Sunteți pe pagina 1din 8

Seminarul Teologic Ortodox ”Sf.

Nichita Romanul” Tulcea


Grădinița ”Sf. Nichita Romanul” Tulcea
Comisia Metodică a Educatoarelor
An școlar 2017-2018

Prof. Înv. Preșcolar Minu Nicoleta

DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE A INTERACȚIONA ÎN SOCIETATE


(referat)
În perioada copilăriei are loc o dezvoltare dramatică ce cuprinde schimbări
biologice, fiziologice, psihologice și sociale. La vârsta de aproximativ 12 ani, copiii
deja au deprins principalele abilități de viață – de a merge, de a vorbi, de a se îngriji
de ei înșiși și de a înțelege lumea din jurul lor. Cercetările efectuate arată că familia,
școala, colegii, mass-media și noua tehnologie sunt principalii agenți de socializare și,
în același timp, de învățare, însă toți acești agenți depind de nivelul de dezvoltare al
copilului și de preferințele lui.
Interacțiunea joacă un foarte important rol în dezvoltarea socială a copiilor.
În cadrul procesului de dezvoltare socială și, în special prin interacțiune, copiii își
descoperă abilitățile, învață să înțeleagă motivațiile și consecințele comportamentului
și ajung să înțeleagă relațiile umane în lumea socială. Factorii-cheie din cadrul
dezvoltării sociale includ abilitatea de a observa și alte perspective decât cele proprii,
de a face judecăți morale și de a demonstra competențele sociale de bază. Până la
vârsta de aproximativ 7 ani, interacțiunile copiilor cu familia, colegii, școala, micile
comunități din orașul natal și cu mass-media dețin un rol semnificativ în dezvoltarea
competențelor sociale și interpersonale.
Principalele forme de interacțiune care pot susține pozitiv dezvoltarea
armonioasă și sănătoasă a copiiilor sunt jocurile, structura complexă școlară,
activitățile de acasă, interacțiunile sociale și noile produse ale mediei.
Rolul jocului în dezvoltarea copilului
În ciuda numeroaselor avantaje, foarte puțină atenție se acordă valorilor psihologice
și sociologice ale jocului. Cercetările efectuate în domeniul educației, psihologiei și
antropologiei sugerează că jocul este un puternic mediator pentru învățare pe tot
parcursul vieții.
Joaca este un concept greu de definit. Oamenii au tendința de a defini jocul ca
opus al muncii, dar este o presupunere înșelătoare. Însă, opusul muncii este timpul
liber și uneori, munca, prin potențialul ei, poate fi considerată tot un joc. De cele mai
multe ori, se consideră că munca este respectabilă, dar jocul nu. O altă concepție
greșită este că jocul ar fi ușor. Dimpotrivă, și adulții se angajează în activități dificile
și provocatoare precum sport, hobby-uri, șah. De asemenea, joaca pentru copii este o
activitate deliberată care cere implicare, angajament și efort. Tot o concepție greșită
este și că joacă ar fi neimportantă și irelevantă pentru procesul învățării.
Cele mai multe oportunități de interacțiune socială apar în timpul jocului, mai
ales în cazul copiilor de vârstă mică. Jocul este practic obligatoriu pentru copiii care
trebuie să deprindă abilități sociale adecvate. De asemenea, trebuie încurajată joaca
între copiii sănătoși și cei care prezintă un handicap și trebuie susținută formarea
prieteniilor. Aceste prietenii vor ajuta copiii sănătoși să își formeze o opinie pozitivă
și o atitudine blândă față de copiii cu dizabilități. La rândul lor, copiii cu dizabilități
au oportunitatea de a învăța aptitudini sociale adecvate vârstei.
Deși este evident la nivel tacit, devine greu să exprimăm ce înseamnă joaca în
termeni concreți. În general, jocului i se atribuie patru trăsături importante:
 Este, de obicei, voluntar
 Este motivant, plăcut și nu depinde de recompense externe
 Implică un anumit nivel de angajament, de obicei fizic
 Este diferit de alte tipuri de comportamente
Teoriile actuale de joc sunt organizate în jurul a patru teme: jocul ca progres, jocul în calitate de
putere, jocul în calitate de fantezie și jocul în sine.
 Jocul ca progres presupune învățarea unui lucru util și este un mijloc prin care sunt îmbunătățite
nevoile psihologice și sociale. Aproape întotdeauna, acest tip de joc a fost descris ca un mecanism
important prin care un copil devine adult, sugerând o distincție clară între joaca pentru adult și joaca
pentru copii.
 Jocul în calitate de putere se referă la competiții în care sunt declarați câștigătorii și învinșii. Spre
deosebire de jocul ca progres, jocul în calitate de putere este o formă de joacă pentru adulți.
 Jocul în calitate de fantezie are rolul de a elibera mintea și de a angaja copilul în gândire creativă, de
