Jocul didactic în perioada preșcolară

Stadiul de preșcolar, sau, așa cum mai este numit, a doua copilărie, este stadiul cu cele mai
spectaculoase salturi și achiziții atât calitative cât și cantitative ce pecetluiesc atât caracteristice
umanului cât și adaptarea complexă la mediul de viață prin organizarea și reglarea
comportamentelor de ordin mental și acțional, creionându-i astfel personalitatea ființei umane.
Copilul aflat la vârsta preșcolară traversează etapa cunoașterii prin contactul nemijlocit pe care-l
are cu tot felul de experiențe, dar și prin lărgirea contactului cu mediul social și cel cultural din
care asimilează și formează modele de viață care determină o integrare tot mai activă în condiția
umană.

Grădinița reprezintă prima instituție educațională din viața unui copil și are darul de a pune
bazele școlarizării , pregătindu-l, de asemenea, pe copil pentru intrarea în viața școlară.

Totodată, acest mediu social îl solicită pe copil nu numai la adaptările comportamentului la

sisteme, cerințe, protecție și afecțiune care sunt diferite față de cele cu care el era obișnuit în
mediul familiar, dar creează, în același timp, o capacitate de sesizare a diversității lumii și a
vieții, o densă și complex antrenare a deciziilor, curiozităților, trăirilor interne pe care aceștia le
au la o suită de situații diferite și cu adevărat inedite. De asemenea, grădinița stă la baza
dezvoltării capacității copilului de a comunica și relaționa, de a cunoaște lumea, de a se adapta la
condițiile de mediu specific colectivității, de a produce o vie impresie datorată faptului că cei
mici percep cerințele adresate în cadrul grădiniței mult prea complexe creându-se astfel
ambientul specific unor stimulări continue a activității psihice a copilului. Altfel spus, în
dezvoltarea psihică a copilului preșcolar grădinița joacă un rol esențial atât în evoluția limbajului
cât și al afectivității.

Prin joc, copilul aspiră la condiţia de adult. Jocul are o însemnătate decisivă pentru istoria

psihologică a individului. În joc şi prin joc se realizează cunoaşterea realităţii şi exersarea

funcţiilor psihomotrice: jocul este un agent al transmiterii experienţei. Jocul contribuie la

dezvoltarea personalităţii copilului prin crearea şi rezolvarea unor situaţii diverse.

Mijloacele jocului sunt acţiunea şi cuvântul. Scopul jocului este de fapt acţiunea
de joc, este pregătirea pentru viaţă, pregătirea viitorului. Jocul – susţine Jean Piaget –

„este o asimilare a rolului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activităţi alimentaţia

necesară şi transformând realul în funcţie de multiple trebuinţe ale eului”. El satisface în

cel mai înalt grad trebuinţele copilului de mişcare, de acţiune, de exprimare. În joc totul

devine posibil, totul este permis, fiind un mijloc de cunoaştere şi autocunoaştere.

Jocul didactic începe odată cu implicarea tot mai activă a adultului în jocul

copiilor, pe care îl organizează riguros. Jocul didactic constituie calea de trecere la

activitatea şcolară.

Jocul reprezintă, în perioada preşcolară, principalul mijloc de dezvoltare în

domeniile: fizic, cognitiv, social, emoţional şi lingvistic. Jucându-se, preşcolarii îşi

dezlănţuie creativitatea şi imaginaţia, învaţă să gândească şi să se descurce în situaţii

problematice, achiziţionează noi aptitudini, îşi dezvoltă personalitatea şi stabilesc o bază

importantă pentru învăţare.

Copiii încep să înveţe noi aptitudini prin joc. La început, preşcolarul mic încă se

joacă manevrând obiectele, urmând apoi să îşi dezvolte imaginaţia şi să imite, în joacă

rolurile adulţilor - "de-a doctorul", "de-a mama şi de-a tata", etc. Abia în jurul vârstei de 5

- 6 ani copilul descoperă jocul cu reguli şi învaţă să creeze legături armonioase cu ceilalţi

copii şi să se supună regulilor; toate acestea îl vor ajuta pe preşcolar să se integreze în

societate şi să îşi dezvolte personalitatea.

Jocul didactic, se încadrează în categoria jocurilor cu reguli, este definit prin respectarea
regulilor care precizează căile ce trebuie urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate și complexe.
Acestea pot viza dezvoltarea fizica a copilului în cazul jocurilor motrice, sportive, sau
dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive,
trasaturi de personalitate, s.a.).
Prin jocul didactic se consolideaza, se sintetizează, se evoluează si se îmbogățesc cunoștințele
copiilor, acestea sunt valorificate in contexte noi, inedite.
Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte. Elementele
componente ale acestuia sunt:scopul jocului, conținutul jocului, sarcina didactică, regulile
jocului, elementele de joc

Scopul jocului reprezinta o finalitate generala spre care tinde jocul respectiv.

Continutul jocului include totalitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor cu care copiii

opereaza în joc.

Sarcina didactica indică ce anume trebuie să realizeze copiii pe parcursul jocului pentru a
realiza scopul propus. Se recomandă ca sarcina didactică să fie formulata sub forma unui
obiectiv operational, ajutandu-l pe copil sa conștientizeze ce anume operații trebuie să efectueze.

Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legatura dintre aceasta si acțiunea
jocului. Precizează care sunt caile pe care trebuie sa le urmeze copiii in desfășurarea acțiunii
ludice pentru realizarea sarcinii didactice.

Sunt obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile acestora in
funcție de structura particulară a jocului didactic.

Regulile jocului prezintă o mare varietate: indică acțiunile de joc;

precizează ordinea, succesiunea acestora;reglementează acțiunile dintre copii;stimulează sau
inhibă anumite manifestări comportamentale.

Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine insușite, cu atât sarcinile didactice ușor de realizat,
iar jocul este mai interesant și mai distractiv.
Regulile trebuie să fie simple, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de catre toți
copiii, accesibile.

Elementele de joc - includ caile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură placută, atractivă,
distractivă activității desfășurate.
Altfel zis, jocul didactic reprezinta activitatea prin care preșcolarii învață, se dezvoltă,
relaționează și se distrează.
Referinţe bibliografice

Chateau, J., (1967)Copilul si jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Claparède, E., (1975) Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti.

Diaconu, M., (2007)Educaţia şi dezvoltarea copilului, Editura ASE, Bucureşti.

Elkonin, D.B., (1980)Psihologia jocului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Piaget, J., Inhelder, Barbel, (2005) Psihologia copilului, Editura Cartier, Bucureşti.

Şchiopu, Ursula,Verza, E., (1981)Psihologia vârstelor, Editura Didactică, Bucureşti.

Verza,E. (1978), Omul, jocul și distracția, Editura Științifica Și Enciclopedică.

Verza, E., Verza F., (2017), Psihologia copilului, Ed, Trei. București.