
„comandă”. Toate acestea nu se pot realiza fără orientarea și concentrarea activității psihice asupra
tuturor momentelor în desfășurarea jocului.
Cel mai important în activitatea cu copiii cu ADHD este ca aceştia să fie stimulaţi, iar ca
posibile stimulente aş enumera: reducerea timpului în care se realizează o temă şi găsirea unei
ocupaţii alternative, copilul să aibă un creion special care să-l atragă în activitatea de scriere,
aprecieri verbale a fiecărei reuşite, bulină roşie sau alte stimulente, chiar alimentare, acordarea
rolului de lider într-un joc. De asemenea i se poate permite copilului să aducă de acasă o jucărie
favorită, dacă jocul cu aceasta îl poate stimula în dezvoltarea atenţiei.
Copilul va participa de asemenea la drumeţii, excursii, i se va “acorda” plăcerea de a sta în
faţa rândului, educatoarea făcând în aşa fel încât acest lucru să fie perceput ca un atu. Va fi încurajat
să aducă de acasă un obiect, animal de casă, care să-i permită prezentarea acestuia, formularea unei
povestiri, ceea ce va înlesni socializarea cu colegii de grupă. În urma unei fapte exemplare
educatoarea poate reduce, diminua o sancţiune. Pentru a-i satisface nevoia de mişcare, educatoarea
îi poate cere copilului să o ajute la distribuirea fişelor, creioanelor, planşetelor, plastilinei etc.
Activități realizate de către cadrul didactic de la clasă:
-urmărește curriculum-ul adaptat nevoilor speciale ale copiilor cu CES
-adaptează activitatea instructiv educativă la ritmul de lucru al copiilor cu CES
-implică copilul cu CES în activitățile școlare și extrașcolare-lucrul în echipă, serbări școlare,
concursuri
-colaborează cu părinții copilului informându-i asupra situației școlare
Activități realizate de către profesorul consilier școlar
-colaborează cu cadrul didactic,cu profesorul itinerant,cu familia elevului cu CES
-realizează activități de consiliere în Cabinetul de Asistență Psihopedagogică-fișe adaptate
posibilităților de lucru ale elevului, diverse jocuri, desene, modelaj, teste și chestionare
-consiliază părinții copilului în direcția celor mai potrivite modalități de gestionare a situațiilor de
criză ale copilului cu CES.
Ca o concluzie aş completa prin remarca potrivit căreia ADHD este una dintre cele mai
frecvente probleme de ordin comportamental cu care se confruntă în prezent copiii, fiind marcată o
serie de efecte negative provocate de lipsa atenţiei, impulsivitate şi hiperactivitate. Simptomele sale
sunt în mod evident în disonanţă cu stadiul normal de dezvoltare al copilului şi intră frecvent în
conflict normele şi regulile formale şi informale ale culturii şcolare, provocând dificultăţi în viaţa
cotidiană.

Diagnosticarea timpurie şi luarea din timp a măsurilor impuse pot reduce fenomenele
expuse anterior, aceasta implicând familia, în primul rând, grădiniţa (şi mai apoi şcoala), specialiştii
în terapie comportamentală, societatea în ansamblul ei.

BIBLIOGRAFIE:
Popa, C.,  PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007
Tomsa, Gh., Oprescu, N., BAZELE TEORETICE ALE PSIHOPEDAGOGIEI PREȘCOLARE,
Editura V&I Integral, Bucuresti, 2007
Revista Invățământului Preșcolar Nr. 3-4/2006
Revista Invățământului Preșcolar Nr. 3/2007