a-l orienta spre imaginație.
 Jocul în sine presupune obținerea unor experiențe optime de viață. Se apreciază calitatea experienței
și nu alte rezultate secundare precum învățarea unui lucru nou.
Pe parcursul timpului, filozofia referitoare la joacă a suferit modificări. Pe de o parte, jocul a fost
considerat un mijloc prin care copilul devine implicat, rezolvă probleme și își consolidează cunoștințele, iar
pe de altă parte, jocul a fost considerat o diversiune risipitoare de la studii. Cel mai important lucru este ca
prin joc să se obțină rezultate educaționale. Printre beneficiile jocului pe termen lung se numără:
 Dezvoltarea intelectuală
 Dezvoltarea socială
 Performanțe și competențe îmbunătățite
De asemenea, jocul se bazează pe funcțiile cognitive, sociale și culturale, toate fiind deosebit de
importante în procesul de echilibru. Jocul mai este considerat o strategie de asimilare și imitare. De
exemplu, atunci când un copil trebuie să înteleagă de ce sunt importante manierele în timpul mesei, el își
va imagina și va imita la masă jocul cu păpușile și cu jucăriile care imită mâncarea. O astfel de imitație este
felul copilului de a construi lumea reală, iar în timp, va asimila noi reguli precum ținerea unui toast la ocazii
deosebite sau oferirea unor lucruri precum sarea sau furculița pentru salată.
Jocul și procesul de imitare sunt strategii naturale pe care copiii le stăpânesc cel mai bine, iar pe
parcursul vieții, aceste strategii vor ajuta la acomodare și la asimilare. Adulții tind să subestimeze
complexitatea jocurilor pentru copii, însă joaca solicită gândire critică extinsă și abilități de rezolvare a
problemelor.
Interacțiunea acasă – Implicarea părinților în efectuarea temelor
Prin intermediul temelor, părinții devin adesea implicați în educația copiilor. Temele reprezintă un
puternic instrument prin care părinții află ce lucruri noi copiii lor învață la școală, oferă un subiect de
discuție referitor la ce se întamplă la școală și oferă cadrelor didactice posibilitatea de a afla nivelul de
învățare și dezvoltare al copiilor.
Părinții decid să se implice în efectuarea temelor deoarece consideră că ar trebui să se implice,
cred că implicarea lor va face o diferență pozitivă în procesul de învățare al copilului și percep că această
atitudine este recomandată de către personalul școlii.
Acasă, se pot crea o serie de structuri care să sprijine procesul de învățare al copiilor, structuri
care depind în mare parte de:
 nevoile copilului
 nivelul său de dezvoltare
 caracterul său
 ideile părinților
Astfel, un copil de 7 ani ar putea avea nevoie de organizare și structurare a temelor, de
prioritizare, un copil de 13 ani ar putea avea nevoie de mai multă autonomie, copiii mai distrași au nevoie
de mai mult sprijin în timp ce copiii cărora le place să lucreze independent vor avea nevoie de mai puțin
sprijin parental.
Cum poate deveni interactiv programul de efectuare a temelor?
 Copiii beneficiază de pe urma răspunsurilor și reacțiilor pozitive ale părinților și cadrelor
didactice referitoare la performanțele lor. Cu cât feedback-ul părinților este mai solid și argumentat,
cu atât mai puternic este impactul asupra copiilor, asupra capacității sale de învățare și, în cele din
urmă, asupra eficienței copiilor.
 Părinții pot influența motivația copiilor privind efectuarea temelor oferind complimente sincere sau
sugestii clare atunci când performanța este destul de slabă.
 De asemenea, părinții pot întări încrederea de sine a copiilor spunându-le că sunt în stare să rezolve o
anumită temă pe baza unor lecții învățate anterior. Doar asigurând copiii că sunt în măsură să
efectueze o sarcină mai dificilă reprezintă un impuls încurajator.
 Profesorii și alți adulți din preajma copiilor pot oferi feedback de mare ajutor pentru motivația
acestora. Pauzele și activitățile relaxante după efectuarea temelor se dovedesc a fi eficiente.
 Temele pentru acasă creează oportunități de interacțiune între părinți și copiii, dar și între părinți și
profesori – aspect care consolidează performanța copiilor.
Implicarea eficientă a părinților în efectuarea temelor alături de copii conduce la o  atitudine
pozitivă din partea copiilor privind educația, rolul temelor pentru acasă, competența personală și eficiența
și controlul propriu asupra rezultatelor învățării.
Totodată, sprijinul parental va determina copilul să:
 își stabiliească noi obiective
 fie organizat
 își dezvolte abilitatea de planificare
 fie persistent în fața dificultăților.

În ceea ce privește serbările și ceremoniile, este important ca profesorii să


implice copiii în activități de sărbătorire a succeselor și eforturilor depuse de-a lungul
timpului. De asemenea, este importantă recunoașterea meritelor și a contribuțiilor
copiilor, potențialul lor de devenire. Prin intermediul acestor ocazii festive, cadrele
didactice pot insufla copiilor noi viziuni, ideea unei alte lumi, noi posibilități și
comportamente de a fi, de a gândi și de a acționa. [5]
Importanța interacțiunilor sociale pentru
dezvoltarea copilului
Interacțiunile sociale sunt importante pentru dezvoltarea tuturor copiilor. Prin
intermediul interacțiunilor sociale, copiii încep să stabilească un sentiment de „sine”
și învață ce așteptări au ceilalți de la ei.
Deși interacțiunile sociale pentru copiii mici apar, în primul rând, în cadrul
familiei, pe parcursul creșterii și dezvoltării, copiii vor deveni tot mai interesați să se
joace și să interacționeze și cu alți copii. Când se joacă unii cu ceilalți, copiii deprind:
 comportamente sociale adecvate precum a împărți, a coopera și a respeca proprietatea cuiva.
 Abilități motorii, cognitive și de comunicare.
Pe parcursul creșterii, copiii care învață abilități sociale adecvate manifestă o mai mare încredere
în sine și o dorință accentuată de a interacționa în mediul în care trăiesc. De asemenea, interacțiunile
sociale susțin dezvoltarea în primii ani de viață, dar totodată pot avea un impact pozitiv în viitor, mai ales
în cazul copiilor cu dizabilități. Capacitatea de a interacționa în manieră competentă este o abilitate
necesară pe parcursul vieții și poate afecta viitoarele oportunități educaționale și profesionale.
Este necesară asistarea copiilor mici care suferă de un handicap să învețe prin interacțiuni sociale
pozitive cu copii sănătoși, aspect care îi va ajuta să deprindă abilități benefice pentru viața lor.
Interacțiunea socială poate fi promovată în mai multe feluri:
 Copiii sănătoși trebuie încurajați să interacționeze și să se joace cu copiii care prezintă dizabilități.
Interacțiunea și joacă oferă astfel și oportunități educaționale.
 Cadrele didactice și părinții nu trebuie doar să încurajeze copiii să se joace împreună, ci totodată
trebuie să îi laude. Totuși, prea multă atenție și intervenții din partea lor poate interfera cu
interacțiunea copiilor. În anumite situații, mai ales cele care prezintă siguranță, adulții pot să se
retragă din joaca copiilor.
 Părinții și profesorii pot învăța copiii să dialogheze, să formuleze întrebări, să împartă jucării, să-și
exprime afecțiunea și să ajute.
 Controlarea tendințelor comportamentale agresive ajută la formarea prieteniilor.
 Organizarea unor activități în mici grupuri care necesită cooperare și schimb motivează
comportamentul interactiv social.
 Oferirea unor jucării cu care se pot juca atât copiii sănătoși cât și cei care suferă de un handicap.
Limitarea numărului de jucării și impunerea jocului într-un spațiu restrâns va determina copiii să se
implice în același joc, încurajând astfel interacțiunea socială.
Mass-media și tehnologia modernă – cum afectează dezvoltarea și comportamentul copiilor?
În general, cercetătorii în mass-media susțin că noua tehnologie favorizează dezvoltarea și
comportamentul copiilor prin deschiderea unor noi lumi, în timp ce adversarii noilor media evidențiază
faptul că mass-media poate înlocui viața reală, perturbează procesul învățării principiilor etice,
subminează moralitatea copiilor și îi determină să se angajeze în comportamente sexuale și criminale.
 Inițial, filmele erau considerate o formă interactivă de divertisment, o nouă forță socială, un mijloc de
educație și o resursă pentru religie. Între timp, filmele au fost etichetate ca fiind imorale, periculoase,
dezvăluind copiilor scene de violență, de dramă sau de dezmăț. S-a susținut și în continuare se susține
că filmele sunt cauza criminalității, delicvenței și abaterilor sexuale în rândul adolescenților.
Cercetările conduse de psihologi, sociologi, educatori oferă o aprofundare asupra efectelor pe care
filmele le au asupra dezvoltării copiilor, incluzând problemele de somn, atitudini și comportament
orientat spre violență și agresivitate. Studiile concluzioneză că aceste efecte depind de vârsta
copilului, sexul său, predispoziții, percepții, mediul social, experiențele din trecut și, în mare măsură,
depind de influența parentală.
 Cercetările efectuate asupra obiceiurilor copiilor de a asculta radio au dezvăluit o gamă largă de
efecte, inclusiv reacții emoționale, capacitatea de a distinge între realitate și fantezie, performanță
școlară și răspunsuri la publicitate. Aceste cercetări au arătat că utilizarea radioului poate avea un
puternic impact asupra copiilor, însă alți factori precum mediul din familie și nivelul de dezvoltare pot
modifica impactul.
 Disponibilitatea televiziunii a fost asociată cu dezvoltarea întârziată a abilităților verbale ale copiilor,
dar și cu un efort mult mai mare de a răspunde sarcinilor academice. Pe de altă parte, anumite studii
arată că cei care au văzut mai multe desene animate și programe orientate spre acțiune sunt mai
impulsivi și mai analitici, în timp ce copiii care au vizionat alte programe și-au îmbunătățit abilitățile
cognitive și performanța academică. Ca și în cazul filmelor și al radioului, părinții dețin un rol vital.
Controversele și cercetările efectuate asupra valului de tehnologie, de la filme, la radio, la
televiziune concluzionează că este important cum este folosită tehnologia, pe ce perioadă de timp și mai
ales atenționează ca tehnologia afectează viața, atitudinea, valorile și conduita morală a copiilor.
Societatea se bazează pe părinți că își vor proteja copiii de efectele potențial nocive ale tehnologiei.
Utilizarea calculatorului poate contribui la percepția copiilor și le poate afecta socializarea în
multe feluri, atât acasă cât și la școală. În mediul școlar, computerele susțin interacțiunea în grup și
cooperararea. Numeroase studii au arătat că computerele pot facilita interacțiunile, cooperarea, formarea
prieteniilor și jocurile constructive de grup.
În încăperi precum sălile de calculatoare din școli, copiii schimbă idei, jocuri și leagă prietenii.
Experiențele acumulate datorită utilizării computerului îi ajută pe copii să câștige statut social printre
colegii lor și totodată, le sporește stima de sine.
La domiciliu, plasarea computerului joacă un rol destul de important pentru că determină alături
de cine copilul va utiliza tehnologia. Numeroase familii plasează computerul în dormitorul copiilor și nu
într-o zonă comună a casei și astfel utilizarea computerului poate conduce la izolare. Tipul de activități în
care se implică copiii atunci când folosesc tehnologia sunt de asemenea importante. Studiile sugerează că
utilizarea Internetului acasă poate conduce la singurătate și depresie. Din altă perspectivă, email-urile și
chat-urile au schimbat modul de comunicare, iar utilizarea computerului și jocurile video reprezintă un
subiect de discuție și o oportunitate de interacțiune în rândul copiilor din ziua de azi.
Pe măsură ce interesele, înțelegerea și utilizarea mediei se dezvoltă, pe atât se dezvoltă
și abilitățile de gândire logică și cognitivă. Întrucât noile media implică și mai mult potențial pentru
interacțiune, promite și o îmbogățire a procesului de învățare.
Printre beneficiile utilizării computerelor se numără:
 Beneficii educaționale prin folosirea unui software interactiv
 Nivelul ridicat de pricepere în domeniul tehnologiei
 Cooperare între utilizatori
 Creșterea abilităților de rezolvare a problemelor
 Creșterea capacității de monitorizare a propriei înțelegeri
 Dezvoltă o gândire de nivel superior ceea ce conduce la performanțe academice în domeniul
matematicii.
Există și îngrijorări referitoare la utilizarea computerului, principala fiind expunerea la conținut
inadecvat – publicitate, sex, violență. Odată cu apariția noii media, această îngrijorare s-a accentuat, în
mare parte, datorită potențialului de interacțiune prin jocuri video sau utilizând opțiunile de comunicare
pe Internet.
Interesul public asupra Internetului și mediului online se axează pe două aspecte-cheie:
 Posibilitatea accesării conținutului inacceptabil, inclusiv sex, violență, ură
 Posibilitatea interacționării cu străini și pedofili în mediul online
 Dificultatea de a diferenția între realitate și fantezie.
 Studiile efectuate asupra efectelor noii media asupra copiilor sugerează beneficiile și aspectele
pozitive ale utilizării computerului, dar în același timp atenționează cu privire la crimele sexuale
comise prin intermediul Internetului, pornografie, pedofilie și invadarea intimității.
 În general, sarcina de a proteja copiii de efectele negative ale utilizării computerului aparține
părinților. Monitorizarea, utilizarea, filtrelor, căutarea unor site-uri Web sigure și adecvate reprezintă
soluții personale și private cu ajutorul cărora părinții își pot apăra copiii de potențialul nociv al
computerului.
Literatura digitală interactivă
Materialele electronice de învățare precum cărțile sunt considerate a fi interactive și dețin funcții
de adaptare pentru a stimula motivația copilului și pentru a spori capacitatea de învățare. Cărțile
digitale sunt utilizate cu ajutorul unui stilou care indică pagina și produce sunete repetate, diferite care
facilitează învățarea.
Studiile efectuate arată că există patru factori care joacă un rol important în motivarea
copilului de a citi
Acești factori includ:
 Abilitatea de a capta atenția copilului
 Furnizarea bucuriei
 Joacă, spirit ludic
 Sentiment de participare
Spre deosebire de cărțile tradiționale, cele digitale sunt semnificativ mai eficiente în captarea și
menținerea atenției copilului și stimulează interesul pentru lectură. Funcțiile audio și vizuale ale cărților
digitale oferă bucurie și interacțiune și astfel copilul simte că face parte din poveste.
Pe măsură ce crește, copilul acordă mai multă atenție sunetelor și imaginilor. Răspunsurile și
reacțiile copiilor la noile informații cât și abilitățile verbale nu sunt asociate doar cu ceea ce învață din cărți
întrucât performanța lor depășește cu mult înțelegerea poveștii în sine.
Factorul-cheie prin care puteți determina un copil să citească este să faceți lectura plăcută și
astfel:
 copilul va fi motivat să citească
 va manifesta un entuziasm accentuat
 ulterior, va formula întrebări și își va exprima propriile preferințe.
Copiii își folosesc toate simțurile pentru a explora noi lucruri care le atrage atenția și care le
încânta simțul vizual și auditiv. Tocmai de aceea, interesul pentru lectură poate fi stimulat folosindu-ne de
simțuri. Totuși, expunerea copilului la prea multe cărți digitale îi va reduce treptat atenția, va
cauza anxietate și lipsă de concentrare, copilul fiind tentat să treacă peste partea narativă și să ajungă
direct la jocuri. Pe de altă parte, jocurile bazate pe imaginile din cărți ajută copilul să înțeleagă firul
poveștii, îi îmbunătățește abilitatea de înțelegere și aprofundare și îi îmbăgățește experiența de învățare.
Copiii nu se nasc cu o pasiune nativă pentru lectură ci este nevoie de stimulare, de timp, de
răbadare și de anumiți catalizatori pentru a dezvolta această pasiune. În comparație cu cărțile tradiționale,
cele electronice reprezintă un concept unic care combină povestea cu caracteristicile unei cărți audio.
Astfel, cărțile digitale dețin un impact uimitor asupra dezvoltării copilului prin:
 Stimularea simțurilor vizual și auditiv
 Furnizarea jocurilor interactive, a imaginilor colorate, a sunetelor plăcute
 Stimularea interesului pentru lectură
 Furnizarea acțiunilor interactive
 Captarea atenției
 Oferă bucurie, recreație
 Sentiment de implicare, de participare în poveste
Ținând cont de toți acești factori pe care îi deține o carte digitală, este lesne de înțeles de ce copiii
sunt mai atrași de cărțile electronice și nu de cele tradiționale. De asemenea, acești factori prezenți într-o
carte digitală ajută la cultivarea copilului, îi dezvoltă abilitățile sociale și îi îmbunătățește performanța
academică.
Percepția mamelor asupra influenței mediei interactive – mituri despre tehnologia modernă
Numeroase studii au evidențiat implicațiile mediei interactive asupra dezvoltării sociale și
cognitive ale copiilor. Părinții și profesorii se tem de efectele negative ale mediei interactive, în special
jocurile video, considerând că jocurile vor transforma copiii în persoane izolate, agresive, violente și
nesănătoase. Expunerea la conținut violent este asociată cu gânduri și comportamente agresive. Cei mai
vulnerabili se dovedesc a fi copiii care deja au trăsături native agresive. Părinții a căror copii manifestă un
comportament violent trebuie să fie prudenți în privința jocurilor video. [11]
Printre principalele preocupări ale mamelor se numără:
 Ele doresc ca computerul să fie utilizat de copil în scop educativ, nu pentru jocuri. Totodată, media
pune la dispoziție numeroase activități cu potențial pozitiv și pro-social care solicită implicarea activă
a copiilor
 Mamele trebuie să se asigure că valorifică cele mai bune opțiuni ale media pentru dezvoltarea
copilului. Tehnologia media interactivă oferă posibilități de comunicare, informare, divertisment și
rezvolare a problemelor.
 Mamele se tem de efectele nocive ale utilizării computerului asupra sănătății copilului și ca atare se
asigură ca este bine hrănit și beneficiază de o creștere adecvată astfel încât copilul să nu devină o
rușine pentru familie.
 Tehnologia media interacționează cu celelalte activități ale copiilor, aceștia utilizând computerul mai
ales în timpul liber. Părinții consideră că media este un agent negativ de educare întrucât expune
copilul la scene violente și agresive.
 Pentru a evita proliferarea tehnologiei media, mamele impun restricții cu privire la utilizarea
computerului, a Internetului, a jocurilor.

Pe parcursul timpului, s-au dezvoltat numeroase mituri referitoare la


experiența copiilor cu utilizarea tehnologiei. Cele mai circulate și populare
mituri includ:
 Copilăria nu trebuie amestecată cu tehnologia. Cei care consideră că copilăria ar trebui să fie o
perioadă de joacă și inocență, învinuiesc tehnologia pentru lipsa abilităților sociale ale copiilor, a
dezvoltării emoționale, a lipsei de interes pentru carte și lectură. Acest aspect este adevărat doar în
cazul în care lipsește influența și supravegherea parentală. În cazuri rare, chiar copiii sunt cei care nu
manifestă interes pentru produsele noii media.
 Copiii dețin abilități digitale native. Copiii se nasc într-o eră digitală, ca atare dețin puține informații
despre tradițional ori chiar deloc. În timp ce unii copiii demonstrează o impresionantă facilitate în
utilizarea tehnologiei, alții se simt copleșiți, ca atare nu sunt nativ digitali. De asemenea, pot
întâmpina dificultăți în utilizarea opțiunilor mediei, a interfețelor grafice, și sunt timizi în fața unor
produse media mai extravagante precum console sau laptopuri fabricate doar pentru jocuri.
 Tehnologia împiedică integrarea socială. Însă, studiile au arătat că tehnologia devine un subiect de
conversație și dialog, un agent de facilitare a integrării în societate. Atât timp cât părinții și alți adulți
manifestă curiozitate despre felul copilului de a-și petrece timpul, media, inclusiv filmele, jocurile,
opțiunile tehnologiei în mediul online pot incita la dialog, la experiențe împărtășite, stimulează
formularea întrebărilor, imaginația și răspunsurile. Mai mult, media actuală facilitează comunicarea la
distanță și astfel copiii pot deveni preocupați de situații care, în mod normal, ar stârni interes mai
tîrziu. Cu ajutorul părinților, tehnologia modernă poate deschide noi lumi, noi posibilități de
comunicare care depășesc noțiunile de timp și distanță, îmbunătățind abilitățile de comunicare ale
copilului.
 Tehnologia domină viața copiilor. Tehnologia nu are posibilitatea de a domina viața copilului pentru
că există și alte activități pe care copilul trebuie să le împlinească precum școala, orele de masă, orele
de somn. Studiile arată că nici în timpul liber, tehnologia nu acaparează viața copiilor, dar acest aspect
depinde de programul pe care părinții îl inițiază, program care poate include joacă, sarcini ușoare care
pot fi împlinite de către copii, vizite la rude și prieteni, cumpărături, plimbări și totodată, copiii pot
ajuta la pregătirea mesei.
 Dacă este interactiv trebuie să fie și educativ. Tehnologia interactivă nu garantează un produs
educativ. Pentru ca un copil să dobândească lecții educative prin utilizarea tehnologiei, trebuie să fie
interesat de opțiunile mediei, să manifeste răbdare în utilizarea ei, să beneficieze de sprijin parental.
Interactivitatea poate fi un impediment dacă copilul nu înțelege ce trebuie să facă ori îi lipsesc
abilitățile motorii pentru a obține rezultatul scontat.
 Copilul trebuie să fie familiarizat cu noua tehnologie pentru a se descurca în viitor.Numeroase
familii achiziționează un calculator pentru copii, considerând că îl va ajuta pe viitor. Dacă la școală
învață pe calculator, și acasă este bine să dețină unul. Totuși, cu sau fără tehnologie, educația copilului
depinde de cunoștințele sale și de identificarea abilităților pe care le are. Pentru a beneficia de un
viitor bun și fără griji, copilul nu trebuie să fie familiarizat cu tehnologia pentru că peste 20 de ani,
copilul va fi adult, va fi necesar să se angajeze, iar atunci tehnologia va fi alta. La fel cum tehnologia
este schimbătoare, și copiii trebuie să manifeste ușurință în a se adapta.

Sfaturi pentru părinți


Televiziunea, jocurile video interactive și Internetul pot fi o sursă de educație
și divertisment pentru copii. Însă, toate aceste opțiuni pot avea și efecte secundare
nesănătose. De aceea, este înțelept să monitorizați și să limitați accesul copiilor la TV,
computer, Internet și jocuri. Totodată, media și noua tehnologie trebuie îmbinate și cu
alte tipuri de activități precum lectura, joaca alături de prieteni, sport – activități care
contribuie la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copilului.

Modalitățile practice prin care puteți susține dezvoltarea copiilor includ:


 Limitați perioada de timp în care copilul are acces la televizor. Plasați în cameră jucării, cărți, reviste
pentru copii și alte obiecte care ar putea să determine copilul să se implice și în alte activități, nu doar
să se uite la TV.
 Nu plasați televizorul în camera copiilor.
 Închideți televizorul în timpul mesei și în timpul efectuării temelor.
 Învățați copii că televizorul este o recompensă pe care trebuie să o câștige, nu un drept al lor.
Vizionarea la TV este posibilă doar după efectuarea temelor sau după împlinirea altor sarcini.
 Oferiți un bun exemplu și limitați-vă și voi timpul la TV.
 Verificați programele TV și alegeți emisiuni, documentare care pot fi vizionate de toți membrii
familiei.
 Urmăriți programele înainte de a permite copiilor să se uite la TV.
 Folosiți ratingul pus la dispoziție de producătorii de programe TV. Rating-urile sunt grupate pe vârste
și apar pe ecranul televizorului, înainte de începerea programului.
 Discutați cu copiii despre ce au văzut la TV și împărtășiți propriile păreri. Folosiți-vă de televizor
pentru a explica copilului situații confuze și pentru a vă exprima opiniile despre diferite subiecte
precum sex, droguri, dragoste, alcool, țigări, muncă, comportament, viață de familie.
 Organizați un program distractiv care poate înlocui televizorul. Posibilitățile sunt nelimitate și pot
include jocuri, activități fizice, lectură, plimbări, vizite.
 Folosiți rating-ul și în cazul jocurilor video. Rating-ul trebuie să includă violența, limbajul licențios,
teme sexuale și alt conținut care poate fi necorespunzător pentru copii.
 Vizualizați jocul pentru a înțelege despre ce e vorba și dacă aveți timp, jucați-vă împreună cu copilul.
Este foarte posibil ca rating-ul jocului să nu corespundă cu ideea personală despre conținut adecvat.
 Monitorizați cum jocurile afectează dispoziția copilului. Dacă pare mai agresiv după ce s-a jucat,
discutați împreună despre joc și explicați-i cum violența pretinsă în joc poate fi diferită de situațiile
care au loc în lumea reală.
 Plasați computerul într-o zonă comună a casei, unde puteți supraveghea copilul. Evitați plasarea
calculatorului în dormitorul copilului.
 Împărțiți un cont de e-mail cu copilul pentru a vedea de la cine primește email-uri și cui trimite email-
uri.
 Verificați, cenzurați și monitorizați toate activitățile în care copilul se implică atunci când utilizează
computerul.
 Educați copilul în privința siguranței Internetului și atenționați-l să nu își dezvăluie informații
personale precum adresă, număr de telefon, numele școlii.
 Petreceți timp împreună în mediul online.
 Monitorizați activitatea specifică chat-ului.
 Expuneți copilul la opțiuni media care îi susțin dezvoltarea, cultivarea și educația.
 Folosiți-vă de tehnologia de filtrare pusă la dispoziție de furnizorii de Internet pentru a interzice
accesul copiilor la întreaga lume online.
Părinții trebuie să înțeleagă că absența interacțiunii în viața copiilor ar conduce la izolare,
depresie, abilități modeste de socializare și la performanțe slabe. Totodată, interacțiunea, în special cea
deținută de tehnologia modernă și media actuală, prezintă riscuri care pot amenința caracterul copilului.
Este dificil de separat efectele nocive de beneficiile interacțiunii moderne, iar evitarea riscurilor poate
însemna și evitarea potențialelor beneficii.

BIBLIOGRAFIE:

1)

S-ar putea să vă placă și